4 matches
-
ton limbii În care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim, Și nelucrate cîmpii de ghimpi să le curățim.” Trăind Într-o epocă de Întemeiere a poeziei, Grigore Alexandrescu n-are propriu-zis psihologia unui Întemeietor. E doar un plivitor În lanurile limbii, un pălmaș harnic și exigent, atent să nu Încalce măsura gramaticii, să afle, „cuvîntul creștinesc” care exprimă mai lămurit ideea. În Epistola către Voltaire se plînge că dialectul nostru, nefixat În legi stricte, Îi scoate peri albi
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Părinte”. Grigore Alexandrescu „este cel dintîi poet român care are pe de-a-ntregul o conștiință artizanală”. El „pune stilul Înaintea talentului). Trăind Într-o epocă de Întemeiere a poeziei, Grigore Alexandrescu n-are propriu-zis psihologia unui Întemeietor. E doar un plivitor În lanurile limbii, un pălmaș harnic și exigent, atent să nu calce măsura gramaticii, să afle «cuvîntul creștinescă care exprimă mai lămurit ideea (...) A scrie bine este, În aceste condiții, a scrie pe larg și pe Înțeles”. În versurile lui
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
în seama Junimii, care i-ar fi susținut înclinația către pesimismul schopenhauerian. Junimea e acuzată de lipsă de interes în problema Ardealului și pentru „frații de dincolo”. Memoria lui Eminescu era scumpă redactorilor, deși poetul nu este înțeles în profunzime. Plivitor (un pseudonim al lui Vlahuță, semnificativ pentru atitudinea periodicului) îl acuză de lipsă de pietate pe N. Petrașcu, autor al unui studiu critic asupra poetului, și se răfuiește cu Aron Densușianu, care caracterizase arta eminesciană ca „literatură bolnavă”. O schiță
VIEAŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290555_a_291884]
-
Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice face să apară „Lamura” (1919). Lăsând la o parte inițialele și prescurtările numelui, pseudonimele lui V. sunt numeroase: Ada, Alecu, L. Ascar, Ave, I. Baltă, Baltazar, Decor, Jehovah, Lupu (Lup), Lupan, Mamilis, Minuzio, Mirmidon, Neagoe, Plivitor, Radu (Rad), Rareș, Sandu, Selișteanu, Spic, Stanca, Vale, Vlahul, Vluzzo. Debutul editorial se produce cu volumul Nuvele (1886), urmat de placheta Poezii (1887). Și-a strâns versurile și în cărțile Poezii vechi și nouă (1894), Poezii (1899), Poezii (1909), Poezii
VLAHUŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]