20 matches
-
în libertate ne-a copleșit. Am uitat că este o condiție a speciei și ne folosim de coate, ne centrăm coardele vocale pe inflexiunea aritmică a echivocului, pentru a ne impune crezul, un anumit crez care simulează năzuința organică și plurivocitatea, un fel de „vox populi” în numele căruia vrem să dădăcim, să (ne) aliniem sau să tronăm. Balistica noțiunilor și conceptelor democratice - nu prea bine însușite, arbitrar sau tendențios înțelese - pot avea drept „exercițiu de stil”, modelul fizic. Ceea ce, firește, n-ar
NEVOIA DE NORMAL de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011 by http://confluente.ro/Nevoia_de_normal.html [Corola-blog/BlogPost/366691_a_368020]
-
scriitor pot fi modificate sau abandonate în cursul redactării, datorită multiplelor seme neprevăzute. Scriitura înzestrează numele propriu cu semnificați suplimentari care vin să se suprapună motivării principale. Această întărire a expresivității onomastice este explicată ca o trecere de la univocitate la plurivocitate, de la sărăcie la bogăție, de la o anumită restrângere inițială la o expansiune nouă. Pentru exemplificarea dinamicii sensului este ales numele Guermantes - cu fiecare pagină din roman i se adaugă alți semnificanți : Brabant, différant, amarant, transparent etc. Baudelle distinge semnificațiile prime
[Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
este. Ritualul oferă oamenilor șansa de a participa la astfel de drame și de a se observa interpretînd anumite roluri. Simbolismul constituie substanța ritualului. Condensarea se referă la calitatea simbolurilor individuale de a unifica și reprezenta o diversitate de conotații. Plurivocitatea reprezintă varietatea conotațiilor conferite fiecărui simbol. Același simbol poate fi înțeles de oameni diferiți în feluri diferite. Ambiguitatea arată că simbolul nu are o conotație exclusivă. Conservatorismul arată că formele de ritual tind să se schimbe mult mai lent decît
by BRUNO ŞTEFAN [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
în trebările și răspunsurile care se rostesc neîncetat în cămările sufletului, modelându-ne continuu. Ne putem întoarce astfel, pentru un răstimp, în locul de unde încercăm să privim, lămuritor, către ceea ce suntem. I. DESPRE SACRU I.1 Distincții preliminare Sacrul - ambiguitate și plurivocitate. Rudolf Otto și Mircea Eliade - prezentare critică a viziunilor despre sacru. Manifestările sacrului. Recontextualizare critică a ideii de sacru. Sacrul și struc turile de cunoaștere ale omului. I.2 Reprezentări axiale și reprezentări concentrice Axis mundi și reprezentările axiale. Centrul
Despre ierarhiile divine: fascinaţia Unului şi lumile din noi – temeiuri pentru pacea religiilor by Madeea Axinciuc () [Corola-publishinghouse/Science/1359_a_2887]
-
r s u l u i, polifonia este considerată un fenomen concret, specific vorbirii. Un text poate fi abordat în diferite moduri, iar diferitele sale teme nu se află la același nivel. De aceea, textelor le este asociată o anumită plurivocitate, dar această plurivocitate este caracteristică textului considerat ca totalitate și, de aceea, deschide o pluralitate de lecturi și construcții. V. dialog, dialogism, discurs, enunțare, modalizare, locutor, punct de vedere. DUCROT 1980; PLANTIN 1990; KERBRAT - ORECCHIONI 1991; GREIMAS COURTES 1993; DUCROT
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
l u i, polifonia este considerată un fenomen concret, specific vorbirii. Un text poate fi abordat în diferite moduri, iar diferitele sale teme nu se află la același nivel. De aceea, textelor le este asociată o anumită plurivocitate, dar această plurivocitate este caracteristică textului considerat ca totalitate și, de aceea, deschide o pluralitate de lecturi și construcții. V. dialog, dialogism, discurs, enunțare, modalizare, locutor, punct de vedere. DUCROT 1980; PLANTIN 1990; KERBRAT - ORECCHIONI 1991; GREIMAS COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; RICOEUR
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o mișcare care, pornind din adâncurile lui bios apolaustikos nu se ridică până la înălțimea lui bios teoretikos decât pentru a coborî și a se întoarce din nou către pământ și către realizare, către acțiune, către lucrurile singulare și contingente. Iar plurivocitatea binelui - faptul că binele, scopul către care tinde omul, nu e o idee necesară și eternă care ar fi deja aici, ci ceva diseminat în concepții deosebite asupra fericirii - presupune o generalitate care nu va putea fi niciodată rezumată într-
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aștepta un răspuns imediat de la acesta, comunicarea ia forma monologului. Monologul se caracterizează prin lipsa alternanței la cuvânt. Monologul autoadresat se numește solilocviu. În structura lui internă, orice monolog are, în esență, caracter dialogic prin două trăsături definitorii: dialogism și plurivocitate. Orice activitate comunicativă este, în esența ei, dialogală, chiar dacă, la nivelul structurii de suprafață, apare ca monolog. Dialogul este o practică socială având ca suport limba: o formă de comunicare între doi sau mai mulți vorbitori (< gr. dia, „prin”, „între
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
care îl produce la un moment dat, ci și „vocea” acestuia în interacțiuni anterioare, precum și „vocile” celorlalți membri ai societății vorbind pe aceeași temă, în diverse momente, în diverse circumstanțe concrete. Această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de plurivocitate. Una dintre manifestările plurivocității este intertextualitatea, adică particularitatea unui text de a evoca alte texte (prin clișee, citate, simboluri etc.). Actele de vorbire au trei componente: componenta locuționară, componenta ilocuționară și componenta perlocuționară. Componenta locuționară este rezultatul producerii unor secvențe
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
un moment dat, ci și „vocea” acestuia în interacțiuni anterioare, precum și „vocile” celorlalți membri ai societății vorbind pe aceeași temă, în diverse momente, în diverse circumstanțe concrete. Această trăsătură internă a discursului monologal poartă numele de plurivocitate. Una dintre manifestările plurivocității este intertextualitatea, adică particularitatea unui text de a evoca alte texte (prin clișee, citate, simboluri etc.). Actele de vorbire au trei componente: componenta locuționară, componenta ilocuționară și componenta perlocuționară. Componenta locuționară este rezultatul producerii unor secvențe lingvistice conforme cu regulile
[Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
este nevoită să o recunoască. Concilierea modern-postmodern, pe care o încearcă Wilson (1994) în domeniul designului curricular și instrucțional, se află în această situație. După el, există punți epistemice și tehnice între gândirea modernă și gândirea postmodernă, între univocitate și plurivocitate, între „structurare” și „destructurare”, între convergență și divergență pe teritoriul proiectării pedagogice. 15.4.3.4. „Deconstrucția” modelelor de design instrucționaltc " 15.4.3.4. „Deconstrucția” modelelor de design instrucțional" Wilson (1994) s-a folosit de un exemplu de „deconstrucție
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de a acapara și transforma orice discurs inserat în el, astfel că, în cadrul lui, diversele discursuri își pierd individualitatea 388. Această idee a fost avansată și de Mihail Bahtin, în deceniul al treilea al secolului trecut. Poeticianul rus afirmă că "plurivocitatea și plurilingvismul intră în roman, unde se organizează într-un sistem artistic armonios"389. Acest aspect ar constitui, în concepția sa, trăsătura specifică a genului romanesc. În studiul său Locutorul în roman, același teoretician consideră că elementul fundamental al oricărui
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
în care se află în mod funciar orice structură simbolică. Aspirația către univocitate constituie în consecință caracteristica sa esențială..."543. Această scoatere din ambiguitate prin univocitate a simbolului nu consonează deloc cu hermeneutica savantului român, care merge, dimpotrivă, pe ideea plurivocității simbolurilor. Ea "se inspiră din cea indiană, care valorifică funcția plurivalentă a simbolurilor. În consecință, scopul metodei eliadiene nu este ieșirea din ambiguitate, ci instalarea într-o dimensiune interpretativă în care toate sensurile coexistă"544. În această perspectivă hermeneutică, gândirea
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
omul religios. Pentru a ajunge la o astfel de înțelegere a simbolului, Mircea Eliade nu a urmat, cum spuneam la început, linia teoretică a hermeneuticii occidentale, care merge pe principiul univocității în determinarea semnificației, ci a adoptat perspectiva indiană a plurivocității simbolurilor. Putem aplica o logică a disjungerii, reducând pluralitatea de sensuri, sau putem, dimpotrivă, "să stăpânim sau chiar să dezvoltăm plurivocitatea sensurilor ... printr-o logică de recapitulare, chiar de îmbinare a contrariilor, a diferitelor niveluri de semnificație"567. Mircea Eliade
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
linia teoretică a hermeneuticii occidentale, care merge pe principiul univocității în determinarea semnificației, ci a adoptat perspectiva indiană a plurivocității simbolurilor. Putem aplica o logică a disjungerii, reducând pluralitatea de sensuri, sau putem, dimpotrivă, "să stăpânim sau chiar să dezvoltăm plurivocitatea sensurilor ... printr-o logică de recapitulare, chiar de îmbinare a contrariilor, a diferitelor niveluri de semnificație"567. Mircea Eliade a ales această din urmă logică, pentru că a văzut în gândirea simbolică însăși o altă logică decât cea obișnuită. Încercând să
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
un crez personal, ci o axioma filozofica. Pe pagina alăturată, referindu-se la dedublarea să prin adoptarea unei alte culturi și a unei alte limbi, cea franceză, pe lîngă cea bulgară, Todorov face o teorie a dialogismului preluată deschis de la plurivocitatea romanesca a lui Bahtin: Coexistența a doua voci (cea bulgară și cea franceză, n.n.) devine o amenințare, conducînd la schizofrenia socială, atunci cînd acestea se află în concurență - dar dacă ele formează o ierarhie al carei principiu a fost ales
Înrădăcinatul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17525_a_18850]
-
din Cântarea lui Beowulf). De vreme ce univocitatea lipsește, nici timpul nu este o entitate simplă, ci una concavă și ciclică: „S-a-ntors scobita noapte știută de Anaxagora" (Noaptea ciclică). Borges afirmă capacitatea creatoare și vizionară a verbului poetic, precum și necesitatea și firescul plurivocității: „poemul este inepuizabil/ și se confundă cu suma făpturilor Domnului/ și nu va ajunge niciodată la ultimul vers/ și este mereu altul, potrivit oamenilor" (Alt poem al darurilor). Lectura, inefabil act de existențiere și de creație, este comună oamenilor și
Borges poetul by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6346_a_7671]
-
precum și prin aflarea unor punți stabile de contact între suprarealism și postmodernism. În primul său articol cu caracter programatic (Sensul poeziei, astăzi, 1987), P. își definește propria formulă poetică. Măcar în teorie, aceasta este consonantă cu postmodernismul optzecist (dialogism și plurivocitate, eterogenie și simultaneitate, mimesis și autenticitate), deși nu fără unele corecții cu privire la conținutul și funcția „poeziei realului”. De altfel, diferența față de optzecism rezidă mai ales în instrumentarea tehnicilor textuale: nicăieri livrescul nu va fi utilizat ca scop în sine, ci
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288943_a_290272]
-
prezintă un mesaj ca să fie primit (înțeles) de destinatar? Fiind stabilit că o comunicare verbală respectă linearitatea mecanică emițător-receptor, întrebarea se pune pentru a ști în ce condiție mesajul emis își poate atinge scopul. Aici intervin deosebirile între univocitate și plurivocitate, codaj și decodaj, conotație și denotație, în sfîrșit, noțiunea de redundanță. Aceste deosebiri și definiții sînt toate orientate către un scop: a găsi care este cel mai bun mod ca un mesaj să fie înțeles de un receptor ; a evita
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
dar și imaginarul, care dezvoltă jocul de rol, călătoria în timp și spațiu, asumarea unei alte identități. Ce căutăm atunci, și ce riscăm, în această experiență, care se poate dovedi destabilizantă pentru cei mai slabi de înger? Totul ține de plurivocitatea romanului și de abilitatea autorilor de a crea personaje care, fie ne seamănă în valori, pasiuni, obiceiuri, deci ne securizează, fie ne scutură din temelii conformismele, ca idiotul dostoievskian sau, mai recent, tulburătorul Max Aue din Binevoitoarele lui Jonathan Littell
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]