8,496 matches
-
propria gambă numai de o singură/ clipă pui cu dinții de lapte al neamului timp în levanturi/ necutreierate la îmblînzirea de vulturi și bouri puternici/ focuri uriașe de tabără voi face și deasupra în ceruri/ și undeva foarte jos sub podeaua incertă-a pămîntului/ deopotrivă sfidător deopotrivă hîtru deopotrivă laș" (nouăsprezece). Pe ,jumătate rebel", pe ,jumătate umil", bardul declară, în beatitudinea-i simpatic urieșească, că se cufundă ,în memoria zigzagată bulversantă a universului" ori ,în memoria ancestrală a versului". Nu avem
Lirism visceralizat by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11276_a_12601]
-
rosturi sunt maculate și rostogolite de frenezia distructivă: ,de câte ori inspir cu putere o gură fierbinte mi se lipește de plămâni./ sar prin odăi și mă rostogolesc până adun direct peste piele tot praful/ și toate firimiturile de pâine/ și până ce podelele se rulează în mijlocul încăperilor ca niște covoare" (Poem pentru MhM, 3); ,inspir cu putere: toate obiectele se înclină către fața mea/ gata să-și piardă echilibrul./ expir scurt și precis: lucrurile cad în cealaltă parte/ și se fac țăndări./ (...) mă
Poeme de noapte by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11299_a_12624]
-
chelnerul poate să scuipe cât vrea în ciorbă ta, atât timp cât nu-ți dai seama. Dar dacă îl vezi că pune mâna pe pâine, e văr si-amar de el, iar tu ceri indignat altă chifla (care, cel mai probabil, matură podeaua bucătăriei înainte să ajungă în farfuria ta). Condamn gestul lui Băsescu pentru că “așa trebuie”, pentru ca astfel de manifestări nu trebuie încurajate, dar îl înțeleg perfect. Că orice om Băsescu are și el defectele lui , că nu se poate abține asta
Presedintele tuturor romanilor? Huo!! by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82979_a_84304]
-
și color, nu înseamnă nimic, față de această pânză uriașă, mai fidelă, decât orice ochi mecanic... Stau la Louvre și privesc scena. Știu că femeia prosternată la picioarele împăratului este Josefina atingându-i mantia lung desfășurată cum stă aproape lungită pe podea. În centru, Arta, singură înfruntând anii, a pus-o în lojă pe Letizia, mama lui Napoleon, al cărei chip șters aproape prin efectul distanței are aspectul unei hârci... Ea privește prin lorgnon scena din mijlocul tabloului, unde Josefina, slăbiciunea pe
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14825_a_16150]
-
injectat în orificiile de abia vizibile terpentină, acest vaccin infailibil împotriva rămășițelor vremii. Noaptea, Dulapul mutat într-un loc nou, gemea scârțâind. Se lamentau carii muribunzi. În zilele următoare am făcut ordine în vechiul-noul nostru apartament. Într-o scobitură a podelei am găsit o furculiță având gravată pe mâner o svastică. Dindărătul boazeriei ieșeau resturile unui ziar, de fapt putea fi deslușit un singur cuvânt: "proletari". R. deschidea larg ferestrele ca să atârne perdelele și atunci pătrundea în odaie zgomotul orchestrelor de
Olga Tokarczuk () [Corola-journal/Journalistic/14912_a_16237]
-
azi omul nu este decât pielea lui") sunt excelent surprinse în, probabil, cel mai reușit poem al volumului: "puțin câte puțin elementele scad în întuneric/ după atâta așteptare nu-mi mai simt sângele zvâcnind în ceafă/ doar mirosul putred al podelei/ urcă în nări odată cu urina care se prelinge din tavan./ cine să fie dincolo - unul ca mine?" (aș putea lăsa câteva urme). Soarele e tot mai jilav ("un soare de sânge închegat", "soare de muci"), nu mai rămâne decât o
Fundăturile poeziei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14919_a_16244]
-
de sub șorț sticluța și gîl-gîl-gîl, deci, bea. Bărbatu-său, prințul, zice: "Dă-mi și mie". Iar nevastă-sa, prințesa, zice: "Nu, nici mie nu-mi ajunge. Hiu!" - "Ei, tu, - zice prințul, - ledyo!" Și, cu aceste cuvinte, hopa cu nevasta de podea! Nevasta și-a stîlcit toată mecla, stă întinsă pe podea și plînge. Iar prințul s-a înfășurat în manta și s-a dus în turnul său, unde avea o cușcă. El, să vezi, creștea acolo găini. Iată că a ajuns
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
zice: "Dă-mi și mie". Iar nevastă-sa, prințesa, zice: "Nu, nici mie nu-mi ajunge. Hiu!" - "Ei, tu, - zice prințul, - ledyo!" Și, cu aceste cuvinte, hopa cu nevasta de podea! Nevasta și-a stîlcit toată mecla, stă întinsă pe podea și plînge. Iar prințul s-a înfășurat în manta și s-a dus în turnul său, unde avea o cușcă. El, să vezi, creștea acolo găini. Iată că a ajuns prințul în turn, iar găinile țipă, cer de mîncare. O
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
să zbiere. "Bă, - zice prințul - , șantoclior! Liniște, pînă nu ți-am dat peste dinți!" Găina nu înțelege cuvintele și zbiară mai departe. înseamnă, deci, că găina face gălăgie în turn, prințul, deci, înjură de mamă, nevastă-sa stă întinsă pe podea, într-un cuvînt - mare tămbălău. Iată ce povestire a născocit Andrei Andreevici. Și după povestirea asta deja poți să spui că Andrei Andreevici e un mare talent. Andrei Andreevici e un om foarte deștept, foarte deștept și foarte bun! Despre
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
împăcat. Trăiam singur și-i lăsam la mine numai pe aceia care veneau după sfaturi. Dar din aceștia erau mulți și se întîmpla că n-aveam liniște nici ziua nici noaptea. Uneori oboseam în așa hal că adormeam direct pe podea. Stam pe podea pînă mi-era rece, iar cînd mi se făcea frig săream și începeam să fug prin cameră, ca să mă încălzesc. Apoi din nou mă așezam pe scaun și dam sfaturi celor care aveau nevoie. Ei intrau la
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
și-i lăsam la mine numai pe aceia care veneau după sfaturi. Dar din aceștia erau mulți și se întîmpla că n-aveam liniște nici ziua nici noaptea. Uneori oboseam în așa hal că adormeam direct pe podea. Stam pe podea pînă mi-era rece, iar cînd mi se făcea frig săream și începeam să fug prin cameră, ca să mă încălzesc. Apoi din nou mă așezam pe scaun și dam sfaturi celor care aveau nevoie. Ei intrau la mine unul după
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
și să se revolte, dar oamenii au înșfăcat-o și au dus-o la casa de nebuni. Și iată că soția profesorului, absolut normală, stă pe un pat din casa de nebuni, ține în mîini o undiță și prinde de pe podea niște peștișori invizibili. Această soție de profesor e doar un trist exemplu despre cum există în viață o groază de nenorociți care nu ocupă locul ce li se cuvine. Cucuiele Trăia odată un om pe care-l chema Cuznețov. într-
Proze scurte de Daniil Harms by Mihai Vakulovski () [Corola-journal/Journalistic/15332_a_16657]
-
trăită de insul respectiv de a nu mai putea reface ce s-a petrecut în închipuire. Arta poate opera și cu incertitudinea, remarcă filosoful, atunci cititorul nu mai e sigur dacă s-a pășit în afara vrajei visului prin călcarea pe podeaua solidă a realității sau dacă visarea continuă. Un dubiu dăinuie, se strecoară o nostalgie după plutirea fantazării și farmecul imaginat. Nu numai de Kafka amintește Derrida, dar și de pălăria de paie, de Panama, care irumpe într-un vis a
Șalul, pălăria de paie, pasărea cu penaj colorat by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/15520_a_16845]
-
și care se pricepea la femei și la bani. Actorii, improvizați și ei, aleși dintre bolnavi, se învălmășiră pe scenă, iar unul, care-și zicea Luis, a fost cât pe-aci să cadă. Coroana lui de tinichea se rostogolise pe podea... După spectacol, s-au oferit prăjituri și răcoritoare, dar era un an sărac și prăjiturile erau seci, mai mult făină de porumb, iar răcoritoarele nu erau deloc dulci. Copiii medicilor și asistentelor alergau afară în ger și ascundeau sub haine
Mănușile de iarnă by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14522_a_15847]
-
uit bine în jur, să țin minte locul, nu cumva să ne rătăcim unul de altul, - se așezase pe o banchetă nu departe de nudul foarte gol a lui Auguste Clésinger, Femeie mușcată de șarpe, la doi pași tolănită pe podea lângă noi, putoarea... Colombina îmi dă liber cu regret, vorba lui Alecsandri: aș vrea să zbor, durerea însă din gleznă nu mă lasă... Prin zumzetul de la parter ca al unui hol de gară, o mai aud strigându-mi din urmă
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
antipatic", dacă nu de-a dreptul repulsiv să recunoaștem că sînt remarcabile. Raportarea sa la propriul chip e de un antinarcisism feroce: "îmi evit fața nu vreau să mă oglindesc aud cum crapă/ rîzînd pereții unui soare de fier. sub podea norii sîngelui/ anunță furtuna. în față e zidul pe care suie lăurusca. pe cea mai mare parte a feței mele crește pămînt" ( crește pămînt). Voind și izbutind a face o figură de monstru, nu poate decît a-i "speria" pe
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
Mircea Mihăieș În goana ei nesătulă după glorie, dominație și "imagine", Puterea s-a gândit să aplice un jiu-jitsu singurei entități care n-a prea preocupat-o de la revenirea la conducere: societatea civilă. După ce-a pus la podea opoziția (atunci când n-a sedus-o în alcovuri sau când n-a lăsat-o să se prostitueze de bună voie), după ce-a dat de toți pereții cu economia, după ce s-a tupilat în umbra groasă a corupției, traficului de
Mălaiul rânced al Securității by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/14101_a_15426]
-
în fațetele ei aruncând în preajmă scântei. O stradă paradisiacă de rafinament ultim al civilizației capitalului capabilă să schimbe oricând destine umane și câteodată chiar soarta întregii omeniri. Duminică, 24 decembrie ajunul Crăciunului, 1978. Am norocul să mă introducă Titus Podea, românul bogat, la ședința religioasă a quakerilor. Spun ședință ca la comuniști, deși nici slujbă nu s-ar potrivi. Mai curând, adunare. Întâi și întâi, primirea în apartamentul său luxos din interiorul unui zgârie-nori. Era întâia oară când, luând liftul
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
De fapt, asistasem la două adunări de quakeri, prima la New-York, a doua la San-Francisco, despre ultima am mai scris cu un alt prilej. Nu rabd însă să revin cu o impresie fugară și aici... Mai întâi la New-York, cu Podea și distinsa sa soție, al cărei nume nu știu cum se face, dar îl uitai. Cel mai mult mi s-a impus nu ritualul în sine, foarte economicos, semănând cu al protestanților de tot felul, ci tăcerea pe care o păstraseră foarte
Note americane (III) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14283_a_15608]
-
cel mai reliefat al cărții, acea Sida de care am amintit, s-a văzut o descendentă literară a Marei lui Slavici. Energică, vitală, robustă, de o impresionantă robustețe, ("Sida avea pe atunci 120 de kg și se mișca iute, duduiau podelele sub ea și se loveau cu clinchet dulce țurțurii de cristal ai candelabrelor; când pășea prin odăi, toată casa era un clinchet de clopoței..."), dominatoare și împătimită de avere, ca și Blagu de altfel, soțul molâu și supus în toate
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
făcu repede cunoștință cu Scaraoțchi. Voi reveni. Tot 4 martie 1977, orele 21, 22... Cei trei studenți olteni care au primit de acasă o damigeană de vin de Drăgășani și care, bând de dimineață până seara, adorm îmbrățișați, prăbușiți pe podea, fără să mai simtă cutremurul devastator. După nouă seara, trezindu-se în fine, ei vor să aprindă lumina. Ioc, beznă. Nici apă, nimic. Telefonul, mort. Uitându-se pe geam afară, ei văd mahmuri mulțimea cu lumânări aprinse. Cred că e
Orwell de-a valma by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15048_a_16373]
-
felul în care se așează și se ridică unii și ceilalți pe și de pe scaunele ce ajung să devină adevărate personaje, și nu doar elemente din decorul scenografului Mihai Mădescu, de pașii pe care îi fac unii sau ceilalți pe podelele din lemn, unduindu-se pe lîngă siluete de case strîmbe, strecurîndu-se pe străduțe înguste-înguste, tot atît de bine culoare meschine din interioarele locuințelor protagoniștilor. Scena devine brusc mult prea mică atunci cînd cei cinci pretendenți intră cîntînd la cîte un
Cvintet de bărbați pentru o fată bătrînă și tare nehotărîtă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13423_a_14748]
-
la acel articol scris pe la mijlocul regimului trecut, la G. L., cum a fost conceput el pe atunci, fără să schimb nici un cuvânt: Vorbim așezați la un birou (al lui Al. Cazaban n. n.) și când o hârtie alunecă și pică pe podea, el înjură tinerește, venind la anii săi de demult. Când nu-și aduce aminte de ceva, își înfige mâna în pletele lungi, albe, puțin gălbui pe alocuri ca bilele de biliard vechi lovite prea mult cu tacul: “Măi (cu răsfăț
Fără șase 100 by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13573_a_14898]
-
ai locului, de la Ileana Balș la Catri Cândea, care povestesc pînă îi dor mîinile ca să ghicești „așa mai vii de-acasă” sau „șmen”? Ori dansatorii nopților Vămii, cu tălpile însîngerate de așchii și capete de cuie prea delicat bătute în podelele îmbătrînite elastic? Ori nudiștii, toți și toate, tatuați uni cu lumină? Ori chitarele și focurile de pe plajă? Ori somnul pe nisip pînă la amiază? Ori bîrfitorii subțiri - dar nici unul ca Mioara Neicu? Ori adoratorii cînepei? Ori blehătinzii de la „Ovidiu” molfăind
Vama dintre doi mai by Călin-Andrei Mihăilescu () [Corola-journal/Journalistic/13587_a_14912]
-
lucruri care te fac să caști"). În plan evenimențial, mari întâmplări nu au loc, iarăși: "îmi fac de lucru prin casă", "să circuli prin casă/ te însoțește o sonerie de celular", "ne ridicăm ne întindem/ ne aplecăm cu mâinile până-n podea", "și ei se revoltă deodată în McDonalds/ ridică mâinile în aer ca la concert", "ai văzut dimineața când te speli pe dinți", "aștept să bată la ușa mea/ stau în casă zile în șir/ mănânc dorm șed în fotolii scaune
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]