59 matches
-
afară cu băiatul lor, Costel, cu care mă împrietenisem. Mă și enervam de atâta sporovăială. Ce-or fi vorbit ele acolo în casa atât de bine îngrijită a grecului? Casă foarte curată, având, țin minte, o curte străbătută de o podișcă de lemn, cum nu mai văzusem la nimeni, să nu iei în picioare noroaiele Bărăganului, și din care pricină, nici nu puteai să joci ca lumea țurca; ...vreau să spun, ce discutau acolo femeile cu aprindere, nu aveam să știu
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
a înălțării. E visul lui Didi, e visul meu? E cer, e apă, e uscat? E tot Beckett: "nu pot continua, continui"" De undeva, de oriunde, pe un culoar abia perceptibil și apoi pe un drum de lemn, ca o podișcă suspendată între lumi, sosesc Vladimir și Estragon. Pașii lor nici nu se aud pe drumeagul din butuci de lemn. Vin dinspre realitate, ușor ezitant, spre acest loc, într-un fel ireal. Drumul acesta în sine capătă atîtea semnificații. Un drum
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
deprinse să li se arate cu degetul împotriva cui să se autosesizeze, nu sînt deloc impresionate de ceea ce scrie presa, cu probe, despre asemenea sabotaje ale siguranței naționale. La Buzău, apele au stricat două poduri strategige, nu mai știu ce podișcă lăturalnică. În paralel cu reparațiile, ar trebui să se deschidă o anchetă despre aceste poduri. Fiindcă atunci cînd se construiește un pod, normal e ca răul să fie pus înainte, nu la constatări. Tot presa a reamintit, pentru a cîta
Ticăloșiile de sub ape by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11709_a_13034]
-
Expresive. Fragile. Extrem de fragile. Ritmul acestei intrări îmi pare un fel de prolog. Un fel de timp necesar tuturor ca să ne aducem vibrațiile împreună. Să putem să pornim, împreună, onest, pe drumul unei evidente confesiuni artistice, umane și estetice. O podișcă rece, din inox, le susține pașii și le reflectă, vag, trupul. În spate,o pantă din lemn patinat. Spațiul este închis, într-o formă neregulată, de pereți din lemn - pavilionul de vînătoare. Cu o singură excepție. Peretele din stînga. Acesta
Pavilionul de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8791_a_10116]
-
de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee.... cum nu se-ndurăăăă de un om fără vedereee...” Bagă o mână sub gulerul lălâu și-ncepe să râcâie cu sârg, ca o capră când se freacă de podișcă. - Profesore... dă ceva la moșu’, nu fi scârțar... I-arunc un cinci: - De unde dau io și ministerul să dea... ceva, dacă nu înzecit. Să-mi ții și mie un loc pe-aproape, pentru că nu se știe... - Cine știe care-i soarta omulu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de să se prăvălească de pe podișcă, linciurind o tigvă pe băț, scormonind cu gheruța-n găvane. Ce năpasta ai acolo-n mână? - Vai, nene Aghiuță, asta nu-i coastă! Ce-am furat de la Adam?». Te-anunț pe această cale că am început procesul de zugrăvire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai încet, apoi tot mai tare și mai stăruitor. Mirat, lăsă rindeaua din mână și o apucă spre poarta de la drum, să vadă ce s-a întâmplat. În poartă dădu nas în nas cu poștașul, care tocmai se oprise pe podișca din fața casei și voia să intre în curte, ca să-i aducă pensia, ziarul "Scânteia" la care era abonat, și o scrisoare de la fratele său, Iorgu. La masa din chioșc, poștașul completă cu un creion chimic talonul de pensie și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
picioarele prin apă” după ploaia de vară, „în șoaptă”, convins fiind că nu trebuie să tulbure discuțiile din fața fierăriei: „ - Bă, peșoacă, ia vin încoace, chemă Din Vasilescu în șoaptă și, când copilul se apropie, Din Vasilescu îi arătă ceva sub podișcă. Bagă tu mâna acolo, îi spuse, și dă-mi niște pământ de-ăla galben.” Repetând parcă un gest paradigmatic, Din Vasilescu ținea în mână un bulgăre mare de pământ moale și galben pe care îl frământa în joacă. Plasat într-
Ilie Moromete și dublul său by Mircea Moț () [Corola-journal/Journalistic/4580_a_5905]
-
cred că pădurea ascunde un mister, medită Giovana. - Gata cu pălăvrăgeala, să trecem la acțiune că s-a înserat, decise ferm John Artistul. - Strângem tabăra și odată cu întunericul, dar până răsare luna, fetele o ia pe cărarea de lângă pârâu, trec podișca și se îndreaptă pe drumeagul de pe colină către codru și ne vor aștepta la lizieră. Între timp noi ne punem câte un ciorap pe cap, sărim gardul prin dos și pătrundem peste babă. O jefuim și dispărem în noapte, decise
V. CĂUTĂTORII DE COMORI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349384_a_350713]
-
și dispărem în noapte, decise prompt Expertul. Cei patru așa ziși cercetători, cu diplomă de borfași, își strâng în grabă cele două corturi. Fetele își pun rucsacurile în spate și pornesc către gârlă, după planul întocmit. Trec pârâiașul pe o podișcă ca vai de mama ei și ajung la poalele dealului, unde se opresc câteva minute să răsufle. - Și dacă băieții sunt prinși asupra faptului? Am o presimțire că se va întâmpla ceva rău. - Termină cu cobelile tale! Niciodată n-ai
V. CĂUTĂTORII DE COMORI de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1387 din 18 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/349384_a_350713]
-
stat lângă mine și mi-a dictat ... Pe prundișul Dâmboviței rucărene o ceată de copiii își încochelează voioșia la Podul Negru ... Cu Căpitanu-n spate și Cuculețu-n coastă cetașii își măresc numărul la Podul de Peste Vale și-și împlinesc veselia pe la Podișca de sub Vârful Crucii și Ghimbav. De-acum, începe joaca noastră cu zbatul chetrei pe apa în curs, cu grija-n mersul pe buștenii rătăciți, aruncatul de bolovani mărioci, ori cu dibăcia prinsului de zglăvoci lenevoase. Toți eram în seamăn de
IULICĂ ! DE ION MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 223 din 11 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/348106_a_349435]
-
și mătăsos care-i sălta pe spate când mergea. Era foarte ascultătoare și bărbată, dar când îi era prea foame, devenea foarte obraznică și nu se lăsa până nu obținea mâncare suficientă pentru a se sătura. Acasă, domeniul ei era podișca din fața intrării. Nu avea treabă cu trecătorii sau, cel puțin nu cu toți. Era de-ajuns însă ca cineva să facă un pas spre intrarea în casă, că Deta începea să mârâie la intrus, arătându-și colții; pe-al doilea
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (IX) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2121 din 21 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366416_a_367745]
-
aceea i se punea pata pe ei. Așadar, de fiecare dată când Deta îl ve¬dea pe Mărian Frântu flancat de cei doi câini-lup de care era tare mândru, se ascundea să n-o vadă aceștia, cel mai adesea sub podișca din fața casei, ai fi crezut că-i era tare frică de ei... Nimic mai fals! Deta aștepta ascunsă până tre¬ceau de ea după care se apropia tiptil, se plasa strategic în spatele lor și, la momentul opor¬tun, își lua
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (X) de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2124 din 24 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366417_a_367746]
-
XI La începutul lui iulie, anul următor, mă întorceam de la Iași în ultima vacanță de vară din viața de student. Dau să intru în casă, dar pe podișcă trona lăndărit pe-o parte la soare un câine mare, alb, dacă n-ar fi fost atât de mare și dacă părul de pe spate i-ar fi fost gălbui, aș fi putut jura că înviase Vlăduț! Scosese limba de-un
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
în ochii mei pentru câteva clipe - avea nasul și ochii negri ca tăciunele, contrastând puternic cu albul lăptos al părului -, după care și-a lungit iarăși botul pe ciment, cu un geamăt prelung... Am schițat doar un pas mic spre podișcă, dar imediat câi- nele acela și-a ridicat din nou capul spre mine și apoi s-a săltat în șezut și a început să-mi arate colții mârâind. Totodată, privirea i s-a schimbat rapid, nu mai emana deloc plictiseală
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
un strat gros de ogrinji peste care a așezat o bucată de preș, Bălan era mulțumit... De altfel, n-o folosea decât când era foarte frig ori când ploua sau ningea foarte tare. De obicei, când nu patrula, dormea pe podișcă, în fața casei ori sus, pe o mică terasă de pe trepte. Tatăl meu s-a pensionat în 1987. Bălan începuse să vadă și să audă din ce în ce mai prost, se orienta mai mult după miros, îmbătrâ- nise săracul... Cu toate astea, la ora
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
orar. Sunt mai în urmă cu vreo șase ore ! - Uitați de ce v-am deranjat, mâine schimbă conducta de apă și trebuie să săpați la stradă ,de unde v-ați legat.Bagă conducta nouă prin cea veche ca să nu mai strice și podiștile. - Păi încape? - Încape.... Și de-asta v-am strigat ,că până mâine trebuie groapa făcută,să poată să lucreze. - Cât de mare să fie? - Doi lungime,unu lățime. Și din câte mi-amintesc ,săpați cam vreo doi metri înăuntru. Că
GROAPA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1503 din 11 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366455_a_367784]
-
Nici Leila nu îl agrează, îl latră de cum îi intră în sfera vizuală. - Să trăiești șefu ! Unde execut lucrarea? întreabă cu aerul omului umplut de simțul datoriei. Am dat-o naibii ,țigan emancipat ! A cam uitat de păsărească ! - Uite ,din podișcă până-n stâlp. Nu chiar lângă el,că o să cadă și vine peste tine ! încerc să îl avertizez. - I-auzi,al dracu ! Păi trebuie să-mi dai și spor de accident,mâncați-aș ! Acum a revenit din rudărie. - Întâi fă treaba
GROAPA de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1503 din 11 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/366455_a_367784]
-
XI)*, de Marian Pătrașcu , publicat în Ediția nr. 2127 din 27 octombrie 2016. XI La începutul lui iulie, anul următor, mă întorceam de la Iași în ultima vacanță de vară din viața de student. Dau să intru în casă, dar pe podișcă trona lăndărit pe-o parte la soare un câine mare, alb, dacă n-ar fi fost atât de mare și dacă părul de pe spate i-ar fi fost gălbui, aș fi putut jura că înviase Vlăduț! Scosese limba de-un
MARIAN PĂTRAȘCU [Corola-blog/BlogPost/366422_a_367751]
-
ochii negri ca tăciunele, contrastând puternic cu albul lăptos al părului ... Citește mai mult XILa începutul lui iulie, anul următor, mă întorceam de la Iași în ultima vacanță de vară din viața de student. Dau să intru în casă, dar pe podișcă trona lăndărit pe-o parte la soare un câine mare, alb, dacă n-ar fi fost atât de mare și dacă părul de pe spate i-ar fi fost gălbui, aș fi putut jura că înviase Vlăduț! Scosese limba de-un
MARIAN PĂTRAȘCU [Corola-blog/BlogPost/366422_a_367751]
-
întreprindă nimic, spunându-și în gând: „Facă Dumnezeu ce-o vrea, de-aci-nainte!” . . . N-a avut de așteptat prea mult, că Dumnezeu a acționat mai repede decât se așteptase ea. Luni dimineața, cine striga în fața casei lor, cu Deta „lăndărită” pe podișcă, arătându-și colții și abia așteptând să mai facă un pas pentru a-i sări la picior? Dinu Îngerașu! Avea capul descoperit, deși era răcoare. Nu mai suporta pălăria pe el, părul îi era pârlit, iar pielea avea din loc
CĂINŢA HOŢULUI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1577 din 26 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/353941_a_355270]
-
mâna stângă, își netezea șorțul cu dreapta și până să mă dezmeticesc, lua cutia din care mai ieșea puțin fum. Ca într-un vis, pășeam iarăși cu ochii închiși în urma ei. Abia la ieșirea din cimitir, când mă împiedicam de podișca pusă peste șanț, îndrăzneam să-i deschid și până acasă bodogăneam în gând pe mamaie cu morții ei. Uram gâștele și găinile țăranilor care se învecinau cu gardul cimitirului; lor nu le era frică să-și petreacă ziua printre morminte
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
prin praful cald vara, fără să ne zgâriem picioarele și să ne jucăm după ploaie, fără să intrăm în noroi “până la gât!” cum spunea mamaie. Prin anii ‘50 toate casele erau bătrânești; cu prispă, cu pătul la poartă și cu podișcă în față. Cei puțin mai înstăriți înconjuraseră prispa cu un gard din stinghii cam de un metru și ceva înălțime. Acestea aveau diverse desene sculptate în lemnul vopsit în albastru, verde sau roșu. Acoperișurile caselor, la început erau din trestie
GLORIE COPILĂRIEI I de MIHAELA ARBID STOICA în ediţia nr. 478 din 22 aprilie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357074_a_358403]
-
și de frunzele cu dăunători. La sfârșit, adunam gunoiul într-o grămadă mare și-i dădeam foc. După aceea, treceam la văruitul pomilor, văruiam ulucile gardului, greblam șanțul de la poartă. După aceea, tăticu îl mai săpa ca să-l adâncească, repara podișca pentru ca apa de la ploaie să se scurgă la vale și nu să băltească. În Joia Mare se înroșeau ouăle, Vineri era Denia Mare, iar Sâmbăta se definitivau pregătirile pentru Paște. La slujba de Înviere, unele femei (care aveau persoane trecute
PURANI DE VIDELE-TRADIŢII DE PAŞTE de FLOAREA CĂRBUNE în ediţia nr. 854 din 03 mai 2013 [Corola-blog/BlogPost/344704_a_346033]
-
de aceea i se punea pata pe ei. Așadar, de fiecare dată când Deta îl vedea pe Mărian Frântu flancat de cei doi câini-lup de care era tare mândru, se ascundea să n-o vadă aceștia, cel mai adesea sub podișca din fața casei, ai fi crezut că-i era tare frică de ei... Nimic mai fals! Deta aștepta ascunsă până treceau de ea, după care se apropia tiptil, se plasa strategic în spatele lor și, la momentul oportun, își lua avânt și
MĂRIAN FRÂNTU ŞI DETA de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1595 din 14 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/360506_a_361835]