59 matches
-
2003). Două obiective din comuna Gorgota sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Prahova ca monumente de interes local, ambele fiind situri arheologice aflate în zona satului Potigrafu: așezarea neolitică (cultura Boian) de la „Malu Roșu”; și situl de „la Podișcă” sau de la „Canalul Pădurii”, cuprinzând urme de așezări din secolele al IV-lea-al V-lea și al V-lea-al VII-lea.
Comuna Gorgota, Prahova () [Corola-website/Science/301678_a_303007]
-
fetelor le trebuia zestre, băieții cei mari își cereau drepturile. Pentru băieții mai mari, un model în afaceri era vecinul lor, Tudor Bălosu, pe care Moromete îl înfruntă de câteva ori, având sentimentul libertății și independenței. Protagonistul medita pe stănoaga podiștei, vorbea singur, justificându-și monologul: "n-are cu cine discuta, în sensul că nimeni nu merită să-i asculte gândurile". Într-o zi se hotărăște, la insistențele lui Tudor Bălosu, să taie și să vândă salcâmul. Copacul e un simbol
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
o săptămână pe gheață, ca să se fezandeze. Printre aceste specialități, unele le găseai rar sau numai pe la anumite cârciumi mai de la margine, cum erau cele de la zahanaua din Colentina, abatorul primitiv unde se tăiau, cum vedeam În copilărie, pe o podișcă deasupra gârlei puturoase, rămasă până azi ca acum o sută de ani, bivolii, oile și berbecii, pentru seul lor topit În căldări uriașe și adunat În burdufe de bivol, spre a fi trimise În Orient, remorcate, târâte prin mare de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
dinainte de 1989, 11 milioane (milioane, bă, auzi,11 !) mergeau la un loc de muncă, mai munceau, mai nu munceau, dar mergeau acolo, lucrau și sâmbăta, câteodată și duminica, mulți luau salariul minim ă 1200 lei. Acuma, trai nenică, stai pe podișcă, în fața casei, și-ți vin banii. Stă nesimțitul de 2000 de ani și nu poate să-și sape șanț, dig, să decolmateze, să curețe, și așteaptă televiziunea, neapărat să vină Primul Ministru și Președintele, nu se mulțumește cu prefectul. Bă
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
păcatele și necredința noastră. Ca și cum Dumnezeu și-ar fi întors fața de la noi, nimic nu ne mai merge și, la drept vorbind, nare cum să meargă, din moment ce, o mare parte dintre noi, s-au specializat în statul pe loc, pe podișca din fața casei, pe așteptat, să le vină, să li se dea, să li se facă, să vină banii europeni și să ne fie bine. Poate că Dumnezeu nu-și lua ochii de la noi, dacă ne vedea făcând șanțuri, diguri, canale
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
subzistență) și tu să nu-ți lucrezi puținul pământ pentru care ai îmbogățit avocații, de unde se vede clar, cu ochiul liber, că scopul U.E. a fost atins: îți mânjesc ochii cu câțiva euro, numai să nu produci, să stai pe podișca de la poartă și să cumperi produse virusate pe care ți le dau tot ei. Cine n-a înțeles trebușoara asta, nare decât să se razime în coada sapei la marginea ogorului și să viseze la cai verzi pe pereți. Când
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
lene, și de nevoie, cei luați cu valul, nu mi-am putut reprima pornirea de a stabili, pentru uz intern, raportul dintre libertate și necesitate: ești liber, chiar ca pasărea cerului, în măsura necesarului. Ești liber, sinistratului, să stai pe podișcă, să te rățoiești la președinte, la prim-ministru, la miniștrii, dar cât de necesar este, din moment ce nu ți-ai săpat șanțul de sub podeț? Drama ta și a marii majorități este că trăiești într-un capitalism fără evoluție firească, normală, care
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
Expresive. Fragile. Extrem de fragile. Ritmul acestei intrări îmi pare un fel de prolog. Un fel de timp necesar tuturor ca să ne aducem vibrațiile împreună. Să putem să pornim, împreună, onest, pe drumul unei evidente confesiuni artistice, umane și estetice. O podișcă rece, din inox, le susține pașii și le reflectă, vag, trupul. În spate,o pantă din lemn patinat. Spațiul este închis, într-o formă neregulată, de pereți din lemn - pavilionul de vînătoare. Cu o singură excepție. Peretele din stînga. Acesta
Pavilionul de vînătoare by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/8791_a_10116]
-
picioarele prin apă” după ploaia de vară, „în șoaptă”, convins fiind că nu trebuie să tulbure discuțiile din fața fierăriei: „ - Bă, peșoacă, ia vin încoace, chemă Din Vasilescu în șoaptă și, când copilul se apropie, Din Vasilescu îi arătă ceva sub podișcă. Bagă tu mâna acolo, îi spuse, și dă-mi niște pământ de-ăla galben.” Repetând parcă un gest paradigmatic, Din Vasilescu ținea în mână un bulgăre mare de pământ moale și galben pe care îl frământa în joacă. Plasat într-
Ilie Moromete și dublul său by Mircea Moț () [Corola-journal/Journalistic/4580_a_5905]
-
legitime, toate acestea nu pot răpi nimic din bucuria cu care trecem, o dată în plus, prin satul din câmpia Dunării scăldat în soarele unei veri nesfârșite. E în Moromeții. I lumea pe care o cunoaștem: Ilie Moromete stând pe stănoaga podiștei, fumând și uitându-se pe drum, Catrina, roșie la față, trebăluind ca un miraculos miriapod domestic, Paraschiv cu buzele lui împletite, trăgând câte un picior în burta calului, colțosul Achim și Nilă cu fruntea lui lată și groasă, încrețită în
Marele singuratic - I by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11344_a_12669]
-
deprinse să li se arate cu degetul împotriva cui să se autosesizeze, nu sînt deloc impresionate de ceea ce scrie presa, cu probe, despre asemenea sabotaje ale siguranței naționale. La Buzău, apele au stricat două poduri strategige, nu mai știu ce podișcă lăturalnică. În paralel cu reparațiile, ar trebui să se deschidă o anchetă despre aceste poduri. Fiindcă atunci cînd se construiește un pod, normal e ca răul să fie pus înainte, nu la constatări. Tot presa a reamintit, pentru a cîta
Ticăloșiile de sub ape by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11709_a_13034]
-
a înălțării. E visul lui Didi, e visul meu? E cer, e apă, e uscat? E tot Beckett: "nu pot continua, continui"" De undeva, de oriunde, pe un culoar abia perceptibil și apoi pe un drum de lemn, ca o podișcă suspendată între lumi, sosesc Vladimir și Estragon. Pașii lor nici nu se aud pe drumeagul din butuci de lemn. Vin dinspre realitate, ușor ezitant, spre acest loc, într-un fel ireal. Drumul acesta în sine capătă atîtea semnificații. Un drum
Ce să-i spun domnului Godot? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12477_a_13802]
-
afară cu băiatul lor, Costel, cu care mă împrietenisem. Mă și enervam de atâta sporovăială. Ce-or fi vorbit ele acolo în casa atât de bine îngrijită a grecului? Casă foarte curată, având, țin minte, o curte străbătută de o podișcă de lemn, cum nu mai văzusem la nimeni, să nu iei în picioare noroaiele Bărăganului, și din care pricină, nici nu puteai să joci ca lumea țurca; ...vreau să spun, ce discutau acolo femeile cu aprindere, nu aveam să știu
Coana Ifigenia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15026_a_16351]
-
fiecare G. Călinescu rând, susținut pe stâlpi putrezi și unsuroși. După oarecare dibuire, Felix urcă niște scări de lemn murdare și se trezi în geamlâcul de sus în care se juca, alergând cu mult zgomot, o droaie de copii jerpeliți. Podișca răsună grozav la pași, și coridorul mirosea pătrunzător a excremente. Felix ar fi voit să plece, spre a nu fi prins de Weissmann, atât de umilitoare i se părea situația, însă câteva capete ieșiră la o ușă. O femeie tânără
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și poala pădurii, pe o adâncime de vreun kilometru: harbuzărìi. Aveam și noi, la Ciocâlteni; la noi harbuzarii Își făceau colibă să-i ferească de ploaie, de arșiță; și la noi Își Înălțau prepeleacuri de pază: trei-patru pari sănătoși, o podișcă, un acoperiș de paie, de papură ori de răgoz, o scară... cum harbuzul e cultură „târâtoare”, o poți păzi din picioare, dintr-un prepeleac de trei metri Înălțime acoperi cu privirea o rază de cel puțin un kilometru - dar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Orheiului). Puțini erau stâlpii dintr-o bucată, sfârșind acolo unde se isprăvea lungimea trunchiului -șase, șapte metri - cei mai mulți erau Înnădiți. Și totului-tot: stâlpii de susținere, grinzile de Întărire, scara cu rezemătoare - ce să mai spun de „foișor”, așa-i spuneau podiștei - cu balustrada, căpriorii acoperișului, nu găseai o palmă de lemn neînflorit din daltă, din fierăstrău, din sfredel, din topor, din strung. Unele erau gata-Înzorzonate (maică-ta ar zice: gata-stricate), altele În curs de, Însă și cele aparent terminate mai primeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
de dimineață, dar mai degrabă provocare de răspuns la Întrebarea de căpătâi a lumii, a mea: Este Moș Iacob? Iar el răspundea totdeauna prezent, cu icnetul lui răsunător și liniștitor: - Hă! Al doilea moment al zilei: la pârleaz. Urcam pe podișcă, mă apucam de parii laterali și, legănându-mă În față, În spate, ziceam așa: - Ce faaaaci Moș Ia’...? Nu era nici măcar de formă Întrebare, ci mângâierea dinspre mine Înspe el - nu era Moș Iacob al meu? și era de parcă mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
care se țesea de colo până colo, prin fierbințeala cea mare a soarelui, cu larmă nedeslușită de glasuri. Săteni cu fețele liniștite, cu muierile și cu copiii după dânșii, se purtau încet spre comedii, unde urlau paiațe pestrițe, ridicate pe podiște de lemn, deasupra mulțimii care se grămădea în juru-le cu gurile căscate. Negustori cu ochii mici și ascuțiți vorbeau aspru, din gâtlej, cu palmele întoarse în laturi, de o parte și de alta a bărbilor. Câte-un țigan uscat, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
învârteji viscol asupra călătorilor. Fulgii băteau grăbit și treceau spulberați, fâșâind. Calul se opri, cu grumazul plecat. Culi îl îndemnă, îndărătnic. Murgu se împotrivi o clipă, cârnind spre stânga; paznicul îl arse în coasta dreaptă. Sania se zgudui la o podișcă. Murgul poticni între bârne rupte, se cufundă cu piciorul drept, se lăsă în partea cufundată, cu toată greutatea. Se cutremură cu spaimă, icnind, încercând să se elibereze; păru a se ghemui asupra căzăturii, apoi se destinse. Culi sări de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
primăvara de noroaie adânci și bălți în care puteai să-ți rupi, căzând, picioarele de la șold. Și cu toate astea era satul nostru, deși aveam curți bine îngrădite, și ai fi crezut că puțin ne pasă de ceea ce era dincolo de podișca fiecăruia. Dar nu treceam totuși prin el, și nu suiam pe 106 dealul lui când ieșeam la cîmp? Cine punea umărul jos la roata căruței și biciuind caii scotea un urlet de ți se zbârlea părul, luând în brațe căpățâna
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ajunge, se scula, se așeza iar, lovind când pe una, când pe alta, uitîndu-se peste umărul moșului care atunci da cu biciul. La primele case ale mahalalei fu supărată că nu le recunoaște. Tot săltîndu-se căzu pe Nory la o podișcă, unde moșu oprise brusc și se încurca la vorbă cu un ștrengar de la barieră, pe care Lina îl înghesuia cu explicații. - N-ai să te astîmperi! țipă Nory, frecîndu-și genunchiul. Drept răspuns Mini întoarse spre ea fața, pe care, cu
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
de traziție... o mie de lei? Doamneee... tare-i rău fără vedere... Doamnee.... cum nu se-ndurăăăă de un om fără vedereee...” Bagă o mână sub gulerul lălâu și-ncepe să râcâie cu sârg, ca o capră când se freacă de podișcă. - Profesore... dă ceva la moșu’, nu fi scârțar... I-arunc un cinci: - De unde dau io și ministerul să dea... ceva, dacă nu înzecit. Să-mi ții și mie un loc pe-aproape, pentru că nu se știe... - Cine știe care-i soarta omulu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mai vorbim și despre «sexul îngerilor», problemă fierbincioară la noi, inconturnabilă, m-aș putea exprima dacă nu mi-ar fi rușine. Într-o legendă de-a noastră, mai de-acasă: «Ce faci, heruvime? râde mititelu’ de să se prăvălească de pe podișcă, linciurind o tigvă pe băț, scormonind cu gheruța-n găvane. Ce năpasta ai acolo-n mână? - Vai, nene Aghiuță, asta nu-i coastă! Ce-am furat de la Adam?». Te-anunț pe această cale că am început procesul de zugrăvire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
a lăsat acasă femeia cu copilul plângând la poartă și a plecat, împreună cu vărul său, Todiriță... Era un început de primăvară nărăvașă, cu ninsori târzii. Îi ducea cu sania moș Pavel, tatăl lui Dumitru. Ședeau ghemuiți în paiele așezate pe podișca saniei. Nu le venea să scoată măcar o vorbă. Nici moș Pavel nu avea chef de cislă. Într-un târziu, Todiriță și-a dres glasul și a deschis vorba, oftând: ― Ție, Dumitre, ce îți pasă? Tu ești sergent: „Soldat, drepți
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
că am lângă mine niște flăcăi unu’ și unu’”... În timp ce rememora acea întâmplare, și-a amintit că în sanie are o toporișcă de care - la drum - nu se despărțea nici odată. „Am să cioplesc o lopată dintr-o scândură din podișca saniei. Alta nu am ce face. Tu să stai cuminte, flăcău’ tati’, cî eu am puțină treabă” - i-a vorbit el murgului. Ce bine mi-ar fi prins un fănar. Da’ cum sî ti gândești tu cî ti apucî noaptea
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]