349 matches
-
pînză, îi apucă sexul apoi îl strînge ușor pînă se întărește sub cămașă. Lasă brusc sexul pe care l-a întărit. Îl privește. Îi surîde. Apoi, încetînd să surîdă, îi spune: - Pentru că i-am spus că te iubesc. Brusc, o podidesc lacrimile. Își șterge nasul. -Ai devenit un bărbat cu adevărat hidos, îi spune ea. - Ce pot să fac? - Zău, nu te vezi cum ești! Își vîră batista în mînecă. Îi spune: "Voiam să te ucidă. Acum nu mai vreau." Abia
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Și, obosiți, nu pregetă-o clipă Să ni se așeze În pământ, temelie.” Eugen, cu vocea strangulata de plâns, a spus cuvinte de adio, traducând din română În ebraică. Era pregătit să citească poezia „Repetabila povară” de Adrian Păunescu, dar podidindu-l plânsul, poezia a fost citită tot de Liane Herman, la fel de talentata că și la pian. Redau și din această poezie o strofa: „Cine are părinți, pe pamant nu În gând Mai aude și-n somn ochii lumii plângând Că
Rolanda Camin-Nacht. In: Editura Destine Literare by Liana Saxonie-Horodi () [Corola-journal/Journalistic/81_a_352]
-
C-o să mă fereci sub gene De trestii nepământene, C-o să mă-nchizi în priviri Sub gratii de ore subțiri, Sub bârne de ani trecători Ca melancolicii sori, Să poți să mă vezi Cum hohotesc în amiezi Ca o grădină podidită de muguri, Să te-ntristezi, să te bucuri... 1980 ARMURĂ Un strămoș fără somn Rătăcește prin mine? Cine-l închide veșnic în vis, Străjer milenarelor mele ruine? Oare sufletul lui E bufnița ce-mi cântă pe casă? Mă ascund uneori
Poezie by Ion Brad () [Corola-journal/Imaginative/4164_a_5489]
-
pe-o creangă, lîngă măr, Mai învîrtind în vîrful limbii scoase Un flutur năucit de-așa mătase, Și roșie, și plină de-adevăr, În clipa bună, cînd se coace turta Cea dulce ce-o mîncăm, puri, pe din două, Blînd podidiți de îngeri și de rouă, Rugîndu-ne: o, Doamne, dă-ne nouă Măcar o rază din lumina ce ne plouă, Dintr-un arhanghel doar un fir de păr...
Tu mă despoi de tot ce am pe suflet... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8231_a_9556]
-
Iar postul i se potrivea ca o mănușe. Cât mă privea, degeaba achiziționam Curtea Supremă, în lipsa unor spații comerciale corespunzătoare. Și, oricum, ar fi trebuit cumpărat mai întâi Consiliul, cu lanțul său de garaje. Un nou val de lacrimi mă podidi. La contactul cu ele, mirosul de levandă al pernei se învioră. Și m-am trezit așa, nitam-nisam, într-un pat destul de larg ce plutea pe calme valuri. în jur, dalbi nuferi bolborositori jucau pe unde, piereau în adâncuri - adevărate flori
Printre coșmaruri by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/12149_a_13474]
-
materialități, mărturisită în unele secvențe, apare nu o dată zădărnicită de simțămîntul unei “amuțiri”, a unei opacizări, a unui obstacol invincibil, și el de sorginte escatologică: “îndelungă vreme/ o pecete amuțitoare/ mi-a împodobit glasul/ un căluș de ceață/ mi-a podidit limba// durînd în juru-mi/ un zid înalt de tăcere/ ostatec i-am fost de rea voie” (Zidul). Insuficiență structurală a spiritului, s-ar zice, pe care Alexandru Lungu se străduiește a o compensa printr-un soi de estetism liturgic, printr-
Un senior al poeziei noastre by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13003_a_14328]
-
spinare, îl întoarse cu fața în sus și-i repezi între moalele obrazului doi pumni înfricoșați, de-i crăpă obrazul ca spart de cuțit. Apoi îi repezi alți pumni mai repezi, mai mici, dar tot atât de vârtoși, în jurul gurii, până-i podidi roșu și îmbelșugat, cișmeaua sângelui. La vederea focului ăsta roșu, parcă se opri puțin, dar ași! mai al dracului începu să-l bată peste față cu palmele, parcă îl jupuia de pojghița obrazului, când da cu sete. Apoi se sătură
Un autor remarcat de E. Lovinescu la "Sburătorul" - Dan Faur () [Corola-journal/Imaginative/10258_a_11583]
-
pentru întîia oară, la o chestiune românească , nu-mi ajung degetele mele, de la mîinile mele proprii și personale, ca să vă înregistrez pe voi, minunatele, căscatele, sublimele, inocentele, grozavele, dragele de voi, aiuritelor și minunatelor - mă opresc aici, ca să nu mă podidească plînsul de bătrînețe. Așa că - pe curînd, Paul Între timp eu nu am trecut de partea dușmanului, dar Paul a pornit războiul împotriva tuturor și n-a mai rămas nimic din ce credea el despre minunatele, aiuritele, inocentele. Asta nu m-
La un festival închinat României by Ileana Mălăncioiu () [Corola-journal/Imaginative/11130_a_12455]
-
știu, nu știu nimic de tine, Tată, stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecata, stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura? val ros de sînge și acum tot îmi mai podidește gură ! ! sărutu-ți mină, Tata bun, sărutu-ți mină și-nchinare că Domnul-Dumnezeu tu esti, ca Dumnezeu și Sfîntul Soare, citi pumni în inimă-am primit mi-au fost că floarea la ureche că nu e pumn să poată sta cu pumnul Tatălui
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
știu, nu știu nimic de tine, Tată, stai tot în casa-n care-am stat copil în vîrsta fermecata... stai tot în casa-n care crunt îmi loveai trupul cu centura... val ros de sînge și acum tot îmi mai podidește gură ! !Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam Rusia Tu erai Tatăl meu și noi copiii îți spuneam
Epistolar în memoriam. In: Editura Destine Literare by Alexandru Cetățeanu () [Corola-journal/Journalistic/97_a_191]
-
după Marilena. O iubim amîndoi. Doamne, cît o iubea! Îi umplea toate născocirile. Cînd se juca singur, vorbea cu ea și împărțea nisipul. O visa, ura grădiniță, pentru că-l ținea departe și fugea ca s-o vadă trecînd. Rușinea îl podidea de dincolo de puterea lui, la fel ca si ghemul acela de sub coaste, care-l făcea să plîngă din senin. Rîdeau de el într-un fel ticălos și-i venea să dea cu picioarele. A doua zi era Paștele și veneau
Daneliuc îndrăgostit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/18010_a_19335]
-
face din Casa somnului un roman aparte și din Jonathan Coe un bijutier al scrisului? în primul rînd, ambivalența ecoului pe care-l trezește în noi. La cîte cărți vi s-a întîmplat să vă pufnească rîsul și să vă podidească plînsul în aceeași secundă? Ei bine, textul de față o face. Nu știm cum, însă asta e reacția. Ne amuzăm fabulos și ne cuprinde o mîhnire fără egal. Rîdem cu gura pînă la urechi și ne șiroiesc lacrimile pe obraji
Jonathan Coe - Casa somnului by Radu Paraschivescu () [Corola-journal/Journalistic/15650_a_16975]
-
1548 din 28 martie 2015 Toate Articolele Autorului Cu inima cernită mă duc în sat natal că, văl înlăcrimat pe ochi mi se așează. E dor de maica dusă la cimitir din deal, unde biserica, locuri de veci veghează. Mă podidește plânsul, când intru-n cimitir și mă întâmpină scheletele reci de cruci. Cu lacrima tristeții mai stropesc suvenir de flori, când le împart la măicuța și bunici. Priviri înlăcrimate de dorul celor duși în lumea sortită la veșnică tăcere, ard
PE LOC SFINȚIT de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382694_a_384023]
-
mai țin. S-a ridicat în picioare, se sprijină cu mâinile de birou, ca să nu cadă și privește ca hipnotizată pe geam. Deja nu mai are nici un dubiu. Ninge! Câțiva fulgi de nea se preling timizi pe lângă sticla ferestrei. O podidesc lacrimile. Trebuie să facă ceva, trebuie să-și învingă spaima, nu poate sta cu mâinile-n sân privind catastrofa. E datoria ei de cetățean și de angajat al primăriei să facă ceva. Clătinându-se, cu lacrimile șiroind pe obraz, pornește
Apocalipsa s-a întors by Simona Tache () [Corola-blog/Other/19976_a_21301]
-
mai aveau parfum, nici canarii nu mai cântau... Îi reveneau, obsesiv, cuvintele colegei ei în minte: „- A murit. Dar tu știai, nu-i așa? - Cum? Despre cine vorbești? Nu știu nimic! - Colegul vostru E.C. - Oh, Doamne!!!!” În secunda următoare o podidise un plâns isteric. Nu îl cunoscuse personal decât cu două săptămâni în urmă, când se ținuse un curs și au rămas peste program. El era cu mașina și conveniseră să o lase mai aproape de o stație de autobuz la plecare
CONTOPIRE -11- VEȘTI de MIRELA STANCU în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381717_a_383046]
-
mai țin. S-a ridicat în picioare, se sprijină cu mâinile de birou, ca să nu cadă și privește ca hipnotizată pe geam. Deja nu mai are nici un dubiu. Ninge! Câțiva fulgi de nea se preling timizi pe lângă sticla ferestrei. O podidesc lacrimile. Trebuie să facă ceva, trebuie să-și învingă spaima, nu poate sta cu mâinile-n sân privind catastrofa. E datoria ei de cetățean și de angajat al primăriei să facă ceva. Clătinându-se, cu lacrimile șiroind pe obraz, pornește
Apocalipsa fulgului de nea se întoarce II by Simona Tache () [Corola-blog/Other/21005_a_22330]
-
Hai, gustă din caltaboșul făcut de mine! Ia cu muștar! Să bem și un păhărel... - Să ne veselim nițel! mai râse Violeta. Asta e a doua lecție! Nu știam că voi uita așa de repede drama vieții mele (iar o podidește plânsul). - Hai, Violeta, nu mai pișa ochii! Să ascultăm poantele năsoșilor ăștia de la televizor. Și mai pune-un păhărel!.. - Ca să ne-mbătăm nițel, râse trist Violeta. Simt, tanti, că pot să fiu veselă toată noaptea, împreună cu dumneata. Numai noi două
CAP. 6 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2225 din 02 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/380262_a_381591]
-
tăcere apăsătoare. A trecut prea puțin timp. Abia au trecut nouă luni. E greu... E altă viață... E greu să mă trezesc singur. Sunt multe amintiri. Pozele de acasă... Piesele lui difuzate la radio pe care când le aud mă podidesc lacrimile.” (Vlăduț colabora cu o firmă de organizare de evenimente, dar, ca să dea o amploare mai captivantă timpului său, spre a-i mai fura din gânduri, s-a angajat la o agenție de turism și se preocupa, atunci ca și
MIRELA VOICULESCU-FUGARU. GESTUL DORULUI ŞI IUBIRII de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 2138 din 07 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382231_a_383560]
-
când o să pot să-l port. - Ce naiba te roade pe tine? Alte femei găseau că e plăcut să fii însărcinată. Ce-i cu toanele astea? Spune-mi și mie. Ce-i cu toanele astea trăsnite? Ea își deschide ochii căprui, podidiți de lacrimi care se revarsă peste genele de jos și se preling pe obrajii înroșiți de ciudă; se uită la el și-i spune îngândurată: - Nenorocitule!
John Updike Fugi, Rabbit by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Journalistic/8410_a_9735]
-
concluzie polițistul. — Da’ domnu’ polițist, cu Veta ce-o fi? Unde-i? Că de azi-dimineață o to-o-oot așteptăm..., își luă avânt Florica. Acu’, dacă tot am greșit, am greșit, dar măcar să știm ce-i cu Vetuța noastră... Pe Florica o podidiră lacrimile. Caterina, fire sensibilă și ea, începu să bocească. Celelalte babe, văzând că-i rost de bocit, se puseră și ele pe hicăit și icnit. Polițistul intră în panică. Băgă pixul în buzunarul de la piept. — Ia lăsați smiorcăielile... eeee... — Da
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
Dreapta e aia cu care scrii. Nu te mai holba, fă un efort! Știu, e supraomenesc ce-ți cer, dar, pentru numele lui Dumnezeu, uită-te în ochii ei!) Că parcă eu nu știu, scânci ea dintr-odată și o podidiră lacrimile. Trase aer în piept și, îmbărbă tânduse, reluă cu o voce stridentă: Tu așa crezi? că eu sunt vreo proastă? Am văzut eu cum te uitai. — Cum mă uitam? se îngrozi el și își înțepeni iar privirea pe șoldul
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
-mă! Ajută-mă, Vasile, te rog! Te rog, Vasile, ajută-mă! Dar el nu s-a mai Întors să o privească, și nici nu putea să o privească, fiindcă nici nu vedea bine pe unde merge, din cauza lacrimilor care Îl podidiseră. Trecătorii strigau ceva către el, ceva pe care numai unui mizerabil i-o spui În față, dacă poți. — Ajută-mă, Vasile! Ajută-mă! se auzea din ce În ce mai stins glasul ei, hohotul ei de plâns. Vasile Însă fugea, fugea parcă ducându-și
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
au mai făcut câte un șpriț, fără să remarce că Maria intrase În casă cu discreție și Îi privea fericită, neîndrăznind să se miște, nici să respire, ca nu cumva să Întrerupă scena miraculoasă la care asista gata să o podidească plânsul. 9 — Așadar, nu a făcut-o, și-a zis În gând. Bineînțeles că trebuia să Îl publice, să Îi arate lui Birică marfa... Așteptase ca noaptea să facă tăcere peste pământ Înainte să deschidă scrisoarea lui Carara, simțea el
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cărți („Scrieți, scrieți, scrieți”), cuvintele par să aibă efecte cât se poate de concrete: îl ajută să nu-și piardă busola, să muncească, să-și crească copiii..., iar pe mine, faptul de a ști toate astea mă ajută, atunci când mă podidește lehamitea, să reîncep să scriu. Și totuși cum rămâne cu vorbele-n vânt?” De ce nu răzbesc, dincolo de o retorică a îmbărbătării, ade varurile bine rostite? Cum de i s-a răpit la noi adevărului forță devastatoare a rostirii lui răspicate
Sunt un moș burghezo-moșier by Jorj-Ioan Georgescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1264_a_2119]
-
Dar nu trăgea. Poate de frica unui glonte care ar fi putut să ajungă chiar în el, scutindu-l de griji. Spunea cui vroia să-l asculte că omul fără griji e ca pădurea fără copaci sau că atunci când te podidesc grijile e mai bine să nu dai cu pălăria de pământ, ci să stai cu ele la taclale, însă astfel de vorbe nu lăsau urme în ochii ascultătorilor. De la un timp, nu-i mai trecuse nimeni de poarta aia legată
Frig by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1176_a_1898]