2,948 matches
-
înțeleg și-i respect jalea din suflet. Am învățat de la ,Iartă-mă", ,Din dragoste" și ,Surprize, surprize", că există momente în viață când omul, mai ales femeie fiind, simte nevoia din când în când să renunțe la o parte din podoaba capilară, sau măcar să o scurteze... Dar mai știu - fără să fiu răutăcios - că soacra prietenului nu o va face, fiind doar o figură de stil utilizată și soacră-mea ori de câte ori nevastă-mea, Coryntina, se prezintă la părinți din cauză zice
Nepremiantul nostru președinte by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/11311_a_12636]
-
care se hâțână tare fiind mai vechi decât metroul nostru și silabisesc versurile unui poet indian, al cărui nume nu am reușit să-l rețin, dar care scria așa, citez din memorie: Când ziua puternică apare iar noaptea își leapădă podoabele ei (stelele) ca o femeie în fața oglinzii... Splendid! Sunt... unde sunt? Pe la Odeon. Ceva mai frumos despre cer și evoluția lui nu am mai citit decât în Eneida lui Virgiliu și, în picioare, în vagonul clătinător, recit în gând după ce
Reflexe pariziene by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14850_a_16175]
-
limbă străină... Citesc săpată pe soclu mărturisirea lui Montaigne: Port în inimă Parisul încă din copilărie. Nu sunt francez decât prin această cetate mare, mare mai ales și incomparabilă în varietatea ei. O glorie a Franței și cea mai nobilă podoabă a lumii. Sincer, fără nici o ornamentație stilistică. De fapt, mă aflu în perimetrul sacrosant al culturii din stânga Senei, inima Parisului pulsând contopită cu a cărturarului de geniu care stă în fața mea picior peste picior cu atenția aceea a lui extrem de
Reflexe pariziene (1) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14927_a_16252]
-
întrucîtva ridicol, reductibil la o mecanică gestuală, la o poză (anti)melodramatică ce s-a remarcat și la Bacovia (un enciclopedist, Quatre-mère de Quincy, afirma: Ideea de baroc atrage după sine pe aceea a ridicolului împins la exces"). Alurei trufașe, podoabelor, atitudinilor de singularizare dominatoare, euforiei luxului le răspund modestia, sobrietatea, decepția, abulia. Exuberanța personală se dizolvă în îndoială, slăbiciune, risipă, deplețiune, nu fără o notă de autoironie ce rigidizează postura deliberată și totodată marchează neostentativ distanța morală față de aceasta. Eul
Un baroc paradoxal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15295_a_16620]
-
să renunț la pijama și la agrafele din păr, chiar dacă îmi petrec marcanta noapte cu soțu' și soacra. Îmi iau carnețelul și pixul, gata pentru o lecție consistentă, pe gratis (mamă soacră!). Nu mă concentrez fără de măsură la etapele privind podoaba capilară. E sofisticat și n-am nici îndemînare, nici răbdare. Fața trebuie însă să capete lumină, să șteargă expresia depresiilor, căderilor în mine, disperarea că începe încă un an poate la fel de prost sau mai, că viața trece pe lîngă mine
Lecția by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14383_a_15708]
-
îl părăsesc nu mai poate controla nimic, rudele îi golesc casa încă înainte de a muri, îl lasă sărac lipit, numai cu fotografiile pe pereți ale numeroasei familii a Sidei. Nu-i rămâne decât simbolica blană de focă, undeva bine ascunsă, podoaba cea mai de preț de altădată a Sidei, adusă în tinerețe din călătoria făcută în nord. Dar și pe aceasta i-o va răpi marinarul bătrân cu pipă, omul hain din vis, "cu privirea lui vagă, rece, rea". Ciudatul, implacabilul
La o reeditare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/14281_a_15606]
-
Și era "descoperit" de criticii aceleiași generații. E ciudat, dar lucrurile așa stau: am scris la debutul lui, îi scriu astăzi necrologul. Poezia lui Doinaș a debutat sub semnul clasicismului. A devenit treptat din ce în ce mai pronunțat barocă. S-a încărcat de podoabe. Și-a radicalizat morala. Evazionismului sau parabolei clasiciste i-a luat locul pamfletul liric. Dintr-un tînăr echilibrat, Doinaș s-a transformat într-un bătrîn furios. Și care privea înapoi cu mînie. Dacă mă gîndesc bine, poezia lui a stat
A murit Poetul by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15144_a_16469]
-
o frumoasă pasăre în cuibul ei... Astăzi nu mai vezi în Calanda săraci așezându-se vinerea lângă biserică, pentru a cerși o bucată de pâine. Satul e relativ prosper, oamenii trăiesc bine. Costumul tradițional a dispărut, cum brâul faja, cu podoaba de păr cachirulo și cu pantalonii strânși pe corp. Străzile sunt asfaltate și luminate electric. Există apă curentă, canalizare, cinematografe și baruri. Ca pretutindeni în lume, televiziunea contribuie eficient la depersonalizarea spectatorului. Există mașini, motociclete, frigidere, o bunăstare bine și
Luis Buńuel - Ultimul meu suspin by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/15229_a_16554]
-
LITERATURĂ PENTRU COPII ȘI TINERET. Doina Cetea, Binoclul motanului Potifar, Cluj, Ed. Societății Culturale "Lucian Blaga". DEBUTURI. Alexandra Ciocârlie, Juvenal, București, Ed. Academiei (critică literară) l Daiana Cuibus, Introducere în logosul blagian, București, Ed. Biblioteca Metropolitană (critică literară) l Virgil Podoabă, Între extreme, Cluj, Ed. Dacia (critică literară) l Premiul "Laurențiu Ulici": Eugenia Țarălungă, Mici unități de percepție, București, Ed. Muzeul Literaturii Române (poezie). LITERATURA MINORITĂȚILOR NAȚIONALE. Comisia minorităților (Luminița Cioabă, Gálfalvi Zsolt, Slavomir Grozdenovic, Mihailo Mihailiuc, Szilágyi István) a decis
Premiile Uniunii Scriitorilor pe anul 2002 () [Corola-journal/Journalistic/13783_a_15108]
-
câte o intervențe substanțală (păcat că nu s-au făcut înregistrări... sau s-au făcut?). Alexandru Zub ia asistența prin surprindere trecând fără dificultate din postura (cunoscută) de istoric în aceea de istoric literar. Mai iau cuvântul Ileana Mălăncioiu, Virgil Podoabă, Dan Mănucă, George Cușnarencu, Al. Dobrescu, Lucian Orășel (pe mine nu mă mai mențonez, ca să nu-mi repet numele). Șerban Lupu încântă publicul, citând opinii ale lui G. Călinescu despre muzică și ilustrând apoi aceste opinii cu fraze muzicale interpretate
Instantanee la Onești by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/13800_a_15125]
-
p.185) „Într-adevăr, bucuria muceniciei, nădejdea celor făgăduite, dragostea de Hristos și Duhul Tatălui ușurau pe aceia (...) De fapt, cei ce mărturisiseră pășeau veseli, multă demnitate și bucurie se citeau pe fețele lor, iar lanțurile îi înfășurau ca o podoabă fermecătoare, parcă ar fi niște mirese gătite de nuntă cu haine Țesute și brodate cu aur (Ps. 44, 14), răspândind totodată mireasma lui Hristos (II Cor. 2, 15) încât unii credeau că sunt unși cu uleiuri frumos mirositoare”. (Eusebiu de
Martirii – biruitori ai suferinței prin credință – Despre martiri și martiriu – by Diac. Dr. Liviu PETCU [Corola-journal/Science/157_a_163]
-
celor 17 personaje din piesă - caricaturizate îngroșat, sculptate parcă în fonta (mlaștină întărită, solidificata), îmbrăcate cu vesminte de-a gata... rinocerizate. Machiate strident, pentru a li se scoate în evidență chipurile cadaverice, sprâncele bine arcuite, limbile și buzele intens colorate, podoabele capilare ciudate -, aceste fantoșe par dansatori rupți dintr-un vodevil, dintr-o lume de bâlci, dintr-un iarmaroc al vorbelor și gesturilor în devălmășie... Revine obsedant ghilotina cuvântului “In-cre-di-bil!... In-cre-di-bil!... Incredibil!”. De parca regizorul vrea să ne atragă atenția, cu obstinație
Primul spectacol Robert Wilson în România: RINOCERII, după Eugen Ionescu [Corola-blog/BlogPost/94243_a_95535]
-
vină miezul nopții când mă aud pe-acoperiș ca mâțele pe mine însă însămi. Și trebuie să fiu trează și în somn să nu cumva tăcerea cea de aur să vină și să îmi mănânce limba. Iubitul meu Veșmintele mele, podoabele mele, locul pe unde trec, toate ale mele sunt pline de ochii lumii și nimeni nu știe pe cine iubesc. Cred că astfel își zicea Regina din Saba în timp ce se iubea oficial cu prinți, regi, sfinți se iubea și cu
Poezie by Ileana Roman () [Corola-journal/Imaginative/4524_a_5849]
-
care vai o uram fiindcă la matematici eram un zero tăiat în patru Asta unu la mână și doi tocmai venise primăvara din căptușeala hainei țigările îmi dădeau ghes și o falsă verișoară cu ochii verzi dornică să-și cunoască podoabele mă aștepta să-i număr nasturii înmuguriți sub bluză Dus eram și tocmai pluteam pe tulburea mătase a promisiunilor când auzii ca prin vis îndemnul brutal și totuși persuasiv al profetului Moaie creta în cerneală și trage linia pe zid
Poezie by Ovidiu Genaru () [Corola-journal/Imaginative/4115_a_5440]
-
alții mi-au adus daruri mult mai de preț ei se mirau uite a văzut multe la viața lui cu el nu-i deloc ușor și plecau și se întorceau a doua zi încărcați cu blănuri de fiare sălbatice cu podoabe de aur nestemate și mirodenii bătrânelul mijea ochii scărpinându-se în fund desigur era un gest de mare înțelepciune cine ar fi făcut ceva atât de firesc și simplu în public și spunea astea-s nimicuri alții mi-au adus
Poezii () [Corola-journal/Imaginative/4781_a_6106]
-
Cercetându-și stupii. ,,Don’ ~nvățător, Domnu’ Fodoruț, a-nceput să fiarbă Prunele de țuică, simt borhotul lor’’... 3. Doamne, se mai vede, uite-un călător , Vine plin de grabă, ia pieptiș nămeții, Are un pulovăr destrămat de lână, Unde stau, podoabe, spinii și scaieții. El adună cercuri sacre pe-un toiag Ori poate pe-o vargă bună de alun, Care îți găsește apa de izvor, Care detectează susurul cel bun. Hai cu mine, acuma, să-l primim în prag, A găsit
Poezii by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/6573_a_7898]
-
un dar dumnezeiesc; Nu vi-s de-ajuns arborii mari ce cresc În jur? Cînd fructe coapte voi culegeți, Sprea-a nu-i lăsa în rai cu tot cu roade, Aveți o clipa de răgaz, să înțelegeți, Că mărul fraged este și-o podoabă Ce-o dați de-a rostogolul în cearcefuri; Iubiți-vă sub raze, izuri moi și prafuri?
E un inger ce apare numai vineri... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/7867_a_9192]
-
aprinde rugul, Pentru a mă trage în plămânii săi Până la nuditatea grației. Ce văd din ceea ce nu e vedere? Ce parte a lacrimei a reintrat în corp Pentru ca în veci să-mi fie carne? Ce altă facere iau din necreat? Podoabă cui fără podoabă? Ce viață din mine murind se face viață? * Creat, sunt mai nemuritor Decât în vis. Visat de început Și de sfârșit, el deasemenea facere. Dumnezeule, îți sunt ființă, Și prin aceasta mă redau mie însumi. Cine te
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
a mă trage în plămânii săi Până la nuditatea grației. Ce văd din ceea ce nu e vedere? Ce parte a lacrimei a reintrat în corp Pentru ca în veci să-mi fie carne? Ce altă facere iau din necreat? Podoabă cui fără podoabă? Ce viață din mine murind se face viață? * Creat, sunt mai nemuritor Decât în vis. Visat de început Și de sfârșit, el deasemenea facere. Dumnezeule, îți sunt ființă, Și prin aceasta mă redau mie însumi. Cine te strigă, deși cu
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
Geo Vasile Cine vrea să știe ce-a mai scris și ce face atunci când nu scrie Virgil Podoabă, autorul acestei cărți Mircea Zaciu. Ultimul latin (Cluj-Napoca, Editura Limes, 2005, 184 p.), n-are cum a afla, căci nici cea mai mică notă biobibliografică tip "de același autor" nu o însoțește. Nu înțelegem de ce atâta modestie și discreție din partea
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
dictaturii ceaușiste, dar și ai alegerii apelor de uscat, în sensul rezistenței sau defecțiunii caracterelor intelighenției noastre. Ca să revenim totuși la întrebarea pe care singuri ne-am pus-o, răspundem ajutați de citatul din Cioran adus în cauză de Virgil Podoabă: "Les seuls événements notables d'une vie sont les ruptures". Teritorii ar reprezenta în opinia distinsului critic o astfel de ruptură producătoare de evenimente notabile. De ce ultimul latin? Datorită stilului tacitian al prozatorului Mircea Zaciu, revelat în acest studiu mai
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
a istoricului literar abstras din contingent, devreme ce stilul său capătă valențe policrome, forfotitoare, luxuriante, chiar dacă marcat de acea neasfințită mâhnire a finitudinii: "Nicăieri nu e zădărnicie, numai în mine se risipesc spicele-zilele. Un rost suprem întoarce țărânii datoria". Virgil Podoabă are sagacitatea de a defini arta narativă zaciană ca pe un "mixt psihologic memorie-imaginație". Din repertoriul căruia face parte și "oniro-patria", patria din vis redobândită, maramureșeană și deopotrivă sibiană, balsam sufletesc generator de reminiscențe livrești, dar și de dor de
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
criză cu lumea: "Sursă, firește negativă, însă nu mai puțin sursă. Atrabila, umoarea neagră, se transformă , ca la Charles d'Orléans, în interpretarea lui Starobinski, în cerneală". Iată un citat prin care se poate defini arta eseistică a lui Virgil Podoabă, de o altitudine și o probitate intelectuală ieșite din comun. Știutor de elină și latină, de limbi romanice, italienizant, superinformat pe textele marilor filosofi ai culturii, autorul nu întoarce spatele anecdoticii, biografismului savuros, făcând din cartea sa un exemplar exercițiu
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
și latină, de limbi romanice, italienizant, superinformat pe textele marilor filosofi ai culturii, autorul nu întoarce spatele anecdoticii, biografismului savuros, făcând din cartea sa un exemplar exercițiu de admirație, analiză și interpretare. Castalian cultivator al etimologismului de sorginte heideggerian, Virgil Podoabă se apără prin cărțile sale de recentele agresiuni și destrămări, alienante și haotice, presimțite încă de profesorul său. Un uomo salvato, așadar.
Călătoria, ruptură și întoarcere by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/8170_a_9495]
-
stația de metrou, cînd ridicase piciorul și călcase peste fața propriului ei copil, șarpe, dar copil, eliberîndu-se astfel de tot ce o mai putea reține, o mai putea întoarce din drum și, întocmai ca o mireasă care, dezbrăcîndu-se de toate podoabele, sfîșie voalul ale cărui zdrențe cad ca niște coji pe pardoseaua rece a bisericii și aleargă spre fericirea nevăzută ce luminează în spatele preotului și a altarului pentru a nu se supune viitorului care așteaptă s-o absoarbă, așa și ea
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]