7 matches
-
au același statut ființial, așa încât un copac sau o floare din realul tradițional sunt echivalente cu un copac sau o floare a realității simbolice”228. Textele așadar, făcând și ele parte din textul lumii, vor putea deveni oricând obiect al poematizării, ca orice alt element „real” sau „simbolic”. Postmodernismul deplasează în felul acesta accentul de pe problemele de limbaj pe cele de literatură. Materia primă a poeziei postmoderne nu mai este limba, pur și simplu, ci lumea ca literatură, formele literare, limbajul
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
partid”. La noi, în primii ani ai literaturii dirijate, s-au manifestat două fenomene raportabile la p., adaptat între timp sarcinilor trasate literaturii de V.I. Lenin, I.V. Stalin și, mai târziu, de A.A. Jdanov. Cel dintâi a fost proliferarea poematizărilor diluviale, simplist grandilocvente, cu oralitate ostentativ accesibilă; în vers liber, patetic, cadențat, după modelul lui Vladimir Maiakovski (familiar proletcultiștilor sovietici), erau hiperbolizați proletarii cu salopetă, șapcă și pumnul ridicat dârz, se celebra mașinismul și noul decor citadin, saturat de drapele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289036_a_290365]
-
de patimi, viclenii și cruzimi, orgolii, ambiții, ipocrizii, de intrigi și lupte pentru putere, adevăratul chip a ceea ce se ascunde „sub strălucirea purpurei bizantine”, acolo, în jurul tronului împărătesc, a cărui fascinație orbește, distruge. La Emanoil Bucuța, pretextul etnografic generează o poematizare fastuos calofilă (revărsare de detalii plastice, într-o cuprindere barocă, sinteză de reverie și ceremonial) a „spațiului” dobrogean (Fuga lui Șefki). E multă culoare și atmosferă balcanică, dar și, mai larg, orientală, în proza lui Panait Istrati: o mobilitate picarescă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
nu rareori sordide latențe. Visăria extatică propusă ca antidot al realității nu e altceva, să am iertare, decât o stupidă impostură. Tot așa de stupidă ca și alta înrudită, anume poetizarea sau, cu o expresie fără noimă, care se încetățenește: „poematizarea”. Nici un poet adevărat nu poetizează. Nici un scriitor adevărat nu știe ce e asta „poematic”. Poezia și arta nu sunt “înaripate” tocmai fiindcă sunt revelatoare de adevăr uman. A fi terre-à-terre și „pedestru” e desigur, în genere, ceva meschin și mediocru
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
trăite-n altă lume”. Notabilă e și inserarea, alături de textul minulescian, a poemului Tanit de Iuliu Cezar Săvescu, precursorul simbolist defunct; invocarea lunii, cu reminiscențe eminesciene, turnată în stanțe după model macedonskian, e o mostră de confluență a modurilor de poematizare în pragul noului secol. Poeziile de debut ale lui Ion Vinea și ale lui Tristan Tzara arată și ele o culminare a manierei simboliste, ancorată încă în lirismul de tip Verlaine-Laforgue-Samain la cel dintâi, dar ajunsă în proximitatea parodicului și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289676_a_291005]
-
-n pod, cerdac și streșini heinizând duios la lună."" (Călinescu: vol. I, 1999, 315). "Din seria romantică a lui Eichendorff, a lui Lenau, a lui Heine, prin poezia lui Eminescu trece acea undă de lirism germanic, în care natura, omul, poematizarea sunt în mreaja comuniunii lor sentimentale" (Negoițescu:2000, 19). Se vorbește despre relațiile intertextuale stabilite de poezia eminesciană în termeni de afinități, abordare preferată de mare parte din criticii care s-au oprit la această arie de interes. Punctele de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o deschide. boaba cade./ se rostogolește. nimeni n-o va culege. nu mai apucă să cadă, se va usca" etc. (Lecție deschisă despre orașul deschis). Și totuși, oricât ar textualiza, oricât ar fi tentat de reconstrucția lumii exterioare prin resorturile poematizării oricărui element din afara eului ("orașul balaur. cu sute de străzi. una este decapitată. trecutul țâșnește./ merg pe strada aceea./ eu. adică viața care o părăsește. câte străzi atâtea fraze./ una singură nu se mai termină.// orașul alunecă printre poeme. bulă
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]