105 matches
-
ca pentru școlarii mici. Nu mai știu ce-am vorbit, dar mă grăbesc să ajung la esențial. Când Mendebilul a ieșit pentru câteva minute din cameră, am tras afară niște cărți din mica bibliotecă și am văzut ceva căzând de pe policioara de furnir. Cred că nici când l-am văzut pe Mendebil în șanțurile de canalizare nu am fost așa de uimit: după cărți fusese ascuns stiloul negru cu femeia îmbrăcată-dezbrăcată. L-am pus la loc și, cum a intrat băiatul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
gust, în albastru ultramarin, culoare de ulei. Se mai vedea și closetul, spart într-un loc și lipit grosolan cu ipsos. Folosise drept cremă de ras pasta parfumată, albăstruie, dintr-un spray unguresc, unul dintre cele două-trei tuburi policrome de pe policioara de sticlă murdară de sub oglindă, pe care se mai aflau și câteva lame de ras uzate, aruncate într-o băltoacă și care ruginiseră, lipindu-se între ele. Apa de pe bărbie, tulbure de cremă de ras, începu să-i șiroiască pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cu capătul ușor strâmbat al covorului. Deschise apoi larg ușile secretaire-ului, cele pe care era pictată scena renascentistă deasupra căreia scria cu frumoase caractere latine AMOR OMNIA VINCIT. Le scoase din balamale și le aruncă neglijent pe podea, înăuntru, pe policioarele mirosind a santal, se aflau neumărate sticluțe policrome, transparente sau mate, strunjite din cristal scânteietor sau modelate din sticlă moale.Lichide gălbui sau verzui ca veninul își fluturau ușor pânzele în interior. Apucă una dintre ele. Citi caligrafia sofisticată, aurie
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
șterse, sofisticate; încep să citesc la întîmplare despre domnii născuți în zodia Gemenilor, dar mă plictisesc repede și leg la loc șireturile dosarului. Mă mai uit în jur și privirile îmi cad pe un vraf de discuri, așezat pe o policioară. Scot unul care are pe copertă fotografia mare, color, a unui tânăr ținând de coarnele răsucite un berbec imens și mițos. Chiar atunci aud pași pe culoar, o cheie se răsucește în broasca yale și intră ea. Aduce în blana
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
zi, Ana, ieșind din camera ei, îi spuse: Tată, uite, aici, am niște desene. Să vezi și tu dacă sunt bune. Să le studiem! Erau zeci și zeci, muncă multă, migăloasă. Îi zâmbeau de pe hârtie scaune, dulapuri, lavițe, colțare, mese, policioare, toate măiestrit lucrate, fasonate... Mai erau sticle și borcane, mai mari, mai mici, nimic de forma obișnuită a unei sticle sau a unui borcan. Totul era artă, artă și naivitate caldă, adevărată, îmbietoare. Mai erau etichetele, care de care mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
luminează. În mansarda babei Floarea am găsit o lampă veche, cu burlui și fitil. Am curățat-o, am lustruit-o, i-am pus lumină electrică, lăsându-i burluiul și rotița care mărea sau micșora lumina. Mi-a pus și o policioară pentru cărți și altă policioară pentru radiocasetofon. Îmi place să ascult muzică! Îmi place să ascult Vivaldi, mai ales acum, când primăvara e în toi și când eu am început să scriu acest jurnal. Îmi place să ascult Bach, sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
am găsit o lampă veche, cu burlui și fitil. Am curățat-o, am lustruit-o, i-am pus lumină electrică, lăsându-i burluiul și rotița care mărea sau micșora lumina. Mi-a pus și o policioară pentru cărți și altă policioară pentru radiocasetofon. Îmi place să ascult muzică! Îmi place să ascult Vivaldi, mai ales acum, când primăvara e în toi și când eu am început să scriu acest jurnal. Îmi place să ascult Bach, sunetul clopotelor de la biserică... Când am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
și În jos briciul. Îndepărta treptat crema albă, spumoasă, de pe obrazul bronzat și se identifica tot mai mult cu parfumul fin al apei de colonie, al flacoanelor de Yardley For Men, trei, patru flacoane pentru diferite Împrejurări, așezate elegant pe policioara de porțelan, alături de alte articole bărbătești de toaletă, săpunuri, șampoane, sticluțe care miroseau a bărbat fin, for men only, ca În revista Esquire. Din cînd În cînd fredona cîte un cîntec, parcă pentru a-și dovedi că glasul lui era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
fior de frig îl străbătu din cap până-n picioare. Intră în ogradă, mâhnit, cu un cărbune aprins în inimă. Petre plecase. Era singur în toată casa. Pe masă îl aștepta mâncarea rece. Nici n-o atinse. Luă o carte de pe policioara de la căpătâiul patului și se așeză la masă să citească, să-și omoare vremea și mai ales să-și ostoiască gândurile. Literele se încurcau, fugeau și se vălmășeau. Și inima-i era plină de mustrări nedeslușite. " Dacă nu vine, înseamnă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pecetluită cu fier. Descuie ușa și intră aplecat, urmat de Vodă. Pătrunseră într-o odaie scundă, boltită, întunecoasă. De-o parte și de alta, pe lângă pereți, ochii lui Sima-Vodă deslușiră putini, butoaie, oale mari ceruite, saci cu faină și tărâțe, policioare de lemn pe care se îngrămădeau căni de lut, harapnice, hamuri, căciuli vechi desfundate. Din tavan atârnau legături de ceapă și usturoi, mănunchiuri uscate de mărar, picioare afumate de porc, hălci de slănină. Ba, pe-o laviță, Vodă zări și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
nu zicea nimic, respectându-i durerea. într-un târziu, Vodă ridică privirea: — Și nu mai avem nimic, nimic? — Mai avem vreo șapte galbeni, pentru drum - răspunse Ximachi. Vodă își șterse o lacrimă, apoi se ridică încet și luă de pe o policioară un pumnal ruginit. Ximachi tresări: — Ce vrei să faci, Măria-Ta? Cu pași șovăitori, Sima-Vodă se îndreptă spre tăviță și-și tăie o felie de ghiudem. Cine l-a adus? - zise el. — Un sol tătar - răspunse ușurat Ximachi. — Nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Prioripost care trebuia să ajungă urgent la un amic din București. După vreo lună mă sună destinatarul și mă întreabă de ce naiba nu-i mai trimit materialul ăla. Eu, de bună-credință, îl asigur că l-am trimis și caut pe policioară după chitanța de la Prioripost. Era acolo, cu dată, număr și toate cele. (Un sfat util - pentru cei care nu știu deja atâta lucru: ca om crescut în România, m-am învățat să păstrez chitanțele până ce știu sigur-sigur că nu mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
devine intermediar între proprietarii de vise și Dumnezeu atunci când un înger vine să-i repare o pereche de pantofi: „Pe urmă îngerul a plecat și nu a mai venit să-și ia pantofii reparați. Simion i-a așezat pe o policioară, aflată chiar dinaintea bancului său de lucru. Când avea vreo întrebare mai dificilă despre problemele vieții, li se adresa pantofilor, ca și cum ei ar fi știut răspunsul de la stăpânul lor“. Acesta este începutul Iluminării lui Simion, cizmarul care a găsit audiență
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
N-au fost oamenii, a fost chiar casa cea de la care așteptau siguranță și fericire, acoperișul, tavanele, pereții, cărămizile și mortarul. Sînt aproape sigur că au pătruns în ea cu hotărîrea de a deveni una cu fiecare colțișor și fiecare policioară, astfel încît să devină imposibil nu doar din punct de vedere social, dar chiar biologic, ca ei să fie vreodată smulși de acolo. Lor le convenea o casă atît de strîmtă și întunecoasă pentru că rostul ei era acela de a
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
fi văzută scăldându-se În copcă, iar vara stătea de multe ori Întinsă pe pietre Încinse de căldură lângă albia pârâului, Încălzindu-se la soare alături de broaște, șerpi și salamandre. Când pregăteau baia de aburi, o găseau stând ghemuită pe policioară, cu găletușă Într-o mână și măturica În cealaltă, având tot spatele acoperit de ventuze. N-o sufocau nici fumul Înecăcios de vreascuri ce ieșea printre pietrele Încinse din cuptor, nici aburul fierbinte, n-o speria nici apa Înghețată sloi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
un zâmbet mucalit, purtând în mână o oală de lut potrivit de mare, pe care a așezat-o pe măsuță, căutând din priviri ceva în jur...Știam ce caută. Am întins mâna după cele două ulcele de lut cocoțate pe policioara din perete. Acum ai să vezi ce minune am eu aici! Ia fă-o pe paharnicul, fiule! Am făcut-o și pe paharnicul. Când cele două ulcele au fost pline, am luat fiecare câte una și, după ce am ciocnit, bătrânul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
Când ne vedem dincolo de ușă, tânărul ne îmbie să ne așezăm pe o laiță ce stă pitită în spatele unei mese...Fără nici o vorbă, flăcăul cotrobăie într-un cotlon al încăperii, de unde scoate un ulcior astupat cu un ciocălău...De pe o policioară coboară două ulcele. Ni le așază dinainte și, destupând ulciorul, toarnă cu grijă o licoare rubinie din care se împrăștie o miroaznă îmbietoare... Poftim de cinstește, sfințite părinte, și rogu te să-mi spui dacă n-am uitat cele minuni
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n cadel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de laba, Cum mai
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
pătratul distanței, raza de balans, diametrul lumii și lumea poate fi într-o clipă transformată în haos, datorită acestei cifre sinucigașe, care poate lua după sine toată ecuația existenței. Și Mioara bătu cărțile neascultătoare, le trimise în rafturi, bibelourile pe policioarele lor de cristal, pe îngeri la locurile lor între baloane, acrobații și motocicliști, pe zidurile morții. Cuminte, fir cu fir, fără să plângă, fără să înțeleagă de ce dincolo de ușă erau clinchete de pahare, voci impostate de bărbați, înfocate, virile, părăsite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
M-am ferit să fac așa ceva. Nici nu am încercat măcar, răspunse grăbit șeful de coloană. În timp ce vorbea, Toma coborî parasolarul verificând dacă nu cumva al doilea rând de chei se afla acolo. Nu era, așa încât, cu mâna înmănușată, pipăi policioara îngustă de deasupra parbrizului ce se întindea pe toată lungimea cabinei. Negăsind nici acolo ceea ce căuta, se ridică puțin de pe scaun ca să poată privi înăuntru. O bucată mică din căptușeala plafonului era desprinsă într-un colț. Sub ea, într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bage de seamă, acum mi se desfășura dinaintea ochilor acea încăpere nespațioasă, sufocantă și neprimitoare, în care calci pe beton și privești în tavan betonul; în care patul este rece și din cale-afară de tare și de îngust; unde singura policioară, care există, nu poți s-o folosești deloc, căci atârnă de perete șubredă și timidă, gata oricând, la o primă atingere ușoară, să se desprindă și să cadă; și unde zăbrelele au menirea de a rugini sub ochii întemnițatului - toate
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită și totul reveni la normal. Vultur-în-Zbor simți nevoia să se rezeme de o policioară ca să-și revină. Irina Cerkasova stătea lângă un șopron de la capătul grădinii. Șopronul nu avea ferestre, iar ușile îi erau închise cu lacăte. Ochii gri ai femeii rămaseră impasibili atunci când Vultur-în-Zbor, încă șocat, se îndreptă spre ea. — Domnule Vultur-în-Zbor, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
pe ușă odată cu Vultur-în-Zbor. Acolo se afla biroul lui Ignatius Gribb, încărcat cu hârtii și dosare, pene de scris și cerneală făcută-n casă. Mai erau și cărțile lui, împrăștiate pe birou, pe scaun, pe podea, căzute de pe rafturi și policioare. Chiar și dezordinea în sine era o priveliște scandaloasă în această casă. Patul era chiar sub fereastră. Acolo, în umbrele lăsate de obloane, zăcea o siluetă întinsă, nemișcată, moartă, întunecată. O altă siluetă, nemișcată, vie, și tot întunecată, stătea lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de paie, În zăpușeala din aer. Pe policioarele albe de la ferestre și pe băncile lungi de sub ele, acoperite cu stambă imprimată decolorată, razele de soare se frâng În giuvaere geometrice, după ce trec prin romburile și pătratele vitraliilor. E ora când Mademoiselle este În forma cea mai bună. Câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
la Început apartamentul din Trinity Lane, cu un compatriot nedumerit. După câteva luni, acesta a părăsit colegiul și am rămas singurul ocupant al locuinței. Părea insuportabil de sărăcăcioasă În comparație cu casa mea Îndepărtată și actualmente inexistentă. Îmi amintesc bine ornamentele de pe policioara căminului (o scrumieră de sticlă cu Însemnele lui Trinity College, lăsată de un fost locatar; o scoică de mare În care am găsit Întemnițat zumzetul uneia din propriile mele veri petrecute la mare) și vechiul pian mecanic al proprietăresei, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]