8 matches
-
freedom and individuality. Prin fugă se înțelegea la sfârșitul secolului XIV un canon ajungând în secolul XV să fie considerată o imitație. De abia în secolul XVII fugă primește actualul ei sens. Originea fugii o găsim în evoluția diferitelor forme polifone și în special, a motetului vocal și a ricercarului instrumental. Compozitorul care a realizat sinteză a tot ce s-a scris până la el, deschizând, în același timp perspective noi conținutului și formei de fugă a fost Johann Sebastian Bach. Prin
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
măsuri, sau mult mai amplă, până la 12-16 măsuri. Numeroși compozitori înainte de a elabora efectiv fugă, obișnuiesc să facă un studiu asupra posibilităților expresive și tehnice ale temei alese. Astfel se pot determina de la început, anumite coordonate ale formei și scriiturii polifone. O temă de fugă apare în două ipostaze: de subiect (este expusă pe tonica) și de raspuns (este prezentată la dominantă, subdominanta sau mai rar pe alta treaptă). O temă de fugă începe cu treaptă I, mai rar cu alte
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
tema, care crește progresiv după fiecare nouă expunere, în divertisment acest factor nu este necesar. Realizat prin intermediul imitațiilor și al secvențelor, el dinamizează desfășurarea discursului muzical, schimbând culoarea armonica prin modulații. În cadrul divertismentului se folosesc mijloace de expresie specifice muzicii polifone cum ar fi: imitațiile stricte și libere, augmentarea și diminuarea valorilor, mișcarea contrarie a vocilor și oprirea temporară a vocilor. În divertisment nu pot să mai apară teme noi, decât în fugile duble sau triple. În cazul în care fugă
Fugă (muzică) () [Corola-website/Science/304696_a_306025]
-
folosirea creației populare în forme mai ample o constituie formarea celui de-al doilea prototip, și anume suita simfonică, de fapt un stadiu superior de integrare și afirmare a elementelor populare. În suita simfonică, formele ample, bogăția relațiilor tonale, limbajul polifon, culoarea variată a orchestrației sunt mijloace de expresie prin care se favorizează elementul popular pentru a ajunge și a fi predominant, esențializat spiritual în conținut și în formă. Sub acest generic avem în vedere suitele extrase din muzica scrisă inițial
Suită (muzică) () [Corola-website/Science/315192_a_316521]
-
un studiu monografic "cazului" Dostoievski, aducînd că "martori" în imaginarul proces pe Nietzsche, Berdiaev, Sestov, Camus, Gîde, Thomas Mann. Spre cinstea exegetului, concluzia - sau, în limbajul sau, "verdictul" - răsună plauzibil și în conștiința cititorului actual: românele sale, construite prin "împletirea polifonă, contrapunctata, armonizata a diverse (sic) voci", preconizează salvarea omenirii, consolidînd din perspectiva artistică morală creștină (în timp ce Nietzsche - trebuie precizat apăsat - vedea o involuție dionisiaca, barbara, descătușînd "voința de putere" a "supraomului" - consecință tocmai a distrugerii creștinismului 11). Concluzia lui Ion
O carte diletantă despre Dostoievski by Mihai Floarea () [Corola-journal/Journalistic/17595_a_18920]
-
în care schimbam cu nonșalanță dominanta cu tonica, fără a ne propune neapărat rezolvarea printr-o cadență perfectă ori plagală. Am conversat îndeosebi pe tema muzicii noi, dezvoltînd variațiuni care mai ornamentale, care mai structurale, cu accente omofone ori, dimpotrivă, polifone, convenind că în principiu experimentul sonor are chipul fie al unui înger diafan și manierat, fie al unui demon cu puzderie de brațe care de care mai fioroase și mai agresive. Un înger (ori demon) care zboară cu spatele înainte
Un neamț hîtru by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11349_a_12674]
-
până la sfârșitul secolului al XIX-lea inclusiv, se raportează între ele ca tipologii distincte, separate prin însăși evidența apartenenței lor la o definiție estetică și compozițională integră și constantă pe întreaga durată a vieții unui compozitor dat. Tipologiile tehnico-estetice - monodic, polifon, omofon, modal, tonal, atonal, cu corelativele („etichetele”) implicite de Ev Mediu, Renaștere, Baroc, Clasicism și Romantism - „ambalează” sau, altfel spus, fixează și, în același timp, marchează limitele de semnificare ale unui „bloc” temporal, în calitatea lor de indicii cronologice, neputând
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
stăruie bobul de sânge cât ochiul-lui-dumnezeu, rămas de când s-a înțepat în spinul unei roze, desprinsă din creangă pentru altcineva, Pe atunci am fost de acord cu Chopin și cu Moskowsky. Azi cred în Bach, masivul arhitect de tonuri, poetul polifon. Dacă nu ar fi fost costisitor și deranjul prea mare pentru Zitta, aș fi dispus să primesc orchestra Filarmonicei. Camera în care zac e destul de spațioasă, dar pianul de concert nu poate fi transportat pe scara de lemn a locuinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]