610 matches
-
încă un popor pe drumul maturizării:) ne place să ne plângem, e modul nostru practic de a ne accepta neputințele și eșecurile; ai remarcat corect: toată lumea se plânge !!!!!!!!!!! : de la prim ministru până la bătrânul din tramvai; motive se găsesc:)un cor polifonic al robilor, repetat la nesfârșit; și îmi vine în minte un episod petrecut la operă română, era prin 94-95, se juca nabucco, povestea e frumoasă, vine scenă corului robilor, toți în genunchi în stânga scenei, pornesc aria și o încheie când
Valea Plângerii by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82716_a_84041]
-
pune în mâinile scriitorului prima lui angajare directă cu viața, volumul de poezie Oră fântânilor, într-o culme a contrasensului existențial. Scriitorul se sfârșește pe un pat al suferinței, cu unică lui replică valabilă dată momentului cufundarii în moarte, fabulosul polifonic al poeziei sale. Datele înscrise pe foaia de gardă a fiecărui volum în parte și locul editării acestora, țin și ele de o biografie. A operei angajată în publicare. Ani, măsurați cu zecile, care întârzie prin pierderea ritmului apropierii cititorului
Literatura si evenimente by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14772_a_16097]
-
Semne" etalează tentația ludică a pendulării între rigoare și libertate, între sunet determinat și cel nedeterminat. Structura mare a întregii deveniri simfonice este aceea a clasicei forme de sonată; o anume filieră enesciană este revelată dată fiind predilecția pentru evoluțiile polifonice cărora li se alătură tehnica variațională. Închinată memoriei celui care a fost compozitorul Mihai Moldovan, cea de-a IV-a Simfonie, "Ritornelles" - lucrare terminată la sfârșitul anilor '80 - se înscrie în zona căutării sintezelor pe terenul unor formule arhetipale ce
Clasicism muzical by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/14830_a_16155]
-
există europeanul ca atare? Desigur, o viziune simplificatoare ar fi cea a americanului care spune "îmi petrec vacanța în Europa", ignorând diversitatea și particularitățile. Or, complexitatea și diversitatea Europei dă forța și unicitatea ei. Deocamdată ne aflăm în fața unei afirmări polifonice a Europei și nimeni nu poate paria că va exista vreodată o identitate europeană, așa cum este azi una portugheză, poloneză sau română. Construcția europeană - susține în altă parte Grete Tartler - este văzută ca un proiect al solidarității. Iar acest proiect
Meditînd la Europa by Ștefan Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15442_a_16767]
-
de ei. "Mașina timpului" traversează în special extremele istoriei muzicii, în combinații puțin obișnuite și totodată extrem de eficiente, de vechi și nou. Portretizarea lui Brahms nu înseamnă, în acest caz, reluarea repertoriului romantic, ci sublinierea preferinței compozitorului pentru studiul muzicii polifonice baroce și renascentiste. Sunt binecunoscute, pe de o parte, atitudinea sa de permanentă promovare în viața de concert a maeștrilor contrapunctului, pe de alta, complicatele structuri polifonice folosite în creațiile proprii (îndeosebi în cele corale). Dacă esteticienii contemporani lui Brahms
Jurnal berlinez - Octombrie între vechi și nou by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14631_a_15956]
-
în acest caz, reluarea repertoriului romantic, ci sublinierea preferinței compozitorului pentru studiul muzicii polifonice baroce și renascentiste. Sunt binecunoscute, pe de o parte, atitudinea sa de permanentă promovare în viața de concert a maeștrilor contrapunctului, pe de alta, complicatele structuri polifonice folosite în creațiile proprii (îndeosebi în cele corale). Dacă esteticienii contemporani lui Brahms opuneau (și din această cauză) poziția "conservatoare" a acestuia celei "inovatoare" a lui Wagner, iată că deceniile viitoare vor aduce necesara schimbare de optică. Nimeni altul decât
Jurnal berlinez - Octombrie între vechi și nou by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14631_a_15956]
-
vina de a-i fi scăpat din ceașca tremurată de emoție, stropi de cafea pe feregeaua pașei. În această monografie, totul decurge din ritualul tipic vieții care, privită de la distanța timpului nostru prin pana lui Ion Ghica, pare o comedie polifonic compusă, ca o cantată. În cazul de față, instrumentele diferite fiind cele ale scrisului, efectele ce decurg din ele își multiplică șansele de a nu fi date cu ușurință uitării. Exemplele abundă. E greu a alege unele, în defavoarea celorlalte. Totuși
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
de atitudini, dar fără stări sufletești. Și, curios, creează un cromatism al locurilor, al vestimentației, al mișcării, fără a numi o culoare anume, fără cea mai simplă sugestie plastică. Stăpân al dimensiunii dramatice a istoriei, Ion Ghica manipulează mai curând polifonic conștiințele, prin scrisul său. După ce a experimentat nefasta supunere la regulile restrictiv amputatoare ale cenzurii, ca editor, Constantin Mohanu se bucură acum, la apariția volumului Scrisori către V. Alecsandri de Ion Ghica, să-și vadă împlinită mult așteptata ediție "integrală
Între verb și imagine by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15072_a_16397]
-
cel de "eterofonie". Ceea ce au în comun Ison II, Cantos, Simfonia a II-a, Deisis, Litanii, Undecimum nu este eterofonia, ci gândirea armonică și, de aici, controlul permanent al dimensiunii verticale în orice fel de structură muzicală, fie ea monodică, polifonică sau chiar eterofonică. Nu hybris-ul eterofonic primează în această muzică, ci pathos-ul armonic. Chiar și atunci când focalizează ornamentul, timbrul sau ritmul, intenția cuprinderii armonice rămâne pe deplin străvezie. De aceea, consider că Ștefan Niculescu este în primul rând un
Ștefan Niculescu sau unisonul ca soteriologie by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/15228_a_16553]
-
forța muribundului.../ Ziua de ieri a fost învelită cu fusta unei femei” (O declarație smulsă cu forța muribundului...). Deși contrariat de „campionii” care fac apologia spiritului, Cristian Simionescu cade sub incidența acestuia, fie și prin ricoșeu, într-o creație complexă, polifonică, în care vedem unul din vîrfurile incontestabile ale poeziei românești de azi.
Bufonul și nebunul by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13472_a_14797]
-
puțin văzută a poeziei lui Gheorghe Pituț, relansând un model șaptezecist, un orfic și un orfevru, în dizarmonicul, narcisicul, milenaristul peisaj poetic actual. Ne-a surprins nu numai naturalețea cu care Gheorghe Pituț respectă sofisticata tehnică a sonetului, ci și polifonica, proteica, sculpturala lui muzicalitate. Ne aflăm în fața unui poet-cărturar, cu depline puteri asupra limbajului, fără complexe "în fața limbii gânditoare", țesând din concepte și metafore o nesfârșită partitură, o postmodernă glossă eminesciană ( cum bine scrie Romul Munteanu în a sa doctă
Sonetele lui Gheorghe Pituț by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/13766_a_15091]
-
pagini până în final, Cezar oferă cititorului, singur și "nesilit de nimeni", explicația propriei obsesii. Apoi, secvențele diaristice, necesare, semnificative pentru "desenul din covor", cu un rol bine conturat în desfășurarea largă a narațiunii (căci condiționează palierul factologic și accentuează caracterul polifonic) și care oferă avantajul unei varietăți a registrelor stilistice (eseistic sau poetico-oniric), sunt și ele, însă, mult prea dezvoltate. De unde ar fi trebuit să rămână, totuși, un filon secundar, în a doua parte a romanului, ele concurează serios nivelul principal
Cu mama pe canapea by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12151_a_13476]
-
Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Șostakovici, în Simfonia a 2-a de Alfred Șnitke. Înrudit în spiritul ironic cu muzica lui Șostakovici, prieten bun cu Șnitke, Vieru va lansa la rândul său noi versiuni ale acestor forme polifonice. Încă de la vârsta de 20 de ani scrie o suită pentru pian, Preludiu, Passacaglia și Toccata, iar în prima sa lucrare de succes, Oratoriul Miorița (1957), o temă de passacaglie începe să exploreze acel univers modal care va deveni curând
Anatol Vieru și Ciaccona by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12744_a_14069]
-
descoperim un ritm special pe scenă, în culorile unui alb ca de cretă " emblematic pentru stilul scenografului Helmuth Stürmer - un amestec foarte palpabil de comic și dramatic, o combinație rafinată de tipuri de umor, de gag, o construcție dezvoltată melodic, polifonic, cu arii și opusuri ce revin mereu, ca un comentariu în sine al singurătății care ne populează, uneori, existența. O singurătate devastată de semnele trecutului, format din obiecte, din muzici, din amintiri, din gesturi. Dincolo de aglomerația sufocantă de obiecte, de
Orașul minunilor (II) by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/12762_a_14087]
-
pentru întreg ciclul de șapte opere. Rolul său devine acela de cărămidă de construcție, care controlează unitatea Heptalogiei. Fiecare triplă formulă funcționează pentru întreg ciclul, iar cele șapte supraformule derivate de aici sunt valabile pentru cele șapte opere. Această structură polifonică la trei voci, trei straturi echivalente a trei personaje, înglobează și aspecte scenice, spațiale, semantice, transformându-se în primul indiciu de construcție dramaturgică. Similitudinile formulelor lui Stockhausen cu laitmotivele wagneriene merg până la un punct, al frazei conducătoare, al întoarcerii la
O sută de ani între o Tetralogie și o Heptalogie by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/12860_a_14185]
-
identificat cu toate cele ce ființează, se dilată în spațiu și timp pînă în preajma dumnezeieștilor obîrșii ale universului. Ieșit din sine prin extaz liric-spiritual, bardul se rostește prin mijlocirea textului cosmic, neezitînd a se raporta la scenariul Genezei: "Un poem polifonic./ Un poem scris cu ierburi și pietre, cu vrăbii și cărăbuși.../ Un poem la care cineva a scris în fiecare zi cîte un vers,/ pînă la cele șase care au făcut lumea.../ Pe care l-a scris în cuneiforme, de parcă
Înger și Demon by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12892_a_14217]
-
care le dezvoltă și le prelucrează în conformitate cu cerințele epocii și cu geniul său muzical. Una dintre remarcabilele însușiri ale melodiei bizantine este caracterul ei monodic, calitate care se amplifică, dacă ținem seama de faptul că muzicienii europeni înveșmântează armonic și polifonic întreaga lor creație muzicală. La începutul secolului al XX-lea, în plin avânt al simfonismului european, Enescu aduce în atenția lumii muzicale o partitură monodică de referință: Preludiul la unison din Suita I pentru orchestră, op. 9, în care autorul
Interdependenţe structurale şi stilistice între folclorul românesc şi muzica bizantină, în Preludiul la unison de George Enescu. In: Revista MUZICA by Stroe-Vlad GHEORGHIŢĂ () [Corola-journal/Science/244_a_482]
-
față de secțiunea anterioară. Cu toate acestea, materialul sonor este același. Anterior el era observabil pe verticală, în timp ce în Più mosso același set de sunete (do, reb, re, mib, fa, sol, lab, sib, si) este redistribuit pe orizontală într-o scriitură polifonică. Muzica evoluează constant pe un traseu bine definit: conglomeratul sonor este puternic afirmat în f, apoi în mf, mp și p (măs. 64). Silabele folosite sunt ma, ra, na, raportul cuvânt-sunet fiind atât 1:1, cât și 1:2, 1
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
Linia sa melodică, puternic individualizată din punct de vedere sonor suplinește lipsa activității melodice în partitura corului. Se poate spune că acesta prefigurează înainte de toate o melodie de timbruri pornită din unison, apoi extinsă prin adăugarea treptată de sunete. Organizarea polifonică, intrările succesive ale sunetelor în măsuri, epuizarea acelorași silabe (ma, ra, na) în plan vertical apoi aglomerarea acestora sunt modalități de a realiza și conferi unitate unei mase compacte de sunete. Grosso modo, exemplul nr. 10 ar putea constitui dovada
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
măs. 181), re (măs. 183), sib (măs. 184). Structurile acordice astfel rezultate se subscriu sferei tonalului, fără însă ca acesta să fie clar prefigurat. Incidența armoniilor tonale continuă, culminând cu un acord de fa# minor spre sfârșitul compoziției. Dacă scriitura polifonică, oblic-verticală se menține în partitura corului, știma clarinetului este și ea una constantă. O melodie cromatizată ce include microtonii de factură melismatică și un profil metro-ritmic echilibrat aureolează în stilul cântărilor bizantine ceea ce Ștefan Niculescu a dorit să realizeze prin
Citatul în creația pentru saxofon a lui Ștefan Niculescu (II) by Irina Nițu () [Corola-journal/Science/83129_a_84454]
-
chestiunea acordajului a suscitat nenumărate controverse, fiind mai mult sau mai puțin o problemă asociată școlilor muzicale naționale. Din Spania musulmană, luth-ul oriental a ajuns ușor în Europa în sec. XIV, evoluând ulterior conform cerințelor muzicale europene de tip polifonic și armonic. Se ajunge în acest fel la luth-ul de tip renascentist, apogeul fiind însă atins în perioada barocă, atunci când se dezvoltă o familie extinsă de instrumente de tip luth. Al doilea instrument ca importanță în ierarhia organologică a
Muzica Arabo-Andaluză (II). In: Revista MUZICA by Cezar Bogdan Alexandru GRIGORAŞ () [Corola-journal/Science/244_a_485]
-
pe care le vedeam prin fereastra cafenelei unde ne oprisem pentru prima cafea a lungii zile care ne aștepta, au Început să iasă oameni grabiți, copii cu ghiozdane, vânzători ambulanți, iar orașul brăzdat de grătarul străzilor vibra Într-o disonanță polifonică, străduindu-se parcă să arunce În uitare acel moment de tihnă la care fusesem martori acum 45 de minute. Cu Corneliu ne-am Întâlnit la hotel, așa cum stabilisem. Era același pe care Îl vazusem acum 5 ani la București, doar
ALECART, nr. 11 by Victor Vașuta () [Corola-journal/Science/91729_a_92889]
-
ani, coralele gregoriene și cele luterane vor reprezenta două ipostaze diferite prin perfecționarea lor, fiecare cu expresivitatea sa. Antifonarul este totodată și un îndreptar în ce privește regulile de execuție și ordinea cântărilor în cadrul liturghiei. Coralul gregorian a servit ca bază începutului polifonic devenind pentru câteva secole un izvor de inspirație pentru muzicieni. Monodia vocală atât religioasă cât și cea profană (laică) a caracterizat exprimarea muzicală până spre anul 1000 d. Hr. 4. Polifonia religioasă Aventura muzicii europene va începe odată cu apariția polifoniei
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
odată cu apariția polifoniei și va duce la apogeul erei tonale. Ars nova este marcată în secolul al Xlll-lea de nașterea și dezvoltarea unor genuri muzicale precum organum primitiv, gymel, organum cu vocalize, motet și conduit, ce va culmina cu misa polifonică ce va inaugura o nouă etapă a civilizației muzicale europene. În secolul al IX-lea se conturează primele apariții ale polifoniei sub denumirea de Organum. Organum este cea mai veche tentativă de teme de polifonie, genul ajungând la apogeu în
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]
-
genuri profane. Polifonia de cult se dezvoltă în capela corală a catedralei pariziene Notre-Dame, care, din secolul al Xll-lea, va avea și orgă. In secolele al XlIl-lea și al XIV-lea, pe baza conduit-ului (conductus) ia naștere principalul gen polifonic francez, Motetul, genul cel mai important și procedeul de emancipare cel mai îndrăzneț al muzicii medievale. Destinat exclusiv, în secolul al XlV-lea și al XV lea, serviciului liturgic, motetul va solicita, în secolul al XVI-lea și al XVII
Rolul muzicii sacre în transformarea societăţii. In: Revista MUZICA by Cristian CARAMAN () [Corola-journal/Science/244_a_484]