84 matches
-
e fiul unui prieten al lui Johann Heemkers. Acum nu vrea să-l mai vadă. Nu vrea nici măcar să mănînce în prezența bărbatului cu care trebuie să se mărite. Îi place mult să mănînce, dar singură, în patul ei, în spatele pologului, în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
în timp ce slujnica așteaptă la ușă, pentru ca nimeni să n-o vadă cînd duce dumicatul la gură. Neîncetat, zi și noapte, îl așteaptă pe Meaume. Visează să mănînce cu Meaume, în patul ei. Singură cu Meaume în patul ei, în penumbra pologului lăsat. Capitolul III Meaume spune: "La a doua întîlnire, am mers după un capăt de lumînare șterpelit de pe un suport de aramă, pe un coridor." Tot Meaume: Fiecare merge după crîmpeiul de noapte în care se afundă. Un bob de
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
Emil Brumaru E-o dezvelire-a lucrurilor simple, A tot ce-ar trebui să ni se-ntîmple! Gura-și va umple cu arome cana Spre-a-mi obloji și sufletul și rana Din carnea mea prostită de tristeți. Prins în pologul recii dimineți, Oh, patul va pluti cu noi, doi fleți, De-abia dezmeticiți din perne moi, Cînd visele sînt încă de oloi Si se preling, lăsînd pete în perne, Drept semn al giugiulirilor eterne. Cuțitul va tăia pîinea anume În
E-o dezvelire-a lucrurilor simple... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8007_a_9332]
-
ele înseși, evocă țări, cetăți defuncte, continente, vagi adieri (primă)văratice, persoane (persoane dragi) flori scumpe sau... nimic. (Și totuși, a iubi pentru el însuși, exempt de fetișisme, eresuri, conotații, un lenaj, un lenj, un dejalen ; a vedea într-un polog de andrinopol, aidoma unor copii teribili, un semn de rău augur, de "neoguri": prologul unor crîncene istorii; a afirma despre cutare Clitemnestră că este "galeșă și calmă ca 2 m de mătase albă" (Cf. Tristan Tzara, Oeil); a te încrede
Poezia lui Șerban Foarță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17261_a_18586]
-
în stilul său tablourile clasice: "Miracolul mă-nfrînge și mă izbeste-n fibre,/ Cel zburător e poate încremenit în rai/ Și-mi face semne albe. Parcă mă-nstrăinai./ Mediterana-ti musca tăcerile, felibre!/ Zice un glas apropiind polipii,/ Meduzele, urzici căzînd polog/ Pe sînii Afroditei. Urlă știrbii/ Nebuni pe lînga rozele din orb./ Alteța m-a facut mama din flori/ Și mă înfățișez tot sfiiciune/ Cu lira-n brațul care fierbe./ Pîndesc lumină pentru a scoate cornul de licorn./ Mirajul bestialității mă
Un rimbaldian român by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17982_a_19307]
-
spuză albastră o avalanșă orbitoare în jur, lăsând în urmă un evantai de pulberi în lumina nelimpede încă a zorilor. Lenevise (ceea ce nu-i mai era de mult în obișnuință), stând tolănită pe cerga mițoasă, albă și ea ca un polog de zăpadă, cu ochii-n geamul irizat în lumină, și-l așteptase. Îl simțise prin somn. Nu venea în fiecare zi. Când sosea, când și când, avea ore diferite, după toane. Uneori îl auzea în puterea nopții, alteori îi ieșea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
prăfuite pe un fond galben, auriu, uneori mișcându-se, alteori părând statice, toate în funcție de distanța de la care erau văzute. Când te apropiai de acele ființe umane încovoiate de șale, observai cum tăiau spicele de grâu cu securea și le făceau polog. Familiile care aveau copii mai mari îi puneau pe aceștia să adune poloagele de grâu și să le lege în snopi. Unde nu avea cine să lege snopii, sarcina îi revenea bărbatului. Snopii erau adunați în clăi făcute în formă
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
în funcție de distanța de la care erau văzute. Când te apropiai de acele ființe umane încovoiate de șale, observai cum tăiau spicele de grâu cu securea și le făceau polog. Familiile care aveau copii mai mari îi puneau pe aceștia să adune poloagele de grâu și să le lege în snopi. Unde nu avea cine să lege snopii, sarcina îi revenea bărbatului. Snopii erau adunați în clăi făcute în formă de cruce, ca semn al binecuvântării divine a recoltei de grâu și, totodată
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
creatorului. "Iată pereții tapetați ai camerei sale cu atlas albastru, în cute onduloase, parcelat de cîte o torsadă de fir, încheiată de un ciucure cu mici mărgăritare. Patul, ridicat pe cîteva trepte, își ondula scheletul de trandafir, Ťsub valurile unui polog de Bruxelles ce-l înfășura ca într-un nor diafanť. Abanos, fir de argint, vas de porțelan, oglinzi de Veneția, pervazuri de argint, cadre de bronz, tablouri celebre, parfumuri îmbătătoare, vis-a-vis de lampa cu plăci de sidef și lănțișoare de
Baroc existențial by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9585_a_10910]
-
singur fiind, m-am urcat în păr, am scuturat, dar, la coborâre, când mai erau vreo trei metri, m-am poticnit de un crac uscat, care s-a rupt, căzând cu tot cu mine, numai că eu pe spate peste perele împrăștiate polog pe jos în iarbă. Timp de câteva zeci de secunde mi-am pierdut cunoștința, dar, și mai grav, mi s-a oprit respirația. Mă sufocam și nu aveam de la cine să primesc un prim ajutor. Nu știu cât am stat nemișcat, chinuindu
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
de rachiu și pleacă... Apoi de-acum a fi liniște la Crâșma din drum. Noi însă ne-om abate pe acolo mai rar. Doar în zilele de iarmaroc... Odată cu ultimele cuvinte ale lui moș Dumitru, liniștea a căzut ca un polog între ei. Din când în când, se auzea doar glasul vreunui cărăuș îndemnându-și plăvanii. Târziu, când șirul carelor a ajuns la Fântâna cu răchiți, moș Dumitru a strigat: Hlibocene! Vino până la mine! Hliboceanu s-a întors repede și a
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1620_a_2945]
-
mai degrabă un decor funebru, chiar dacă adăpostit de o grădină. Asocierea culorilor și a parfumurilor provoacă transe; grădina lui Anghel provoacă somn hipnotic, pierderea conștiinței, stingerea: „Miroase-a moarte și-a iubire și crește-o dulce lenevie / Ca-ntr-un polog frumos în care te-nvinge somnul fără vrere". Chemarea spre dispariție s-a instalat odată cu In grădină și străbate toată opera ulterioară, în versuri sau proză. Versurile lungi ale poemelor cheamă irezistibil spre trecut, spre adînc; autorul își perfecționează stilistica
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
de Trăsnea sau de Smărăndița popii. „Și ăla se ducea cu pupăza la târg? Hm! Mă nene, ia o carte serioasă din care să prinzi ceva, ia uite domnule ce lume, făcea nea Gheorghe, asta-i școală?" Mai trăgea un polog în timp ce eu eram cititor, actor și interpret al lui Creangă în fața unui om singur care se mira și de mine, și de el, și de cărți, și de școală, și de prostia părintelui care zăcea în pușcărie fiindcă se opusese
În loc de Prefață la Amintirile… lui Creangă by Ion Pecie () [Corola-journal/Journalistic/6272_a_7597]
-
Apăruse vinovăția și omul mințea... Mi-au luat iezii, tata i-a vândut în toamna aia, am început școala, clasa a treia, și blonda s-a măritat cu poștașul satului, un flăcău robust, plin de sănătate. Mă culcam singur pe pologul de fân din saltea, mă aromea, dar nu mă mai adormea ca înainte, ceva mă râcâia greu, simțeam că vorbele mele curseseră ca acidul peste întâmplarea din care învățasem atâtea, vorbele curseseră peste Romanița aceea unică, albă și curată, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de “ceai” în față, bărbații se simțeau bine, flecăreau, uneori cu ironie, își spuneau păsurile sau își povesteau viața. Pe cîțiva îi știam din vedere. Oameni harnici, cu mulți copii acasă, cu umerii rupți de coasă, cu spinările frînte de poloagele răsturnate cu furca, bărbații aceștia se plîngeau de munca grea cu o mîndrie nedisimulată și nu se lamentau de greutățile vieții. Unul dintre ei, ars de soare, cu mușchi de atlet, povestea cum frînează căruța încărcată cu lemne, cînd urcă
CAP 12 de IOAN LILĂ în ediţia nr. 368 din 03 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/360716_a_362045]
-
mai târziu va suferi prigoana comunistă, pln de înțelepciune, mi-a croit vestonul mai mare decât se cuvenea, astfel că l-am purtat până am ieșit de pe băncile școlii și devenisem ditamai învățătorul. Cu banii câștigați pe perioada verii la polog am putut să-mi fac și pantaloni, tot kaki ca și vestonul. Apoi mi-am comandat și o șapcă. Am rămas cu uniforma incompletă până în preajma examenului de diplomă. Dar, cum în astfel de momente potriveala face casă bună cu
AMINTIRI CU GHEORGHE PÂRNUŢĂ ! (III) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 219 din 07 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/360903_a_362232]
-
toate neputințele și sărind în picioare se duse în spatele scenei, scăpând de necazul udului, în mirarea unui grup de pitici ... Din cumpăt și dărnicie avea o vorbă a ei : “Să dai și celui de-a avut”. Nu-i prea plăcea pologul dar se îndemna pe sine și pe alții. “Siliți că ine ploaia ca să usuce fânul”. Când se întorcea din câmp avea o altă vorbă “De ce nu mor vara și să-nviez iarna?”. Iar după-atâta povestire cu luare-n pleaznă
ŢAŢA MARIOARA MOŞOIULUI, DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 252 din 09 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/367160_a_368489]
-
mai mic, că băiatul s-a pus de-a curmezișul și nu vroia să-i ajute. O ploaie mare, cu tunete, amenința dinspre pădure. Iar Mihăiță, în loc să tacă, mai și zicea în ciudă: - Ploaia, ploicică să vină ploicica, să ude pologul! Mătușa Anița, chiar și uncheșul se uitau urât la prorocirile lui. Chiar se repezeau la el să-l atingă cu coada greblei. Băiatul fugea mai încolo, unde nu contenea să cheme ploaia. De ciudă, uncheșul îl ocăra: - Să dea Domnul
UNCHEŞUL IACOB de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014 [Corola-blog/BlogPost/347995_a_349324]
-
de ori. De parcă n-ar fi fost de ajuns, peste câteva zile, o altă întâmplare „a pus capacul”, cum se spune, și ai lui s-au hotărât să scape de „belea”. Atunci, tot așa, s-au dus toți trei la „polog”, de astă dată, adică la strâns fânul, în Gruiul Pleșciorii, un loc în pantă, unde aveau un grajd din bârne; altădată, acolo, bunicii lui Marian din partea tatălui își țineau oile iarna. Luându-se cu treaba, la un moment dat Mărian
NIȘTE COPII BUCLUCAȘI de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366410_a_367739]
-
cu traiul la țară, acolo unde până atun- ci avusese libertate deplină, la oraș se plic¬tisea grozav. Ai mei îl luau cu ei peste tot - în Treboilea, Gruiu’ Pleșciorii, Valea Viei, Față, Capu’ Dealului, Dealu’ Sasului, la sapă, la polog - adică la strâns fânul -, la lemne, evident, însoțiți fiind și de Bălan cu care el se împrietenise rapid. Ei bine, oricât l-ar fi chinu- it Sebastian pe Bălan - îl călărea, îl trăgea de coadă, îi băga mâna-n gură
OAMENI ȘI CÂINI (MINIROMAN) (XI)* de MARIAN PĂTRAȘCU în ediţia nr. 2127 din 27 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/366385_a_367714]
-
potrivi ca să le pună-n pagina zilei, să le isprăvească cum o știi, fără cusur și fără amânare... „O clipă, o clipă numai!” și resemnată la câte nu-i prididesc în bătătură, își urmează calea de demult a chemărilor sale. Pologul nesiripit, pe alocuri neîntors și vipia grea a amiezii uscate gata să se instaleze... oh, vară buimacă și fără umbre prelungi pe țarina de fâneață, departe de liziera de brazi și de foioase, neiertătoare cu cei ce tânjesc și s-
ŢĂRANCA DIN MUSCEL ! de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 199 din 18 iulie 2011 [Corola-blog/BlogPost/366733_a_368062]
-
și-atunci m-am decis pe loc și i-am zis: în noaptea asta! - Nu-ntrerupe, vere Pană!. Apoi ne-am luat iar cu vorba și timpul a trecut, soră-mea Tia era plecată pe Valea Strâmbii la țarnă la polog, trecuse binișor de miezul nopții și eu uitasem să-nchid orătăniile curții. Ne despărțirăm ca oamenii plecând fiecare la câsele lor, iar eu eram aproape de intrarea pe ulicioară. Pe la mijlocul uliciorii, prin dreptul lui Falcă ceva se mișca pe jos, venea
NIŢĂ ALU DÂRĂ (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 346 din 12 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/351217_a_352546]
-
POEZIE DE ION I.PĂRĂIANU Autor: Al Florin Țene Publicat în: Ediția nr. 1038 din 03 noiembrie 2013 Toate Articolele Autorului Poezie de Ion I. Părăianu COPII BOGAȚI Eram copii. Plecam dis-de-dimineață cu vitele pe câmp. Le plăceau să dea pologul în două adulmecându-l cu botul prin rouă. De multe ori, răcoare fiind, ne prefăceam că ne e frig. Ne-mbrățișam așa ... nu fără să ne dăm seama ... Eram în pragul pubertății ; vârstă înșelătoare, știi ! Dar instinctul încolțise ca o
COPI BOGAŢI, POEZIE DE ION I.PĂRĂIANU de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 1038 din 03 noiembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/356046_a_357375]
-
Zoltan, ungur de nație și mă lăsa cu câte-o legăturică de țepuși mai mici, bune de foc, cât puteam duce în spinare. Eram coleg de clasă cu fiul său, Carol. Vara mergeam aproape în mod obișnuit la fân, la polog la Nicolae Dăncilă, un om înstărit prin bună chivernisire și venit de prin părțile Rășinarilor Sibiului, în Purcăreț. Bătrânul oier, mă simpatiza. Auzise că învăț bine la școală și mai târziu la școala normală. “Ce fericit aș fi dacă Ion
PENTRU UN BAN TRĂGEAM BUŞTENII CU CÂRLIGUL PE DÂMBOVIŢA... (II) de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 218 din 06 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/357015_a_358344]
-
alb de var. Când stâlpul casei pleca la oi cu bâta, la coasă, cu țapinul ori la oaste, femeia lui grijea copchiii, mânuia furca, acul și mesteca măliga. În turuit de gură mâna-i mergea cu spor și când sfârșea pologul aia mai țapănă se înălța în pas cu fânul clăii ... Când se-ntâlneau în rar de împreună, bărbatu-și îneca sudoarea-n mângâiere și ea-și uita nesaț de pântec în scurt grăbit de așteptare. În Rucăr era puzderie cu
MĂRII DE POVESTE ÎN RUCĂRUL VECHI (I) DE IOAN MUŢIU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 254 din 11 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/355729_a_357058]