83 matches
-
princibus, din anul 1778, sau tratatul lui Binterism, din anul 1827, care se oprește asupra acestor rugăciuni în missa romano-catolică și, într-un chip special, asupra autorităților păgâne. Autorul consultă și alte lucrări din literatura teologică ortodoxă: ale lui Constantin Porfirogenetul, Codin C. Curopalatul, S. Dobolschi sau Petre Vintilescu, menționând că ele cuprind informații prețioase despre ceremoniile de la curtea împăraților bizantini, unde rugăciunile pentru căpeteniile imperiului erau cuprinse în cărțile de cult. Lucrarea de față este structurată în patru capitole mari
EPISCOPUL ORADIEI... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 496 din 10 mai 2012 by http://confluente.ro/Doua_recenzii_dedicate_ps_parinte_vasi_stelian_gombos_1336633967.html [Corola-blog/BlogPost/358648_a_359977]
-
princibus, din anul 1778, sau tratatul lui Binterism, din anul 1827, care se oprește asupra acestor rugăciuni în missa romano-catolică și, într-un chip special, asupra autorităților păgâne. Autorul consultă și alte lucrări din literatura teologică ortodoxă: ale lui Constantin Porfirogenetul, Codin C. Curopalatul, S. Dobolschi sau Petre Vintilescu, menționând că ele cuprind informații prețioase despre ceremoniile de la curtea împăraților bizantini, unde rugăciunile pentru căpeteniile imperiului erau cuprinse în cărțile de cult. Lucrarea de față este structurată în patru capitole mari
EPISCOPUL ORADIEI DR. VASILE COMAN... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 278 din 05 octombrie 2011 by http://confluente.ro/Recenzie_episcopul_oradiei_dr_vasile_coman_.html [Corola-blog/BlogPost/355626_a_356955]
-
Părinții Sinodului VII Ecumenic se referă la ea în mai multe rânduri. Leon - lector la Catedrala Sfântă Sofia din Constantinopol - si participant la Sinod povestește că a cinstit Sfanțul Chip în timpul unei șederi la Edesa. În 944, împărații bizantini Constantin Porfirogenetul și Român I au cumpărat-o și au adus-o cu mare pompă la Constantinopol asezînd-o în biserică Fecioarei din Pharos, iar împăratul Constantin Porfirogenetul a lăudat-o într-un discurs că pe o emblemă a Imperiului. În 1204, după
SFÂNTA MAHRAMĂ A DOMNULUI de ION UNTARU în ediţia nr. 959 din 16 august 2013 by http://confluente.ro/16_august_sfanta_mahrama_a_ion_untaru_1376622819.html [Corola-blog/BlogPost/344727_a_346056]
-
că a cinstit Sfanțul Chip în timpul unei șederi la Edesa. În 944, împărații bizantini Constantin Porfirogenetul și Român I au cumpărat-o și au adus-o cu mare pompă la Constantinopol asezînd-o în biserică Fecioarei din Pharos, iar împăratul Constantin Porfirogenetul a lăudat-o într-un discurs că pe o emblemă a Imperiului. În 1204, după cucerirea Constantinopolului de către cruciați, urmele acestei icoane se pierd. Referință Bibliografica: 16 august: Sfântă Mahrama a Domnului / Ion Untaru : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
SFÂNTA MAHRAMĂ A DOMNULUI de ION UNTARU în ediţia nr. 959 din 16 august 2013 by http://confluente.ro/16_august_sfanta_mahrama_a_ion_untaru_1376622819.html [Corola-blog/BlogPost/344727_a_346056]
-
Anonymus este menționată o căpetenie de trib cu numele "Culpun", echivalentul termenului maghiarizat "kölpény", din anturajul ducelui Arpad). Potrivit unor cercetători, termenul ar fi fost reflectat și în "Külbey" ("Kulbey"), numele unuia dintre triburile menționate de împăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul în cartea sa "De administrando imperio". Unii cercetători au adus argumente în favoarea tezei conform căreia cei mai mulți dintre acești "kolbiaghi/koulpingoi" ar fi provenit din alte popoare de la Marea Baltică, finici și chiar baltici. Aceștia erau militari negustori, iar cercetătorii presupun că
Regatele scandinave () [Corola-website/Science/330962_a_332291]
-
și „vlahii” (care apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine, începând cu cronica lui Ioan Skylitzes în 976) au evoluat împreună, fapt demonstrat de lingvistică, de toponimie și de istoria bisericii. Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) înfățișează în "De administrando imperio" deosebit de bine întrepătrunderea lumii paleo-slave cu cea proto-românească . Vorbind de „vlahii”, populație romanică pentru perioada narată, dar deja protoromână în momentul redactării scrierii, Constantin al VII-lea îi aplică un termen, surprinzător pentru un
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
singur ochi, pentru a-i conduce pe ceilalti înapoi la Samuil. a fost un membru marcant al puternicei dinaștii Macedonene. Fiu al lui Romanus al II-lea și al împărătesei Theophano, de origine armeana și nepot al împăratului Constantin VII Porfirogenetul, Vasile a avut o copilărie zbuciumata. Orfan de tată de la 5 ani(963), care îl asociase deja la tron, tânărul prinț și-a văzut tronul ocupat pe rând de Nicefor al II-lea Focas - prin căsătoria cu împărăteasa văduva - și
Vasile al II-lea () [Corola-website/Science/316333_a_317662]
-
Roman al II lea avea să moară, lucru ce va crea o oarecare agitatie în jurul puterii. Împărăteasa Theophano avea doar 22 de ani ramânând singură cu 4 copii (2 baieți și 2 fete). Fără întârziere, luă regența în numele celor doi porfirogeneți, Vasile care avea atunci 5 ani și Constantin care avea 2 ani; dar situația era peste măsură de grea pentru o femeie și mai ales pentru o femeie ambițioasă.Lângă ea se găsea un ministru atotputernic, parakimomenul Iosif Bringas, care
Nicefor al II-lea Focas () [Corola-website/Science/311404_a_312733]
-
urm. Prima mențiune documentară a românilor datează din anul 980 într-o scrisoare a împăratului bizantin Vasile al II-lea Macedoneanul, unde sunt menționați vlahii. Următoarea menționare datează din 1020, într-un act emis de același împărat. Împăratul Constantin VII Porfirogenetul a amintit de așezarea slavilor în Balcani, înfățișând întrepătrunderea lumii slave cu cea românească, numindu-i pe cei din urmă cu termenul de romani, în vreme ce pentru bizantini utilizează denumirea de romei. Tratatul geografului persan Gardizi-Podoaba Istoriilor, scris la mijlocul secolului XI
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
Anonymus este menționată o căpetenie de trib cu numele "Culpun", echivalentul termenului maghiarizat "kölpény", din anturajul ducelui Arpad). Potrivit unor cercetători, termenul ar fi fost reflectat și în "Külbey" ("Kulbey"), numele unuia dintre triburile menționate de împăratul bizantin Constantin VII Porfirogenetul în cartea sa "De administrando imperio". Unii cercetători au adus argumente în favoarea tezei conform căreia cei mai mulți dintre acești "kolbiaghi/koulpingoi" ar fi provenit din alte popoare de la Marea Baltică, finici și chiar baltici. Aceștia erau militari negustori, iar cercetătorii presupun că
Regate germanice () [Corola-website/Science/304224_a_305553]
-
făcute de despoții de mai înainte. Ele se prezintă sub formă de argyroboulla sau bule de argint, spre deosebire de chrysoboulla sau bule de aur, pe care numai un împărat le putea emite. Două dintre ele sunt semnate de Constantin, despot și porfirogenet. El pare să fi încercat, de asemenea, să inspire un pic de patriotism local și spirit competitiv în generațiile mai tinere, organizând jocuri sportive în care participarea la curse era răsplătită cu premii. Poate că ar fi făcut mai bine
Constantin al XI-lea Paleologul () [Corola-website/Science/309799_a_311128]
-
Istoria medievală a Șerbiei începe în secolul V d.Hr. odată cu așezarea slavilor în Balcani și se termină cu ocupația Șerbiei de către Imperiul Otoman în 1540 odată cu prăbușirea Despotatului Șerbiei. Conform datelor lui împăratului bizantin Constantin Porfirogenet, care a domnit în perioada secolului X, slavii au migrat din Șerbia Albă(actuala Polonie și estul Germaniei) și s-au stabilit inițial în regiunea grecească Salonic. Datorită condițiilor nefavorabile, s-au stabilit într-o zonă mai nordică, într-o
Istoria Serbiei Medievale () [Corola-website/Science/319556_a_320885]
-
a întâlnit pe cineva îmbrăcat ca un scit însă care totuși vorbea greaca. Întrebat unde a învățat limba, acesta răspuns că era graekos prin naștere. Mulți alți autori "bizantini" îi numesc pe locuitorii imperiului greci [graekoi] sau eleni, precum Constantin Porfirogenetul în secolul al X-lea. Relatările sale se referă la o revoltă a unui trib slav în provincia Patras din Peloponez. Constantin afirmă că slavii răsculați întâi au distrus locuințele vecinilor lor, grecii (ton Graikon), și apoi i-au atacat
Nume ale grecilor () [Corola-website/Science/303908_a_305237]
-
ipoteze etnonimul ar fi însemnat „pădurean”. Istoricul ungar György Györffy a evidențiat faptul că mai mulți codri din Europa de est amintesc, prin numele lor, de acest popor: i erau descriși în De administrando imperio, lucrare a împăratului Constantin al VII-lea Porfirogenetul, ca „populație nomadă, care se deplasa în funcție de ploi și de locurile de pășunat” și că „erau bogați” de pe urma controlului exercitat asupra rutelor comerciale și a negoțului de sclavi, blănuri și ceară. Cronicarul Marzaui (Marzawi) furnizează în secolul al IX-lea
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
și prin corespondență și cadouri. Imperiul Bizantin îi încuraja să obțină prin mijloace pașnice bunurile de lux pe care altminteri le-ar fi procurat ca pradă de război. Serviciile pecenegilor, odată cumpărate, erau direcționate împotriva inamicilor Imperiului Bizantin. Tot Constantin Porfirogenetul menționează în lucrarea De ceremoniis că liderii confederațiilor tribale aveau drepturi egale din punctul de vedere al Imperiului Bizantin. Aceasta demonstrează că pecenegii nu aveau un singur lider, dar că, spre deosebire de alte populații, conducătorilor pecenegi le era recunoscut statutul de
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
albului său strălucitor, al doilea "Toungatai", al treilea "Kraknakataial", patrulea "Salmakatai", al cincilea "Sakakatai", al șaselea "Giaioukata". Printre clădirile acestor orașe pot fi găsite ruine de biserici și cruci tăiate din piatră poroasă, în timp ce unele păstrează urmele așezărilor romane Constantin Porfirogenetul menționează că pecenegii din trei „provincii” (trei triburi) erau supranumiți "Kangar", fiind mai viteji și de obârșie mai aleasă decât ceilalți. Denumirea fusese atestată anterior, nu constituie o apariție singulară, fiind atestată anterior de cronicarul armean "Lazar Parpeci" la finele
Pecenegi () [Corola-website/Science/301528_a_302857]
-
ungurii se stabilesc temporar, pe la mijlocul secolului IX, în Atelkuzu (în maghiară "Etelköz" = "teritoriul dintre râuri"; "atil", "itil" înseamnă fluviu în diverse dialecte turcice vechi), delimitat de Marea Neagră și râurile Siret ("Seretos"), Nistru și Prut ("Brutos") (vezi Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), "De administrando Imperii"). Ungurii vor întreprinde de aici o serie de raiduri și campanii militare. În 862, ungurii au trecut Carpații (din zona ucraineano-slovacă) și au atacat părțile răsăritene ale Imperiului Carolingian și Moravia, adică vremelnica formațiune statală slavă
Maghiari () [Corola-website/Science/296871_a_298200]
-
dispăruți; Scholiile despre Aristofan, Sofocle și Tucidide au servit mult. Notițele biografice provin, adesea, din mărturiile autorului, din "Onomatologion" sau din "Pinax" de Hesychius din Milet (secolul al VI-lea). Printre alte surse folosite din abundență figurează "Excerpta" de Constantin Porfirogenetul, "Cronica" lui Gheorghe Harmatolos / Gheorghe Călugărul, biografiile lui Diogenes Laertios, lucrările lui Athenaeus și ale lui Philostrates. Documentul conține prima mențiune despre românii (valahii) din nordul Dunării sub etnonimul "daci". Pentru unii, Suidas — sau Souidas — este un compilator de la sfârșitul
Suda (enciclopedie) () [Corola-website/Science/332928_a_334257]
-
Erdély rövid története"-Scurtă istorie a Ardealului 1989,pag.107). De menționat că în aceast areal mai multe localități mai poartă numele triburilor maghiare descălecătoare (Kér, Jenő, Tarján, Keszi, etc.) În textul cronicii din jurul anului 950 al împăratului bizantin "Constantin Porfirogenetul" este scris, că pe acest teritoriu trăiesc turci adică "maghiari". Tot în secolului X au cucerit părți vestice ale Bazinului Transilvaniei, după lupte cu românii conduși de Gelou (menționate de Anonymus), demonstrate de descoperirile arheologice (Gáll E., 2008.) După tradiție
Ungaria () [Corola-website/Science/297060_a_298389]
-
care l-a învins în bătălia din Pasul Vărbița din Munții Balcani. Cronicarul grec Ghiorghios Hamartolus a menționt într-un dintre scrierile sale de pe la 837 că Țaratul Bulgar a fost interesat să se alieze cu ungurii. Constantin al VII-lea Porfirogenet a scris în lucrarea sa "De Administrando Imperio" că haganul și comandantul militar al hazarilor i-au cerut împăratului Theophil să le ofere cetatea Sarkel. Se consideră că această mențiune are legătură cu ungurii, de vreme ce fortăreața le-ar fi fost
Invaziile maghiarilor în Europa () [Corola-website/Science/328384_a_329713]
-
datează de la sfârșitul secolului al XI-lea se precizează că "episcopia valahilor" avea reședința la Vreanoti (orasul Vranje din Serbia de astăzi) Existența unor biserici rupestre medievale timpurii în spațiul pruto-nistrean este consemnată de împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenet care, la mijlocul secolului al X-lea, menționa că „pe partea aceasta a râului Nistru (râu identificat de istoricul Gheorghe Postică) se observă unele urme de biserici și cruci, săpate în gresie”. Textul complet: ..."Dincoace de fluviul Nipru, înspre partea Bulgariei
Istoria creștinismului în România () [Corola-website/Science/302635_a_303964]
-
a evreilor). Nu există date istorice cu privire la numărul aproximativ de evrei imigrați și convertiți. În preajma strămutării triburilor ungare în Pannonia, li s-au alăturat trei triburi hazare, supranumite "kavari" (pe grecește "kavaroi"; potrivit cronicii "De administrando imperii" de Constantin VII Porfirogenetul și altor izvoare). Decenii mai târziu, în timpul domniei ducelui Tokșun (Taksony) (mijlocul sec. X), pe teritoriul noii Ungarii au fost admise alte grupuri de hazari. Kavarii se presupune că erau de confesiune mozaică, însă probabil neobservantă a Talmudului. Potrivit izvoarelor
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
de tarcani a fost uneori interpretata ca fiind mai degrabă o variantă a numelui Tarján, respectiv al unuia dintre cele șapte triburi maghiare strămutate după 896 din Ucraina în Câmpia Tisei și Pannonia. Cronicarul bizantin, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul, menționează în lucrarea sa "De administrando imperio" (DAI) numele acestui trib în varianta "Tarianos". Termenul este confundabil, întrucât în aceeași lume a hanatelor popoarelor migratoare cuvântul "tarkan" în turca veche sau "tarhan" (grafiat în engleză "tarkhan") era un rang de
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
se referă la geți (probabil vlahi) în legătură cu participanții la răscoala lui Toma Slavul împotriva împăratului Mihail al II-lea, din anul 821 , Însemnarea de la Mănăstirea Kastamonitu din sec. al VIII-lea atestă "blachorichinos"-i din jurul Salonicului. Constantin al VII-lea Porfirogenetul, împărat din sec. al X-lea, face distincția între "romei", populația greacă, și "romani", adică populația vorbitoare a unor dialecte neoromanice din Imperiul Bizantin. Istoricul grec Lambros a găsit un document la Muntele Athos în care se afirma că Moravii
Istoria vlahilor de la sud de Dunăre () [Corola-website/Science/297439_a_298768]
-
sub controlul Imperiului Bizantin. În 868, Vasile I a despresurat Ragusa din asediul arabilor și a reafirmat dominația bizantină asupra themei . Prima descriere medievală de încredere a Splitului figurează, astfel, în "De Administrando Imperio" a lui Constantin al VII-lea Porfirogenet (capitolul 29): Descrierea oferită de Constantin al VII-lea, în preajma lui 948-949, arată că palatul s-a transformat într-un mic oraș, a cărui structură este dată încă de construcțiile antice târzii. Studiile arheologice confirmă că primele faze de construcție
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]