64 matches
-
Comnena, în opera sa, Alexiada, sfârșitul secolului al XI-lea, care arată că Sestlav și Satzas stăpâneau "Vicina și celelalte". Următoarea mențiune despre acest oraș datează de la mijlocul secolului al XIII-lea, când Vicina figurează în listele episcopale sau în portulanele vremii. Orașul a înflorit mai ales după 1204, datorită genovezilor care au deschis aici factorii comerciale. Problema localizării Vicinei a fost intens discutată, cei mai mulți istorici susțin că aceasta se afla pe locul Isaccei de azi, pe locul vechiului Noviodunum. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Tulcea), în SCIV, 4, 1977, p. 531-552; N. Grămadă, Vicina. Izvoare cartografice, originea numelui, identificarea orașului, în rev. Codrul Cosminului, Cernăuți, I, 1924, p. 435-459; Petre Ș. Năsturel, Așezarea orașului Vicina și țărmul de apus al Mării Negre în lumina unui portulan grec, în SCIV, 1957, nr. 1-4, p. 295-305; Petre Diaconu, Despre localizarea Vicinei, în Pontica, 3, 1970, p. 275-295; C. C. Giurescu, Localizarea Vicinei și importanța acestui oraș pentru spațiul carpato-dunărean, în Peuce, Tulcea, II, 1971, p. 257-260; R. Șt. Ciobanu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
în condițiile dominației populațiilor migratoare, de stepă, în special a cumanilor și mongolilor. Extinderea schimburilor comerciale, favorizată de apariția târgurilor și orașelor, intensul comerț de tranzit au asigurat premisele economice ce au impulsionat efortul de unificare politică a teritoriilor est-carpatice. Portulanul lui Angelino Dulcert din 1339 notează de-a lungul drumului comercial ce trecea prin Moldova, legând Marea Baltică de Marea Neagră, mai multe târguri: Baia, Siret, Suceava. Iorga atribuie și el un rol Maramureșului în constituirea statului est-carpatic: din Maramureșul, populat de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Idem, Așezarea sașilor în Transilvania (studii), București, 1981. Năsturel Petre Ș., "Descălecat". Mărturia unui cuvânt despre începuturile Țării Românești, în Bul. Bibl. Rom. Freiburg, 1980-1981, p. 121-136. Idem, Așezarea orașului Vicina și țărmul de apus al Mării Negre în lumina unui portulan grec, în SCIV, 1957, nr. 1-4, p. 295-305. Neamțu V., Istoria orașului medieval Baia, Iași, 1997. Necșulescu C., Ipoteza formațiunilor românești de la Dunăre în secolul al XI-lea, în RIR 7, 1937, p. 122-150. Idem, Năvălirea uzilor prin țările române
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Loughlin, Regionalism and Ethnic Nationalism in France: a Case-study of Corsica (Florența: European University Institute, 1989) și E. Bernabu-Casanova, Le Nationalisme Corse: Genése, succés et èchec (Paris: L'Harmattan, 1997). 22 Jean-François Gravier, Paris et le désert français (Paris, Le Portulan, 1947). 23 Există studii numeroase despre această mișcare. Un studiu clasic îl constituie lucrarea lui J. E. S. Hayward, "From functional regionalism to functional representation of France", Political Studies, vol. XVII, martie 1969, pp. 48-75. Vezi de asemenea, Michel Nicolas
by John Loughlin [Corola-publishinghouse/Science/1032_a_2540]
-
Travaux et recherches de prospective", nr. 20, Paris, La Documentation française. George Pierre (1968), "Les villes-métropoles", în Aménagement du territoire et développement régional, 1966-1965, Grenoble, Institutul de Studii Politice, 1968. Gravier Jean-François (1947), Paris et le désert français, Paris, Le Portulan. Gravier Jean-François (1949), Mise en valeur de la France, Paris, Le Portulan. Guichard Olivier (1965), Aménager la France, Paris, Genève, Laffont-Gonthier. Guichard Olivier (1976), Vivre ensemble, Raport al Comisiei de dezvoltare a responsabilităților locale, Paris, La Documentation française. Lavau Georges (1969
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
George Pierre (1968), "Les villes-métropoles", în Aménagement du territoire et développement régional, 1966-1965, Grenoble, Institutul de Studii Politice, 1968. Gravier Jean-François (1947), Paris et le désert français, Paris, Le Portulan. Gravier Jean-François (1949), Mise en valeur de la France, Paris, Le Portulan. Guichard Olivier (1965), Aménager la France, Paris, Genève, Laffont-Gonthier. Guichard Olivier (1976), Vivre ensemble, Raport al Comisiei de dezvoltare a responsabilităților locale, Paris, La Documentation française. Lavau Georges (1969), "Le problème urbain et l'aménagement du territoire", în L'homme
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
aménagement du territoire". Am găsit textul prescurtat al acestei comunicări în revista Urbanisme, nr. 1-2, 1950, pp. 7-13. 81 Câțiva geografi tind să impună în 1947 o nouă disciplină: "geonomia". 82 Jean-François Gravier, Paris et le désert français, Paris, Le Portulan, 1947. 83 Jean-François Gravier, Mise en valeur de la France, Paris, Le Portulan, 1949, p. 248. 84 François Aballea, "La ville et l'aménagement du territoire", în Recherche sociale, nr. 54, aprilie-iunie 1975. 85 Georges Lavau, "Le problème urbain et l
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
Urbanisme, nr. 1-2, 1950, pp. 7-13. 81 Câțiva geografi tind să impună în 1947 o nouă disciplină: "geonomia". 82 Jean-François Gravier, Paris et le désert français, Paris, Le Portulan, 1947. 83 Jean-François Gravier, Mise en valeur de la France, Paris, Le Portulan, 1949, p. 248. 84 François Aballea, "La ville et l'aménagement du territoire", în Recherche sociale, nr. 54, aprilie-iunie 1975. 85 Georges Lavau, "Le problème urbain et l'aménagement du territoire", în L'homme et la ville dans le monde
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
în coordonate a Mării Negre, iar la finele secolului II - începutul secolului III, Claudius Aelianus descrie fauna Pontului și tehnica pescuitului (în "Despre animale"). Vom face acum un salt până la mijlocul evului mediu, pentru a întîlni unul dintre cele mai exacte portulane al Mării Negre - il Mar Nero -, întocmit între 1306-1323 de genovezul Marino Sanudo cel Bătrân. Este de-a dreptul uimitoare acuratețea redării litoralului dobrogean, cu Delta Dunării. Și, în fine, pentru o ultimă referire istorică la numele Mării Negre, Pierre Duval (1618-1683
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
o insulă triunghiulară de lângă gura de vărsare Kalon stoma (Sulina de azi). Ptolemeu, în "Geografia" (secolul II e.n.), dă coordonatele Insulei Peuce, pe brațul Hieron sau Peuce. Cu forma sa caracteristică este identificată la nord de brațul Sf. Gheorghe, în portulanul de la începutul secolului XIV de către Marino Sanudo cel Bătrân. În secolul XV, savantul Papă Pius al II-lea, cunoscut sub numele de Silvio Piccolomini, vorbește în lucrarea "Cosmografia" despre valahii ce locuiesc insulele Dunării, între care și Peuce. În prezent
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
țărm a insulei era în antichitate de circa 20 km. Retragerea cu circa 15 km a litoralului deltaic, datorită transgresiunii marine în curs, explică distanța actuală de circa 35 km. I se spune acum Insula Șerpilor, în Evul mediu, pe portulanul lui Marino Sanudo cel Bătrân - Fidonisi - ceea ce înseamnă același lucru, iar în antichitate, pentru corăbierii din Milet, Achillea sau Leuke - Alba. Pentru greci era o insulă sfântă, adăpostind templul și mormântul eroului Ahile, un loc de pelerinaj cu virtuți tămăduitoare
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
sălaș aici. Erau desigur cei care jefuiau corăbiile eșuate pe bancurile de nisip, acele "piepturi" cum le spuneau corăbierii greci, formate atât la gurile Dunării, cât și la gurile îngemănate ale Bugului și Niprului. Insula Fidonissi este precis marcată pe portulanul medieval al lui Marino Sanudo cel Bătrân, în dreptul gurii Sollina. În secolul al XIX-lea, arheologii ruși fac săpături pe insulă și dezvelesc fundațiile unui templu extraordinar de mare; se mai păstrau încă și porțiuni însemnate din zidăria cu blocuri
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]
-
În secolele XI-XII, Anna Comnena, în "Alexiada" închinată lui Alexios I Comnenul, vorbește despre valahii de pe ambele maluri ale Dunării, făcând oficiul de călăuză pentru trecerea acesteia. Într-o geografie în versuri din secolul XIII, Rudolf Ems numește fluviul Dunowe. Portulanul lui Marino Sanudo cel Bătrân, din secolul XIV, numește Dunărea amonte de deltă fiume d'Vicina ul'de Danubio și desemnează cu mare precizie șase guri: Grossida (azi Vadu, în sudul complexului lagunar Razelm-Sinoe), Straviqui (probabil Portița, cu acces la
Hidronimie by Marcu Botzan [Corola-publishinghouse/Science/295566_a_296895]