38 matches
-
putea deduce că e (oarece) criză de subiecte, criza de scenariști, criza de foarfeci. Pînă și "Le Figaro" a fost obligat să recunoască, în ultima zi, ca "cei trei n-au strălucit prin originalitate" și că "selecția franceză a fost posomorita". Cu o excepție: cel de-al patrulea titlu "francez" al competiției, Timpul regăsit, o calm-elegantă adaptare după Proust, datorată unui cineast chilian, de 58 de ani, fost consilier al lui Allende, Raoul Ruiz, care declară, cu un umor lucid: "Pentru
Selectia franceză by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17835_a_19160]
-
ocaziuni începînd cu aceea de cînd avurăm și noi parleament și parleamentari, nici unul nu se găsi a zice, de-o pildă, că azi, pe străzi, în preajma alegerilor și în toiul îndoielilor de tot fielul cetățenii umblă că neste rătăciți și posomoriți de vin... Ce ocaziune mai nimerita decît sumitul americănesc unde se buluciră atîția și atîția voievozi și dragomani, ori căpetenii, ce-or fi dînșii la ei acasă; ce nimereala mai bună ar fi găsit un alde cutare ori alde cutare
...Ci dar să venim la prochimen by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17881_a_19206]
-
toți, jos pe caldarîm și să facă ce vor vrea cu noi". Că și următoarea catastrofica viziune, cu figuri literare în text: "Valorile fiind iluzii, lumii unde e bine de trăit ele lipsindu-i, starea ei de spirit va fi posomorita. La morosité. Occidentul actual. Mă dau bătut. Nimeni nu mă ajută, n-am cum să-l facă să tacă. Stai, n-am terminat. Iluzia armoniei e depășită de H.P.-B. La ea, soluția creației (concertul de Bach) e convențională, ca
Un postcioranian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17964_a_19289]
-
și Sticletele, Prihorul, Ciocîrlia, Cineparul și cu Sturzul. 200 De pe-ascuțitul stei Capră 19 sărit-a, iar Oile se deșteptară din pămînt 20, Pe verdea să tulpina răsăriră Grîne, nenumărate unduind, Înfășurînd Copiii luminoși din fața vînturilor care pustiesc.] Stăteau posomoriți pe pieptul ei, aidoma zăpezii de pe munți se făcu părul ei: Slabă și tot mai slabă, plîngînd în suferință, istovita și tot mai istovita, 205 Ea se-ofilea, si Ochii-i luminoși se destrămau, topiți de milă și de dragoste
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
băiat. În vreme ce blajinu-ți glas umple toate cavernele acestea cu dulce armonie, O cum mai șed Părinții noștri și jelescu-se în a' lor tainice lăcașuri în tăcere cufundate!" Dar Enitharmon îi răspunse cu o lacrima ce ii căzu și încruntîndu-se 245 Posomorita precum o dimineață-nrourată cînd se ivește de purpura lumină, " Pentru că noi să fim fericiți, să îi lăsăm pe ei nemuritoarele puteri să iși sleiască În timp ce noi năuntru tragem dulcile lor desfătări, în timp ce noi dispreț peste dispreț Le-ntoarcem ca să
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
si Milă Milei: 390 Rintrah și Palamabron (fost-au) de-a dreptul Aruncați din Golgonooza, Spațiul Lunar al lui Enitharmon, și-n el, Satan și camarazii săi. Ei se rostogoliră jos într-o întunecată lume, de Nea acoperită, mortală și posomorita. Ierusalim, fiindu-i de ei milă, mantii de viață și de moarte le țesu, Vremi după vremi. Și cei din Rai289 trimiseră pe Lucifer ca să-i Păzească. 395 Lucifer refuzắ să moară pentru Satan și cu trufie postu-și părăsi. Apoi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în jurul centrului Pămîntului 315 În chinurile unei Nașteri Veșnice: în suferință și-adorație și teama, 235 Toate spiritele moarte, eliberate din temnițe-reptile, sosesc în cîrduri: Furii sălbatice din creierul de tigru și din ochii leului, Și din măgar și bour posomorite groaze vin, din acvila Și corb: multe că frunzele de toamnă, toate soiurile La trîmbița se-adună, si mormăie peste marginile mormîntului și strigă-n 240 Fiorosul vînt în jurul stîncilor și munților ce se înalță plini de gemete. Pe stînci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Omul cel veșnic plecatu-și-a capul său luminos, iar Urizen, prinț al luminii, Uimit privi din luminoasele sale portaluri. Luvah, Rege al Iubirii Trezit-o-a pe Vala. Ariston 346 fugi nainte cu luminoasă Anana, 5 Și Urthona cel întunecat stîrnitu-și-a posomorita mireasă afar' din hruba-i adîncă. Fiindu-le milă, ei cercetară demonul cel nou-născut, căci nu puteau iubi. De parte bărbăteasca demonul cel blînd, umerii săi arătau tărie atletica, Iară picioarele-i strălucitoare erau ferme precum un altar de arama
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
cu grija de-a spinare. Hatmane, boier bătrân, Ce stai trist cu grija-n sîn? Lasă grija-n hătmănie. Când îmi vii la masă mie. Te-ai urât de hătmănit Or nu-s bun eu de domnit De îmi stai posomorit Și cu ochiul trist și crunt, Parc-ai vrea să numeri prunt Unde-i valul mai mărunt. Or boierii mei nu-ți plac, Or de mine nu ți-e drag De-mi stai ca un cuc pribeag. {EminescuOpVIII 186} ARBORE
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Ă Colo sus, zise moș Țigău, întinzîndu-și vătraiul deasupra capului, cu un gest solemn. Ă Vasăzică, nădăjduiești să te urci în vîrful arborelui mare, după ce mori, nu-i așa, bucătare? Ă N-am zis deloc asta, răspunse bătrînul, din nou posomorit. Ă Păi, ai zis „colo sus“, nu? Ei, fă bine acum și uită-te în direcția în care arată vătraiul. Hai, bucătare, lasă jos vătraiul și ascultă-mi ordinele. N-auzi ce-ți spun? Ține-ți pălăria într-o mînă
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Domnule Starbuck, fulgerul din noaptea trecută ne-a dereglat compasele, asta e tot. Cred că nu-i prima oară că auzi de așa ceva. Ă Nu, dar mie nu mi s-a mai întîmplat niciodată pînă acum, domnule căpitan, replică secundul, posomorit. Trebuie spus că asemenea accidente au loc destul de frecvent pe navele surprinse de o furtună puternică. Energia magnetică acumulată în acul busolei este, precum se știe, în esență aceeași ca și energia electrică din văzduh, de aceea nu e de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fulgerător, dar convulsiile îl apucă imediat și par suspecte ostașilor cu înfățișare mongolă sau turcmenă, care îl lichidează imediat. Asta ar fi trebuit să fie epilogul, dacă autorul n-ar fi avut reaua inspirație să caute dincolo de această narațiune, cam posomorită, dar foarte solidă, și memorabilă, alte semnificații, urmărindu-și piticul său și în perioada postbelică. Sânt foarte livrești și deloc serioase evenimentele care urmează, și autorul abia găsește cu greu o idee de încheiere, care nu se reține. Nu citisem
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să le ia. George nu-și pusese încă întrebarea pe unde s-o fi aflând acum soția lui. Oriunde ar fi fost, era desigur bine îngrijită. Ea era în siguranță. Coborâse scările și își îmbrăcase pardesiul. Era o zi rece, posomorită, cu vânt. Bineînțeles, nu-și luase micul dejun; nici nu se punea asemenea problemă. George și Stella locuiau într-o casă modestă, drăguță, o veche vilișoară modernizată și vopsită în albastru, al cărei spate dădea spre islazul comunal. De la ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la mine. Se pare că unul dintre ei mă întrebase ceva, ce eu nu auzisem, căci așteptau și se uitau la mine cu o anumită nerăbdare agresivă. Nu înțelegeam de ce, în loc să rânjească, așa cum făcuse celălalt îmblînzitor, aceștia erau încruntați și posomoriți. În cele din urmă m-am lămurit că mă întrebaseră despre îmblînzitorul care venea zilnic să mă sune și vroiau să afle de la mine cum se întîmplase că fusese găsit înjunghiat. Am tresărit, gîndindu-mă că astfel nu voi mai putea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
interesat. Așa am procedat, în general, și cu amintirile mele. N-am vrut să târăsc după mine prin viață bulgărele de staniol și am preferat să trăiesc fiecare clipă pentru ea însăși, până nu intra și ea în globul acela posomorit. De aceea n-am amintiri prea multe. Mă refer la amintirile normale pe care le are orice om. Nu mă am decât pe mine și, de fapt, totdeauna am crezut că pot ieși din coaja oricăror lucruri întîmplate fără să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de minute. Se strânse fără voie în ea însăși. Ziua cea lungă abia începea. La zece și jumătate, după ce rezolvase corespondența urgentă, ceru să fie adus în fața ei ofițerul dezertor. Se numea Gile Sanders. Innelda îl scrută cu un aer posomorit. Din dosarul lui reieșea că avea trei amante și că făcuse o adevărată avere din afaceri dubioase privind achizițiile pentru armată. Poveste absolut tipică. Nu reușea însă să priceapă cum de părăsise toate acestea și dezertase. La întrebarea ei, ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
tăcerea virtuală a unei clădiri aproape goale. Se uita la bărbații care se oferiseră s-o însoțească în cazul în care pleca. Tăcerea lor nu era normală și ei nici n-o priveau de fapt, ci stăteau și se holbau posomoriți prin zidul transparent. Se auziră niște pași. Își făcu apariția, cu mers țanțoș, căpitanul Clark. Zâmbea și în palmă ținea un șobolan alb, pe care i-l întinse. - Maiestate, vă rog să-l priviți. Arată strașnic. Era atât de vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Maiorul râdea cu lacrimi: ― Pot să-mi imaginez ce-a fost când au dat cu ochii de drăcia asta. ― Hm, făcu locotenentul alb la față, eu unul știu că nu mai mănânc diseară. Grigore Popa îl primi cu o mină posomorită și azvârli ostentativ ziarul pe masă. Odaia nu fusese aerisită, mirosea vag a șoareci și cărți ude, a lucruri vechi. Luă de pe birou o bilă de cristal și începu s-o învîrtă în palmă. ― Ei, ați găsit-o pe nefericita
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
și un lung șir de imagini extraordinare care nu se potriveau cu acest oraș galben și cenușiu, puțin animat la această oră, mai curând bâzâitor decât zgomotos, în fine, fericit, dacă este posibil să fii în același timp fericit și posomorit. Și o liniște atât de pașnică și de indiferentă nega, cu ușurință parcă, vechile imagini ale epidemiei. Atena ciumată și părăsită de păsări, orașele chinezești pline de cei care trăgeau să moară tăcuți, ocnașii din Marsilia îngrămădind în gropi trupurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
germenii infecției. "încurcă lucrurile vântul ăsta", spunea directorul hotelului. Dar oricum, cartierele din centru știau că le venise rândul, auzind cum vibrează în noapte foarte aproape de ele și din ce în ce mai des sirenele ambulanțelor care făceau să răsune sub geamurile lor chemarea posomorită și fără pasiune a ciumei. S-a născut ideea ca în interiorul orașului însuși să fie izolate anumite cartiere deosebit de încercate și să nu fie autorizați să le părăsească decât oamenii ale căror servicii erau indispensabile. Cei care locuiau până atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
apăsător, în sfârșit un târșâit de picioare interminabil și înăbușitor care umplea încetul cu încetul tot orașul și care, seară de seară, dădea încăpățânării oarbe, care în inimile noastre ținea loc de dragoste, glasul ei cel mai adevărat și mai posomorit. IV ÎN SEPTEMBRIE ȘI OCTOMBRIE, CIUMA A ȚINUT ORAȘUL ÎNCOLĂCIT SUB EA. ȘI FIINDCĂ POMENEAM DE TÂRȘÂITUL PICIOARELOR, SUTE DE MII DE OAMENI ȘI LE-AU MAI TÂRÂT ÎNCĂ TIMP DE SĂPTĂMÂNI, PARCĂ FĂRĂ SFÂRȘIT. CEAȚA, CĂLDURA ȘI PLOAIA ȘI-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea, rudă veche de-a soacrei, om în putere, aprig la vorbă, înverșunat la pahare
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la damigene. Se întuneca, și mesenii începură să se așeze. Lăutarii se traseră mai într-o parte. Mireasa se așeză în capătul mesei, cu nașul, socrii mari cu ginerele. Iar se întristase și ofta din când în când. Avea ochii posomoriți și arunca privirile peste uluci, unde-l bănuia pe Nicolae. Curtea meșterului mirosea a flori de vișin și vântul răsucea fețele de masă și se pierdea peste străzile mahalalei. De afară, din stradă, se auzeau murmurele femeilor curioase, care priveau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
aduse și parcă dugheana începea să se schimbe. După ce mâncară împreună, cârciumarul luă o damigeana de țuică și porni la gunoieri, să se cinstească cu ei. Femeile spălară vasele, măturară, așezară clondirele și întinseră hârtii pe rafturi. Cea tânără tăcea posomorită. Ar fi vrut să fugă cu maică-sa acasă, să se roage de dogar s-o lase să rămână toată viața lângă ei. Aglaia vorbea, vorbea, povestind de-ale sale, din tinerețe. Văzând că fata n-o ascultă, se opri
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai dacă găsiseră vreun prost. Or, boi nu cumpăra 65 oricine. Negustorii erau înțeleși. Nu se grăbeau. Așteptau la umbră să le pice marfa. Aveau prețul lor, nu ieșeau din el
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]