49 matches
-
ocaziuni începînd cu aceea de cînd avurăm și noi parleament și parleamentari, nici unul nu se găsi a zice, de-o pildă, că azi, pe străzi, în preajma alegerilor și în toiul îndoielilor de tot fielul cetățenii umblă că neste rătăciți și posomoriți de vin... Ce ocaziune mai nimerita decît sumitul americănesc unde se buluciră atîția și atîția voievozi și dragomani, ori căpetenii, ce-or fi dînșii la ei acasă; ce nimereala mai bună ar fi găsit un alde cutare ori alde cutare
...Ci dar să venim la prochimen by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17881_a_19206]
-
să le ia. George nu-și pusese încă întrebarea pe unde s-o fi aflând acum soția lui. Oriunde ar fi fost, era desigur bine îngrijită. Ea era în siguranță. Coborâse scările și își îmbrăcase pardesiul. Era o zi rece, posomorită, cu vânt. Bineînțeles, nu-și luase micul dejun; nici nu se punea asemenea problemă. George și Stella locuiau într-o casă modestă, drăguță, o veche vilișoară modernizată și vopsită în albastru, al cărei spate dădea spre islazul comunal. De la ferestrele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deși bazată pe o foarte răspândită tradiție, *13 poate fi pur arbitrară; dar existența unor asociații fundamentale între vocalele prepalatale (e și i) și obiectele subțiri, iuți, clare, strălucitoare și între vocalele posterioare (o și u) și obiectele greoaie, încete, posomorite și sumbre poate fi dovedită prin experiențe acustice. *14 216 Lucrările lui Carl Stumpf și ale lui Wolfgang Köhler demonstrează de asemenea că consoanele pot fi împărțite în întunecate (labialele și velarele) și luminoase (dentalete și palatalele). Nu este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
și Sticletele, Prihorul, Ciocîrlia, Cineparul și cu Sturzul. 200 De pe-ascuțitul stei Capră 19 sărit-a, iar Oile se deșteptară din pămînt 20, Pe verdea să tulpina răsăriră Grîne, nenumărate unduind, Înfășurînd Copiii luminoși din fața vînturilor care pustiesc.] Stăteau posomoriți pe pieptul ei, aidoma zăpezii de pe munți se făcu părul ei: Slabă și tot mai slabă, plîngînd în suferință, istovita și tot mai istovita, 205 Ea se-ofilea, si Ochii-i luminoși se destrămau, topiți de milă și de dragoste
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
băiat. În vreme ce blajinu-ți glas umple toate cavernele acestea cu dulce armonie, O cum mai șed Părinții noștri și jelescu-se în a' lor tainice lăcașuri în tăcere cufundate!" Dar Enitharmon îi răspunse cu o lacrima ce ii căzu și încruntîndu-se 245 Posomorita precum o dimineață-nrourată cînd se ivește de purpura lumină, " Pentru că noi să fim fericiți, să îi lăsăm pe ei nemuritoarele puteri să iși sleiască În timp ce noi năuntru tragem dulcile lor desfătări, în timp ce noi dispreț peste dispreț Le-ntoarcem ca să
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
si Milă Milei: 390 Rintrah și Palamabron (fost-au) de-a dreptul Aruncați din Golgonooza, Spațiul Lunar al lui Enitharmon, și-n el, Satan și camarazii săi. Ei se rostogoliră jos într-o întunecată lume, de Nea acoperită, mortală și posomorita. Ierusalim, fiindu-i de ei milă, mantii de viață și de moarte le țesu, Vremi după vremi. Și cei din Rai289 trimiseră pe Lucifer ca să-i Păzească. 395 Lucifer refuzắ să moară pentru Satan și cu trufie postu-și părăsi. Apoi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în jurul centrului Pămîntului 315 În chinurile unei Nașteri Veșnice: în suferință și-adorație și teama, 235 Toate spiritele moarte, eliberate din temnițe-reptile, sosesc în cîrduri: Furii sălbatice din creierul de tigru și din ochii leului, Și din măgar și bour posomorite groaze vin, din acvila Și corb: multe că frunzele de toamnă, toate soiurile La trîmbița se-adună, si mormăie peste marginile mormîntului și strigă-n 240 Fiorosul vînt în jurul stîncilor și munților ce se înalță plini de gemete. Pe stînci
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Omul cel veșnic plecatu-și-a capul său luminos, iar Urizen, prinț al luminii, Uimit privi din luminoasele sale portaluri. Luvah, Rege al Iubirii Trezit-o-a pe Vala. Ariston 346 fugi nainte cu luminoasă Anana, 5 Și Urthona cel întunecat stîrnitu-și-a posomorita mireasă afar' din hruba-i adîncă. Fiindu-le milă, ei cercetară demonul cel nou-născut, căci nu puteau iubi. De parte bărbăteasca demonul cel blînd, umerii săi arătau tărie atletica, Iară picioarele-i strălucitoare erau ferme precum un altar de arama
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
putea deduce că e (oarece) criză de subiecte, criza de scenariști, criza de foarfeci. Pînă și "Le Figaro" a fost obligat să recunoască, în ultima zi, ca "cei trei n-au strălucit prin originalitate" și că "selecția franceză a fost posomorita". Cu o excepție: cel de-al patrulea titlu "francez" al competiției, Timpul regăsit, o calm-elegantă adaptare după Proust, datorată unui cineast chilian, de 58 de ani, fost consilier al lui Allende, Raoul Ruiz, care declară, cu un umor lucid: "Pentru
Selectia franceză by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17835_a_19160]
-
toți, jos pe caldarîm și să facă ce vor vrea cu noi". Că și următoarea catastrofica viziune, cu figuri literare în text: "Valorile fiind iluzii, lumii unde e bine de trăit ele lipsindu-i, starea ei de spirit va fi posomorita. La morosité. Occidentul actual. Mă dau bătut. Nimeni nu mă ajută, n-am cum să-l facă să tacă. Stai, n-am terminat. Iluzia armoniei e depășită de H.P.-B. La ea, soluția creației (concertul de Bach) e convențională, ca
Un postcioranian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17964_a_19289]
-
de minute. Se strânse fără voie în ea însăși. Ziua cea lungă abia începea. La zece și jumătate, după ce rezolvase corespondența urgentă, ceru să fie adus în fața ei ofițerul dezertor. Se numea Gile Sanders. Innelda îl scrută cu un aer posomorit. Din dosarul lui reieșea că avea trei amante și că făcuse o adevărată avere din afaceri dubioase privind achizițiile pentru armată. Poveste absolut tipică. Nu reușea însă să priceapă cum de părăsise toate acestea și dezertase. La întrebarea ei, ofițerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
tăcerea virtuală a unei clădiri aproape goale. Se uita la bărbații care se oferiseră s-o însoțească în cazul în care pleca. Tăcerea lor nu era normală și ei nici n-o priveau de fapt, ci stăteau și se holbau posomoriți prin zidul transparent. Se auziră niște pași. Își făcu apariția, cu mers țanțoș, căpitanul Clark. Zâmbea și în palmă ținea un șobolan alb, pe care i-l întinse. - Maiestate, vă rog să-l priviți. Arată strașnic. Era atât de vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pat a amanților. Nu mai pot fi acolo, nu voi mai fi niciodată acolo, dar trebuie să ajung acolo totuși, trebuie să încerc să-nțeleg. Blocurile de la orizont s-au făcut negre ca smoala, mânjite pe margini cu un portocaliu posomorit. Nu vreau să aprind lumina, deși tot ce mai disting acum e ovalul ferestrei și portocaliul mai închis al paginii. Și o dâră din aceeași culoare murdară pe muchea pixului. În sfertul de oră (poate) de vizibilitate care a rămas
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Chiparoși triști se desfoiau spre cer. Întortochindu-se printre morminte și cavouri, dricul ajunse în fața unei construcții stranii. Era o casă roz, care lucea nostalgic în înserare. Căci în acel noiembrie umed seara se lăsase repede ajutată de norii galbeni posomoriți. Cavoul avea un fronton triunghiular, sever, cu o fereastră rotundă în centru. Ușa era încadrată de două firide, cu două statui de bronz lustruit. Ce fel de ființe omenești erau reprezentate de acele bronzuri? Ce fel de plecăciune în fața misterului
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
să se-ntanece de tot atmosfera devenea fermecată. Pe pereți se-ntindeau fâșii de roșu lichid, fluorescent, și aerul din salon căpăta o nuanță cafenie. Din albastru deschis, dreptunghiurile lungi ale ferestrelor deveneau galbene, apoi se stingeau într-un portocaliu nenatural, posomorit, care mânjea total în cameră. Atunci tăcerea și plictisul deveneau insuportabile, și din fiecare lucru (abia atunci) începea să emane o duhoare de doctorii, de spital. Era momentul, așteptat de mine întreaga zi, când Caria și Bambina își dezbrăcau pijamalele
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Doar unul dintre ei avea mâinile goale; în schimb, pe efodul prins pe umeri cu lănțișoare de platină îi strălucea o lăcriță de cuarț prin care se străvedea un dinte de om, cu tot cu lungile lui rădăcini, ema-nînd o aură palidă. Posomoritul preot purta pe cap o mitră de oțel ale cărei ramificații tubulare îi perforau craniul. Rechizitoriul - căci, după expresia solemnă și amenințătoare a fețelor lor de insecte, asta trebuie să fi fost - durase ore-n șir, până când în uriașa sferă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
puternică, locuia un homuncul tăcut, cu fața, pieptul și membrele de pură lumină. Era lumina chihlimbarie, cu o tentă, totuși, de venin de crotal, a sfârșitului de noiembrie, puțin înainte de a se întuneca brusc și de a începe o ploaie posomorită. Ochii de lumină ai copilului din cristal nu vedeau, tăietura lor puțin asiatică nu capta simulacrele, subțiri ca pânza de păianjen, cojite de pe lucruri și călătorind prin văzduh către ei. Ei percepeau direct obiectele și vântul dintre ele. Era motivul
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
și cercul vișiniu din jurul] lor prin borangicul străveziu, se lipi de el și lăutarii o luară de la capăt. Vasili nu mai știu dacă e-n rai sau în iad. Muierile și spirtul îl duseseră, oricum, pe ceea lume. La lumina posomorită a opaițelor vedea funduri mari și roze de muieri, cu cămeșa ridicata pân-la brâu și cu rotunjimile pipăite nu doar de labele păroasei ale celui cu care juca, ci și de altele, din preajmă. Văzu țâțe ca niște săculeți moi
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
caut. Am urcat treptele către ușa de unde ar fi trebuit să apară, am intrat deodată într-un loc umbrit și-nghețat, în care nu mai deslușeam formele, dar unde deja simțeam feromonii celei pe care-o iubeam, am pășit pe mozaicuri posomorite, între pereți uriași și siniștri, am fost întrebat lucruri de ne-nțeles de către femei și bărbați ce se lăsau pe vine în fața mea - fețe năpraznice în spatele cărora era vid - am intrat în ateliere enorme, cu zeci de gherghefuri ca al
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Uda cu grijă mușcatele înșirate de-a lungul zidului casei, în ghivece sparte și-n lădițe de lemn putred și-n oale cu smalțul dus de mult, și, de fiecare dată când stropii gelatinoși atingeau pământul, inflorescențele de un roșu posomorit se-nsuflețeau și căpătau exact nuanța asfințitului de peste acoperiș, așa încît casa devenea un sloi uriaș, vinețiu, plutind în aer între două amurguri. În acea navă aeriană o conducea apoi pe Soile, luînd-o de mână și-naintînd încet, împreună, către ușă
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
Femeia însăși părea îndoită, dar se-nsenină deodată: "Ah, aici era!", spuse, arătîndu-i, în gardul de nuiele și spini, o poartă din crengi împletite, aproape cu neputință de observat. Herman mai văzu, înainte să se-ndrepte spre poartă, că-n zidul posomorit al fabricii era destul de sus o ferestruică, și că prin ea se uita la ei, râzând cu gura fără dinți și cu saliva curgîndu-i pe bărbie, un bebeluș de câteva luni ținut în mâini, din spate, de cineva care purta
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
fi plecat pe la rude, sau cine știe unde. După încă o săptămână am fost și eu arestat. Nu mi-a venit să cred. Încă nu credeam când stăteam pe bancheta mașinii miliției și priveam printre zăbrele lumea bucureșteană, ruinată, cenușie, distrusă, fețele posomorite pe lângă care treceam, Daciile cu tabla strâmbă pe care le depășeam... Viața mea era-n altă parte, culorile mele erau altele. Totul era aici cenușiu sub înduioșătorul, primăvăraticul cer albastru. Ce straniu: războaiele și cataclismele le văzusem totdeauna ca pe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
înapoi prin trunchiul sălciei și, spre bucuria zgomotoasă a câinelui, ieși din scorbură, păstrând pe haine, în păr și-n gene, ca niște pânze de păianjen, ceva din lumina de-acolo, de-atunci. Nu se-nserase încă, dar lumina era mai posomorită, învăluind priveliștea într-o mai adâncă melancolie. Stătea să ningă. Oricât ți-ai fi rotit privirile împrejur, nu se zărea țipenie de om. Maarten își legă patinele, își luă iar traista-n spinare și lunecă mai departe pe gheața cenușie
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
cu grija de-a spinare. Hatmane, boier bătrân, Ce stai trist cu grija-n sîn? Lasă grija-n hătmănie. Când îmi vii la masă mie. Te-ai urât de hătmănit Or nu-s bun eu de domnit De îmi stai posomorit Și cu ochiul trist și crunt, Parc-ai vrea să numeri prunt Unde-i valul mai mărunt. Or boierii mei nu-ți plac, Or de mine nu ți-e drag De-mi stai ca un cuc pribeag. {EminescuOpVIII 186} ARBORE
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
peretelui opus scării. Foarte încet apăru un dreptunghi, încă nedeslușit, pentru ca în cele din urmă să 150 prindă contur tot mai apăsat o ușă, cu gemuleț mat în partea de sus, cu clanță, cu balamale, vopsite toate-n același cafeniu posomorit. Ciudat, limpezirea imaginii din perete nu se opri în clipa când atinse realismul perfect, ci continuă până când ușa căpătă o prezență halucinantă, înnebunitoare, așa cum niciodată nici un obiect văzut cu ochii nu ar fi putut-o avea. Vedeam, de parcă ar fi
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]