3,622 matches
-
literar închis - dar aceasta nu e o problemă spre care să arate disponibilitate nici unul dintre exegeți. Dacă modernismul românesc e închis sau epuizat (a doua premisă a studiului lui I. B. Lefter), păcatul cel mare al criticii românești interbelice și postbelice e că a limitat acest concept la o sferă prea restrânsă, lăsând în afară tradiționalismul, iar uneori și simbolismul sau avangardele. Nu e nici o contradicție între cele două constatări: 1. modernismul românesc e închis, 2. dar e închis în limite
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
reconstrucția conceptuală a modernismului românesc" (p. 180). Rezultatul ar fi un concept integrator al modernismului românesc, înțeles ca un curent literar și cultural, întins cam de pe la 1880, cu primele experiențe ale lui Macedonski, și până la 1980, când se încheie neomodernismul postbelic declanșat pe la 1960-1965, după fractura proletcultistă. În marea lui sferă se includ: simbolismul, parnasianismul, instrumentalismul, decadentismul, poezia pură, avangardele și porțiunile mai emancipate sau mai neutre ale tradiționalismului de tip Ion Pillat sau B. Fundoianu (p. 182), plus neomodernismul generației
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
Reductibilitatea tradiționalismului la modernism rămâne, după părerea mea, o problemă nerezolvată și nerezolvabilă decât printr-un abuz. O altă consecință ar fi că nu pot fi acceptate delimitările politice sau evenimențiale ale perioadelor literare. Conceptele de literatură interbelică și literatură postbelică sunt false și inoperante pentru o istorie preponderent estetică (a formelor și a stilurilor). Concluzia cărții, Pentru o nouă secvențialitate a istoriei literaturii române, nu conține, în ciuda pretențiilor, prea multe noutăți: I. B. Lefter optează pentru ,structurile mari" de curente
Un concept integrator al modernismului românesc by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11300_a_12625]
-
care a vorbit sonor când alții au tăcut și care, la borna anului 1989, era cotat de mulți ca o mare conștiință și un scriitor important. (Un critic improvizat n-a ezitat să-l numească cel mai important prozator român postbelic!) Treptat, acțiunile lui Goma au scăzut la bursa literară, din motive totuși extra-artistice. Întrucât autorul lua în vizor și înfiera tot mai multă lume ,bună", cei care îi acordaseră girul au reacționat prin a i-l retrage (după principiul sănătos
Actualitatea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11312_a_12637]
-
nu interesul rațiunii strategice suficiente. Iată că, la un sfert de veac după căderea Cortinei de Fier și a faliei strategice de pe Elba, aceasta falie a renăscut în inima geografică a Europei, reostilizând Rusia, agasând Statele Unite și scoțând din confortul postbelic Uniunea Europeană, obligată să joace din nou, în pofida forței sale economice și financiare uriașe, între cele două extreme, cu un ochi euroatlantic și cu altul european, rolul de pivot de granit între cei doi coloși nucleari. 3. Confruntându-se cu efectele
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
cu "Estul" și "Vestul". Istoricul Alexandru Zub spunea că judecată Regelui asupra ultimei jumătăți de secol este "aspră și plină de melancolie. Românii au luptat pentru țara lor la Est, ca și la Vest, au adus jertfe considerabile la reconstrucția postbelică (...), însă nimeni nu voia să mai audă, în Occident de război"2. Regele Mihai și emigrația sau "Vestul" între refugiu politic și abandon Teza Regelui Mihai cu privire la atitudinea Vestului față de Est a variat, în funcție de situația internațională, de relațiile și contactele
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
asigurării păcii și stabilității, a fracturat continentul și a mărit clivajul dintre Est și Vest. Regele Mihai definea, în 1992, astfel situația, cu accent pe relația Est-Vest, încercând să sublinieze atitudinea Occidentului față de statele din Europa de Răsărit: "(O) catastrofă (postbelică). În țările apusene se sfârșea războiul, în celelalte începea unul ascuns, care a durat până zilele noastre și în unele locuri mai durează încă. Războiul comunismului împotriva oamenilor. Asta nu e o vorbă, e o realitate. Noi ne aflăm acum
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
liderilor din cele două lumi, pe raportarea lor la valorile adevărului, ale cuvântului dat, a respectării înțelegerilor formale sau informale, cu consecințe grave, profunde pentru națiuni și comunități întregi. Trimiterile legate de soarta Europei de Est, văzută prin cheia acordurilor postbelice, subliniază faptul că "englezii și americanii aveau și ei mentalitatea că, dacă au semnat ceva, trebuie să respecte aidoma ce au semnat", în timp ce "rușii niciodată nu au respectat ceva"; Aici (problemă semnării acordului în urmă Conferinței de la Ialta (sau Conferință
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
astfel încât - relatează regele - "fără un sprijin masiv din partea Occidentului, iar Occidentul nu dorea acest sprijin, era imposibil să obținem atunci sprijinul Occidentului pentru răsturnarea comuniștilor din România". Teza abandonării României de către Vest apare frecvent și culpabilizează aliații euroatlantici pentru soarta postbelică a României, individualizând victimele directe și colaterale: "Acești oameni (grupurile parașutate după 1948 - n. n. ) nu au putut fi salvați, din cauza nepăsării totale a Occidentului. (...) Occidentul era total nepăsător și, din această cauză, nu am putut să-i salvăm pe acești
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
inevitabil, la atitudinea Occidentului față de atrocitățile comise de sovietici după 1944. Dezamăgirea Regelui, la fel cum am demonstrat și în prima parte a acestui articol, a fost legată reacția slabă a Vestului în raport cu acordurile stabilite în urmă conferințelor de pace postbelice dar și în privința atitudinilor generale de dupa 1944 și, mai ales, după 1947. Acuzațiile și consternarea regelui de la începutul anilor '90 privesc dublul standard al Occidentului, atunci când vine vorba de compararea regimurilor politice: Dar când este vorba despre atrocitățile comise de
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
acțiunile puterilor occidentale față de Mihai I și formula de organizare politică a guvernului din Exil - Comitetul Național Român; 2) Basarabia, ca ipostaziere istorică, a confruntării dintre Est și Vest, ca formulă distinctă a consecințelor pactului Ribbentrop-Molotov, cu toate dimensiunile sale postbelice și postcomuniste (inclusiv crearea noului stat și pozițiile privind legitimitatea în raport cu România, Europa, "Vestul") și 3) ponderea actului de la 23 August 1944 în dezbaterea istorică, politica, ideologică, pro sau antioccidentală privind soarta României după 1944, respectiv 1947 și articularea să
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
decriptarea relației sale cu "Estul" și "Vestul". Astfel, pentru Mihai I, "Vestul" este sinonim cu Națiunile Unite, cu Comunitatea Europeană, S.U.A, și în general cu valorile democratice, drepturile și libertățile civile, în timp ce "Estul" rămâne ancorat într-o dimensiune postbelică, o victimă a Vestului, un sacrificiu și un cataclism al URSS. Întreaga paradigmă este înțeleasă prin prisma unor înțelegeri ilegitime care au despărțit continentul pentru jumătate de secol. Cele trei teme, bogate în semnificații, au, la rândul lor, trei conotații
Polis () [Corola-journal/Science/84976_a_85761]
-
în memoria cititorului extradiegetic, cum îl numește M. V. Buciu. Nicăieri nu lipsește o bibliografie selectivă satisfăcătoare. Revenind la Marian Victor Buciu, conferențiarul doctor de la Facultatea de Litere a Universității din Craiova unde predă cursuri de istoria literaturii române interbelice și postbelice concepe monografia despre romanul Animale bolnave al lui Nicolae Breban folosindu-se de un instrumentar critic creat de el însuși, onto-retorica, de reorientare post-structuralistă și post-deconstrucționistă. Această onto-retorică presupune o dialectică interpretativă, nuanțată până la detaliul și relația infinitezimale, având drept
Critica și capodopera by Iulia Argint () [Corola-journal/Journalistic/14743_a_16068]
-
despre inocența morală a unor tineri intelectuali din perioada interbelică, fascinați de idealurile mișcării. Theodor Cazaban face o distincție netă între mișcarea legionară și cuzism și respinge principiul "identificărilor în lanț" (Raymond Aron) care a făcut școală în propaganda comunistă postbelică: X este de dreapta, deci X este fascist, ceea ce înseamnă că X este nazist! Or, demonstrează Cazaban, poți fi de dreapta fără ca, automat, să te identifici cu toate celelalte verigi ale acestui lanț de deducții. Exemplul său este Mussolini care
Confesiunile unui legionar cochet by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14715_a_16040]
-
de istorie, politologie, filozofie, literatură, dar și o minunată carte de evocare a unor locuri și oameni de demult. Fălticenii copilăriei, angajarea în slujba mișcării legionare, cochetăria cu marxismul, diaspora română din Franța, marile dezbateri de idei din societatea franceză postbelică, Eminescu, relația cu Dumnezeu, barbaria "omului de la Slobozia" (cel care i-a scris lui Corneliu Coposu: "Domnule Coposu, dacă ați venit în țară după ani de trai fericit (culmea cinismului pentru cine cunoaște, cît de cît biografia lui Coposu), nu
Confesiunile unui legionar cochet by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14715_a_16040]
-
Roxana Racaru Dramaturgia românească, genul situat cel mai mult în umbră din toată literatura română postbelică, necesită revizuiri, cu atît mai mult cu cît nu avem sinteze critice recente consacrată ei, iar ierarhiile și analizele existente datează în mare parte de dinainte de Revoluție. Volumul de micromonografii critice al lui Romulus Diaconescu nu ne oferă însă o
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
ierarhiile și analizele existente datează în mare parte de dinainte de Revoluție. Volumul de micromonografii critice al lui Romulus Diaconescu nu ne oferă însă o revizuire, ci o recapitulare a operelor unora din dramaturgii cotați ca cei mai importanți din perioada postbelică. Deși miza afirmată a cărții este semnalarea cîtorva dramaturgi de valoare, "a căror operă (nu în totalitate) rezistă la proba timpului", grila lui azi e prea puțin utilizată în aceste lecturi, singurele semne ale unei alte perspective fiind observațiile despre
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
adaptate, Marin Sorescu sau chiar Teodor Mazilu sînt mai puțin marcați de epoca în care au scris și poate la un alt nivel valoric. D. R. Popescu, despre teatrul căruia Romulus Diaconescu afirmă că "rămîne o secțiune importantă în literatura postbelică", este cu greu integrat în serie, aparținînd, dincolo de valoare, unui alt sistem de receptare, pe care criticul nu-l menționează. Dacă raportarea celorlalți dramaturgi la comenzile ideologice ale vremii rămîne marginală și ușor de explicat/ignorat într-o analiză, la
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
lui Teodor Mazilu în direcția teatrului satiric din anii '70. Chiar și așa, o inițiativă critică onestă care să ia în discuție piese și vremuri deja intrate în manualele de istorie și care să pună astfel în discuție dramaturgia românească postbelică, merită atenție. Cu o observație privind confuziile de personaje și inconsecvențele, inadmisibile într-o analiză critică: "provocat, șVasileț moare în cursul unei încăierări, nu se sinucide, așa cum eronat au afirmat unii critici" (pagina 240), pentru ca la pagina 241 să găsim
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
ce se zbate în pîntecele Anei este continuatorul spiritual al lui Abel, iar biologic urmașul lui Abel școrect: Cain, s.m., R.R.ț și va purta cu sine tot ceea ce e bun și ceea ce e rău în această lume". Dramaturgia românească postbelică, dar și producțiile ei post-decembriste, merită o recitire, din perspectiva exigențelor noastre de azi, fără ca noxele de atunci să ne mai aburească lentilele critice. Deocamdată ceea ce avem sînt recapitulări a ceea ce s-a zis deja. Romulus Diaconescu - Condiția umană în
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
și producțiile ei post-decembriste, merită o recitire, din perspectiva exigențelor noastre de azi, fără ca noxele de atunci să ne mai aburească lentilele critice. Deocamdată ceea ce avem sînt recapitulări a ceea ce s-a zis deja. Romulus Diaconescu - Condiția umană în dramaturgia postbelică. Horia Lovinescu, Teodor Mazilu, Marin Sorescu, D. R. Popescu, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2001, 292 pag.
Recapitulări, nu revizuiri by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14789_a_16114]
-
Cartea Româneasca ce aduna între coperte o largă serie de mici eseuri apărute în presa culturală. Volum care cu siguranță va atrage atenția, pe de o parte, pentru că e vorba de unul dintre cei mai cunoscuți dramaturgi români ai perioadei postbelice, pe de altă parte, pentru că această colecție de reflecții constituie un important "document de epocă", oferind cititorului șansa de a face o incursiune extrem de educativă printre obsesiile, sensibilitățile și pasiunile unui individ inteligent captiv al unei realități politice constrîngătoare. Nimic
Eseuri de Teodor Mazilu by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/14817_a_16142]
-
simple fosile. Cioculescu nu iartă nimic și nu se sfiește să-i laude acolo unde e loc. își întîmpină clasicii cu o vioiciune foarte rar realizată în critica noastră. El anticipă, intuiește, de altfel, o apropiere extraordinară a criticii românești postbelice de această perioadă. Studii extraordinare, de la Paul Cornea și Mihai Zamfir pînă la Liviu Papadima, au fost dedicate acestei perioade. Versiunea critică asupra pașoptismului a lui Cioculescu este încă vie în ciuda evoluției extraordinare a studiilor în această direcție. Biograficul este
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
Apoi nu-ți rămîne decît să savurezi această contradicție, aproape inexistentă în critica românească. Impresionismul românesc a înghițit și spirite mult mai puțin "fine". Cioculescu, deși critic de întîmpinare, a încercat o interesantă evadare din acest hățiș impresionist interbelic și postbelic - nu știm dacă soluția a fost fericită pentru critică. însă pentru cititorii care mai au răbdare cu cărțile mai puțin comode, cu siguranță acest melanj este un cîștig. încheiem cu o interesantă precizare, într-un dialog închipuit din 1978, dintre
Critica nemuritoare a detaliului by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/14845_a_16170]
-
Radu Petrescu (31 august 1927-1 februarie 1982) ar fi împlinit 75 de ani. Debutat editorial foarte tîrziu (la 43 de ani), dispărut prea devreme (la nici 55 de ani), a lăsat totuși o operă importantă, printre cele dintîi din literatura postbelică. Încă un necunoscut, în 1970, cînd publica romanul Matei Iliescu, Radu Petrescu va începe să fie considerat de către critica optzecistă, doar zece ani mai tîrziu, un mare scriitor. E drept că deja M. R. Paraschivescu vorbea despre el, în pragul
Jurnalul ca machetă a existenței by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14863_a_16188]