44 matches
-
acum însă, în deceniul al doilea al noului secol, când criteriile estetice erau altele, orientate spre sporirea sensibilității cititorului, spre noi forme de exprimare, rolul și estetica operei argheziene erau bine venite. Arghezi a devenit promotor al simbolismului, după perioadă posteminesciană și semănătoristă. Acest deceniu este unul de deplină afirmare pentru Arghezi. În presă a impus ca formulă, tableta prin publicația „Bilete de papagal” care a cunoscut patru serii în perioade de timp cuprinse între 1928 și 1945. La această publicație
TUDOR ARGHEZI de OVIDIU DINICĂ în ediţia nr. 2155 din 24 noiembrie 2016 by http://confluente.ro/ovidiu_dinica_1480014575.html [Corola-blog/BlogPost/353102_a_354431]
-
și obiditului dintr-un târg schizofrenic de provincie. Semnalele de alarmă răsunau în urechile secolului XX, dar nu avea cine să le audă, surzii interpretau alte partituri și auzeau altă muzică. Poetul "provinciei" intrase în quartetul de ași ai poeziei posteminesciene, Marele Alfa (Arghezi) și cei trei mari B (Blaga, Barbu, Bacovia), dar ceva nu se potrivea în ierarhia imaginată de critica literară. Poezia cu aspect exterior de Cenușăreasă exercita o fascinație ascunsă, nu lăsa absolut pe nimeni indiferent, pe nici un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
nu înseamnă însă că Basarabia nu e importantă. Ba chiar foarte importantă, dar o asemenea idee nu trebuie absolutizată într-o publicistică atât de complexă cum este cea eminesciană, care acoperă o sumedenie de probleme, toate circumscrise ideii naționale. Basarabia posteminesciană Analiza situației Basarabiei nu se oprește la publicistica eminesciană. Un capitol extrem de interesant, care ar fi meritat extins, este Rădăcinile ontologice ale expansionismului rusesc, unde Theodor Codreanu se desparte de exegeza anterioară încercând să lumineze sursele pornirilor invadatoare ale imperiului
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
evidență demonstrația marii actualități a ideilor vehiculate în gazetăria acestuia, pe care nu puțini o tratează, încă, drept minoră. Așa se face că Theodor Codreanu urmărește spiritul abordării eminesciene a statutului contemporan al provinciei, până în zilele noastre, într-o Românie posteminesciană. Un punct important în demararea discuției o constituie conferința Influența austriacă asupra românilor din Principate, din 1876, unde Eminescu pune problema celor două tipuri de monarhii: electivă și ereditară, arătând că prima se dovedește a fi pretutindeni matricea dezbinării fraților
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
o oarecare sinceritate și mai ales acuratețea stilului. Un Carm, rămas ascuns sub acest pseudonim, compune cu ușurință versuri în care răsună ecouri din poezia lui Mihai Eminescu. Cea mai mare parte a articolelor de critică sunt dedicate literaturii române posteminesciene. Șt. Bodin, criticul revistei, se arată familiarizat cu poezia marelui liric român, pe care îl consideră strâns legat de realitățile politice și sociale ale epocii. Articolul său intitulat Mihail Eminescu, semnat cu pseudonimul Marius, este una dintre primele contribuții analitice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287769_a_289098]
-
printr-un demers analitic al cărui scop explicit să fie repunerea în ecuație a două tipuri de discursuri care, structural și formal, sunt diferite. Dacă, în lirica românească, intervenția lui Arghezi devine paradigmatică prin contestarea tacită mai ales a statu-quo-ului posteminescian și redefinirea conceptului de poezie, în gazetărie scriitorul nu s-a mai așezat de-a curmezișul curentului ci, captându-i energiile, și-a deviat propriul curs. Exersată încă de la începuturile presei românești, publicistica satirică și pamfletară va fi definitiv omologată
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
prin echilibrul personalității sale Vlahuță a ținut totuși într-o epocă de secetă interimatul poeziei române, și la urmă s-a impus chiar ca un fel de coreg; istoria literară îl va trece însă în rândul necesităților poetice ale epocei posteminesciene. E. LOVINESCU Mai toate temele prozei lui Vlahuță se regăsesc și în poezia lui. Scriitorul a depus aceeași mărturie asupra timpului, în proză și în versuri. Găsim în acestea din urmă aceleași atitudini ale poetului în lupta cu societatea, același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
Biblioteca familiei”, „Românul literar”, „Ilustrațiunea română”, „Literatorul”, „Liga literară”, „Arta”, „Literatură și artă română”, „Biblioteca modernă”, „Rampa” ș.a. Bună parte din scrieri sunt republicate în „Revista theatrelor” (1893-1903), pe care o conduce. Semna și Lear, Don Livio, Rex. Ca versuitor posteminescian, L. transpune, declamativ și fără prea multă fantezie, discrepanța dintre real și ideal, invocând mândra izolare a poetului etc. Piesele în versuri, Floarea din Firenze („comedie-idilă”, 1893), Cerșetorul („dramă-idilă”, 1894) și Îngerii lui Rafael („fantezie”, 1894), jucate pe scena Teatrului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287842_a_289171]
-
toate mijloacele de presă ale momentului, Adevărul, Monitorul, Obiectiv și mai ales TV.V. - Unison - Meridianul ca reprezentând GENERAȚIA ACTIV|, adică autori de vârste diferite care au publicat masiv după 1989. Antecedentul ar fi "literatura dintre 1900 - 1918" cu distinctă individualitate, posteminesciană și postcaragialiană. Grup masiv, sute de vasluieni (născuți sau localizați în județ, "plecați" în ț ară, sau "peste") dintre care sunt totuși, câteva vârfuri (era nevoie doar de unul) nominalizate, în mari lucrări de sinteză sau dicționare. (Notă specială care
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
în plină ascensiune, precum și fenomenele culturale pe care aceasta le-a generat sau influențat. Versurile promovate se revendică, în general, de la trei modalități de scriitură: pe de-o parte, o lirică romantic-elegiacă, cu secvențe de pastel (pe un fond poetic posteminescian încă viu și activ în epoca interbelică), pe de altă parte, o scriitură de nuanță avangardistă și simbolistă, dar în primul rând aici se cultivă o serie de producții poetice de tip socialist, proletar, în care mesajul social și simplismul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287982_a_289311]
-
literar și artistic”, „Licăriri”, „Slove”, „Roma”, „Cuget clar”, „Progresul economic” (a figurat și ca director al acestui periodic gălățean), „Darul vremii”, „Utopia” ș.a. Tânăr, poetul compune versuri fluente, cu înrâuriri lamartiniene și nuanțe de mic răsfăț heinean. Ca la mulți posteminescieni din ultima parte a veacului, descrierile apar „poetizate”, pastișele au oarece grație. La tema romantică, trimite și prima sa carte, Singurătate (1897), al cărei cuprins este eterogen. Nota sentimentală și cea retorică se însoțesc, șoapta e, mai adesea, „sonoră”. Sonetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285972_a_287301]
-
al lumilor înecate dinlăuntrul nostru, muzica legănătoare sau tumultuoasă a peisajului, mitul originilor și rosto golirea civilizațiilor, spectacolul orologeriei cosmice și al dezagregării universale, convocând astfel Subconștientul, Natura, Istoria, Transcendentul, Absurdul, personajele marii literaturi din toate timpurile“ (P. Cornea). - Romantismul posteminescian coexistă cu realismul, sămănătorismul, simbolismul (sfârșitul sec. al XIXlea și primele decenii ale sec. XX) și se manifestă, frecvent, ca epigonism eminescian. Reprezentanți notabili sunt G. Coșbuc, O. Goga, Al. Vlahuță, B. Șt. Delavrancea, Al. Macedonski. 3.1.2. Realismul
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
a depăși romantismul minor, epigonic și idilismul rustic promovat de sămănătoriști. - Prima etapă (1880-1904): perioada teoretizărilor și a experimentelor. Gruparea formată la revista Literatorul și la cenaclul lui Alexandru Macedonski se ridică împotriva academismului junimist, a clișeelor și retorismului romantic posteminescian; primele creații simboliste: Al. Macedonski - Excelsior, 1895, Ștefan Petică - Fecioare în alb, 1902, Dimitrie Anghel - În grădină, 1905. - Etapa a doua (1908-1914): perioada de afirmare a „simbolismului autohtonizat“, antisămănătorist și antipoporanist, în jurul revistei Vieața nouă, condusă de Ovid Densusianu, care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Astar, Coresi, A. Coresi, Sfârâiac. O vreme a fost stenograf la Camera Deputaților. Mai târziu, ca om politic liberal și unul din conducătorii organizației locale, va fi deputat și prefect al județului Dorohoi. Începuturile lui S. se raportează la lirica posteminesciană și la atmosfera literară a publicațiilor socialiste. În primul volum, Poezii (1894), S. amintește melancolia eminesciană în versuri de o armonie corectă și abordează tema socială pe linia unui umanism sentimental. Ulterior - De demult... (1897), Pe-același drum (1900), Câteva
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289890_a_291219]
-
ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B. Hétrat, poet al existențelor umile, surprinse în alegorii morale. Sentimentalismul posteminescian, comun în epocă, trece în versurile elegiace ale lui George Murnu, la Elisabeta M. Z. Ionescu sau în lamentațiile lui H. G. Lecca. În schimb, o încercare de ieșire din această atmosferă de jale confecționată schițează debutantul I. Păun-Pincio în Te-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
făclie de Paște, deși, vorbind de politicienii „pehlivani” și de orășenii unei „nații de chiacheroni”, îl confirmă pe cel căruia îi recunoaște, totuși, calitatea de „mare vizionar”. Avea o înaltă prețuire pentru Mihai Eminescu, respingea însă moda epidemică a „lamentațiilor” posteminesciene; îi premerge totodată lui G. Ibrăileanu în criticile aduse publicării neselective a postumelor. Cerea literaturii române, îndeosebi celei din „provinciile subjugate”, mai multă „imaginație combinativă” (acuza „invenția slabă”), dar îi minimalizează pe George Coșbuc, pe Slavici, pe Octavian Goga, ajungând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
liberă”, iar în 1884 și 1885, la „Voința națională”, unde a semnat și câteva cronici literare. În cronicile teatrale s-a preocupat mai mult de spectacol, insistând asupra regiei, scenografiei și a jocului actorilor. În calitate de critic literar a combătut pesimismul posteminescian. L-a prețuit în mod deosebit pe I. L. Caragiale, scriind una dintre cele mai bune cronici dramatice despre O scrisoare pierdută și un raport academic în favoarea premierii volumului Momente. Este și autorul unui amplu studiu monografic intitulat Teatrul la români
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288522_a_289851]
-
ales, datorită izolării lui B., deprimat de moartea unuia dintre copii. Versurile și le strânge în volumul Poezii (1893). Creații pe modele folclorice dă în culegerea Doine (1893). Părăsind tradiționalismul primei perioade - pasteluri în maniera Alecsandri, meditații în nota decepționismului posteminescian (Geniu și nefericire) -, B. a încercat o nouă formulă prin abordarea în poezie a unei tematici care de obicei formează obiectul științelor exacte. Un amplu poem, Pământul, evocă geneza și istoria planetei, erele geologice, apariția omului. A teoretizat poliritmia, experimentând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
Germanicus Galitiensis, Tedesco, Luca Zimbru. Primul volum al lui N., Poezii alese (1910), a fost elogiat de Mihail Dragomirescu, însă nu a avut un ecou deosebit în epocă, de vreme ce în afara unor nuanțe de ironie vioaie, se înscria în minoratul sentimental posteminescian. De fapt, personalitatea poetului dobândește un anumit contur, nu foarte decis, abia în ultima plachetă, Stropi de soare (1915). Nota fundamentală a lirismului prezent în tablourile de natură, în scenele din intimitatea căminului ori în proiecția orașului de provincie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288420_a_289749]
-
Florin Oprescu, ca un "reper esențial în nașterea și devenirea valorilor poetice moderne", până la Nichita Stănescu, căruia îi este acordată o atenție aparte, de ample dimensiuni analitice ale studiului (desigur, nu este luat în considerație epigonismul debordant în unele perioade, posteminescian) clarificând în aceste condiții tocmai conceptul de model literar. În actualitatea postbelică, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu se impun ca două cote de altitudine, esențiale. Prin creația "spectaculoasă", îmbibată de "prezența eseniană" a lui Nicolae Labiș, "eminescianismul" dobândește "dimensiuni perihelice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
evidență demonstrația marii actualități a ideilor vehiculate în gazetăria acestuia, pe care nu puțini o tratează, încă, drept minoră. Așa se face că Theodor Codreanu urmărește spiritul abordării eminesciene a statutului contemporan al provinciei, până în zilele noastre, într-o Românie posteminesciană. Un punct important în demararea discuției o constituie conferința Influența austriacă asupra românilor din Principate, din 1876, unde Eminescu pune problema celor două tipuri de monarhii: electivă și ereditară, arătând că prima se dovedește a fi pretutindeni matricea dezbinării fraților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
corelație cu ceea ce am numit, într-o carte anterioară 1, ontologia arheității. Totuși, titlul Basarabia eminesciană mi-a impus trecerea dincolo de referința strict exegetică, urmărind spiritul abordării eminesciene la destinul ulterior al provinciei imposibil de rupt de cel al României posteminesciene. Implicațiile istorice ale raptului repetat al Basarabiei (la 1812, 1877-1879, 1940, 1944-1945) asupra istoriei românilor, atât de nefaste, au fost intuite și înțelese de Eminescu, pentru viitorime, cu o profunzime neegalată de vreun alt istoric sau gânditor român. Spre o
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
defensori. La etajele inferioare, de Eminescu se putea reatașa un sentimentalism stagnant și diverse idolatrii vulgare". Ba chiar dl Nemoianu merge mai departe, căutînd imitatorii mai tîrziu, în deceniile comuniste. Faptul că în anii '60-'70-'80 tocmai această producție posteminesciană își constituise o mască rînjită de crasă simplicitate, o ideologie de grosolană represiune care vrea să legitimeze totalitarismul orwelian întruchipat de cel mai jalnic dictator al istoriei române. Criticii și romancierii mișcării "protocroniste", naționaliștii resentimentului egalitarist din jurul lui Lăncrănjan, Barbu
Solidaritate confraternă by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16594_a_17919]
-
Caragiale (integral, 4 volume), Creangă (integral, un volum), Maiorescu (2 volume, opera critică, traducerile și scrierile literare de tinerețe; se află sub tipar "însemnările zilnice", pentru prima dată restituite integral), Slavici (toată proza în 6 volume, urmează restul operei). Dintre posteminescieni sunt integrați în colecție Macedonski (în 2 volume) și Goga (un prim volum). Interbelicii deschid un șantier editorial inepuizabil: Ion Barbu (integral, 2 volume), Arghezi (8 volume, din care 2 de poezie și 6 de publicistică și mai urmează), Rebreanu
Alte "Opere fundamentale" by Ion Simuţ () [Corola-journal/Journalistic/9855_a_11180]
-
estetică lui Lenz și care, deci, nu-l idealizează, ci îl demistifica, iubitoare, pe "marele solitar", într-o proza vie, directă, umoristica în sensul thomasmannian al cuvîntului. Amîndoi sînt "dereglați", adică romantici. Pe Cioran îl incită agresivitatea ei de Cezara posteminesciana ("Iubita agresoare...") și visează să fugă cu "iubita lui țiganca" pe "o insulă părăsita". Pe Friedgard Thoma o tulbură elegia "bătrînului domn" și, vicleana, i se prezintă că o fată ce trebuie dusă de mînă prin Paris (mozartianul Là ci
Vînătorul de fuste by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/14721_a_16046]