39 matches
-
de acestea („Cân din fluier oi sufla/ Toate uăile-or cânta” ; cf. 47, p. 117) nu trebuie înțelese cu mentalitatea omului modern, ca fiind simple imagini poetice. Pentru mentalitatea omului arhaic, testamentul ciobanului exprimă dorința și relevă credința acestuia într-o postexistență efectivă. Revenind, am să trec în revistă aspectele care decurg din felul în care ciobanul cere să fie înmormântat : învelirea trupului cu gluga (bundița, șuba, guba, sumanul), expunerea deasupra pămân- tului, relația defunct-paltin, supraviețuirea post-mortem. Sunt aspecte pe care le-
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
p. 1084, apud 46, p. 32). Consubstanțialitatea dintre om și arbore este o idee centrală în cadrul dendrolatriei în general și a celei românești în particular. Ea este materializată prin monumente dendromorfe care însoțesc omul în toate momentele existenței și chiar postexistenței sale : arbore de naștere, arbore de nuntă, arbore funerar, arbore de pomană etc. De data aceasta, consubstanțialitatea om-pom oferă primului termen șansa supraviețuirii. Este probabil că ne aflăm aici în fața unor aspecte care ar putea resemnifica atât de contro- versata
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
morții. Iată, de exemplu, un extraordinar text funerar glăsuit „de priveghi” de către „unchieși” mascați (strămoșii ?). Este un bocet cules în zona Vrancei, acum doar câteva decenii, care redă într-un mod cât se poate de plastic și de explicit ideea postexistenței defunctului, datorată consubstanțializării acestuia cu copacul : Omule-pomule, nu te milui, nu te jelui ; bucură-te bucură că rădăcina ta murind în pământ a prins în cer și lutul tău s-a încurat de unde-a venit în vis liniștit. Bucurați-vă
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
dacă acest lucru este posibil, Eul meu personal din timpul vieții nu Îl poate Înțelege, pentru că el Înțelege numai prin conștiința reflexivă, care-i revelează această stare. Viața este existență, iar dacă după moarte sufletul persistă, putem vorbi despre o postexistență sau despre o experiență de dincolo de moarte. Dar aceasta nu este decât o simplă presupunere, care nu a fost confirmată. O dublă existență În trup și În afară de trup rămâne o simplă reprezentare imaginară. Refuză oare Eul moartea, pentru că este ancorat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
dacă acest lucru este posibil, Eul meu personal din timpul vieții nu Îl poate Înțelege, pentru că el Înțelege numai prin conștiința reflexivă, care-i revelează această stare. Viața este existență, iar dacă după moarte sufletul persistă, putem vorbi despre o postexistență sau despre o experiență de dincolo de moarte. Dar aceasta nu este decât o simplă presupunere, care nu a fost confirmată. O dublă existență În trup și În afară de trup rămâne o simplă reprezentare imaginară. Refuză oare Eul moartea, pentru că este ancorat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
în chip misterios într-un loc necunoscut, unde cei vii nu pot îndeobște să ajungă. Viața omenească nu este simțită ca o scurtă trecere prin Timp, între două "neanturi", ci este precedată de o preexistență și se prelungește într-o postexistență. Se cunosc destul de puține lucruri cu privire la cele două etape extraterestre ale vieții omului, dar se știe cel puțin că ele există. Pentru omul religios, moartea nu înseamnă deci sfârșitul vieții, ci este doar o altă modalitate a existenței omenești. Toate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
dispariția nașterilor biologice. Prin înlocuirea în mod hipertehnologic a organelor umane nefuncționale, conceptul vieții este extins până la desființarea noțiunilor umane de naștere și de moarte. Exemplificând idealul de transcendență prin intermediul tehnologiei, discursul stelarcian aderă la transumanism (vezi capitolul al treileaă. Postexistența substituie „părțile” (foste organeă afectate cu alte „părți” funcționale, astfel că cyborgul teoretizat de Stelarc posedă capacitatea de teleperformativitate și „reactivare” în procesul de adaptare la condiția imortalității. Pe de altă parte, arta cyborgică a lui Stelarc, ca și cea
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
astăzi. În Tibetul contemporan, Dalai Lama este și om, și zeu. Discutabilă rămâne etimologia lui Zalmoxis/ Zamolxis. Alți autori îl consideră pe Zalmoxis un reformator cultural de tipul lui Orfeu, fondator de mistere religioase. Nemurirea promovată de el era o postexistență după moarte. Lupul din stindardul dacic exprima și nemurirea. Nu doar sufletul, ci și corpul supraviețuiesc într-un loc binefăcător. Pentru perpetuarea acestui privilegiu, la fiecare cinci ani se sacrifica câte un tânăr, probabil preot. Ritul acesta l-au practicat
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
trainică și cea nocturnă, a „viselor rele“: „The bourgeois apartment might adopt the guise of heroic immortality, but it actually constitutes nothing more than a site of decay and disintegration. The middle-class interior is home to the ruination of things““. Postexistența acestor obiecte ale copilăriei le dovedește caracterul dialectic: moștenite, ele ajung pe mâna anticarilor, la fel cum mo numentele, uitată fiind semnificația lor originară, devin simple repere geografice cotidiene sau locuri de joacă. Un alt chip pe care îl capătă
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
pe care unii Îl cred același cu Gebeleizis.” În continuare, Herodot face o prezentare a celui pe care Îl numește Zamolxis, scoțând În relief Învățătura lui de tip pitagoreic, În centrul căreia este ideea imortalității sau mai precis a unei postexistențe fericite. În Încheiere acesta are Îndoieli, dacă acesta a fost om sau zeu. Cultul acestui zeu presupunea, deci, credința În nemurirea sufletului și anumite rituri de tip inițiatic. După ce Îi Învață pe traci felul de viață ionian și 1 Herodot
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
că Zamolxis „ Îi Învăța că nici el, nici oaspeții lui, nici urmașii acestora În veac nu vor muri, ci se vor muta numai Într-un loc, unde trăind de-a pururi, vor avea parte de toate bunătățile.” 1 Deci această postexistență fericită nu este generală, ci se obține prin intermediul unei inițieri, ceea ce apropie cultul lui Zamolxis de Misterele elenistice mai curând. Interesant este faptul că Herodot spune că, după moarte, adepții lui Zamolxis mergeau să-l Întâlnescă pe acesta „Într-un
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
deosebite: coborîre În infern, inițiere, extaz, transă șamanică, eshatologie arată că Zamolxis aparține acestui mediu religios și cultural propriu tracilor și populațiilor Înrudite balcanice. Cultul lui Zamolxis era centrat pe o experiență eshatologică pentru că era susceptibilă de a asigura o postexistență fericită inițiatului Într-o lume de dincolo, de tip paradisiac. Rituri de inițiere și practici magico-rituale Într-unul dintre eseurile sale de istorie religioasă, Mircea Eliade, preluând elemente de la Strabon, spune că dacii se numeau mai Întâi „daoi”, cuvânt derivat
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
este un fenomen biologic și se lasă urmărită punct cu punct. Se alătură aici și unele ficțiuni (prevestiri, visuri, jocuri), dar ocupă loc secundar, am putea spune, complementar. În cel de al doilea registru al riturilor funerare, corespunzător trecerii în postexistență, se produc spectaculoase răsturnări de situație: „socializarea” trece în plan iluzoriu și orice alt tip de experiență își pierde concretețea. Această secvență imaginativă are la bază credințe, superstiții, mistere și constituie unicul suport al mitologiei morții. Societatea „de dincoace” îl
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
a regenerării și revenirii. Ideia era că În contactul cu solul familial, atât nou născutul cât și muribundul primeau acea putere regeneratoare sau energie vitală care să-l ajute pe primul să vină din preexistență, iar celălalt să treacă În postexistență. În fapt această ideie ascundea credința Întâlnită pretutindeni că oamenii mor Întorcându-se astfel În pământul matern de unde rodesc din nou revenind la viață prin generația care-i succede, dar asta numai În perimetrul locuinței consacrat prin ritualuri. Este evident
Medicină şi societate by Valeriu Lupu, Valeriu Vasile Lupu () [Corola-publishinghouse/Science/1587_a_2935]
-
Mitologie românească. Soarta este numită la români Menire, Noroc, Scris, Dat (Moira la greci și Fatum la latini); ea Își exercită puterea asupra preexistenței, existenței (ființării) implicit umane (a comunităților etnice sau familiale și a individului luat În parte) și postexistenței cosmice (ceruri, pământ și subpământ). Soarta acționează sub două categorii de făpturi mitice: Împuterniciții (Ursitorii sau Ursitoarele) și acoliții ei divini (Zânele bune și Zânele rele, Cale bună și Cale rea, Piază bună și Piază rea, Ceasul bun și Ceasul
ACCEPȚIILE VIEȚII ÎNTRE NOROC ȘI SOARTĂ ÎN PROZA POPULARĂ by Ion –Horia BÎrleanu () [Corola-publishinghouse/Science/772_a_1549]
-
Mitologie românească. Soarta este numită la români Menire, Noroc, Scris, Dat (Moira la greci și Fatum la latini); ea își exercită puterea asupra preexistenței, existenței (ființării) implicit umane (a comunităților etnice sau familiale și a individului luat în parte) și postexistenței cosmice (ceruri, pământ și subpământ). Soarta acționează sub două categorii de făpturi mitice: "împuterniciții" (Ursitorii sau Ursitoarele) și "acoliții ei divini" (Zânele bune și Zânele rele, Cale bună și Cale rea, Piază bună și Piază rea, Ceasul bun și Ceasul
?ACCEP?IILE VIE?II by Br?ndu?a ? Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/83168_a_84493]
-
absența 237 M.Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Editura Științifică, București, 1991, vol.1, p.19. 238 G.Iaru, op. cit., p. 22. 111 ideii de supraviețuire. „Această supraviețuire putea să fie pur «spirituală», cu alte cuvinte, concepută ca o postexistență a sufletului, credință coroborată cu apariția morților În vise. Dar unele morminte pot fi tot atât de bine interpretate ca o precauție Împotriva eventualei Întoarceri a mortului; În aceste cazuri, cadavrele erau În poziție ghemuită și poate legate cu sfoară”239. Mumificarea
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
o distincție între mit și legendă, deoarece ele pot părea asemănătoare sau identice. Mitul reflectă o viziune despre lume care implică divinitatea și omul, situați întrun context anistoric, în timpuri imemorabile, punând în evidență percepția vieții din perspectiva raportării la postexistență. Legenda nu mai prezintă faptele într-un illo tempore iar personajele sunt aparent istorice, reale sau imaginare sau atestate istoric. Mitul lui Orfeu a străbătut toate timpurile, constituind o permanență în literatură, muzică, pictura si filosofie. Fiecare epoca l-a
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea, opţiune sau necesitate? by Dorina Apetrei, Mihaela Butnaru, Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Science/426_a_1250]
-
înseamnă absența ideii de supraviețuire"-8. Cu atât mai mult, credința în supraviețuire este confirmată de sepulturi; altfel nu s-ar înțelege grija pentru a înmormânta corpurile. Această supraviețuire putea să fie pur "spirituală", cu alte cuvinte, concepută ca o postexistență a sufletului, credință coroborată cu apariția morților în vise. Dar unele morminte pot fi tot atât de bine interpretate ca o precauție împotriva eventualei întoarceri a mortului; în aceste cazuri, cadavrele erau în poziție ghemuită și poate legate cu sfoară. Pe de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
trage concluzia că sepulturile confirmă credința în supraviețuire (semnalată deja prin folosirea ocrului roșu) și aduc câteva precizări suplimentare: înhumări orientate spre răsărit, marcând intenția de a lega soarta sufletului de traiectoria soarelui, deci speranța unei "re-nasteri", i.e. a unei postexistențe într-o altă lume; credința în continurea activității specifice; anumite rituri funerare, indicate de podoabele-ofrande și de resturile de ospățuri. Dar e de ajuns să examinăm înhumarea la un popor arhaic din zilele noastre, pentru ca să ne dăm seama de bogăția
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
religioase ale primelor culturi neolitice: culte ale morților și ale fertilității reprezentate prin statuetele zeițelor și ale zeului furtunii (cu epifaniile sale: taurul, bucranul); credințe și ritualuri în legătură cu "misterul" vegetației; asimilarea femeie-glie-plantă, implicând omologia naștere-renaștere (inițiere); foarte probabil, speranța unei postexistențe; o cosmologie comportând simbolismul unui "Centru al Lumii" și spațiul locuit ca o imago mundi. E de 43 Marija Gimbutas, "Old Europe c. 7000-3500 B. C.", p. 5. 44 De altfel, vitele, porcul și o varietate de grâu (einkorn whcat
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
societăților megalitice vii. Megaliții sunt în relație cu anumite idei privind existența de după moarte, în majoritatea lor, ei sunt ridicați în cursul ceremoniilor destinate să apere sufletul în călătoria lui în lumea de dincolo; dar ei asigură, de asemenea, o postexistență eternă celor care le ridică în timpul vieții lor, sau acelora cărora li se ridică monumentele după moarte, în plus, megaliții constituie legătura prin excelență dintre vii și morți; ei sunt considerați ca perpetuând virtuțile magice ale persoanelor care i-au
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Oricum, și oricare ar fi ipoteza adoptată - continuitate sau convergență - nu se poate vorbi despre o singură cultură megalitică. Pentru discuția noastră este important de remarcat faptul că, în religiile megalitice, sacralitatea pietrei este valorizată mai ales în relație cu postexistența. Se vede efortul de a se "întemeia" un mod anume de a exista după moarte, prin intermediul ontofaniei specifice pietrelor, în culturile megalitice ale Europei Occidentale, fascinația exercitată de către masele de piatră este evidentă; e vorba de o fascinație suscitată de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
un privilegiat, ca regele-preot din Cnossos sau ca anumiți eroi greci (Herakles, Achile, Menelau). Totuși, pare mai verosimil ca scenele să evoce, nu divinizarea mortului, ci efectuarea inițierii sale, ceremonie de tipul religiei "de mistere", susceptibilă să îi asigure o postexistență fericită, într-adevăr. Diodor (secolul I î. Hr.) remarcase încă de atunci asemănarea religiei cretane cu religiile "de mistere". Or, acest tip de religie va fi oprimat mai târziu în Grecia zisă "doriana" și nu va supraviețui decât în anumite societăți
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
p. 22. 18 Cf. Louis Renou, Religions of Ancient India, p. 6. Iy Ceea ce ne aduce aminte de situația religiei grecești în epoca homerică: poemele se adresau unei elite militare, puțin sau deloc interesată de misterele fertilității cosmice și de postexistența sufletului, mistere care dominau, totuși, activitatea religioasă a soțiilor și a supușilor lor. Religia indo-europenilor. Zeii vedici așadar, posibil să ne gândim că anume concepții religioase, care vor deveni populare mai târziu, erau deja articulate în epoca vedică. Puterea creatoare
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]