20 matches
-
care ți-o ei iei singur atunci când simți că ceva ți-a adus atingere pe dinlăuntru. În schimb, calea cea mai lesne de măsluire a spiritului athonit e să simulezi revelații inspirate de numenul aflat în spatele Muntelui. Genul de pietism postiș ivit din nevoia de a ascunde constatarea că Athosul, lăuntric vorbind, te-a lăsat acolo unde erai înainte de a-l atinge cu piciorul. Nimic din toate acestea la autorul Dan C. Mihăilescu, scriitorul și criticul literar fiind hotărât să descrie
SEMNAL EDITORIAL ŞI PUBLICISTIC, DAN C. MIHĂILESCU, OARE CHIAR M-AM ÎNTORS DE LA ATHOS?, EDITURA Editura Humanitas, BUCUREŞTI, 2012, 112 PAGINI ... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1214 din 28 aprilie 2014 by http://confluente.ro/Stelian_gombos_1398681676.html [Corola-blog/BlogPost/347993_a_349322]
-
sînteți unul din cele mai grozave daruri ale Domnului pentru mișcarea Proiectul Inteligent. Drept care vă rog: țineți-o tot așa.“ (p. 78) Și Dawkins o ține tot așa, incapabil să accepte că există minima posibilitate ca viziunea lui să fie postișă. Iată cazul unui spirit care e atît de încredințat că punctul său de vedere e impecabil, încît, rămas singur și infailibil, biologul privește lumea ca un înger care nu mai are cui să-i trimită vestea cea bună. Autorii cărții
Cruciatul veninos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5615_a_6940]
-
instituția în care lucrează, se folosesc de numele lui Haret ca de un prilej de vane elogii închinate educației românești, cum nu au nici stofa histrionică a unor doamne care țin să-și arate simandicoasele vanități feminine. Dimpotrivă, în loc de umoarea postișă a unor discuții de politețe previzibilă și stearpă, de felul convorbirilor acelora în cursul cărora protagonistele, sub cuvînt că pun accentul pe idei, se pun pe ele însele în lumină, aici dăm peste un dialog de veritabilă ținută filozofică. "ținută
Spiritul spirist by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7492_a_8817]
-
izbeliște. Și totuși! Interesantă, în carte, e repetarea unui cuvânt: locuitor. Acestuia, Aurel Dumitrașcu pare să-i confere sensul de poet. E găselnița lui și numai a lui. Descoperind-o, ține cu dinții de ea. Așa încât asemenea poeme cu vocabular postiș, cu vorbe ascunzându- se unele în spatele altora alcătuiesc un grupaj aproape independent. Și, ca tensiune, peste nivelul întregului volum. O Serată literară inaugurează ciclul acesta difuz: „În mijlocul orașului s-au adunat/ câteva milioane de păsări/ atât de colorate volubile câte
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
decât roza, are un miros pigmentat, un fel de umor, ceea ce o face aptă să simbolizeze feminitatea spirituală." (G. Călinescu, Universul poeziei, V) 7 Alias Mișu Văcărescu, portreturat în Sub pecetea tainei (cf. Opere, p 151), - unde culoarea părului său postiș nu este, însă, precizată. 8 "șI. L.ț Caragiale era întins pe pat, acoperit cu garoafe - floarea lui preferată." (Cella Delavrancea, apud Alexandru George, Mateiu Caragiale, Ed. Minerva, București, 1981, p. 58) 9 "Sous la rčgne de Pépin le Bref
Cromatici mateine by Șerban Foarță () [Corola-journal/Imaginative/10542_a_11867]
-
făcute la comandă. Titlul cărții - Ispita alexandrinismului - redă ceva din polimorfia ei iritantă. De fapt, el surprinde, în formă concentrată, conținutul volumului. Căci alexandrinismul, ca stare de decadență a unei culturi, excelează în eclectism, lipsă de vigoare și în rafinament postiș. O adiere de sfîrșit de lume sleiește motivațiile și inhibă înălțările de gînd, mormanul de zorzoane epice neputînd compensa sărăcia duhului. Și cam așa se întîmplă cu opul acesta: amestecătura-i de piese are aerul unei cîrpeli sterpe, aparținînd unor
Trei trufe salvatoare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7240_a_8565]
-
inventivitatea acestui trio (Cristina, Dan și Marcel). Inventivitate, s-ar zice, tipic infantilă și complet străină de „condiționări”. Căci viața acestora nu se reduce la marile absențe pe care trebuie să le îndure (ar fi însemnat să avem un roman postiș, obsesional). De cele mai multe ori, ei își camuflează simbolic suferința. Aceste situații, mai cu seamă, scot în relief vocația de prozator a Lilianei Corobca. Foarte echilibrată, ea nu pune nicăieri mai multe accente sentimentale decât e necesar. Sigur că multe episoade
O surpriză by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3265_a_4590]
-
Versuri (1968). Dedicat lui Nichita Stănescu și alcătuit din mai multe părți (șase, fiecare funcționând aproape independent), acesta pune în scenă un ritual, în esența lui, parodic. Este una dintre puținele ocazii când Ivănescu renunță temporar la propria voce, împrumutând, postiș, o alta, aparținând, totuși, unui concurent direct. A doua secvență capătă chiar inflexiuni vag sentimentale: „dar când coboară în fața noastră, de pe treptele/ mult prea înalte,/ o femeie cu trupul zvâcnindu-i de o flacără neagră/ urcându-i pe față, și
Despre micile animale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4798_a_6123]
-
sexuală ritmând chestionarea febrilă și anxioasă a propriei identități devine o marcă a întregului film. Regizorul Eva (Eva Mattes) încearcă o adaptare a romanului Dama cu camelii al lui Dumas-fiul într-o casă abandonată. Decorul decadent populat cu simulacre și postișe al unei case abandonate în care regizorul se autoclaustrează cu actori cu tot se acomodează cu dezinhibarea sexuală a generației Hippie a anilor ’60. Viziunea regizorală a Evei recuperează inspirat propriile chagrins d’amour într-un film care posedă la
Retrospectivă Radu Gabrea by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5338_a_6663]
-
de analogii muzeale, de spectrul unui Toledo livid, străjuindu-ne dinspre El Greco. Deloc trufaș, gestul prin care pictorul nostru își asumă rememorarea nu vrea să tivească în slavă barochizantă episoadele revolute, nu ține ca istoria să atîrne peste ele, amenințător postișă, ca pînza unui decor umflată de furtuni expansive. Dincolo de pathos, în sobrietatea unui înăuntru răspunzînd înăbușit sfîrtecărilor nemiloase, pămîntul către care se întoarce acum pictorul este acela care, la Putna, a dat un semnal de seism irepresibil, în noaptea uciderii
CONSTANTIN FLONDOR - T r i p t i c by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/6030_a_7355]
-
comisarul atrage femeile frumoase, care roiesc în jurul lui precum muștele cântând cu spor. Olimpiada geriatrică continuă și în Carol I, unde Nicolaescu, plictisit de atâtea sosii, îl prezintă pe Sergiu Nicolaescu, un Carol de tinerețe puțin cărunt, cu barba neagră, postișă lipită al naibii de prost, ca o bucată de hârtie igienică de popou - trebuie să recunoaștem că mult mai prost îi stătea lui Alexandru al II-lea. În docudrama nicolaesciană, Nicolaescu îl interpretează pe Nicolaescu, care-l joacă aproape postmodern pe Carol
Carol Nicolaescu Întâiul by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/7186_a_8511]
-
natură, ceea ce înseamnă că nu te poți apropia de Nae Ionescu decît dacă-i semeni, drama cea mare fiind a exegeților fără predilecție pentru spiritul său care se apleacă asupra cursurilor pentru a le ciopîrți analitic. Urmarea e un șantier postiș plin de ranchiuni, ruine și amuzante aberații. Să mai urmărim cîteva nuanțe ale gîndirii lui Nae Ionescu. În măsura în care filozofia nu e decît prelungirea în speculație a unui zbucium de ordin personal, ea nu are metodă și nici nu se poate
Spiritul vernacular by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6046_a_7371]
-
Să fii în acord cu tine însuți și cu lumea. Să te împaci cu tine și să te ferești de învrăjbirile societății. Sub acest unghi, ideea că stoicul e un spirit defetist care pleacă grumazul așteptînd căderea întîmplării fatidice e postișă. Dimpotrivă, stoicul e cel care vine în întîmpinarea evenimentelor lumii. El ocolește expectativa și alege acțiunea, atîta doar că alege acțiunea călăuzită de imperativul precauției. A nu fi surprins de soartă e poate maxima supremă a conduitei lui Seneca. Totul
Un chietist destoinic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9114_a_10439]
-
doar pentru artă și pentru un mic cerc de prieteni”, iar acuratețea verdictului se impune prin concizie. Cînd trăiești doar 31 de ani și nici aceia într-o stare de sănătate mulțumitoare, argumentele privitoare la frumusețea vieții de muzician sînt postișe. Nemuritorul Schubert a murit repede, iar interesul crescînd pe care posteritatea l-a arătat pieselor sale a fost în contrast flagrant cu neglijența crasă pe care compozitorul a dovedit-o în privința destinului lor. Cauza stă în neîncrederea pe care o
Compozitorul fără biografie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5200_a_6525]
-
ți-o ei iei singur atunci cînd simți că ceva ți-a adus atingere pe dinlăuntru. În schimb, calea cea mai lesne de măsluire a spiritului athonit e să simulezi revelații inspirate de numenul aflat în spatele Muntelui. Genul de pietism postiș ivit din nevoia de a ascunde constatarea că Athosul, lăuntric vorbind, te-a lăsat acolo unde erai înainte de a-l atinge cu piciorul. Nimic din toate acestea la Dan C. Mihăilescu, criticul fiind hotărât să descrie sincer tribulațiile prin care
Pe drumuri de schit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5000_a_6325]
-
numai că tunica lungă prinsă la talie și mantaua amplă sunt în întregime albe. Coafura lor însă atrage atenția. O calotă înaltă, ca o diademă, împărțită în șase umflături paralele, asemă nătoare cosițelor, împletite cu panglici multicolore. Păr natural, sau postiș? îl fulgeră prin minte lui Paterculus. Se rușinează imediat de frivolitatea gândurilor sale în prezența fecioarelor vestale. Toate șase își ridică în același timp de pe față vălul lunguieț, prins pe piept cu o fibulă, și încep să arunce grăunțe de
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vie sexuelle de Catherine M., récit-ul lui Catherine Millet, n-ar fi existat fără precedentul Particulelor elementare. Faptul În sine n-are importanță, dar răspunsul apare simptomatic pentru efectul indus de literatura houellebecqiană: demontarea unui discurs al corectitudini politice inconsistent, postiș, cu un preț incalculabil Însă: discreditarea În bloc a “drepturilor omului”. Pentru această imprudență Houellebecq a fost taxat cu vîrf și Îndesat. Martiriul său Își vădește limitele. Boala nu se poate vindeca prin lichidarea pacientului. În cele din urmă, pericolul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
lor. Părțile de text care nu participă În mod direct la această exemplificare au valoare retorică de captatio: mama apare fulgurant În relație cu copiii, pentru a Înduioșa cititorul, Pierre apare În relație cu nora pentru a satisface, chiar și postiș, perversitatea cititorului, dar și cu fratele său mort la vîrsta de 21 de ani, sau cu soția căreia Îi era fidel deși n-o iubea, pentru a Încălzi mai tare inima aceluiași cititor. Mai apare Franșoise, ca personaj „de lucru
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
qu’il a demarré de l’intérieur. Roman al libertății, cinic (atribute pe care convenția diegetică instalată le deplasează către film, către ceea ce se află en abyme), Cinéma Își este propria glosă, o metacarte (spun și eu, acum), o ficțiune postișă, gata oricând să se sinucidă pentru a demonstra că a fost adevărată. Black-Note, un monolog halucinant al unuia din trei pacienți internați pentru o cură de dezintoxicare, recompune din frânturi o poveste care pare să se Înrudească Îndeaproape cu cea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
critic să descrie această „floare”? Scriitorul enunță, criticul argumentează. Mai exact: trebuie să argumenteze. Cînd se autocalomniază, Bacovia vizează un efect literar sau o face ca într-o confesiune? După părerea mea, aci nu prea încape jocul: împăunări cu calități postișe s-au văzut, destul de des, în schimb recunoașteri ale defectelor și păcatelor, mai rar, în afară de cazul unor exhibiționiști. Lui Bacovia (cel din liceu și din facultate) nu-i lipsea însă cu totul această înclinație... Apropo de definiții, se poate spune
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]