43 matches
-
secțiunilor din volum dedicate morfologiei substantivului da rezultate interesante: anglicismele primesc plurale noi în limbile cu flexiune - rusă, poloneză - sau în cele în care articolul hotărît este postpus - bulgară, română. Este evident că în română obligativitatea desinenței e legată de postpunerea articolului: articolul hotărît nu se poate adaugă, la plural, decît unui substantiv care are deja una dintre terminațiile normale (i, e, le, uri). într-o limbă că italiană, care are desinențe de plural asemănătoare cu ale romanei, substantivele preluate din
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
sus pomenitul), sau deja (deja amintitul). Un cuvînt mult folosit azi - într-atît încît a-i evita repetarea prea frecventă devine o preocupare de stil - e adjectivul respectiv, plasat atît după substantivul determinat cît și înaintea acestuia (mai frecventă pare, totuși, postpunerea), eventual înlocuindu-l (cînd el însuși e substantivizat). Dintr-o revistă culeg, de pildă, îmbinările (care nu spun multe despre funcționarea termenului, ci doar despre frecvența lui; mai interesantă ar fi urmărirea regulilor de folosire, de pildă a distanței față de
Respectivul, împricinatul ... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17197_a_18522]
-
ditamai se găsesc în partea de dicționar încă nepublicată) apar cu substantivele nearticulate sau cu articol nehotărît - coșcogea buchet (Alecsandri) o cogemite mămăligă (Gane), cojgogea fiu de bei (I. Negruzzi), coșcogea gligan (Vlahuță), gogeamite casă (Brătescu-Voinești) - ba chiar și în postpunere - fete mari coșcogea (Alecsandri); o vulpe coșcogea (Contemporanul), ajungem la concluzia că în acest caz s-a accentuat cu timpul comportamentul atipic al unor adjective atipice. Acestea au suferit poate influența construcțiilor deja citate, cu tot și întreg, al căror
"Ditai", "ditamai", "cogeamite"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16878_a_18203]
-
românei populare: marca intensității se poate plasa nu doar înaintea unui adjectiv sau adverb (foarte bun, tare bine), ci și în urma acestora: structurile învechite de tipul bun foarte continuă și astăzi, popular, prin construcții precum bun tare sau bun rău. Postpunerea e chiar un mijloc de accentuare a valorii intensive. Secvența bun rău apare în numeroase replici colocviale din Internet: "e bun rău..." (prosport.ro), "băieții de la Guerilla de mai de dimineața, câteodată buni rău, câteodată așa-și-așa, câteodată rău
Bun rău by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9276_a_10601]
-
cazuri un simplu echivalent - în limbajul cult, în stilul scris, mai ales în cel publicistic - al posesivului său ori al genitivului lui (ei). S-a produs astfel o diferențiere funcțională (întîlnită și la alte adjective) între un sens denotativ în postpunere (casa proprie) și unul pragmatic, stilistic, specializat, în antepunere (propria casă). De altfel, fenomenul de gramaticalizare nu se petrece doar în română; și în franceză adjectivul propre este folosit ca o marcă suplimentară a posesiei, iar în italiană forma articulată
Propriu by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10138_a_11463]
-
și a raționamentelor, structura sintactică și textuală urmează norma specifică fiecărei limbi, iar nu o regulă universală instituită de gîndirea logică. De aceea, de exemplu, poziția determinanților față de determinați variază de la topica liberă la cea fixă prin antepunere sau prin postpunere în funcție de limbile istorice, singura trăsătură generală fiind existența determinanților și dependența lor de determinați. Sintetizînd rezultatele cercetărilor asupra relației dintre logic și lingvistic, Gh. E n e s c u293 constată că orice gîndire logică se dezvoltă cu ajutorul limbajului (în
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
dente, espresso, farin, natur, pane). Sunt adjective categorizante/restrictive, cu o topica fixă (sunt postpuse), inapte să preia articolul. Din franceză a fost preluat și un numar restrâns de expresii utilizate și adjectival în română adjectival. Topica acestora este obligatoriu postpunerea, iar inventarul de regenți este extrem de limitat, uneori restrâns la un singur lexem: à la greque (ciorbă ~), à la légère (tratare ~), à la russe (salată ~), bouche-à-bouche (respirație ~), en détail (vânzare ~), mot-à-mot (traducere ~), prêt-à-porter (colecție ~), terre-à-terre (personaj ~), tête-à-tête (întâlnire ~). Funcționează, de
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
cu valoare adverbiala, cât și ca adjective invariabile, compusele neologice savante din latină. Au un numar restrâns de regenți, apărând mai ales in limbajele științifice, în cel filosofic, în stilul juridico-administrativ, extinzându-se și în limbajul jurnalistic. Topica este fixă (postpunere), ceea ce înseamnă că sunt inapte să preia articolul de la substantivul regent și nu pot fi gradate sau modalizate: ad-hoc/ad hoc (adunare ~), ad-interim/ad interim (ministru ~), ad libitum (interpretare ~), ad litteram (traducere ~), ad valorem (calculare ~), a fortiori (argument ~), a maximă
[Corola-publishinghouse/Science/85012_a_85798]
-
textului un anumit retorism 8: să-și facă o idee despre ce înseamnă această gală a societății civile (CLR) acest sector foarte important care este acela al controlului civic al vieții politice (CLR). La cazurile oblice 9, am întâlnit în postpunere, într-un singur context, forma acestora: În afara durerilor acestora de oase ce vă mai supără? (CLR), și, mai frecvent, adjectivele compuse antepuse acestui, acestei, acestor: împotriva acestei lumi (CLR) cu puterea acestei societăți (CLR) asupra acestei povești (CLR) în direcția
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
acestui, acestei, acestor: împotriva acestei lumi (CLR) cu puterea acestei societăți (CLR) asupra acestei povești (CLR) în direcția combaterii acestor legende și mituri (CORV) cucerirea acestui oraș fiind prima victorie a opoziției antitalibane (CORV). Numărul mic al formelor adjectivale în postpunere se explică și prin tendința de pierdere a mărcilor cazuale de genitiv-dativ; astfel, pe lângă situațiile în care adjectivul demonstrativ apare acordat cu nominalul-centru, se întâlnesc în corpusul analizat și exemple în care adjectivul postpus se folosește neacordat 10: Vezi, pe
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
drept corpus. 6 Vezi Miron-Fulea (2005: 260-263). 7 Vezi, în acest volum, Mihail, p. 8 Vezi Guțu Romalo (2002: 92). 9 Avram (1986 în 2001: 175) menționează că, la cazurile oblice, se preferă antepunerea adjectivului demonstrativ, fiindcă, în anumite contexte, postpunerea acestuia poate genera confuzii din cauza omonimiei cu pronumele demonstrativ. 10 Față de Avram (1986 în 2001: 175), unde se precizează că acordul în caz dintre substantiv și adjectivul demonstrativ trebuie respectat și atunci când adjectivul este postpus substantivului (copilului acestuia, fetei acesteia
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
în 2001: 175), unde se precizează că acordul în caz dintre substantiv și adjectivul demonstrativ trebuie respectat și atunci când adjectivul este postpus substantivului (copilului acestuia, fetei acesteia etc.), Irimia (1997: 127) menționează că adjectivul demonstrativ de masculin singular are, în postpunere, forma acesta, invariabilă după caz (copilului acesta). 11 Avram (1986 în 2001: 175) consemnează aceste forme fără a preciza nicio restricție de uz. În DOOM2 demonstrativele în discuție sunt marcate ca regionale. 12 Formele simple ăla, aia, ăia, alea sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85019_a_85805]
-
naturi sintactice. Având în vedere că nu operează decât la nivel semantic, semiadverbele restrictive nu participă la organizarea sintactică a enunțului. Ele au, prin urmare, caracter facultativ, și pot fi plasate atât în antepunere față de elementul suport, cât și în postpunere. Postpoziția poate genera ambiguități de interpretare în privința elementului care constituie suportul sintactic. Vom urmări în continuare posibilitățile combinatorii ale semiadverbelor restrictive numai și doar. 3.1. Semiadverbul numai modifică grupuri sintactice având drept centru elemente din diferite clase morfologice. Poate
[Corola-publishinghouse/Science/85006_a_85792]
-
a construcției se observă foarte bine în română, mai ales în cazul în care N1 este un adjectiv, plasat în această situație într-o poziție necanonică. Tipologic, româna aparține limbilor de tip head first: topica firească, nemarcată a adjectivului este postpunerea. Într-o primă etapă, antepunerea sa poate dobândi valori stilistice, antrenând valori emfatice. Construcția cu de presupune deja un grad superior de subiectivitate. Cât privește specificul construcției în limba română, pot fi făcute câteva observații legate de natura morfologică și
[Corola-publishinghouse/Science/85004_a_85790]
-
vedere, au la dispoziție mai multe structuri sintactice: (i) combinarea pronumelui personal de persoana I cu modalizatori epistemici (eu cred că), verbe dicendi (eu zic/spun că) în structuri propoziționale în care diferitele grade de asertivitate se marchează prin omiterea/postpunerea/antepunerea subiectului (cred că/cred eu/eu cred), prin opoziția indicativ prezent/indicativ imperfect/condițional (cred/credeam/aș crede, zic/aș zice/ziceam) sau prin absența/prezența unor atenuatori ai pronumelui (l-am dus la medici de familie/l-am
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
alor mei are cca 15000 de rezultate, iar alor mele, cca 4800 de rezultate. Așadar, al are forme de genitiv sau dativ singular, alui și alei, dar ele sunt rare și conotate stilistic (familiare sau colocviale). Exemplele standard sunt cu postpunerea posesivului și nemarcarea cazului la al. Conform lui Avram (2001: 100), formele alei și alui au caracter regional: "deprinderi regionale fac ca unii vorbitori să folosească o singură formă, invariabilă după gen și număr, a, iar alții să sporească numărul
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
Verbele cu o tranzitivitate forte, care acceptă pasivizarea, nu acceptă construcția fără acord - vezi (141)a și (141)b. În registrul oral se pot întâlni exemple fără acord (vezi (141)c și (141) d), dar lipsa acordului se poate datora postpunerii nominalului și neanticipării mesajului (fiind deci un fenomen de procesare, nu de sistem al limbii). 4.3. Acordul în enunțurile care descriu operații matematice În propozițiile care exprimă operații matematice, verbul-predicat poate fi acordat la singular sau la plural. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
ai mei unchi și tată vitreg d. *ai mei / *ale mele pantof și ciorap de lână Structurile în care posesivul este antepus nominalului sunt marcate stilistic, emfatic (al meu unchi, a mea mătușă etc.). Contrastul dintre posibilitățile de acord în postpunere vs antepunere se datorează relației diferite cu sintagma coordonată: în antepunere, al preia rolul de determinant (nominalul sau nominalele coordonate neavând articol definit). Prin urmare, acordul lui al antepus este de tip morfosintactic, formal, așa cum este în general acordul determinanților
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
asta și aia sau prin pronume nedefinite (cu excepția lui orice) construite cu prepoziție, antepuse sau postpuse verbului. (iv) CD este exprimat prin pronumele de demonstrative populare asta și aia fără prepoziția pe, antepuse verbului. Rezumând contextele cu dublare obligatorie în postpunere (topica nemarcată), observăm că se dublează CD care îndeplinește anumite condiții semantice: este un substantiv +personal sau un pronume marcat prin prepoziție. CD postpus dublat este marcat cu prepoziția gramaticalizată pe. Nu este obligatoriu ca un CD postpus prepozițional să
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
MOODP > TP > ASPP} qp I0 vP (VOICEP >vP..} qp v0 .... Urmând intuițiile exprimate în Rizzi și Roberts (1989); Dobrovie-Sorin (1994); Alboiu, Hill și Sitaridou (2014); Nicolae și Niculescu (2015); Hill și Alboiu (2016) între alții, vom interpreta encliza pronominală și postpunerea auxiliarelor ca indicații pentru deplasarea verbului în domeniul complementizator. Rămâne să stabilim care este însă proiecția la care se deplasează verbul inversat (mai precis, sub analiza deplasării verbului ca grup, proiecția în al cărei specificator se deplasează verbul). În analiza
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
mi-am dat seama că 4. Concluzii. Rezumat Deplasarea verbului. Analiză (i) Româna modernă prezintă două opțiuni de deplasare a verbului: deplasare la I (opțiunea generală) și deplasare la C (opțiune mai restrânsă, diagnosticată sintactic prin encliză pronominală și/sau postpunerea auxiliarelor). (ii) În română, strategia generală de deplasare a verbului este deplasarea ca grup (XP-movement). Spre deosebire de limbi ca engleza, în care topicalizarea VP se produce fără extracția argumentului intern din VP, în română argumentul intern se extrage obligatoriu din VP
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
sa), astfel că nu pot găzdui alți constituenți. (vi) Cât privește structurile cu deplasare la C, am arătat că proiecția care găzduiește VP deplasat la stânga auxiliarelor și a pronumelor clitice este FINP. Modul de funcționare a enclizei pronominale și a postpunerii auxiliarelor este extrem de important pentru analiza datelor din româna veche din capitolul următor. Rezultate și predicții Analiza generală a sistemului verbal românesc și a deplasării verbului a scos la iveală o serie de fenomene sistematice. (vii) Distincția centru / grup (engl.
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
și am evaluat importanța acestora pentru diagnosticarea procesului de deplasare a verbului. În lumina caracteristicilor limbilor romanice vechi discutate în subsecțiunea anterioară, obiectivul principal al acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
acestei secțiuni este să demonstrăm că gramatica V-la-C a românei vechi, diagnosticată în principal prin postpunerea auxiliarelor și encliza pronumelor clitice reprezintă o instanțiere a gramaticii V2 relaxate specifice limbilor romanice vechi. În §3.1.4.1, am arătat că postpunerea auxiliarelor este un fenomen caracteristic și altor limbi romanice vechi (v. și Dragomirescu 2015a). Date fiind (i) diferențele între sistemul bogat, diversificat de auxiliare al românei vechi și sistemul relativ sărac de auxiliare al slavonei bisericești 27(v. Olteanu 1974
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]
-
bisericești 27(v. Olteanu 1974: 23-25) și (ii) libera ordonare în latina târzie a componentelor care se vor fi gramaticalizat ca structuri perifrastice în română (și în limbile romanice) (v. §3.2.1.1), este puțin probabil ca fenomenul de postpunere a auxiliarelor să fie influențat masiv de texte slavonești (spre deosebire de fenomenul postpunerii pronumelor clitice (mai ales reflexive); în §2.1.2 supra, am arătat că encliza pronumelor clitice apare și în condiții nespecific tipologice românei vechi, fiind deci un calc
[Corola-publishinghouse/Science/85002_a_85788]