124 matches
-
se lepede de imaginile contrafăcute aduse din Europa, și să vadă Cairo, respectiv Tangerul așa cum erau în realitate, vestigii decăzute ale unui trecut civilizat. Dezamăgiți de mizeria pe care au găsit-o acolo (în Asia Mică sau Africa de Nord), romanticii și postromanticii europeni au ignorat în secolul al XX-lea totalmente fața ascunsă a spiritualității arabe, a cărei civilizație părea că se află într-o decadență iremediabilă. Ici și colo apăreau secții de arabistică, vreo istorie a literaturii arabe, câteva traduceri. Europocentrismul
Imamul ascuns by Viorica S. Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15380_a_16705]
-
simte pururi un exilat din sinele său. O asemenea "perspectivă bivalentă, estetică, pe de o parte, culturală și etică, pe de altă parte", e ilustrată, între altele, grație unor texte, precum Melodramaticul Bérenger pe urmele lui Ruy Blas, Donquijotismul unui postromantic, Teatrul neogotic și «fantomele» sale. Punctul de pornire biografic îl alcătuiesc cele două etnii "interioare", "concurente", ale scriitorului, română și franceză, cărora le corespund două categorii de spiritualitate religioasă, ortodoxă și catolică, la care putem adăuga - deși niciodată comentată în
O perspectivă asupra lui Eugène Ionesco (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14108_a_15433]
-
de aceea un soi de răzbunare pe Celălalt pentru răul social, un încăpățînat "vă știu eu pe voi ăștia!" cu efecte benefice pentru umanizarea personajelor. Artiști neînțeleși, poeți sau scriitori pierduți între rotițele determinărilor sociale, ei scapă astfel de schematizările postromantice. Schemele sînt intacte la nivelul relațiilor între personaje - relații de putere. O poziție socială avantajoasă (în comunism aveau o asemenea poziție directorii, inclusiv directorii de ferme sau de școli, judecătorii, inginerii, ș.a.) înseamnă și compromisuri sau mici imoralități, afișarea luxului
LECTURI LA ZI by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/14134_a_15459]
-
ori chiar virulentă (cum e tot volumul Cel bătut îl duce pe Cel nebătut). Dintr-o generație de tineri poeți care, prin conștiința livrescului și o noii vârste a poeziei, îi lasă, în sfârșit, în spate pe pateticii profeți naționali postromantici, cei doi sunt, la ora actuală, fără îndoială, cele mai bune exporturi poetice basarabene. Vasile Gârneț, Câmpia Borges - poeme, Editura Vinea, București, 2002, 96 pag. Emilian Galaicu-Păun - Gestuar, Colecția La Steaua - Poeți optzeciști, Editura Axa, Botoșani, 2002, 120 pag.
Made in Basarabia by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14162_a_15487]
-
strict. Și asta, indiferent de faptul că a primit ori nu replici valabile. Gherea a răspuns pe jumătate și alături cu subiectul. O altă perioadă polemică a fost aceea din primele decenii ale secolului XX, cînd, pe terenul unei literaturi postromantice și academizate se năștea modernismul. Bătălia s-a continuat în interbelic, avîndu-i drept protagoniști pe criticii maiorescieni și estetici cărora li se opuneau critici din generațiile anterioare (Iorga, Ibrăileanu), atașați de o idee literară mai veche. Tot atunci au existat
Polemică, pamflet by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14189_a_15514]
-
dacă socotim și modificările agogice) și cincisprezece schimbări dinamice (în total 26 indicații!) în nouă măsuri, ceea ce va deveni un procedeu răspândit către sfârșitul secolului XIX. Mai târziu notația s-a complicat, din nevoia fixării tot mai multor detalii. Compozitorii postromantici și cei impresioniști au ajuns astfel la o aparentă hipertrofie a indicațiilor. Dar acestea sunt adesea justificate. De exemplu la George Enescu, permanentele fluctuații de dinamică și tempo, rubato-ul specific muzicii sale, nu se pot dispensa de notații detaliate
Interpretul ?i textul. C?teva nota?ii by Constantin Ionescu-Vovu () [Corola-journal/Science/84193_a_85518]
-
și de mahala. Dar nu lumea acestora, derizorie și agramată, era ținta ironiei tînărului poet nonconformist și iconoclast, cu tot aerul său "îngeresc". Ceea ce viza el, deloc inocent, era prejudecata persistentă (în pofida gesticulației avangardei), a poeziei sublime, cu limbajul ei postromantic, "deliricizată" într-o manieră șocantă, ca într-o primă Ars poetica stănesciană, datată 11 martie 1955, pentru a cărei poantă finală l-ar putea invidia orice dezinhibat autor postdecembrist, cititor prin cenaclul "Euridice": "Cuvîntul moare în tăcere Se abate înjunghiat
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
1883, poate fi constatat începutul unui proces de dispersie a romantismului, perioadă în care unitatea stilistică dominantă până la acea dată sub egida titulaturii de Romantism muzical european se divide în mai multe direcții: (1) continuatorii romantismului (încă romanticul Anton Bruckner, postromanticii Richard Strauss, Gustav Mahler, tănârul Arnold Schönberg), precum și nostalgici neoclasici (Johannes Brahms, Max Reger, César Franck, pe linia muzicii instrumentale), (2) contestatarii veriști (Ruggiero Leoncavallo, Pietro Mascagni, Umberto Giordano, Francesco Cilea și Giaccomo Puccini, pe linia muzicii de operă) și
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
distincte, aliniate în ideea de catenă tipologic-temporală. În cazul lui Arnold Schönberg este vorba despre succesiunea a cinci perioade stilistice (similar etapelor / „vârstelor” beethoveniene), fiecare intitulată în conformitate cu tipologia tehnicii de organizare sonoră sau a tehnicii de scriitură: (a) perioada incipientă (postromantică), (b) perioada atonală, (c) perioada dodecafonică, (d) perioada serială și (e) ultima perioadă, de revenire la principiul organizării tonale. Reprezentative sunt, în esență, cele trei perioade mediene, în care compozitorul își formulează și își implementează principiile „revoluției atonale”. Activitatea componistică
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
din urmă termen, în curentul expresionist, întrucât e vizibilă orientarea termenului înspre semnificația estetică-stilistică, (c) iar în interiorul expresionismului creația lui se va subdivide, la rândul ei, în termeni cu funcție de corelativi tehnici, câte unul pentru fiecare perioadă definibilă ca atare: postromantică, atonală, dodecafonică, serială, tonală. Însă fiecare din cele cinci tipologii de termeni își poate asuma și funcția stilistică: stil modernist, stil expresionist sau stilul muzicii atonale, dodecafonică, serială etc. Lucrurile tind către un retorism eterogen, unul similar cu starea de
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
cazul lui Dmitri Șostakovici sau Béla Bartók. Beethoven realizează, însă, ambele funcții: (1) de încheiere-închidere a Clasicismului muzical, însă chiar această procedură semnifică, într-un mod simultan, (2) inițierea-deschiderea unui următor ciclu, Schönberg configurând un model asemănător prin reformularea potențialului postromantic în termenii procedurii atonale, cu un ecou tardiv la Iannis Xenakis, prin reformularea modelului pan-serial în termenii metodei stocastice. Dacă Bach „închide” sau finalizează într-un mod sintetic epoca Barocului muzical, iar Wagner sintetizează și el, împingând abuziv sistemul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
accepțiunea stilului în contextul creației lui Arnold Schönberg. Diferențele față de modelul beethovenian se rezumă la „fracturarea” imaginii stilistice în mai multe „blocuri” succesive constitutive, fiecare adoptând ca denumire stilistică titulatura sistemului de organizare tonală sau a tehnicii de scriitură dominantă (postromantic, atonal, dodecafonic, serial). Evaluarea etapelor nu se rezumă la cuantificarea variațiilor de limbaj și a mutațiilor în plan estetic în limitele unui singur stil identificabil ca atare, ci devine o succesiune compartimentată a mai multor tehnici de scriitură diferite. Modelul
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
se revendică, așa cum subliniază Beatrice Ramaut-Chevassus (op. cît., pag. 21), de la figură lui Anton Webern, atunci sfârșitul acesteia devine evident prin relevarea tot mai pronunțată a interesului pentru muzica lui Gustav Mahler, însă nu atât pentru imaginea lui de compositor postromantic, cât prin interesul pentru tehnică citatului și interacțiunii pluristilistice utilizate în lucrările lui, desi cercetătoarea franceză scoate în evidență un alt aspect al acestui interes: “Fără a dori să facă din Mahler un postmodern, se poate vedea în figură lui
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
trecerea în istorie a ultimei avangarde occidentale (europene și americane). Perioadă cristalizării și consacrării muzicii postmoderne. Relevarea post-minimalismului că metisaj între moștenirea minimalistă propriu-zisă și resuscitarea elementelor tonale în creația lui John Adams - fuziunea între procesualitatea post-minimalistă, tipologia de simfonie postromantica și pastișa operistică postmodernă. Adams definește această orientare prin titulatura "On the Dominant Divide"<footnote Robert Fink, pag. 544. footnote>. Emanciparea în interiorul câmpului postmodern a tendințelor de "resuscitare" a stării (neo)-avangardiste prin orientările New Simplicity (Die neue Einfachheit, Hans-Jürgen
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
din jurnalul lui C. Rădulescu-Motru, cuprinzînd însemnările sale din 1946. Aici mărturisește: "în intimă mea convingere, cursurile ținute la Universitate de Nae Ionescu nu erau originale, ci luate după diferiți filosofi germani pe care el însă nu-i cîtă"). Reacție postromantica față de filosofia academică, cu ecouri ale vitalismului și ale nietzscheianismului, Nae Ionescu a considerat filosofia autentică o reflecție liberă, opusă raționalismului și scientismului. Studierea operelor filosofice ale antecesorilor, în scop de exegeza și comentare, era contestată și repudiata, ca și
O pasionantă carte de filosofie by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17950_a_19275]
-
și utile. Scriitorii importanți se află la locul lor, Eliade, Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, Bolintineanu, Creangă, Slavici, Caragiale (firește, doar teatrul), Eminescu ('face parte dintre cei mai mari lirici ai lumii"), cu antologii din textele lor în sprijin, dar nu lipsesc postromanticii, Filimon, Duiliu Zamfirescu, C. Sion, Nicoleanu, Depărățeanu, Odobescu, nici junimiștii, Veronica Micle sau Matilda Cugler, pînă la foarte tînărul Vlahuță. Este și Delavrancea, cu Paraziții din 1893, citind cînd manualul era sub tipar. Cum se vede, manualul din 1893 nu
O istorie a literaturii române by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15619_a_16944]
-
de-a întemeia o nouă școală literară. Dar nu semnifică oare naturalismul o continuare a uneia din laturile școlii romantice? Demistificarea, "colțul din natură" zugrăvit fără menajamente, predilecția pentru mediile insalubre, pentru, în genere, problemele umane dificile sînt certe ecouri postromantice în prozele lui Macedonski (Pe drum de poștă, Dramă banală, Nicu Dereanu, Între cotețe). "În lirică se pot detecta doar reminiscențe livrești sau reverberări ale spiritului poetic la ideologia curentului (...). În Noaptea de februarie capătă relief teza determinismului social, conform
Un conspect Macedonski by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16172_a_17497]
-
în poezie, adică pînă în jurul lui 1880. Este limpede totodată că avem încercări romantice înainte de anul manifestului (Heliade, Cârlova), peste care se suprapune însă neoclasicismul sub semnul căruia debutează literatura așa-zicînd artistică (Budai Deleanu, Asachi, Văcăreștii etc.), după cum tendințele noi, postromantice, clasice, realiste, parnasiene și simboliste există în subtextul anilor '70-'80, o dată cu Junimea și cu autorii tineri (Al. Odobescu, Hasdeu, Duiliu Zamfirescu, Caragiale, Macedonski, Creangă, Slavici). Modernismul are, și el, un început ascuns probabil, pe la 1890, și cu siguranță după
Periodizări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16267_a_17592]
-
specialitate, practicanți ai genurilor clasice europene și ai jazz-ului, cum este compozitorul Sabin Păutza, mare admirator al lui Körössy, nu cred în exclusivitatea educației, a studiului său individual autodidact, argumentând că invenția spontană înglobând concepții componistice preclasice, clasice, romantice, postromantice și moderne, calitățile tehnic-instrumentale demne de un mare pianist „clasic” nu ar fi fost posibile în absența unor profesori specializați. Dincolo de aceste subiecte de discuție, importante rămân creațiile scrise sau spontane ale lui Iancy Körössy, reținute de înregistrări (multe, încă
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
de acorduri - fapt ce dă naștere celuilalt palier al limbajului muzical: generozitatea armonică.Aceasta se raportează direct, odată cu enunțarea temei, la un anumit stil pianistic din istoria jazzului, evocă în mod clar ori discret concepții armonice romantice Liszt, Chopin, Schubert), postromantice (Rahmaninov, Skriabin), impresioniste (Debussy); ritmul este de trei tipuri: foarte puternic, intens swingat în tempo mișcat și mediu, (inclusiv în creațiile free), ad libitum (în special în introduceri și finaluri), total liber în variațiunile din perioada americană; 2. caracterul contrastant
CREAȚIE ȘI DESTIN - IANCY KOROSSY by Alex Vasiliu () [Corola-journal/Journalistic/84368_a_85693]
-
subterană" la figurat, dar și la propriu, aidoma unui rîu ce se întrerupe printr-o porțiune subterestră a curgerii sale, autorul Desprinderii de țărm își accentuează solitudinea, acea îndepărtare de semeni, uneori insidioasă, specifică aglomerației din metropolele moderne, atît de postromantice: "La Paris, mai mult poate ca în alte locuri, poți trăi aproape-departe de oameni ce-ți sunt dragi și pe care îi prețuiești ca pe planete paralele... Constați că relațiile cu unul sau altul s-au destins ori chiar s-
Clasicul romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8141_a_9466]
-
dincolo de tablourile alternate și montate cu dexteritate îl întrezărim pe Demiurgul romantic, fie el și îmbrăcat în blugi de producător postmodern. Aspirația către un Centru, căutarea unui miez de stabilitate ontologică, într-o lume destructurată, fac din Mircea Cărtărescu un postromantic, evidențiat ca atare în Levantul. El îl abandonează, vrând-nevrând, pe Dimov pentru a regăsi, alături de Eminescu, această viziune etajată a Totului îmbrăcat în învelișuri trecătoare. Nu numai că reia, pe cont propriu, Luceafărul și apoi Glossă. Dar în punctul critic
O epopee orientală by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9584_a_10909]
-
comunicării, a cărei acuitate în definirea imaginii artistice pune în valoare genialitatea unor creații semnate de Beethoven, de Brahms, de Maurice Ravel, de Paul Constantinescu. Alte momente pianistice captivante? Au fost. Mă gândesc la întruchiparea cu totul pertinentă a spiritului postromantic de manieră schumaniană, aspect pe care îl definește Frank van de Laar pe parcursul celebrei Sonate datorate cehului Leos Janášek, mă gândesc la strălucitoarea Ciaccona de Georg Friedrich Haendel, momente variaționale cărora Moroianu știe a le conferi noblețea bunului gust ce
Momentele muzicale ale sezonului estival... by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/7023_a_8348]
-
după timpuri și împrejurări." Lucruri care presupun, de bună seamă, uitarea originilor și a numelor. Așa încît nu un hrisov care dă drepturi și pune în rang e Arhondologia lui Sion, ci un memento pentru sîngele schimbat. Întîlnindu-se cu poezia postromantică din jurul lui 1900 Și noi mințim, dar sîngele nu minte", îi scrie Goga, la 1913, fostei Principese Brâncoveanu). Deci, nu tradiția ilustră, nu onoarea îi pune pe boieri unde sînt, ci o bună tactică, aceea care înlocuiește, spre sfîrșitul secolului
(P)omul discordiei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6855_a_8180]
-
The Voyage Out(1915), de Virginia Woolf sau Women in Love (1920) de D. H. Lawrence. Convenția personajelor prinse într-un spațiu izolat nu e nici ea originală: de la Decameronul la oricare din cărțile menționate, la tradiția britanică romantică și postromantică, la formulele polițiste de tip Agatha Christie, cititorul era familiarizat cu proza „fără decor", fără mișcare socială amplă, în care presiunea pusă pe personaje conducea la dezvăluiri neașteptate și la gesturi paradoxale. Prea puține exemple de acest fel sunt detectabile
Primul Faulkner (VII) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6751_a_8076]