124 matches
-
cel formulat de către B. Fundoianu, într-un comentariu pe marginea lucrării lui G. Ibrăileanu, „Spiritul critic în cultura românească“, în Sburătorul literar, 10 noiembrie 1922. Contestînd ideea purității folclorului autohton - și, ca atare, „specificul românesc” al inspirației autorilor romantici sau postromantici -, poetul „Priveliștilor“ consideră că, la fel ca în cazul Rusiei din secolul al XIX-lea, „aportul personal european” al României rămîne un deziderat. Pe urmele lui Jules de Gaultier, el vede în statutul de „colonie a Franței” efectul pozitiv al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
linia valorizării artei primitive și „negre”, chiar dacă filozofia lui „depărtată de materialism și raționalism” este „discutabilă, firește”. În finalul articolului este citată o „exclamație” a lui Ion Vinea: „Mă! Toți artiștii Europei sînt niște ratați în fața primitivilor arcași africani!”. Fascinația postromantică a avangardiștilor (dadaiști, constructiviști, expresioniști sau suprarealiști) pentru spiritul popular, „originar” al artei primitive consună cu elogiul substratului arhaic din filozofia lui Lucian Blaga sau cu antieuropocentrismul concepției asupra fenomenului religios elaborată de Mircea Eliade. Regăsim aici, în forme diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și „reintegrarea textului în sacrele sale drepturi”, reprezentarea „integrală” a operei avînd loc cu respectarea cît mai fidelă a partiturii dramatice. Primul spectacol - un „spectacol-rodaj”, grevat de stîngăcii regizorale (cf. Sașa Pană, op. cit., p. 148) - a fost cel cu feeria postromantică Legenda funigeilor a lui D. Anghel și Șt.O. Iosif (singura piesă originală), precedată de Prologul la Cometa (monolog performat de Armand Pascal). Au mai avut loc reprezentații după Vicleniile lui Scapin, Medicul nestatornic și În fața porților de aur, alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ei” (ibid., p. 216). Critica înțeleasă ca formă de artă, abolirea discriminării între „maeștrii criticii” și „critica maeștrilor” prezidează și la alcătuirea antologiei de critică franceză De la Chateaubriand la Mallarmé (1938). Volumul are ca obiect critica scriitorilor francezi romantici și postromantici, iar eșantioanele sînt extrase, adesea, din chiar operele literare ale acestora. Deloc întîmplător, cartea e dedicată memoriei recent dispărutului Albert Thibaudet. Referințele la critica modernă franceză - cu deosebire la Rémy de Gourmont și Thibaudet - apar cu deosebire în situațiile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
intrată tîrziu în modernitate, marcată de clivaje identitare și de necesitatea autodefinirii. Dacă în cazul romantic-clasicizantului Vasile Alecsandri conștiința apartenenței la „ginta latină” impulsiona activitatea de mediator a acestuia între cultura franceză și cea română (fără deschideri, însă, către modernitatea postromantică), la antiacademistul Alexandru Macedonski, nevoia afirmării în Occidentul latin modern (Valonia, Franța, Italia) devine obsedantă și nevrotică, eforturile sale nefiind - după cum se știe - încununate de succesul scontat. Sub patronaj macedonskian, în cadrul revistei și al cenaclului estetizant Literatorul (dar și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
În adâncul din tine: „...dinlăuntrul său trebuie privit În afară. Profunda oglindă sumbră e În străfundul omului. Acolo e clar-obscurul teribil...; el e mai mult decât imaginea, e simulacrul, iar În simulacru există ceva de spectru...” (Hugo). Cât despre literatura postromantică, ea rescrie mitul sub semnul modernității decadente, de la Wilde la Hofmannsthal și Rilke. De la André Gide, care Îl transformă Într-o „autobiografie poetică” În Le Traîté du Narcisse, la Paul Valéry, pentru care „mitul lui Narcis nu a Încetat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ascundă pe artist”. Această propoziție pare să nege afirmațiile noastre anterioare privind fuga lui Wilde de estetismul pur și dur al epocii. Din fericire, autorul nu se oprește aici. Pentru el, artistul e cu totul altcineva - și altceva! - decât „inspiratul” postromantic sau adoratorul pozelor artificiale atât de bine cunoscut de la Gautier sau Baudelaire. Artistul nu e un creator propriu-zis, ci un „interpret” de gradul Întâi al unei realități de gradul al doilea. El e, direct spus, un critic, adică cel care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poloneza, poate și greaca. Sub domnia lui Vasile Lupu, el vine în Moldova cu onoruri. Prin urmare, aceste itinerarii polono-moldave, această formație iezuită, ancorarea politică în afacerile Moldovei, această limbă marcată de influența slavonei vor lăsa în memoria romantică și postromantică pasaje devenite bucăți clasice, cum ar fi portretul lui Ștefan cel Mare de Grigore Ureche. Povestea vieții lui Miron Costin se înscrie în acest mediu de deschidere. Născut în 1633, Miron Costin s-a format la colegiul iezuit de la Bar
by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
ton masculin, rece, în încercarea de obiectivizare mizându-se aproape exacerbat pe autenticitatea actului relatării. Opoziția de stil nu este diferențiată numai de la un autor la altul, ci și în cadrul operei aceluiași autor. Este vorba despre acea revoluționare a limbajului postromantic, despre care vorbește și Ioana Em. Petrescu, în studiul despre modernism postmodernism, când își dă seama că totul pornește de la "restructurarea conceptului de poeticitate, care corespunde unei mutații fundamentale a modelului general al gândirii, mutație pregătită în a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
legături atât cronologice cât și conceptuale între deconstructivism și neomodernism, văzut ca etapă de tranziție și plasat în prima parte a paradigmei postmoderne. Depășind criza modernismului, postmodernismul manifestă încercări interesante de a reface unitatea pierdută, printr-o revoluționare a limbajului postromantic, creând, totodată, legături cu tradiția, dar și cu marele scris românesc interbelic. Plasându-l la începutul anilor '30, adică atunci când începe să se deruleze Generația șaizecistă, Ioana Em. Petrescu observă o evoluție interioară a postmodernismului, care are ca primă etapă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
semnificativă situare a omului în lume, devenind, în ultimă instanță, terenul unor relații decisive asupra condiției umane"73, resuscitând mediul diafan eminescian, Ana Blandiana rezervă o parte din spațiul acestui volum pentru adevărate ode închinate purității primare, într-un limbaj postromantic: "Din apă, ieșeau trupuri albe de plopi/ Cu forme somnoroase și suave./ Adolescenți frumoși sau doar femei./ Dulce confuze, pletele jilave/ Nu îndrăzneau dorința s-o ascundă./ Apa era fără sfârșit rotundă,/ Luna turna pe luciul ei/ Ulei.// Pășeam desculți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al unei lumini focalizate convergent, care se reunește și se întretaie, într-o permanentă comuniune a cuplului erotic. Regăsirea se realizează absolut, în celălalt, adică în sine, cei doi parteneri fiind una și aceeași persoană. Printr-o revoluționare a limbajului postromantic, autoarea creează un erotism cu accente tulburătoare, împrumutând elemente blagiene sau stănesciene. Intertextualitatea se constituie într-un soi de colaj, în care toposurile sunt recontextualizate. Lirismul confesiunii, specific întregii epoci moderne, este lirismul interiorizării, deși senzualitatea este ucisă prin "ținuta
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
esenței locale a literaturii, una dintre manifestările cele mai profunde ale lui genius loci, era discreditată. Literatura revenea ca ideea unui universal În absența oricărei determinări locale, de analizat nu numai ca operă-efect a unui fascicul de cauze, conform pozitivismului postromantic. și aici, desigur, căile puteau fi multe: una era cea culturală, dar conceptul etnologic de cultură nu era Încă vulgarizat. Alta, cea urmată În Franța, a fost cea inițiată de avangarda formalistă rusească, cu autori traduși de Todorov Însuși, În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
o formă liberă care trebuie să o realizeze. Poezia franceză a rămas, În mod clar, un exercițiu de limbaj, marcat de experimentele oulipiene, o deconstrucție a limbajului cartezian. Din altă perspectivă, este vorba, Însă, despre fidelitatea absolută față de paradigma Literaturii postromantice care, În proză, spuneam că s-a sfîrșit la Începutul anilor 1980. I. 3. Două regimuri de vizibilitate ale literaturii Din ce În ce mai limpede, În România se conturează o mică industrie literară autohtonă. În Occident, ea există demult. Literatura de consum nu
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
individual, fără să-i schimbe structura și originea. Unde se putea manifesta mai pregnant morala eroică a „generației etice” a unui Malraux decît Într-un război? Cu alte cuvinte, vina literaturii n-a fost aceea de impunere a unor valori postromantice - situație În care cu greu se mai poate distinge conturul normei, dacă nu cumva norma Însăși devine un concept caduc - ci aceea de a prelungi În mod criminal niște minciuni ambalate sub forma atrăgătoare a adevărului estetic și, În cele
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
literară, este numai o parte din întregul tablou; nu a fost nici avangardistă nici suprarealistă, nici cubistă sau dadaistă, dar formele ei literare datorează ceva artelor vizuale europene moștenite din epoca lui Dürer și a naturii moarte olandeze până la pictorii postromantici ai generației sale. Vederea, mai mult decât alte simțuri, i-a surprins și stimulat imaginația. Mirosul și pipăitul sunt mai puțin importante: sunetul încă și, mai puțin și, în ciuda faptului că asculta muzică și făcea comentarii pe marginea lui Bach
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ea acoperise majoritatea lui; cele două povestiri antice majore Historia Augusta și Istoria Romei a lui Dio și studii mai puțin însemnate din lumea antică. Dar în fond ea a studiat caracterul, nu veridicitatea Imperiului Roman târziu. În calitate de romancieră franceză postromantică, conștientă că scrie un roman istoric, totuși bazat pe izvoare, ea încă și-a dorit cu ardoare un împărat coerent și convingător. Îl văzuse tot atât de modern pe cât de antic; i-a dezlegat monumentalele dileme psihologice. Nici măcar Freud nu ar fi
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
secol, cu sori înflorit, / Când viațai un basmu pustiu și urât; Ea un înger ce se roagă - el un demon ce visează; / Ea o inimă de aur - el un suflet apostat (M. Eminescu). Anti teza nu sa devalorizat în literatura postromantică, fiindcă ea co respunde unui tipar de gândire ce operează cu categorii și concepte contrastive: Dar Florica era mai săracă decât dânsul, iar Ana avea locuri și case și vite multe... (L. Rebreanu); Tu veneai de sus, eu veneam de
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
simbolismului sau orientat spre alte orizonturi estetice: Tristan Tzara, Tudor Arghezi, Ion Pillat). 3.1.4. Modernismul Denotând, în sens general, tendința de înnoire specifică spiritului uman, conceptul de modernism definește în literatură o mișcare largă care cuprinde toate manifestările postromantice înscrise sub semnul unui „principiu de progres“ (E. Lovinescu). În proza veacului XX, modernismul se manifestă prin: - mutații în sfera problematicii (substituirea problematicii sociale și morale cu dome niul psihologicului și cu problematica existențialistă) - inovarea formulelor estetice, abandonarea tiparelor narative
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile cele mai moderate ale relativismului cultural din zilele noastre. Orientarea generală a gândirii lui Russell
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
America (1973) și figurează printre primele antologii ample din poezia americană publicate sub comunism. După 1970 scrie mai cu seamă poezii, proză și însemnări de călătorie. Câteva traduceri au rămas în manuscris. De la versurile de început, care anunță o poetică postromantică minoră, la Poezii (1945-1986) (1988), lirica e dominată la S. de tema timpului, de sentimentul perisabilității ființei, contrabalansat de nevoia de a privi materia aflată în această trecere-pierdere. Poemele sunt descrieri, mici scene, înrămări ale unor fragmente de realitate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289925_a_291254]
-
tradiții culturale. În exercițiul rațiunii, Russell vedea forța capabilă să dizolve pasiunile și idiosincraziile care îi despart și-i opun adesea pe oameni. Acel spirit raționalist pe care l-a promovat prin întreaga sa operă se opunea exaltării romantice și postromantice a artisticului și religiosului, adică a valorilor care particularizează culturile. Nu este greu să ne închipuim cum ar fi reacționat Russell chiar și față de versiunile cele mai moderate ale relativismului cultural din zilele noastre. Orientarea generală a gândirii lui Russell
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
a Regelui Mihai, privindu-i absența: păstrarea intactă a memoriei Reginei mamă. Gest care ne dă speranțe într-o Românie nu întru totul alterată. 18 martie Intervenție în peisaj. Cum suna premonitor tema unei cîndva expoziții, care, la acea vreme "postromantică" părea mai mult o provocare textuală decît una pictural conceptuală, o îndrăzneală încă nepericuloasă, nu una de-a dreptul disolută, cum avea s-o cunoască sfîrșitul secolului XX. Dacă e vorba să ne lăsăm o secundă furați de rozul romantism
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
prezență emblematică a unei viziuni ce transcede secolele. Remarcabilă este impresia pe care o face tabloul și asupra scriitorilor români, Ionel Teodoreanu îl menționa nu odată în romanul său, Turnul Milenei, ca element emblematic în configurarea unei viziuni de sensibilitate postromantică 72. Așa cum îl recomandă și titlul, dar și dorința comanditarului, Insula morților nu prezintă un peisaj real, ci unul oniric, este o pictură "sintetică", în accepția simbolistă a termenului, după cum susține Edward Lucie-Smith, o viziune ca expresie a unei état
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]