218 matches
-
Bădescu. Vom constata aici că, dacă majoritatea teoriilor analizate în capitolul anterior se adresează conștiinței și imediatului, viziunea noologică se adresează în primul rând orizonturilor inconștiente, nivelului latențelor, profunzimilor spirituale. De aici vine și noutatea sistemului în ceea ce privește identitatea, și anume postularea permanenței pe palierul latențelor a unor cadre spirituale. Următorul capitol, al cincilea, aduce cu sine clarificarea opțiunilor epistemologice și metodologice. Practic, aici vom defini identitatea socioculturală și vom vedea "cum poate fi studiată". Parafrazându-l pe Jenkins (1996), vom spune
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
1968, 1993) în procesul raționalizării; la contemporani precum Inglehart (1997) în trecerea de la modernitate la postmodernitate; Toffler (1973, 1983) în metafora celor trei valuri, adică în trecerea de la societatea agrară la societatea industrială și apoi la cea informațională; Naisbitt în postularea celor zece megatendințe ale sfârșitului de secol XX, de exemplu: trecerea de la societatea industrială la societatea informațională, de la tehnologia forțată la tehnologia înaltă, de la economia națională la cea mondială, de la perspectiva pe termen scurt la cea pe termen lung, de la
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
aici decurge modul în care poate fi studiată identitatea, și anume prin studiul actualizării cadrelor noologice. Perspectiva noologică adaugă la dimensiunile identității colective, indicate în capitolul anterior, un nou palier, cel al orizonturilor profunde, inconștiente, latente. De aici vine și postularea permanenței, pe acest nivel, a unor cadre spirituale, activabile prin trăire la nivelul realității intersubiective. Identitatea colectivă se fixează în aceste cadre în cursul momentelor de trăire intersubiectivă profundă, spirituală, precum sărbătorile, opera eponimă, rugăciunea ș.a. Odată fi-xată pe nivelul
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
pe care le-am considerat deosebite sau înnoitoare în raport cu universul paradigmelor discutate anterior. Am reținut de aici că noologia adaugă la dimensiunile identității dezvăluite deja un nou palier, cel al latenței, al spiritualității. De aici și noutatea sa, și anume postularea permanenței identității, pe palierul latențelor, a unor cadre spirituale activate prin trăire la nivelul realității intersubiective. Ținând cont de toate teoriile identității colective parcurse, am urmărit să găsim răspunsuri la întrebările: "Ce este identitatea la nivel colectiv?", " Cum putem să
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
omului adamic fiind motivată de imaginea unei Eve vinovate etern de înșelăciune. Trupul ei "bolnav" de păcat face ca opoziția spirit-materie să aibă relevanță majoră pentru stabilirea normativelor cotidianului, dar și pentru viața spirituală, tot el fiind cauza pentru obsesiva postulare a necesității purificării. Bărbatul se sustrage oricăror învinuiri, el născându-se din femeie și întorcându-se în pământ, fiind mai curând victima transferului maculant al cărnii. Într-un timp potrivnic ei, feminitatea rămâne astfel cea condamnată la a-și reprima
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
termeni judicativi, aceasta reprezintă timporizarea, constituirea "obiectelor" judicative. Desigur, este o problemă aflarea celor doi termeni, ființa și timpul, la început. Oricum, resursele de justificare ale dictaturii judicativului sunt inepuizabile; în această situație, se poate interveni cu un act de postulare: este postulată preeminența ființei și timpului și problema s-a rezolvat; sau poate fi postulată preeminența unuia dintre acești doi termeni. Nu trebuie să înțelegem, cumva, din cele spuse, că dictatura judicativului este un spațiu al arbitrariului; de fapt, imediat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Anagnostopoulou, Everaert (2004: 1), Avram (2003: 170), Levin și Rappaport Hovav (2005: 12), Petcu (2009: 13) etc. Levin și Rappaport Hovav (1995: 14) arată că motivația originară a Ipotezei Inacuzative a fost recunoașterea faptului că anumite diagnostice sunt explicate prin postularea a două subclase distincte de verbe intranzitive. Sorace (2004: 243) subliniază că forma inițială a Ipotezei Inacuzative încorporează două afirmații, care se referă atât la comportamentul sintactic, cât și la cel semantic al celor două clase de verbe intranzitive: (a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și se deplasează în domeniul funcțional. Alexiadou, Anagnostopoulou, Everaert (2004: 14) subliniază, de asemenea, că în studiile cele mai recente s-a pierdut distincția dintre specificator și complement; diferența structurală dintre subiectul inergativelor și subiectul inacuzativelor a fost exprimată prin postularea unei asimetrii în privința categoriei semifuncționale v/Voice: subiectul inergativelor este introdus printr-un centru semifuncțional v, pe când argumentul inacuzativelor aparține verbului lexical. Acest tip de reprezentare redeschide calea prin care sintaxa reflectă în mod direct descompunerea lexicală. Chomsky (1995: 173
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe celălalt, este cauza; fenomenul produs este efectul. Relația cauzală poate fi figurată în felul următor: C→E, unde C = cauza, E = efectul și „→” indică procesul de producere a fenomenului efect de către fenomenul cauză. Ideea de cauzalitate se bazează pe postularea unui proces ontologic de „producere” a unui fenomen de către altul. Avem o relație cauzală doar atunci când putem fi siguri că fenomenul considerat a fi cauză reprezintă factorul activ, responsabil de producerea fenomenului considerat efect. Cauzalitatea exprimă o relație universală și
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
optimismul/pesimismul în ceea ce privește viitorul, este clar că prima este o variabilă independentă în raport cu ultima. Este deci rezonabil să presupunem că venitul este cauză în această relație. Problema duratei și a distanței. Jack Gibbs (1972) aduce în discuție odificultate stabilă a postulării unei relații cauzale, izvorâtă din precizarea duratei. Cauzalitatea presupune un decalaj temporal: efectul trebuie să apară după o perioadă de timp de la apariția cauzei. Problema este însă cât de mare poate fi decalajul temporal dintre cauză și efect. Din definiția
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
experimentează un asemenea dezechilibru atitudinal va recurge pentru a-l elimina la una dintre cele șase soluții, fără a putea preciza care dintre ele va fi selectată. Sublinierea existenței unui repertoriu larg de soluții alternative sau substituite funcțional evită capcana postulării inevitabilității, una dintre criticile aduse schemei funcționale clasice. Un element oarecare, deși îndeplinește o funcție necesară, nu este neapărat inevitabil. Este inevitabil să fie adoptat un element din repertoriul de alternative funcționale, dar care dintre ele va fi ales depinde
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
sau absența comportamentului problemă, au un rol de stimul discriminativ. Aceste evenimente pot fi externe sau interne. Ele se poziționează într-un continuum pornind de la elemente foarte concrete până la constelații mai globale și abstracte. Contiguitatea acestora cu comportamentul problemă permite postularea rolului stimulului discriminativ. Unele evenimente au un efect declanșator (sau excitator), în timp ce altele au un efect inhibitor (diminuarea frecvenței sau a intensității). Identificarea stimulilor discriminativi contribuie la elaborarea ipotezelor explicative privind modul în care se manifestă sau nu comportamentele problemă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
că, în viața socială, majoritatea acțiunilor și conduitelor umane, exceptându-le pe cele ce caracterizează indivizii asociali, bolnavii psihic, de exemplu, care se autoexclud ori sunt excluși din cadrul normalității sociale, sunt reglementate și orientate în mod normativ. Aceasta nu înseamnă postularea unui determinism normativ absolut care exclude orice acțiune umană. Pentru a fi rațională și mai ales eficientă, trebuie să fie în același timp normală, adică bazată pe reguli. În acest sens, acțiunii respective îi sunt asociate norma și sancțiunea. În
[Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
desigur, să distrugă arta ca instituție, avertizând totuși asupra pretențiilor de validitate universală ale unei anumite școli sau curent artistic. Din această perspectivă, ruptura pe care mișcările de a. au produs-o în istoria artei semnifică în primul rând imposibilitatea postulării unor norme estetice ca universal valide. „Cultură a crizei”, a. vede în artă o experiență a falimentului și a crizei. Dacă nu există sau a fost epuizată, criza trebuie inventată. De aici accentuarea declinului „natural” al formelor tradiționale și dramatizarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285502_a_286831]
-
dacă și cum s-a petrecut acest lucru, rămâne Încă un fapt Învăluit În mister. Nici descoperirea unui panteon micenian articulat pe zeități, deși duce cu gândul la un sistem politeist personal ce anticipă panteonul homeric și hesiodic, nu autorizează postularea unei lumi divine minoice analoage. 2. Caracterul sectorial al zeilor micenienitc "2. Caracterul sectorial al zeilor micenieni" Dacă numele zeilor micenieni restituite de tăblițe erau, chiar dacă cu câteva excepții, aceleași nume divine celebrate de religia greacă, era firesc ca savanții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un principiu ontologic suveran, respectiv o cale către determinarea ființei înseși. Nu numai că peras nu este la greci un concept de rând, dar el reprezintă o modalitate de raționalizare a lumii, bazată pe detectarea elementului primordial al organizării ei. Postularea unei „limite ultime“, a acelui peiras pymaton, nu este rezultatul opțiunii arbitrare sau indiferente pentru o lume a finitului; dimpotrivă, aici este vorba de un spirit care trebuie să cucerească o garanție de inteligibilitate a existenței și, totodată, să consemneze
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prevină transfigurarea noii „economii mondiale” (cea nord-europeană) în imperiu, așa cum s-a întâmplat cu celelalte „economii mondiale” din istoria universală. Vom urmări pe acest ax teoria lui Wallerstein și a școlii sale” (1990, p. 16). Analiza lui Wallerstein începe cu postularea contextului mondial sau cu ceea ce Eberhard a numit „timpul mondial”. Într-un atare context trebuie plasată analiza „sistemului social”, care, în viziunea sociologului amercian, nu este nici statul, nici societatea națională, ci „sistemul mondial”. Adoptând ca unitate de analiză sistemul
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
Țării Românești. La nivelul literaturii didactice, panteonul național nu a fost încă supus unei operațiuni de unificare, ci continua să existe în variante regionale, fiecare principat construindu-și propriul ansamblu de figuri eroice. Așadar, putem desprinde concluzia generală că, în ciuda postulării unei origini etnice comune și a conștiinței unității etnice a românimii, avem încă de a face cu gestiuni separate ale trecutului. Manualele de istorie din această primă generație de cărți școlare specializate în abordarea trecutului așază bazele unor memorii colective
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]