76 matches
-
urmă este avatarul cel mai adecvat contextului: „cețoasa fiară” sare la beregată, fără întârziere, fără milă, sfârtecă și ucide pe loc. Viteza sa de acțiune este sublimată în metafora verbală, de maxim dinamism, fulgera. Dincolo de impresia de acțiune rapidă, derivatul postverbal de la substantivul fulger comprimă și ideea de pedeapsă divină implacabilă, asociată cu purificarea, prin foc, a locului. Nu e de neglijat nici relația cromatică, implicită, care se stabilește între culoarea gri de fundal, simbolizând lumea tulbure, împroșcată de noroiul cuvântului
MIRELA-IOANA BORCHIN, EUGEN DORCESCU ŞI POETICA AVATARURILOR. LUPUL de EUGEN DORCESCU în ediţia nr. 1840 din 14 ianuarie 2016 by http://confluente.ro/eugen_dorcescu_1452778962.html [Corola-blog/BlogPost/380598_a_381927]
-
infinitivul poate fi și substantiv, reprezentând numele acțiunii respective. Deși există verbe care nu acceptă infinitivul lung substantivizat, acestea sunt mai degrabă excepții rare. În forma scurtă, ca substantiv, infinitivul este precedat întotdeauna de morfemul "a". Fie prin derivare (lingvistică) postverbală, fie prin conversiune (în prezent există o dezbatere teoretică între lingviști), infinitivul lung trece în categoria lexico-gramaticală a substantivelor, având forme de caz, putându-se articula și putând fi determinat de adjectiv. Totuși, conform unor cercetări, infinitivul lung nominal (alături de
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
de întrebuințare (între intensiune și extensiune, cu alți termeni). Nu este de neglijat faptul că specialiștii au stabilit, în funcție de relevanța în plan gramatical, și alte subcategorii lexicosemantice specifice ale clasei substantivului, în afară de numele proprii: substantivele compacte, abstracte, colective, personale, relaționale, postverbale, care prezintă, fiecare, caracteristici distincte față de substantivele prototipice - e drept, nu atît de multe și de profunde cum sunt cele care detașează numele proprii de restul substantivelor. Așadar, substantivul cuprinde, în evantaiul diversității sale lexico semantice, mai multe subclase neprototipice
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
Botez (atestat sub această formă de mai multe ori încă din secolul al XIII-lea, cu referire la persoane diferite), inclusiv în afara teritoriului romînesc, unde apartenența etnică este dedusă prin numele rudelor: Negol „Neagu“, Nicolai, Nicolae etc.) Antroponimul este un postverbal de la boteza < *băteza < baptizare, motivul denumirii personale fiind, de obicei, nașterea în jurul sărbătorii Botezul Domnului (la fel cum Crăciun este legat de sărbătoarea nașterii lui Isus, Pascu de sărbătoarea Paștelui, Florea de Florii etc.) Forma tranzitorie între băteza și Botez
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
constituie termenul actual al reconstrucțiilor noastre."284 6.6.1. Familia chineză Sînt limbi tonale (deși chineză veche era o limbă atonala), izolante (nu au flexiune sau conjugare, topica devenind astfel extrem de importantă în conturarea sensului textului; există numeroase sufixe postverbale exprimînd timpul, modul, aspectul, localizarea, realizarea sau eșecul acțiunii etc.; în clasa numelui există numeroase morfeme, numite clasificatori specificativi, plasate între determinant și substantiv pentru a indica clasa semantica în care se înscrie un cuvînt; predomina clasificarea SVO, dar există
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
substantivul interpretează static realitatea extralingvistică, denumește substanța fixată, „imobilizată”, închisă în „obiecte”; verbul interpretează realitatea dinamic, denumește substanța în procesualitate: M-a prins o ploaie strașnică. vs M-a plouat strașnic. Perspectiva dinamică este prezentă în planul semantic al substantivelor postverbale (plecare, renaștere, citire, mers, stins etc.) sau al substantivelor exprimând acțiuni (luptă, bătălie etc.) dar coexistă aici cu perspectiva statică, într-un raport intern de permanentă oscilare între static și dinamic: „Pe plaiuri dunărene poporu-și opri mersul.” (M. Eminescu, I.
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
munca vieții lor întregi (M.Eminescu, I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sintactic: • prin pronume personale, forme neaccentuate care reiau sau anticipă pronumele de politețe: „Dumneavoastră (Domniei-voastre) vă pot spune.” (D.) „Vă las dumneavoastră (domniei-voastre) florile.” (D.), „I-am dat dumnealui (domniei lui) cartea.” (D.) • prin natura regentului; genitivul este postsubstantival, dativul, postverbal sau postadjectival: „Ideile dumneavoastră (dumitale) sunt întrucâtva subiective.” (G.)/„Vă spun totul dumneavoastră (domniilor voastre).” (D.), ideile dumnealui (G.)/Le-am dat dumnealui (domniei-sale), folositoare dumnealui (domniei sale) (D.); • prin morfemul de genitiv: al, a, ai, ale: un proiect al dumitale (dumneavoastră
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prepoziție, atributul corespunzător este precedat de prepoziția simplă de: A avut examen sâmbătă / aici / ieri. Examenul de sâmbătă / aici / ieri a fost cel mai greu. Nu intervin aceste distincții în relațiile de dependență în care substantivul regent este un termen postverbal: Merg acasă / la școală / dimineața etc. Mersul acasă / la școală / dimineața Așez cărțile pe masă. Așezatul / așezarea cărților pe masă sau în relații de dependență marcate de prepozițiile spre, către etc.: De acolo urma să plece spre Veneția duminică. Plecarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
studenții. În interiorul relației de dependență, prin topică, se distinge funcția de atribut de cea de complement indirect: Predau cartea copilului.: copilului - atribut; Predau copilului cartea.: copilului - complement indirect. În desfășurarea relației de dublă dependență, topica distinge complementul predicativ, cu poziție postverbală, de atributul circumstanțial, care precede verbul-predicat: Mircea nu s-a mai dus la școală nepregătit.: complement predicativ Mircea, nepregătit, nu s-a mai dus la școală.: atribut circumstanțial În interiorul relației de interdependență, se distinge prin topică numele predicativ de subiect
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
predicativ poate primi articol hotărât dacă este determinat de un atribut: „Și iată cum în sfânta zi de Duminica mare mă trezii stăpânul în regulă al unei iepe mici și slabe...” (C. Hogaș, 144) Când se realizează prin adjectiv, poziția postverbală, coordonată cu desfășurarea flexiunii sale în baza acordului cu un termen nominal (pronominal) (subiect sau complement), se constituie în marcă distinctivă a complementului predicativ. Adesea, însă, adjectivul ocupă o poziție în imediata vecinătate a substantivului, asemeni atributului. Cu funcția de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
derivă probabil dintr-o constrângere care limitează prezența nominativului în structurile copulative la contextele în care nominalul în nominativ se acordă cu verbul. Cum verbul se acordă cu primul nominal (din motive pe care le vom detalia mai jos), pronumele postverbal nu poate fi în nominativ. Dacă N2 ar fi în nominativ, ar cere ca acordul să se facă cu el, ceea ce ar contraveni regulii ca acordul să se facă cu N1. Ca să nu intervină această "competiție" ireconciliabilă pentru acord între
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
poziție de topic. Aceasta este deasupra proiecției GFlex, astfel încât nominalul iese din sfera acordului. Verbul-predicat nu are acces la acest nominal situat prea sus, astfel încât caută alt nominal care să fie disponibil pentru relația de acord, iar acesta este nominalul postverbal. Se explică astfel de ce acordul se face cu N2 în limbi ca româna sau italiana. Dar de ce este diferită situația din limba engleză? Este de presupus că propozițiile specificaționale din engleză au aceeași structură, deci N1 ar fi tot într-
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
care se desprind din acest capitol, referitoare la acordul în structurile copulative specificaționale și în cele cu pseudoscindare, sunt următoarele: (i) În română, în propozițiile copulative nepredicaționale, acordul se face cu nominalul cel mai marcat, indiferent de poziția pre- sau postverbală a acestuia. Există o ierarhie a puterii trăsăturilor implicate în acord: persoanele I și a II-a au prioritate față de persoana a III-a, iar pluralul are prioritate în fața singularului. Pentru acordul din structurile copulative nepredicaționale din română, am adoptat
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
N1. Centrul sintagmei coordonate, conjuncția și, care este un operator "boolean"98, funcționează ca un predicat care, după adăugarea sa la N1 în Forma logică, se acordă cu conjuncții săi și asigură astfel trăsătura [+plural] a sintagmei coordonate. În poziție postverbală, în condițiile în care verbul este la singular, adăugarea ca adjunct a lui și N2 încă nu a avut loc, iar secvența coordonată N1 și N2 nu a devenit încă un grup cu trăsătura [+plural]. (c) Analiza scindării Această analiză
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și în GALR (II: 369-370), unde se oferă ca argument "sinonimia cu un tipar tranzitiv, conținând verbul-centru [a avea + poziția OD108]: Am teamă., Am greață., Am lehamite.109" (p. 370). Tot în GALR se oferă și argumentele pentru considerarea nominalului postverbal drept nume predicativ: - apariția unor adverbe în aceeași poziție (Mi-e greu, Mi-e bine), greu de explicat dacă poziția respectivă ar fi una de subiect, nu predicativă; - posibilitatea gradării acestor substantive numai în această poziție sintactică, argument puternic în favoarea
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
leneș, Sunt fricos, echivalente cu Mi-e lene, Mi-e frică); - prezența opoziției static - dinamic (Mi-e foame - Mi se face foame), opoziție ce caracterizează și structurile cu nume predicativ (Sunt fricos - Devin fricos). În gramatica generativă, elementul sau elementele postverbale sunt analizate ca o propoziție redusă (Stowell, 1978, apud Avram, 2003: 446-447). Astfel, în propoziția There is a man in the room, sintagma a man in the room este o propoziție redusă (engl. small clause). Același lucru a fost propus
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
existențiale fără dativ (E secetă, Sunt multe probleme) se află un operator locativ, care ține locul subiectului 113. Acest operator poate fi nelexicalizat sau exprimat prin dativ (mi-e...). Acordul la plural al verbului existențial este obligatoriu când propoziția redusă postverbală este la plural: (41) a. Sunt multe probleme. b. *E multe probleme. O explicație a acordului din (41) oferă Cornilescu (2008): operatorul locativ avansează din propoziția redusă, la fel ca dativul în propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
propozițiile cu locativ exprimat (dativul fiind, în esență, un locativ). Acest operator se acordă cu predicatul în propoziția redusă (acord de tip subiect-predicat); operatorul locativ nelexicalizat este subspecificat pentru trăsăturile phi și prin acord obține trăsăturile phi ale nominalului predicativ postverbal, în propoziția redusă. Prin avansarea operatorului, aceste trăsături sunt transmise verbului a fi. Putem face generalizarea că în construcțiile existențiale acordul se face la plural doar dacă nominalul are trăsătura morfosintactică de plural. Cum nominalele coordonate la singular nu au
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
GALR II: 363-366, Avram, 2001: 344-345, Iordan, 1954: 606-607) sunt rezumate în schema de mai jos. La rezultat am indicat doar genul, nu și numărul deoarece numărul este peste tot același (plural). Regulile sunt valabile indiferent de topica pre- sau postverbală a subiectului, în condițiile în care niciunul dintre conjuncți nu este reliefat în raport cu celălalt (prin sintagme ca mai cu seamă, îndeosebi, în special etc.): (90) m.sg. + f (sg./pl.) → f. m.sg. + n. (sg./pl.) → f. m.pl. + f. (sg/pl.) → acord
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
copii xerox după documentele semnate. Descrierea contextelor cu dublare de mai sus arată că prezența cliticului de dublare se asociază cu anumite trăsături semantice ale nominalului. Foarte general spus, dublarea clitică este prezentă când complementul este +specific (în topica nemarcată, postverbală). 3. Argumente pentru a analiza dublarea clitică drept acord Argumentele pentru a analiza DC drept acord sunt diverse: (i) Argumente diacronice. S-a observat de mult că, cel puțin în limbile indo-europene, morfologia verbală de acord provine din elemente care
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
complexului clitic, iar mărcile de acord nu manifestă nicio variație, în mod tipic, ocupând poziții fixe în interiorul domeniului flexionar al verbului. Cliticele de dublare a complementului direct din română își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (24) îl dau; o voi da; am dat-o; dă-o; o să îl dau Prin contrast, mărcile de acord ocupă poziții fixe în română. Pe larg spus, la timpurile necompuse, desinențele de persoană
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
vă, le). Distincțiile de gen nu sunt marcate la nicio persoană (spre deosebire de cliticele de dublare a complementului direct). (iv) Pozițiile fixe în raport cu verbul Cliticele de dublare a complementului indirect își schimbă poziția față de verb. Ele pot apărea în poziție preverbală, postverbală, între verb și morfemul de conjunctiv să: (28) îi telefonez; îi voi telefona; telefonează-le; o să le telefonez În tabelul de mai jos am rezumat rezultatele aplicării criteriilor lui Fuß (2005) la cliticele de dublare din limba română. Semnul [+] marchează
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
nominalul sunt în distribuție complementară, cum ar fi franceza, Kayne (1975) a susținut ipoteza că pronumele clitic este generat în poziția de argument nominal și se deplasează apoi spre verb. Cliticul exprimă trăsăturile phi și cazul, iar o categorie vidă postverbală exprimă rolul tematic: (34) a. Je le vois [e]. b. *Je le vois Pierre. Această ipoteză nu este aplicabilă la limbile cu dublare, deoarece argumentul este complementul (iar argumentele sunt unice). Dacă argumentul ar fi pronumele clitic, nu este clar
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
pe, ca un mijloc de a atribui caz nominalului. Cliticul și nominalul dețin același rol tematic. (iv) În structurile cu complement direct antepus și cu dublare, cliticul marchează poziția noncanonică a complementului, care este antepus, fiind topicalizat. Poziția canonică este postverbală. Cliticul pronominal este inserat pentru a exprima cazul nominalului antepus, care este într-o poziție nespecifică și al cărui caz nu este marcat prin prepoziția gramaticalizată pe (deoarece nu este +personal): (35) a. Scaunul l-am rupt. b. *Scaunul am
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]