34 matches
-
multă vreme. Unul era misterios, tăcut, poate cam trist, dar își simțea din plin tinerețea, vitalitate, setea de viață. Era atrăgător, avea succes la femei cu acel look aspru și tandru în același timp, cu un touché de lirism, simțire potică. Se vedea că era un om la locul său, independent, puternic, capabil chiar de a filozofa. Plin de siguranță tocmai pentru că știa că nu era nicăieri în siguranță. Avea curajul de a râde și curajul de a plânge, curajul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
55Pătruns de dorul neștiutei Verguri S-au dus să ceară sfat la sânta - Miercuri. Alai, convoi, - îi zise atuncea sfânta, Napoi trimite, nu lua nimica Și singurel te du de-ți cată ținta, 60Căci strimt e drumul și e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avântă, Ca gândul sboară-n lume fără frică, Dar dacă vrei s-o afli, ține minte: Nu stă în valea - aducerei a minte. 65Porni în lume, singurel, în toiu-i. Îl duce calu-i frățior
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Neajunsă de soare, Coaptă la pământ Neajunsă de vânt. - Vinde-ți, mamă, rochița Și-mi deschide temnița, Vinde-ți, mamă, papucii Și-mi deschide butucii, Ca să ies la codru des Și din el să nu mai ies, Numai sara la potici Să culc mândre și voinici, Să-mi fac bani de cheltuială Și straie de primeneală. 232 {EminescuOpVI 233} L. SOCIALE 217 Frunză verde de piperiu, Noi am fost cinstiți boieri, Ne-a bătut un bărbieriu, Cu cureaua briciului Tot de-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Mai mândră arăta la-nfățișare/ Decât un pui de păr când dă în floare,/ Mai gingașă ca lâna unei miele.../ La brâu ține un săculeț de piele/ Cu bumbi gălbui și ghinde de arnici./ Nu-i om, oricâte drumuri și potici/ Ar fi bătut pe lume, să mai știe/ Așa fătuță mândră și nurlie./ Iar pielița-i lucioasă semăna/ Cu-n galben proaspăt din tarapaná./ Cât ce privește glasul, nevestica/ Se măsura în ghiers cu rândunica./ La țopăit era neîntrecută, / Părând
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
mari îndemînări tehnice (rime interioare, armonizare a colorilor țipătoare). O galerie de "caractere" este alcătuită numai dintr-o combinație obiectivă de proverbe și zicători, plină de nuanțe invizibile, de o truculență genială. Iată tipul sintetic al indolentului: Când umblă prin poticele Umblarea-i e-ncovoiată Parcă e luat din iele. Ca la pisica plouată. Te uiți la dânsul și parcă La o treabă când se scoală Tot prin străchini goale calcă. Parcă are ouă-n poală. Umblă parcă treieră la mărăcini
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
se-nalță, se izbește Peste corbul ce zărește În prăpastia adâncă. Hoțul lui Alecsandri e cam în stilul piraților romantici, grandilocvent, teatral, omorâtor de ciocoi (genul lui Ed. About pare evident): Iar ciocoiul cum se pleacă, De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Și de fală se dezbracă! Am doi zmei de bună cale, Doi!... nici vântul nu-i întrece! Am tovarăși doisprezece Și la brâu patru pistoale. Ceea ce supără îndeosebi pe cititorul de azi este erotica lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
loc, În timpurile fericite, Întîlnirea, dezmierdarea, libovul: „Acei munți pînă la nouri, acele stînci despicate, Ce răsună de suspinul dragostelor Înfocate, Acei copaci nalți și mîndri, marturi cu a lor umbrire De dezmierdări, de voroave, de libov și de iubire, Potica acea vestită ce-o treceam cu groază mare, Dar ne Înlesnea prilejul de-o furișă sărutare, RÎpele Întunecoase ce ferea cu tăinuiri A desfătărilor noastre Înfocaie Întîlniri, Apele acelea-n care, pe furiș, În scăldătoare, Te prindeam, ochilor, spuneți, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
clocotul pasiunii: „Munții Înalți pînă la nouri, păraie prin stînci vărsate, Codri cu copaci sălbatici printre petre răsturnate, Prăpăstii peste prăpăstii, adîncimi Întunecoasă, Unde zmeura și fragii și mura cea mai frumoasă Cresc În voie despre oameni, că numai cîte-o potică Slujește la bieții bolnavi de trecut cu marc frică, Acolo, bietul Ikanok, acolo, biata Zulnie S-o-ntîlnit, ah, cine poate Înlîlnirea lor s-o scrie! Orice condeiul s-arăte, orice graiul să rostească. Nimic spre asămănare nu pot să Închipuiască!” Există, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ne Întoarcem la exilul erotic și la peisajul exilului. Grandoarea, sălbăticia lui protejează micul spațiu intim, ocrotitor: „locul cel tăinuit” unde trupurile sînt la adăpost și sufletele trăiesc În liniște. Însă acest peisaj este scris la imperfect: „ne lesnea”, „ferea”, „potica [...] ce-o treceam” etc. A devenit deja opera trecutului. Trăiește doar În amintire prin efortul unei imaginații fidele. Acum, În exil, poetul este În căutarea unui peisaj asemănător. „Caut cerc peste tot locul vrun pustiu, vro adîncime”, spune exilatul sentimental
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]