380 matches
-
departe se poate pentru a explica și a situa vizionarismul lui William Blake într-un context universal. Exegeza vizionarismului este, prin excelență, una a deschiderilor. Distincția dintre poezia fotografică și cea cinematică (p. 47) solicită apelul la vorticismul lui Ezra Pound. Relația comparativă Blake-Novalis merită extinsă. Viziunea onirică, cu sau fără ancorări în Jung, ar putea conduce până la Dimov. Profetismul și ocultismul impun o confruntare mai stăruitoare cu esteticul atunci când e vorba de literatură. Caracterul elaborat al viziunii estetice vine oare
Un patapievicios by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11279_a_12604]
-
niște parabole sau banchete metaforice. Totdeauna, într-o măsură mai mare sau mai mică, limbajul literaturii de ficțiune a fost indirect, ambiguu, esopic, sofisticat (metafora nu e, în nici un caz, rudimentară!), de la Platon la Shakespeare și de la Gongora la Ezra Pound. În anumite epoci, precum aceea comunistă, această caracteristică a limbajului românesc ori poetic a fost exploatată conștient ca o formă de conturnare a cenzurii și de acces la adevărurile unei lumi bazate pe minciună. Și ce vrea să spună că
Scriitorii vechi și criticii noi by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14943_a_16268]
-
mult decât morala oamenilor. Citesc Dubliners (Oamenii din Dublin) de Joyce, sunt cincisprezece nuvele splendide, fără timp. Joyce le-a scris când avea douăzeci de ani trimițându-le unei edituri în 1912, publicate după doi ani, grație intervenției lui Ezra Pound. Joyce trăia atunci în exil, la Trieste, își întemeiase o familie și preda engleza, considerându-se mereu nimic mai mult decât un scriitor. Atunci îl cunoaște și pe excepționalul scriitor Italo Svevo, care-l va influența enorm. Nuvelele au fost
Jurnal suedez by Gabriela Melinescu () [Corola-journal/Journalistic/14879_a_16204]
-
bază încă din anii studenției. Sînt ocupați să se certe cu poeții din generația anterioară, dar nu au citit niciodată cum trebuie Wordsworth, Keats sau Yeats. Sau, legat de modernism, știu de Zukofsky, dar n-au studiat niciodată Cantos de Pound sau Tărîmul pustiit de T.S. Eliot. Iar, chiar dacă lucrează pe Cantos, nu le citesc, ci doar le folosesc ca un exemplu de fascism. Nu mai există discuții interesante despre literatură, iar persoanele pe care le angajăm la Stanford fac orice
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
Charles Bernstein a spus cîndva că în loc să facem o analiză derrideană pe Gertrude Stein mai bine am face o analiză steiniană pe Derrida. Este adevărat - cei mai buni critici sînt ei înșiși scriitori. Mă gîndesc la începutul secolului douăzeci, la Pound și Eliot - oricît ne-am ciondăni cu ei, au stabilit standarde care au funcționat decenii, au învățat generații întregi ce este poezia și așa mai departe. Virginia Woolf a fost și ea un mare critic în multe privințe. Poeții-critici care
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
care are ceva de zis despre literatură. Știe extrem de multe despre romanticii englezi, iar The Anxiety of Influence este o carte de teorie valabilă și foarte bună. Dar mie nu mi-au plăcut niciodată vehemențele lui în privința lui Eliot sau Pound și nici viziunea lui asupra lui Wallace Stevens pe care îl consideră cel mai mare poet modernist. Acum zece ani, vorbeați în cartea dv., Radical Artifice (Artificiul Radical), despre poezie într-o epocă dominată de mass media. Ce s-a
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
1949, Peter Ackroyd, cititor și autor precoce (respectiv la vârsta de cinci și nouă ani), este, după multe voci critice, cel mai însemnat și cu certitudine cel mai prolific autor britanic contemporan. Printre volumele publicate de el se numără: Ezra Pound and His World (1980), The Great Fire of London (1982), The Last Testament of Oscar Wilde (1983), T.S. Eliot (1984), Hawksmoor (1985), Chatterton (1987), First Light (1989), Dickens (1990), English Music (1992), The House of Doctor Dee (1993), Dan Leno
Peter ACKROYD - Mintea este suflet by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/15460_a_16785]
-
Patocka în frunte îi este datoare), Richard Strauss, Gottfried Benn, von Doderer, Drieu la Rochelle, Céline (în 1992, jumătate de secol după război, un prefect indignat refuză să-i declare casa monument istoric); partizanii lui Mussolini: Pirandello, Malaparte, Marinetti, Ezra Pound (luni de zile, armata americană l-a ținut ca pe o fiară într-o cușcă, sub soarele arzător al Italiei; în atelierul său din Reyjavik, Kristján Davidsson îmi arată o fotografie mare de la el: "De cincizeci de ani, mă însoțește
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
spus, nu văd - repet - de ce ar trebui judecate cu mai multă severitate rătăcirile lor decît cele nu mai puțin încărcate de consecințe ale mult prea zeloșilor „ingineri ai sufletelor” din epoca hei-rup-ului conunist). Dar francezul Céline? Dar poetul american Ezra Pound? E vorba în aceste două din urmă cazuri de doi dintre cei mai influenți artiști ai cuvîntului din secolul nostru, ale căror opere au atras pe orbita esteticii lor generații de tineri scriitori, dar care au stîrnit totodată repulsia lumii
Alb și negru by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13431_a_14756]
-
O dovedesc într-o măsură și recent publicatele Scrisori către NRF, al căror destinatar predilect era aristocraticul editor Gaston Gallimard. Răspunsurile acestuia, ponderate, politicoase, pline de nedezmițită curtoazie, contrastează izbitor cu tonul „scrisorilor”. În schimb, în relațiile cu semenii, Ezra Pound pare să fi fost generozitatea și omenia înseși, ajutîndu-i pe cei mai tineri sau mai puțin norocoși decît el - nu numai cu informații, sfaturi și idei, dar și în plan material. Iată cum îl descrie Ernest Hemingway în volumul său
Alb și negru by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13431_a_14756]
-
un fond care să-i permită d-lui Eliot să părăsească banca și să scrie versuri, fără nici un fel de griji materiale”. Aproape că nu-mi venea a crede ochilor citind toate acestea. Mă întrebam dacă era vorba de același Pound pe care istoria l-a consemnat ca pe unul din cei mai feroci și activi antisemiți din perioada celui de al doilea război mondial, cînd prin articolele sale inflamatorii și turneele sale de conferințe lansa neobosit, de la înălțimea staturii sale
Alb și negru by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13431_a_14756]
-
mai feroci și activi antisemiți din perioada celui de al doilea război mondial, cînd prin articolele sale inflamatorii și turneele sale de conferințe lansa neobosit, de la înălțimea staturii sale poetice, cele mai otrăvite atacuri împotriva neamului evreiesc... De același Ezra Pound, care, judecat după război în America, s-a declarat nebun pentru a scăpa de pedeapsa cu închisoarea pe viață sau chiar scaunul electric, petrecînd 13 ani într-un ospiciu. Spre deosebire de Céline (sau de Richard Wagner, ca să ne întoarcem în timp
Alb și negru by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13431_a_14756]
-
pedeapsa cu închisoarea pe viață sau chiar scaunul electric, petrecînd 13 ani într-un ospiciu. Spre deosebire de Céline (sau de Richard Wagner, ca să ne întoarcem în timp la o altă pildă, deja menționată, de sciziune între artist și caracterul său), la Pound disparitatea nu este numai între estetic și etic, ci - în plus - între diferitele aspecte ale eticului. Asemenea contradicții nu sînt ușor de explicat, oricît am ține seama de natura imperfectă a omului, de faptul că nu sîntem îndeobște nici demoni
Alb și negru by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Journalistic/13431_a_14756]
-
șters care o însoțește în primele două călătorii, este doar o proptea narativă și nici măcar atât, căci nu lui îi dă Alisa replicile. Pentru a mai învia atmosfera, naratoarea dialoghează fantezist cu motanul Alleng (spiritul lui Ginsberg) și cu Ezra (Pound), apoi cu De la Vega, în timp ce toți cei care mai apar în carte sunt botezați pe loc: Socrate, Cercelatul, Pișat Rece, Girlie, Tarzan cel Gureș etc. Sunt surprinse, ca într-un jurnal de călătorie (excelent scris, de altfel, mai ales „delirul
În cheia sexualității by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13467_a_14792]
-
cu ceea ce numim, dacă nu "tradiția americană", atunci cel puțin o importantă direcție a acesteia, unde impulsul nu îl reprezintă continuitatea, ci, tendința opusă, de ruptură și reînnoire perpetuă. Îndemnurile sale converg în acel "make it new", așezat de Ezra Pound la temelia programului său modernist și reluat, periodic, în manifeste pe aceeași temă. Un motiv de a vedea în Orfeu, sau mai degrabă în întruparea sa americană, nu numai pe Poetul capabil să transfigureze, prin cuvînt, geografia Americii și oamenii
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
la noi, postmodernii? Cel dintîi care a folosit în mediul românesc cuvîntul postmodern, după cum ne informează Mircea A. Diaconu, a fost Alexandru Mușina, în 1981, referindu-se la un soi de lirism ce urmează modelul modernist, impus de Eliot și Pound. În 1986 poetul nostru reia subiectul, apreciind "curentul" în cauză ca fiind "caracterizat printr-o anume epuizare a invenției, prin sentimentul că tradiția nu e sufocată, prin eclectism și reluare/sinteza ( în cheie ironică și parodică) a tuturor formelor/ manierelor
Subistorie și supraistorie (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13981_a_15306]
-
și masa cu tălmăciri, din celebritățile acestui țărm rugos. Eu, iubind viile terasate de la Cinque Terre, ca pe orășelele Umbriei, găsind vila lui Montale ușor, sau casa lui Sbarbaro, bând o cafea la Rapallo, între două trenuri, unde de Ezra Pound abia se mai știe. Eu, tălmăcindu-l pe Caproni, singuraticul, citindu-i versurile despre ascensorul cu care urca deasupra Genovei, la Casteletto, cum ar urca, spune el, în Paradis, iar eu abia în Purgator, sperând în focul purificator, eu, un
Poezie by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7123_a_8448]
-
abisal ca hermeneut unic în virtutea nu mai puțin unicei șanse a consangvinității. Dacă în planul culturii europene și transatlantice opera lui Brâncuși a fost supusă unei unei atente analize, de la observațiile mai mult sau mai puțin sistematizate ale lui Ezra Pound și James Joyce și pînă la cele mai recente ale lui Marielle Tabart și Eric Shanes, în România ea a fost sistematic o sursă inepuizabilă de fabulații. Cu excepția venerabilului poet și istoric de artă Barbu Brezianu, cercetător lucid și profund
Sculptura fără istorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13286_a_14611]
-
admirativ omagiu adus de Paola Molă - autoarea esențialei monografii italiene Studi șu Brâncuși (Solchi, Milano, 2000) și curătoarea recentei expoziții de la Veneția - gândirii și verbului sculptorului de la Hobița. Selecția propriu-zisă este urmată de traducerea italiană a eseului Brâncuși de Ezra Pound, publicat în 1921 în paginile revistei new yorkeze "The Little Review", apoi de cea a studiului Constantin Brâncuși. A Summary of Many Conversations, publicat în "The Arts", New York, n. 4, iulie 1923 și atribuit în mod tradițional lui Michael Middleton
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
cu rădăcinile sale românești, în preistoria citadina și pastorala din Carpați, din dialogul artei moderne. Brâncuși a avut relații strânse cu poeți și literați contemporani, de la Apollinaire la Radiguet. Astfel, primul eseu asupra operei brâncușiene a fost scris de Ezra Pound. Poezia lui Lucian Blaga, Pasărea sfântă, reprezintă probabil comentariul cel mai semnificativ asupra Măiestrei brâncușiene. Prezentarea personalei de la Brummer Gallery din 1926 a fost făcută de Paul Morand. În atelierul sculptorului din Impasse Ronsin se află portretul făcut de Joyce
Brâncuși în secolul XXI by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/12012_a_13337]
-
monopolizează propria generație literară, face victime și emuli chiar după patru decenii, are celebritate, glorie și trecere la "publicul larg". M.I. e, pentru liceeni și gospodine, un anonim, îl apreciază doar cunoscătorii (adică filologii "rasați", care-l citesc pe Ezra Pound), optzeciștii (sau o parte a lor, cei care flutură stindardul postmodern) pentru care e un "guru", un inițiat. M.I. e un fel de vagabond în zdrențe textuale, vorbitor al unei limbi "imediate, poticnite, fade, unisemnificante", cu un vocabular "de obște
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
mai puțin romanțate. Evoc sumar unele episoade fără a intra în detalii. Pomenesc astfel în treacăt, restrângându-mă la Paris, năvala conquistadorilor literari americani după întâiul război mondial. În cartierul Montparnasse, la Coupole, Rotonde, Select își găsiseră sediul Hemingway, Ezra Pound, Scott Fitzgerald, John Dos Passos, antrenați în dispute de idei înfierbântate, în întreceri sportive de amatori, examene de virilitate, în beții fără sfârșit. În răgazul interbelic, la Viena și la Berlin, artiști și scriitori de seamă puteau fi găsiți în
Uși deschise by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/12965_a_14290]
-
spre Oscar Wilde, George Bernard Shaw și TS Eliot (care și-a scris cele cinci drame exact când Harold Pinter debuta). E de remarcat că, la fel cum William Butler Yeats - care l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu - a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
spre Oscar Wilde, George Bernard Shaw și TS Eliot (care și-a scris cele cinci drame exact când Harold Pinter debuta). E de remarcat că, la fel cum William Butler Yeats - care l-a avut ca secretar literar pe Ezra Pound și a scris poezie chiar și după ce Eliot a publicat Tărâm Pustiu - a rămas un poet de răspântie dar nu a devenit unul modernist, Eliot a continuat să scrie drame poetice moderniste chiar și după ce Harold Pinter a adus în
Harold Pinter - un alt fel de literatură by Lidia Vianu () [Corola-journal/Imaginative/11217_a_12542]
-
rînd), de împlinire: "în privința scrisului, n-aș putea să folosesc un cuvînt dintr-o sferă negativă. Bucuriile scrisului sînt sănătoase, stabilizante - ai un proiect, privești înainte, îți Ťrezolviť într-un fel rănile trecutului (Ťtrecutul, ca o rană purulentăť, spune Ezra Pound), chiar și ale prezentului. Este cu atît mai reconfortant să scrii un roman, pe măsură ce el se ramifică și se complică, ai o stare specială, pe care nu pot să o traduc (exaltare, încîntare, speranță). Sigur că ai momente de îndoială
Un roman fără vîrstă by Sanda Cordoș () [Corola-journal/Imaginative/11978_a_13303]