63,039 matches
-
oficială pentru oamenii de cultură ai redacției, colaboratorii noștri, nume marcante, nu au scăpat de emoțiile intrării la un concert sau altul, cu acreditare fără loc la Ateneu, cu un bilet de ultimă secundă, deși, și asta e o altă poveste, critici muzicali sînt din ce în ce mai puțini. La concertele de la Sala Palatului s-a întîmplat să văd, anul acesta, multe, foarte multe locuri goale, clasica poveste cu invitații neonorate sau cu prezențe cel puțin bizare, poftite altminteri, deloc melomane, sosite strict pentru
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
fără loc la Ateneu, cu un bilet de ultimă secundă, deși, și asta e o altă poveste, critici muzicali sînt din ce în ce mai puțini. La concertele de la Sala Palatului s-a întîmplat să văd, anul acesta, multe, foarte multe locuri goale, clasica poveste cu invitații neonorate sau cu prezențe cel puțin bizare, poftite altminteri, deloc melomane, sosite strict pentru mondenități. Și asta face parte din joc, la urma urmelor, dacă pînă aici regulile au fost respectate. Cînd știu cîți oameni de cultură, cu
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
de fel. Cînd am plecat de la spectacolul Juliei Migenes, am căutat luna. Era acolo, destul de înfiptă pe cer și în atitudine, ca pașii tangoului în pămîntul argentinian. Și fermă, și parșivă, abandonată în lascivitate, în tristețe, în gustul bucuriilor uitate. Povestea Argentinei, a tangoului, a femeilor și bărbaților care trăiesc, care îl dansează, care mor, a iubirilor pasionale amestecate în pașii lor, a crimelor, mizeriei, suferinței, sărăciei. O poveste rostită, interpretată, jucată, cîntată, dansată de Julia Migenes cu o simplitate răvășitoare
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
fermă, și parșivă, abandonată în lascivitate, în tristețe, în gustul bucuriilor uitate. Povestea Argentinei, a tangoului, a femeilor și bărbaților care trăiesc, care îl dansează, care mor, a iubirilor pasionale amestecate în pașii lor, a crimelor, mizeriei, suferinței, sărăciei. O poveste rostită, interpretată, jucată, cîntată, dansată de Julia Migenes cu o simplitate răvășitoare, într-o atmosferă poetică de one-women show, acompaniată de muzica lui Piazola, de contrabas și bandoneon, de pian, de chitară, de vioară și de un dansator extraordinar, un
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
prezență episodică, care răscolește pe scenă voluptăți. De toate felurile. Apariția Juliei Migenes mi-aduce ceva din amintirea Lolei Blau, a ideii lui Dabija, a performanței, fără fla-fla-uri, a Maiei Morgenstern. O performanță conținută, asumată, și aici, și acolo, în poveste, în arta actoriei, nu în demonstrații perisabile. Cuvîntul, ca și gestul, ca și dansul, ca și sunetul, costă. Lumina de pe scenă, selenară, stranie m-a condus afară și nici n-am simțit cînd m-a preluat Luna. Cîte tangouri n-
Sindromul Zacharias by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11238_a_12563]
-
Gabriel Liiceanu M-a impresionat teribil, când am citit-o prin anii '70, o poveste a lui Mŕrquez în care era vorba despre un înger căzut în curtea unui țăran. Și pe care țăranul, inventiv, îl închide într-un țarc și percepe taxă de vizionare. Pentru țăran, valoarea optimă de întrebuințare a îngerului era pitorescul
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
printr-o simplă formulă, că a venit. ,V-am privit în toate zilele astea. Cred că aveți tot ce își poate dori un om". Și apoi îi spun ce mi-a trecut prin minte atunci când l-am văzut la aeroport, povestea cu frumusețea zeului în crepuscul. Și deodată, masca superbiei pe care o ținuse trei zile pe chip, masca celebrității sigure de ea, îi cade. Și, cu o tristețe în glas pe care nu o au decât cei care, condamnați la
Trecerea lui Vargas Llosa prin România by Gabriel Liiceanu () [Corola-journal/Journalistic/11222_a_12547]
-
susțin despre Coelho că e un mare scriitor, dar în nici un caz nu mi se pare un romancier pe care să-l trimiți la plimbare, cu formula lui literară. Că romanele lui inițiatico-sapiențiale nu-mi spun mare lucru și că poveștile imaginate de el îmi stîrnesc curiozitatea la început, după care încep să mi se pară forțate, astea sînt rezerve care nu mă împiedică să constat că scrie bine ceea ce își propune să facă. Nu cred că succesul la public, fie
Războinicul Becali nu l-a dovedit pe Coelho by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11244_a_12569]
-
spectator... Un critic literar nu are această cenzură a publicului, pentru că latura utilitară a recenziei s-a pierdut în negura istoriei literare." Că printre rînduri se străvede un anume autor și-un profil ,special" de critic, e deja o altă poveste... Ceva mai optimistă, Gabriela Gavril scrie despre schimbările în bine, despre absorbirea prozei noastre într-un sistem. Numai că în puzzle, crede Doris Mironescu, nu prea venim cu nimic al nostru, ne lipsește, care va să zică - referirea la eroul ,nespecificat" al lui
Printre degete. De fapt, pe degete... by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11246_a_12571]
-
și pedeapsă. Deținând aceste elemente, n-a discutat cu T.M. despre eșecul revoluției, îi ardeau buzele să-l consulte cu privire la psihologia abisului, deși știa că interlocutorul său vine de pe o altă spirală a cugetului. I-ar fi putut nara o poveste grotescă, în care ridicolul se îmbina cu tragicul. I-ar fi arătat cum se instituie dependența față de rău, perorându-se despre virtuțile binelui. În numele adevărului și al dreptății, se practica tortura cea mai grosolană (întemnițatul era forțat să stea în
Micile infirmități ale oamenilor mari by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11194_a_12519]
-
la analiza ultimei lui pelicule, Million Dollar Baby. După mine, e mai slabă decât Misterele Fluviului, dar e posibil ca asta să se fi întâmplat din cauza structurii aranjamentului de actanți. Aici e triunghiular. Odată stabilit astfel, fiecare personaj aduce o poveste corolară care se desfășoară în paralel: Scrap (Morgan Freeman) aduce narațiunea lui Danger, protejatul lui, Maggie (Hilary Swank) pe cea a familiei ei grobiene, iar Frankie (Eastwood) contribuie cu firul narativ de bază, împănat cu vechile lui traume și cu
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
au concluzionat că O fată de milioane, al 25-lea film al lui Eastwood, este cel mai bun de până acum pentru că se reîntoarce la narațiunea clasică și directă. E drept, există vocea unui narator, Scrap, care te ghidează prin poveste. Dar aceasta nu e lineară (spuneam că planurile se întretaie), iar personajul, chit că nu se pretinde omniscient, pentru că narează în retrospectivă, îți aruncă nade anticipative ca să te țină în priză, plus că sînt anumite indicii vizuale - scăunelul - redundante care
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
omniscient, pentru că narează în retrospectivă, îți aruncă nade anticipative ca să te țină în priză, plus că sînt anumite indicii vizuale - scăunelul - redundante care îți induc senzația că obiectul în cauză va fi declanșatorul tragediei. Așa că mai degrabă aș spune că povestea e suficient de subtil manevrată ca să pară directă, spusă de la om la om. Poate senzația simplității e dată de replicile foarte la obiect, de dialogurile laconice. Care sunt compensate, și acest lucru singularizează acest film, de un excelent joc corporal
Un regizor de milioane - la propriu by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11239_a_12564]
-
Un exemplu sugestiv în privința politicilor culturale care se practică la noi mi se pare unul colateral literaturii, dar petrecîndu-se după același tipar - acel proiect cultural care a înghițit niște milioane de dolari și al cărui nume se poate potrivi cu poveștile de genul celor spuse aici - Eterna și fascinanta Românie... Fiindcă de acolo ne tragem, cu tot cu literatură și cultură și tot acolo ne întoarcem (același cerc vicios) cu șanse minime de a răzbate în universalitate. în ce mă privește, pot afirma
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
să rupă gura tîrgului în Occident sună mediocru și în versiunea lor autohtonă, umflată artificial prin politici culturale aidoma celei prin care sînt traduși. Ar mai fi de adăugat un lucru care face parte dintr-un capitol separat al aceleiași povești. Și anume că există autori de valoare din cei apăruți după ^90, care nu prea au șanse să se impună prin traduceri (datorită desigur tot politicii culturale practicate aici) și care au greutăți și în a fi apreciați în România
Povestea unei literaturi mici by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/11247_a_12572]
-
cumințenie a spiritului paulin, devenit din raționalist aproape un mistic catolic, nu strică însă cu nimic reușita unor povestiri ca Orestone, Proiect de exterminare, Cel mai mare scriitor, Librarul neverosimil, Domnul Baldassarre, cele mai bune din întreg volumul. Orestone e povestea unui pierde-vară, ,artist care s-a lăsat de meserie" și ,meșteșugar decăzut" care ajunge pînă la urmă cerșetor. Adevărata lui artă e, în realitate, aceea de ,a imita glasul tuturor animalelor, inclusiv al omului", lucru care însă nu-l ajută
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
Adevărata lui artă e, în realitate, aceea de ,a imita glasul tuturor animalelor, inclusiv al omului", lucru care însă nu-l ajută prea mult în lupta pentru supraviețuire. Personajul, creat cu o doză serioasă de umor absurd, e inubliabil, iar povestea, deși compusă din cîteva detalii și un fir narativ expediat rapid, e circulară, explicită și tradițională. Dar nu mai puțin frumoasă. La final, Orestone e înfățișat ca cititorul cărților anonime, acelea anonime pe care naratorul (instanța naratoare din toate povestirile
Papini and Papini by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Journalistic/11242_a_12567]
-
altă parte dezvoltarea spirituală determinată de răspândirea școlilor la orașe și de studierea intensivă a autorilor antici în universul clerical și latin. Referințele culturale ale celor doi îndrăgostiți sunt latine și savante - însă, prin reflecțiile și atitudinea lor în fața iubirii, povestea de dragoste circumscrisa în cadrele retorice ale acestei corespondențe se apropie de schemă unui român de curte. Cele 116 de ,piese" ale corespondentei traduse și prezentate de Sylvain Piron s-au păstrat într-un manuscris provenind de la abația din Clairvaux
Moderna Héloise by Monica Joita () [Corola-journal/Journalistic/11243_a_12568]
-
Simona Vasilache Multă vreme n-am înțeles, în povești, de ce apa moartă nu omoară și apa vie nu învie. Adică din ce pricină Făt-Frumos își vine-n simțiri doar stropit, pe rînd, cu amîndouă licorile. Nici acum nu știu, de-adevăratelea, răspunsul, dar e, în tot cazul, la mijloc
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
spun pînă aici, că Oglinzile e-o carte tristă. Sau măcar melancolică. O carte despre neputințe și amînări, despre slava atît de ducătoare a clipei. Nu-i tocmai așa. Petru Creția scrie, nici nu ne-am aștepta la altceva, o ,poveste" sobră, aproape un tratat despre oglinzi. Nu despre fleacurile matlasate, păstrate lîngă pudrieră, ci despre apele adînci, încorsetate într-o ramă, prin care se strecoară, nu o dată, firicele de cinism. Cinismul galaxiei de lumină rece, al mărilor cu reliefuri nemișcătoare
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
și care-i prisosește soartei." Un simplu joc, un amuzament de vîrstă barocă, din care Petru Creția face un text încîntător și clasic. O șaradă cu morți și-nvieri care nu sînt, nici una, de-adevărat, cum nu erau, niciodată, în povești. Acolo unde eroul are un pieptene și maștera are o oglindă, instrumente fasonînd, amîndouă, o imagine disputată, egal, de rău și de bine. Și-așa se face, știe oricine se ferește de instantanee, că-n apele zvîcnind în credincioasele, dar
Ape-ape by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11250_a_12575]
-
fascinant și misterios al unei epoci prea puțin cunoscute, se mai poate vorbi de un personaj, Scribul, naratorul omniscient trăind în plină epocă a postmodernității. De altfel, există două zone de interes ale acestui roman. Una se află la nivelul poveștii, al întîmplărilor, intrigilor de palat, amorurilor, faptelor de vitejie și spaimelor generate de iminenta intrare în mileniul al II-lea (eveniment perceput la vremea respectivă ca un posbibil termen pentru sfîrșitul lumii) și cealaltă, la nivelul tehnicilor narative, al ,traducerii
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
vădit substrat ironic și, mutatis mutandis, ele ar putea trimite cu gîndul la notele lui Ion Budai Deleanu din }iganiada. Iată doar una dintre reflecțiile Scribului: Există o limită geografică și o limită de timp pînă unde răzbate înțelegerea. Doar povestea constituie a treia dimensiune, cea aptă de a da consistență faptelor. Întorcîndu-se la neînsemnatul scrib, ce le-ar fi spus tîrgovețului și țărăncuței din Bizanț ori din Burgundia personaje cum ar fi G.W. Bush, Vladimir - alt Vladimir... - Putin sau
Ispita Evului Mediu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11270_a_12595]
-
mai bine. Firește, am și prieteni, dar cu ei există anumite limite, te simți mai în largul tău în fața psihanalistului. LVR: Vreți să ne vorbiți puțin despre romanul recent publicat la noi, Libelula? Și despre cărțile viitoare? MP: Libelula este povestea unei tinere pictorițe aflată în fața succesului. Am scris și o piesă de teatru, Vies communes (Vieți obișnuite), care e istoria unei despărțiri, iar de curând s-a publicat la Paris ultimul meu roman, la aceeași editură, Le Dilettante: On s
Cu Martin Page by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/11263_a_12588]
-
luat drept îndrăzneală, astfel că, în ciuda substratului erotic, Legături bolnăvicioase nu are nimic scandalos, tînăra scriitoare nelăsîndu-se furată de o temă altfel tricky. Tensiunea erotică dintre cele două tinere studente nu se transformă într-un conflict sexual explicit și păstrează povestea, atît cît este, în zona sugestiei. Pe cei care nu citiseră prima ediție dar prinseseră din zbor gossip-ul cu lesbienele - căci, vulgar, cam așa s-a vorbit despre carte -, versiunea revăzută stilistic a Legăturilor bolnăvicioase (titlul mi se pare în
Erotism de atmosferă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11271_a_12596]