30 matches
-
aceleași proprietăți. Astfel infinitivul poate fi definit precis numai în cadrul fiecărei limbi în parte, dar nu și în general în toate limbile în care apare. ul în limba română este un mod impersonal și în general nepredicativ (vezi mai jos Predicativitatea infinitivului). Exemple de verbe la forma de infinitiv: "a spune", "a lucra", "a coborî". În lucrările românești de gramatică, infinitivul este ales ca forma reprezentativă a verbelor și folosit pentru a vorbi despre acestea în modul cel mai general, atunci când
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
situație similară ("A se agita!"). Altă posibilitate este aceea de a considera construcția infinitivală ca fiind eliptică de predicat: "(Îți comand, ordon" etc.") deșteptarea!", "(Se recomandă) a se păstra (la rece)!". În ceea ce privește propozițiile secundare, situația este ambiguă. Unii autori afirmă predicativitatea infinitivului: Într-o altă opinie, infinitivul, deși satisface, în cadrul structurii la baza căreia stă, cerința formală și semantică a predicatului, nu funcționează totuși ca un predicat veritabil, deoarece nu asigură decât coeziunea termenilor la baza căreia stă, nu și capacitatea
Infinitiv () [Corola-website/Science/316318_a_317647]
-
Dintre ele, infinitivul și gerunziul se pot construi cu subiecte și pronume reflexive prin care se exprimă persoana: "Ei au luptat pentru a fi noi fericiți", " Plecând el, am rămas singură", "ducându-mă", "amintindu-mi". Din punctul de vedere al predicativității, infinitivul și supinul prezintă o excepție când au valoare de imperativ: A se clăti după golire", De păstrat la răcoare". Indicativul exprimă o acțiune, o întâmplare sau o stare prezentată de vorbitor ca un fapt realizat în trecut, care se
Mod (gramatică) () [Corola-website/Science/316432_a_317761]
-
complex cu sens unitar”, împreună cu un verb predicativ („supin, la infinitiv sau la conjunctiv, sinonim cu infinitivul”). În această structură complexă, „semantic, rolul principal revine formei nominale sau conjunctivului; gramatical, rolul principal revine verbului cu sens modal, care poartă semnele predicativității.” (I, p. 204) Limitându-se la o descriere superficială a acestor categorii de verbe, autorii Gramaticii Academiei se opresc numai la verbele de modalitate, deși recunosc că „atât verbele de modalitate, cât și cele de aspect se disting prin conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
operatori modali” (Ion poate/trebuie să plece.) (p.255 ș.u.). Nici în interpretarea verbelor de aspect, nici în interpretarea verbelor modale, nu se face distincție explicită între verbe semiauxiliare (cu flexiune redusă la maximum în ceeea ce privește categoriile predicativității) și verbe predicative.Exemplele cu care se ilistrează cele două clase de verbe relevă aceeași nediferențiere: structuri cu operator aspectual: Ion în cepe să învețe., Casa stă să cadă. (vol.II, p.255), structuri cu operator modal: Ion trebuie/ poate
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în desfășurarea raportului semantic dintre verb (realitate lingvistică) și o acțiune (stare etc.) (realitate extralingvistică), interpretată prin enunțul sintactic - obiect al procesului de comunicare. Situat în centrul actului lingvistic, ca nucleu și condiție esențială a comunicării, verbului îi sunt imanente predicativitatea și temporalitatea. Pe de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o realitate extralingvistică, pe de alta, orice act lingvistic situează în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de o parte, activitatea lingvistică înseamnă raportarea, prin intermediul limbii, la o realitate extralingvistică, pe de alta, orice act lingvistic situează în timp și se situează în timp. Fiind o categorie gramaticală circumscrisă actului lingvistic concret, modul presupune aceste două coordonate - predicativitatea și temporalitatea, precum și înscrierea în opoziția categoriei gramaticale a persoanei. Se înțelege, de aici, că distincția moduri predicative - moduri nepredicative, asociată curent și cu distincția moduri personale - moduri nepersonale, nu are îndreptățire. Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
limbii române : propoziția, ca „unitatea de bază a sintaxei” (G.A., II, p. 7) și fraza - „unitatea sintactică superioară propoziției (...), constituită din două sau mai multe propoziții” (idem). Statutul propoziției de unitate de bază este asigurat de (1) predicație (sau predicativitate), "raportarea conținutului ei la realitatea obiectivă reflectată", (2) autonomie sintactică, semantică și comunicațională, (3) indici de predicație: „Propoziția este cea mai mică unitate a sintaxei care poate apărea de sine stătătoare și care comunică prin cuvinte cu indici de predicație
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pe lângă că sunt lipsite de autonomie, nici nu „comunică o judecată logică” (II, p. 7), de vreme ce în sine, "predicatul", realizat numai prin verbul copulativ, nu exprimă o idee predicativă: ideea predicativă (sens complex), tocmai pentru că "esența propoziției este predicația (sau predicativitatea)"(ibidem), se întemeiază în primul rând pe raportul de complementaritate verb copulativ + propoziția predicativă; în structura „Lumea-i... + cum este.” (M. Eminescu) există o singură idee predicativă, deci, nu doua propoziții. În sfârșit, se caracterizează totdeauna prin autonomie, în interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
însele" (F. Rastier, 1987: 44-47), după unii autori. După alți exegeți (J.-M. Adam, M. Bonhomme, 2005: 278), culoarea, formele conferă imaginii sensuri contextuale, determinate de capacitatea combinatorie, de "investițiile semantice" ale creatorilor; • absența conectorilor, a elementelor de legătură, a predicativității semantice din cadrul imaginiii - ca elemente sintactice are consecințe asupra logicii intrinseci a construcției imaginii. Argumentarea logică în imaginea publicitară este una de ansamblu și se realizează sub forma unor secvențe deductive. Suscită "rețele inferențiale aleatorii pe baza continuumului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
a spune că ceva există și că acest ceva are un nume. Ca atare, se ajunge astfel la o reevaluare a accepțiunii tradiționale a predicației, fiindcă ceea ce se consideră în mod obișnuit punere a temei este deja activat de o predicativitate nominală. În fine, nominația reprezintă forma evidentă de manifestare a conștiinței de sine a omului, prin raportarea lui la realitate, prin realizarea unei relații plurivalente între el și realitate și prin umanizarea realității. V. categorizare, dialectică, dialogism, glosocosmos, logosferă, punct
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relațiile și restricțiile de formă sau de topică pe care le impune componentelor; d) determină organizarea funcțională a propoziției prin funcțiile pe care le atribuie; e) nu permite, în limitele aceleiași propoziții, repetarea poziției prin coordonare; f) prin relația de predicativitate, grupul organizat în jurul lui are autonomie de comunicare; g) se actualizează, în mod caracteristic, printr-un verb la un mod predicativ. În privința caracteristicilor c și d, se poate aprecia că nu predicatul impune restricții de formă componentelor propoziției, așa cum nu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
morfologică cu clasa verbelor, la care se adaugă adjectivele (cu funcția de nume predicativ), substantivele (cu funcția de nume predicativ, predicativ suplimentar și apoziție), unele adverbe - relaționale (asemenea, aproape, departe, alături) și modalizatoare (desigur, firește) și clasa prepozițiilor. V. predicație, predicativitate COSERIU 1992; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; GA 2005. RN PREDICAȚIE. Accepțiile termenului predicație diferă în funcție de domeniul cunoașterii în care își găsește aplicarea. Din perspectivă logică, predicația constă în capacitatea unei unități logice de a atribui proprietăți obiectelor (non)animate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
specifice (care marchează modul, timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul predicativității o succesiune de cuvinte dobîndește autonomie enunțiativă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
timpul, eventual, numărul și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul predicativității o succesiune de cuvinte dobîndește autonomie enunțiativă și devine obiect al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și persoana). Se admite că o comunicare se realizează, de regulă, prin intermediul predicației, "funcție primordială a comunicării", concretizată prin capacitățile verbului de a dezvolta sensuri temporale, de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul predicativității o succesiune de cuvinte dobîndește autonomie enunțiativă și devine obiect al analizei discursului. V.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de persoană și de număr. V. predicat, predicativitate. DSL 2001. RN PREDICATIVITATE. Trăsătură pragmatică, predicativitatea se definește ca proprietatea unui predicat al enunțării de a pune în relație nucleul său semantico-sintactic cu realitatea extralingvistică exprimată, ancorată spațio-temporal și modalizată. Prin intermediul predicativității o succesiune de cuvinte dobîndește autonomie enunțiativă și devine obiect al analizei discursului. V. predicat, enunțare. DSL 2001. RN PREDISCURS. În 1958, J. Lacan a utilizat termenul prediscurs pentru a desemna subiectul înainte de a se realiza achiziția cuvîntului. Ulterior, M.
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
111 În alte studii se folosește, pentru a denumi același concept, noțiunea de "propoziție redusă" (engl. small clause). Termenul propoziție redusă face referire la istoria derivațională a acestor tipare, provenite din structuri bipropoziționale, în urma mai multor transformări: suprimarea morfemelor de predicativitate ale uneia dintre propoziții, suprimarea complementizatorilor, ridicarea unor constituenți din propoziția redusă în propoziția matrice. 112 Vezi interpretarea și terminologia din GALR II (2008: 194; 301-306). 113 În tipologia lui Carlson (1980), stage-level predicate. 114 Această distincție depinde de natura
[Corola-publishinghouse/Science/85018_a_85804]
-
fi menționată, apelează fără intermitențe contraproductive la fulgurațiile expresivității și valențele de precisă circumscriere a anticalofiliei limitate, iar asintaxismul său postmodern se relevă, din capul locului, ca teribil(ist)ă aglutinare de imagini expresionist-simpatetice mulate pe vectorii sintagmelor nominale cu predicativitate «extirpată» - sau numai «înjumătățită» - prin interactive funcționalizări dinamice ale modurilor nepersonale.“ Dincolo însă de lungimea frazelor, rămâne de neuitat stilul. În poezia lui Aurel Pantea, criticul remarcă „trei tipuri esențiale de motilitate regresivă“ și anume „coborârea voluntară edulcorată, coborârea injoncționată
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
durea etc.) vs. verbe de conjugarea a III-a (terminate în -e: a prinde, a ajunge etc.) vs. verbe de conjugarea a IV-a (terminate în -i/ -î: a iubi, a coborî etc.) * capacitatea de a forma singure predicatul propoziției/ predicativitate: verbe predicative (verbe care au înțeles de sine stătător și care, folosite la un mod personal, predicativ, pot forma singure predicatul unei propoziții: a iubi, a cere, a spera, a exista, a trăi etc.) vs. verbe nepredicative (verbe care nu
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
elementului cu rol de nume predicativ: a fi, a deveni, a rămâne, a părea, a însemna, a ajunge, a ieși, a se face, a se numi etc.); NOTĂ. 1. Același verb poate avea, contextual, valori diferite prin raportare la criteriul predicativității. De exemplu, verbul a fi este: verb predicativ El este acasă. ["se află"]; verb auxiliar El este ajutat de părinți. (marcă pentru diateza pasivă); verb copulativ El este foarte atent. (componentă a predicatului nominal este foarte atent). 2. Un verb
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
printre logisticieni, îl are Gottlob Frege. Ideea de bază a poziției sale în privința statutului logicii și a implicațiilor formalismului în discursul de tip filosofic, așadar și în privința legăturilor dintre lingvistic și ontic, dintre logic și ontologic, este aceea a socotirii predicativității după modelul conceptului de funcție. La fel de semnificativă în acest orizont tematic este și celebra teză Frege-Russell despre dubla semnificație a lui "este": copulativă și existențială; nu în sine, însă, pentru că diferența în cauză fusese gândită încă de la începuturile istorice ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exemplu, conceptul de "copac" are în extensiunea sa toți copacii de diferite soiuri și mai departe fiecare "individual-copac"; parcursul valoric al unei funcții este similar extensiunii unui concept. Pe de altă parte, nesaturația conceptului asemenea nesaturației funcției se exprimă în predicativitatea conceptului, anume în faptul că acesta cere o "întregire", posibilă în relația predicativă (așa cum funcția cere o întregire prin argument). Cum argumentul nu se confundă cu funcția, nici obiectul care cade sub un concept nu poate fi confundat cu însuși
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este un predicat (în posibilitate), în vreme ce obiectul poate fi subiect.36 Formula de logică a predicatelor în ordine istorică, prima construcție a acesteia din sistemul logicii simbolice se întemeiază pe identitatea formală dintre concept și funcție și pe ideea de predicativitate, după care conceptul, nesaturat, cum am văzut, se întregește prin preluarea unei "poziții" în relația predicativă. Pentru noi este însă important faptul că există o cale inteligibilă ba și legitimă din punct de vedere logic-judicativ-constitutiv, potrivit ideilor formulate mai sus
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este) P; (2) formularea unui sistem al categoriilor (predicamentelor) care își capătă sensul prin operația de predicare, adică în structura judecății (de predicație); (3) încadrarea logic-judicativă a "ființei veșnice", prezentarea acesteia printr-o descriere suficient întemeiată prin raportare la exigențele predicativității (adică ale judicativului). De aceea putem găsi în filosofia aristotelică temeiurile judicative ale întregii metafizici occidentale, al cărei obiect apare astfel: a) ființa și categoriile ca "determinații" ale ei; b) ființarea prin predicatele ei cele mai generale; iar dintr-o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]