171 matches
-
Creangă. Cînd serioase și erudite, cînd speculative, intime, sau umoristice, piesele acestui puzzle, aparent mult mai puțin "tari" decît capitolele cu cap și coadă, arată o foarte personală și interesantă relație cu autorul comentat. O mare diversitate de stiluri se prefiră cu această ocazie și lejeritatea aparentă a acestor notații, în interiorul unei "serioase" monografii, sparge tiparul și cîștigă cititorul. Apar astfel tot felul de amănunte captivante, cum ar fi istoria numelui lui Creangă. Scriitorul s-a vrut întotdeauna Ioan, Călinescu l-
O monografie spectaculoasă by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15169_a_16494]
-
o seară, l-a adus cu el pe Vladimir Ilici. Lui Marcel Iancu nu i-a venit să-și creadă ochilor - confirmă, de altfel, vizita în Jurnalul său: Prin fumul des, în atmosfera plină de zgomot, declamații și cîntece, se prefirau apariții neașteptate, precum impresionantul chip mongol al lui Lenin, înconjurat de un grup.5) Ba chiar i s-a atribuit lui Karl Radek ideea de a le fi «suflat» tinerilor de la Cabaret cuvîntul Dada (în rusește «da, da» înseamnă, ca
François Buot: O biografie a lui Tristan Tzara by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/13478_a_14803]
-
fiind tăcerea dlui Joiță nu-mi rămînea decît să cred că ori l-a nimerit vreo boală despre care e jenant să vorbești, ori că e o persoană discretă, ori că i s-a sugerat să se declare bolnav. Cînd prefiram aceste ipoteze, aflu că bolnavului i s-a promis postul de consul al României la Strasbourg. Cum promisiunea nu putea veni decît de la Cotroceni, de ce nu deschide dl Iliescu un cabinet de medicină alternativă unde să prescrie funcții în loc de medicamente
Demisii la ordin by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13559_a_14884]
-
moderni, care foloseau și ei intertextualitatea, postmodernii denudează cum ziceau deja formaliștii ruși procedeul, folosindu-l cu «ostentație și ironie» și obligînd receptorul la un dialog al aluziilor și descifrării". Resortul de căpetenie îl reprezintă "voluptatea estetă a inteligenței", care prefiră, alege, combină, ordonează: "ruptura este, prin urmare, și continuitate, chiar dacă atitudinea este parodică și pare neserioasă. Seriozitatea nu mai e, de altfel, cu putință decît în limitele ludicului". O "continuitate" nu doar față de modernismul de care postmodernismul nu s-a
Subistorie și supraistorie (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14008_a_15333]
-
Geo Vasile Două veacuri de istorie individuală (a personajelor) și de istorie colectivă (a românilor) se prefiră în paginile romanului Destine, semnat de Mihai Giugariu. Structurată în două părți sub genericul războiului, spitalului și închisorii, al martirajului mai ales pentru vinovății născocite, cartea se desfășoară pe două registre stilistice și temporale, unul evocator, amplu, narativ, și celălalt
În căutarea rădăcinilor pierdute by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12230_a_13555]
-
leac. Încă trei volume, apoi, Oglinda femeii (1986), Lumină din lumină (1993) și Cuvinte nou născute (2002), sînt despre cheful de-a migra și de-a ,trece" al elementelor. Despre dansul de funigei suflați în vîntul de miazănoapte, despre pămîntul prefirat cu pîine și descîntat cu vin. Despre călătorii: ,Dar eu m-am dus la regele mort/ privind adînc în ochii lui de rugină/ ascultînd cum ninge peste pămînt, / arătînd orbilor un trup de regină." Între lumi își împarte notele din
Șal cu ciucuri by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11495_a_12820]
-
de carnaval cu nebuni de treabă și sectanți inimoși, cu fete mici scriind la ziar fiindcă mama lor este alcoolică (se întîmplă în Fabrizia, ultimul capitol din carte). Ambiguități. De fapt, scene de epopee (povestitoarea, aceea de la început, traduce epopei) prefirate într-un desen animat absurd și crud, despre o copilărie făcută, mai ales, din vise vîndute în talcioc. O copilărie (și o viață...) de lucruri mărunte, dar încîlcite, de mascarade periculoase, sub golul unei cupole de circ. Explicația atîtor întîmplări
Roman de mistere by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11812_a_13137]
-
Cum Te-așteptam, iată că vine O boare rece care-aduce În caldul vieții veștejirea. Dau să mă sprijin de o creangă, Scad sub coroanele de raze, Mă subțiez în sul de cețuri, Nădăjduiam să Te întâmpin, Dar mintea-ngălbenește, se prefiră, Și îmi ajung absentă ca un templu Din care n-a rămas decât arcada. Ocol Vreau să mă rog, dar Te-am pierdut, Cuvintele dau roată-n aer Ca niște păsări fără cuib. În loc să-ngenunchiez, mă urc, Mă-mbrac în
Poezie by Monica Pillat () [Corola-journal/Imaginative/14595_a_15920]
-
și bine!" Ha! Ha! cât de furtunoase erau vremurile pe atunci, cum ziceau oamenii, ca pe vremea lui ^906, ca pe timpul răzmeriții... Conu Nicu se uită în crucea cerului și catadixi să-și zâmbească mărunt, ca și când din gură i se prefirau firele de soare ce-i jucau pe buze, tupilându-se, jucându-se de-a v^ați ascunselea, în mustața umflată pe buză. ,Ehe, acu-i bine, e liniște", mormăi el și se cutremură la gândul că rostise cuvintele astea, care
Un autor remarcat de E. Lovinescu la "Sburătorul" - Dan Faur () [Corola-journal/Imaginative/10258_a_11583]
-
fi putut fi înlocuite acele clipe de un text rulat cu repeziciune pe un ecran de calculator? Cum și cu ce să înlocuiești acel aer stătut, acel miros de praf învechit, acele raze de soare căzute prin lucarnă ori strecurate, prefirate printre două țigle ciobite ori desperechiate? Podurile de odinioară erau adevăratele MEMORY MEDIA, adevăratele depozitare ale AMINTIRII. Rătăcit acolo, în căutarea nu știu cărui obiect pierdut, sau bănuit, un nepot ar fi putut descoperi vrafuri întregi de amintiri, teancuri de gânduri și
Din Carnetul unui Pierde- Țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/10990_a_12315]
-
pînă la capăt cum ar fi corect. Iar acest capăt ar trebui să constea într-o întrebare - Întrucît a falsificat cenzură literatura care a trecut de ea? Aceasta e marea întrebare, iar răspunsul nu poate fi găsit decît luînd la prefirat literatura acelor ani, daca nu din interes, atunci măcar dintr-o minimă corectitudine justițiara. Însă dacă faci dreptate în mintea ta, atribuindu-ti simultan trei roluri - cel de acuzator, de apărător (?) și de judecător - evident că poți spune tot ceea ce
O discretă ghilotină by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17839_a_19164]
-
lui nu-l credea capabil să-și mai găsească o iubită. De aceea avea atîta avînt încît urca și în balcon". Cinismul devine tandru, catifelat. Înfrăgezeste textul... Dar afectarea pare a predomina în ultimele pagini ale volumului, în care autorul, prefirînd citate din Le livre à venir a lui Maurice Blanchot, se dezice de sine, nu moral, ci scriptural: "ain felul acesta te ferești de uitare și de disperarea de a nu avea nimic de spusă. De uitarea cui? Mai am
Un postcioranian by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17964_a_19289]
-
dar viu, viu nu morțiu, viu și fiabil, viu și învingător, viu și de bună seamă veșnic; nu minciuna instituționalizată cu pretenții de ubicuitate, umblând pe picioroange lungi-lungi, ci duhul adevărului care, la o adică, la necaz și strâmtorare, se prefiră agonic ca prin spitale și pușcării în case cu familii obișnuite, capturate pe nimic - vătămat, paralizat, zăcând la pat cu capul spart ziua în amiaza mare, beat de suferința neputinței noastre omenești, prea omenești. În adevăr, repet, în adevăr Dumnezeu
Minima argheziană. Rugăciunea de la Gorj by Marian Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/2483_a_3808]
-
lucru extraordinar. Să vă spun drept, și asta o spun mai mult pentru cei pe care i-am avut în mînă, pentru copiii mei, aici nădăjduiesc să fi fost bruma mea de contribuție pentru educația tinerilor pe care i-am prefirat prin Universitate. Nu i-am mințit niciodată în meserie, pot s-o spună, ei știu. Atunci cînd Maiorescu era gonit din literatură și Gherea era bonzul criticii literare, atunci cînd Eminescu era socotit ce era socotit, eu încercam să le
Zoe Dumitrescu Bușulenga: Impresia mea, din ce în ce mai puternică, este că au dispărut modelele by Grigore Ilisei () [Corola-journal/Journalistic/16845_a_18170]
-
îmblînzită, rodată prin studiu și aburită de contemplație. Fin vlăguite, ele probează mai curînd un soi de postexpresionism distilat, distins, ușor mixat cu Jugenstilul. Grăunțele dure, colțuroase, ale viziunii au fost reținute de o sită ce-a lăsat să se prefire doar nisipul. Care e situația prozatorului? Neîndoios, acesta e legat organic de natura artistului plastic. Ochiul pictorului este adesea cel ce dictează scriitorului ecuațiile sensibile ale realului consemnat: Totul merge bine, soarele rămîne multă vreme deasupra Teatrului, bucată udă de
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
leagăne, paturi nupțiale. O, de-ar putea aducerea-ți aminte să reînvie chipul în care Firea te-a îmbiat în luminișul strălucirii sale. Icoana constelațiilor apăsa în somn pieptul nou-născutului. Prea grave rosturi iscodea copilul. Fragedă îngemănare, pruncia unui astru prefira între genele sale tămîie, alinare. Ci credincios rînduielii dezvăluirii și retragerii în Nevădit, se perindă făpturi prin zariștea iluminării; necontenit își împrumută elementele unul altuia moartea. Reînturnate la timp în fruntariile Absenței din care au purces" (Vina de nespus). Logica
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
aș vrea ca numele meu să nu însemne mai mult decît urmele unei păsări necunoscute, întipărite în pulbere/ ceea ce implor clipă de clipă e să mă pierd în Dumnezeu neluat în seamă la fel cum apa ținută în pumni se prefiră în nisipul dogorind/ nădăjduiesc ca în cele din urmă rugăciunea mea să se poată înfiripa lipsindu-se de verbul oamenilor" (Kaspar Hauser). Secat de ultimele puteri, învolburatul, încrezătorul în sine eu romantic aspiră a se pierde pe sine, a se
Un sol al "ireparabilului" (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15934_a_17259]
-
autentic nu-l poate decît omologa în încordarea sa intrinsecă, în relieful său sensibil precum un alfabet ce n-ar putea fi redat printr-un alt alfabet: Cu stîngăcia unei semnături ce o țineai uitată/ Proscris, sîngele fiarei ți se prefiră în așternut;/ Sub săruturi vestejindu-se în domestice firide/ Carnea sfîntului cheamă îndărăt spinul pierdut" (Fragmentele). Oricum, sensul declasării, al prăbușirii sub stigmatul metafizic e limpede precum o nervură vizionară a întregii producții în cauză, care o situează într-un
Un sol al "ireparabilului" (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15949_a_17274]
-
a Craiovei. Prin transfocare portretul uriaș al președintelui, („secretar general, comandant suprem și doctor în științe economice”), acoperea clădirea consiliului popular (cum i se zicea primăriei), în timp ce prin crăpătura ușii dinspre baie se infiltra în ațe subțiri aburul care se prefira în sufragerie. Ușa dinspre holul mic, fiind întredeschisă, permitea fâsâitului de la duș să acopere bâzâiala din televizor având sonorul dat foarte mic. Zgomotele monotone măreau starea de surescitare a celor doi locatari - Radu si Florica Pavelescu - care stăteau ca pe
Căderea pisicii. In: Editura Destine Literare by Traian Bădulescu-Suteanu () [Corola-journal/Journalistic/95_a_371]
-
pupile ațintite asupra ta - somându-te să îți declini identitatea incerta prin nevolnicia-ți dovedită căci nu mai poți demult să porți pe umeri precum Atlas ziua întreagă fără a clipi nici printre genele umil plecate luciri de stele să prefiri n-ai teamă nu vei aștepta va fi ca bruma de ușoară dimineața ascultă-i pașii ce deja se-aud privirea între pleoape se va zbate ca fluturele hăituit în odaia ermetic închisă până când obosită va încremeni opacă pată pe
ÎN GURA LUPAREI de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2327 din 15 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383672_a_385001]
-
cele mai plate". Spre a ne opri încă o dată asupra trecutului persistînd ca prezent, convertindu-și intempestiv condiția fantomatică într-un personaj cu care ne putem întîlni recurent pe micul ecran, iată-l pe un fost înalt demnitar care-și prefiră "cu bine studiată încetineală, amintiri din toate vîrstele, de pînă la finele zguduitului an 1989, ba și puțin pe urmă". Onomastica speței d-sale posedă adesea un zbenghi geografic: Dacă pe unul îl chema Popescu, și-și mai zicea și
Ultimul mohican by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8309_a_9634]
-
Elisabeta Lăsconi Parcă mai mult ca în alți ani editurile noastre au reușit să prefire pe sub ochii iubitorilor de lectură întregul glob. Și se accentuează impresia de fluidizare a granițelor între marile zone culturale, între ficțiune și confesiune, între experiment riscant și rețeta sigură a succesului, între valoarea consacrată de mari premii și surpriza cărții
Cele mai frumoase... by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7774_a_9099]
-
în apartamentul său parizian în iulie 1974".La fel, contactul cu Cioran, cu care avusese un măgulitor schimb epistolar, n-a mai fost restabilit. Semnificativ, Ilie Constantin se fixează tot mai frecvent asupra trecutului d-sale melancolizant. Îl evocă, îl prefiră cu simțămîntul, în filigran, al unei alienări în raport cu eul vexat într-o țară "refractară la poezie" (Cioran dixit !). Iluziile brutal contrariate în mai multe rînduri îi modelează un frison al inadaptării ce acordă numeroaselor d-sale pagini retrospective un aer
Clasicul romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8141_a_9466]
-
de fotografii. Paginile despre Ion Pillat, Topîrceanu sau Gala Galaction, despre Ovid Densușianu sau Brătescu-Voinești rezistă tocmai prin farmecul scoaterii din latență a unor epoci stinse, și mai puțin prin acuratețea judecății critice. Pillat e un sentimental de modă veche, prefirînd tente sufletești și mulțumindu-se cu ele, fără a mai simți nevoia unei reacții de gust. Expresia lui predilectă e de factură romanescă, așadar narațiune menită a crea atmosferă și a contura personaje, din acest motiv fiind de prisos a
Ochiul de muscă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4206_a_5531]
-
alături. I se aprinde sângele. Și îi urmează, potrivindu-și pasul său cu al lor. Picioarele Claritei se duc și vin în cadență, marcându-se alternativ contururile sale în fustă, și-i ondulează un vânticel cârlionții de la ceafă, vânticelul care prefiră prin fragedul frunziș de primăvară, verdele plopilor care se trezesc, despărțindu-se de iarnă... Vai, ce frumos! Ce frumos! "Și eu care credeam că nu o iubesc! Acum, acum înțeleg cât de înnebunit eram după ea". Adierea care îi mângâie
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]