4 matches
-
am cum să nu mă opresc pe textele, care, din orice unghi le-aș citi, îmi oferă imagini spectaculare, decupaje dintr-o lume (literară) pe care o credeam a fi (aproape) în aer, dar care, s-a dovedit a fi... „prehensibilă”ca să-l citez într-un registru ceva mai haios, pe maestru Dan C.Mihăilescu. ------------------- Melania CUC Archiud 5 august 2015 Referință Bibliografică: Melania CUC - DAN C. MIHĂILESCU - „VIAȚĂ LITERARĂ*II” / Melania Cuc : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1681, Anul
DAN C. MIHĂILESCU – „VIAŢĂ LITERARĂ*II” de MELANIA CUC în ediţia nr. 1681 din 08 august 2015 by http://confluente.ro/melania_cuc_1439051578.html [Corola-blog/BlogPost/374943_a_376272]
-
și prezența prescurtărilor. Din punc tul de vedere al prescurtărilor, contrastul dintre epi gra fie și tradiția manuscrisă este net În favoarea in scripțiilor, mai ușor de Întregit. Iată cîteva exemple uzuale din epigrafia latină: Prescurtările medievale sînt Însă adesea incom prehensibile cuiva care nu și-a petrecut mulți ani printre ele. CÎteva exemple, din manuscrisele latinești și grecești: Cea mai veche scriere latină a operelor literare este scrierea capitală, care se distinge În două tipuri: cvadrată și rustică. Aceasta a evoluat
Papirus, pergament, hartie by Ioana Costa () [Corola-publishinghouse/Science/1348_a_2731]
-
fizică. Ci întrucât excede nemăsurat subiectivitatea omenească, dânduse indefinit și deodată. În această privință, este de a dreptul cople șitor. Știm apoi că o rețea se poate figura analogic, însă deșertul nu suportă nici o analogie. Este de nefigurat și incom prehensibil. În cele din urmă, am văzut că rețeaua comportă puncte și linii care se intersectează, putând valora ca poziții, repere. Deșertul însă, asemeni mării sau asemeni nopții, nu mai oferă nici un reper. Nisipurile mișcătoare refac în același fel, aproape atemporal
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fără fasoane. În gesturi obișnuite, plicticoase, poate. Non-cinematografic. Și totuși, asta era tot ce păstra, acum, când se pierdeau unul de celălalt. Imaginile unei intimi tăți făcute cioburi, din vremurile iluziei. Portocale. Jumătate cojite. Degetele ei, desenând trasee in com prehensibile între farfurie și cana de ceai, clădind apoi bucățile într-o inexpugnabilă structură gemelară și căutându-le gustul cu vârful limbii. Prin aer... Te joci cu mâncarea. Știi că nu-mi place. Știa. Se juca în continuare. Complacencies of the
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]