1,958 matches
-
comună, iar sexualitatea ar trebui să încununeze apropierea și evaziunea lor. Paul Cernat a vorbit de atracția lesbiană ca o intimitate de substituție, dar e vorba și de o anume tentație a eroticii deviante, de vreme ce fetele se complac într-o prelungă (și cam opțională) tatonare corporală. Simona Sora spunea ceva despre ,obsesia narcisiacă", iar aceasta implică, mai mult, un complex emoțional (nu neapărat traumatic) și o nesiguranță identitară sexuală de natură - cum altfel - juvenilă. Dragostea fetelor - admițînd că dragoste e - rămîne
Erotism de atmosferă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11271_a_12596]
-
în genunchi, aluneca și se frămînta în loc, respirînd sonor - era chiar el, în prima copilărie, sau altcineva, poate doar imaginea copilăriei atît de îndepărtate, dimpreună cu cîntecul auzit de la mama... îi veneau lacrimi în ochi de la repetarea monotonă a melodiei, prelungă în gînd și pierdută parcă pentru totdeauna - dincolo de gardul grădinii; copilul se cățăra pe scaun, cu dificultăți, foarte preocupat, cu spatele, încît nu știai cine este..." (CXXXIV). Obiectul e suveran, sfredelit nu atît de-o instanță analitică propriu-zisă, cît de
Extaz și materie by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11298_a_12623]
-
calitate a fotografiilor realizate de Nicu Ilfoveanu și de Victor Bortaș. Iar alături de epica imaginii, de mistica subînțeleasă a formelor și de contrastele spectaculoase ale paginii în sine (alb-negru, cald - rece, argintiu - ocru auriu), textul Aureliei Mocanu, scris într-o prelungă șoaptă clamoroasă, pe un ton în care efuziunea lirică și insinuarea esoterică se unesc spre a țese văluri de penumbre în jurul unui mister abia penetrat, este el însuși o componentă a jocului, imponderabil și voluptuos în același timp, pe care
Cărți despre artiști by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14731_a_16056]
-
deschide ochii mari și îl privește țintă. Se ating din priviri. Ea îi surîde. Se despart. Tînăra femeie nu vorbește niciodată. E primăvara anului 1639. Ea are optsprezece ani. Are un aer timid, aproape că pare puțin cocoșată. Are gîtul prelung. Poartă mereu haine sobre și cenușii. Meaume știe că e logodită cu un subaltern al tatălui ei, care de altfel e fiul unui prieten al lui Johann Heemkers. Acum nu vrea să-l mai vadă. Nu vrea nici măcar să mănînce
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
aruncă o cămașă pe pîntec. Îi spune cu voce joasă, cu o voce imperativă: "Ascultă-mă! Ascultă-mă!" Privește înapoi ca și cum ar urmări-o cineva. Are chipul unei femei îngrozite. Ochii îi strălucesc de spaimă. Fața îi este roz, blîndă, prelungă, slăbită, gravă. Sub ochi are cearcăne. Părul lung e legat simplu la spate, peste boneta cenușie. Poartă o rochie cenușie, un guler alb. E mai frumoasă ca oricînd. E aplecată deasupra lui. - Trebuie să pleci imediat. Meaume se așază pe
Pascal Quignard - Terasă la Roma by Emanoil Marcu () [Corola-journal/Journalistic/14858_a_16183]
-
prin excelență, a fost, poate, stânjenită de postura concertistică, ceea ce ar explica o oarecare lipsă de implicare; doar în actul III, cu aria scrisorilor, a ajuns la acea vibrație ce încălzește muzica. Vocal a fost impecabilă, desfășurând cu eleganță liniile prelungi, flexibile, proprii lui Massenet, avantajată de egalitatea pe toată întinderea a glasului ei frumos timbrat și de luminozitatea acutului. Mihaela Stanciu s-a achitat cu acuratețe de partitura Sophiei dar am auzit-o și în formă mai bună. Ștefan Ignat
Atmosferă de austeritate by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/14578_a_15903]
-
ce ne-ar putea orienta gîndul către Imperiul roman, dar și de-o intemporalitate în care ne putem regăsi și noi, deslușind în tabloul său întunecat prezentul și - de ce nu? - viitorul erei contemporane, așa cum pare a se configura: "cu asedii prelungi mă întîmpină viitorul" (o durere cu degetele-nfipte în ziua de mîine). Socotindu-se pesemne unul din "cronicarii retrași pe ascuns", un "chiriaș al dedesubtului", poetul face figura unui subversiv sui generis, a unui "clandestin" metafizic, ce, dîndu-și seama că "acum
Un imperiu crepuscular by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14650_a_15975]
-
să participe la aceste bilanțuri gregare, rămînea loc suficient pentru tot felul de prezențe exotice. Pictori, sculptori, graficieni și alte specialități, care nu reușeau de ani buni să-și adune lucrări pentru o personală, se trezeau brusc, în preajma Salonului, din prelunga lor picoteală și se înfățișau proaspeți cu aceeași lucrare pe care o tot plimbau de la o ediție la alta, de la național la municipal și viceversa. Se năștea, astfel, o specie nouă în lumea artelor noastre contemporane: artistul salonard sau sezonierul
Mic dicționar de vacanță by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13601_a_14926]
-
Păunescu și Gabriel Liiceanu să se admire, atîta ar mai lipsi, dar nu m-am așteptat nici ca întîlnirea cu Adrian Păunescu să fie atît de imposibilă. O secretară tînără, o frumusețe calmă, dulce, în genul madonelor rafaelite, cu trăsături prelungi, bronzată puternic, dar neostentativ, cu un copil de 8 ani, care-și încurcă degetele printre ale ei, în calculator, și căruia îi explică ce înseamnă forest, în engleză. Un antreu înghesuit, în care stau una peste alta haine de lucru
Afacerea „Meditația transcendentală” by Doina Jela () [Corola-journal/Journalistic/13582_a_14907]
-
ale liniilor de pe partea cealaltă a întinsei stații de triaj năpădită parcă de raci, pietrișul acela inform care umple ecartamentele. Se Înfrigura esplanada de antracit umed, hașurată de linii de oțel și îndemnîndu-te la drum, ca și cum ar fi fost niște prelungi magneți ce atrag materia mișcătoare de pe peroane, încă nehotărîtă dacă să o pornească sau nu. "Nu, pentru Dumnezeu Încă o călătorie Nu", îmi striga sufletul ascuns între rugii aprinși. În afară de absurdele soluții de evadare ale vieții, care n-au avut
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
Găsisem în fine locul ideal ca să îmi petrec noaptea Putea să mă aștepte oricît, cu ochii pe ceas, cea pe care în sinea mea o numeam "răposata" Într-o zi mă gîndeam o să rămîn în spațiul ce depășește vasta și prelunga posesiune a acționarilor, în așteptarea căilor ferate din viitor". Dar mă întorceam acasă amînînd ceea ce trebuia să fie penultima dorință a pierzaniei. Înainte de asta, trebuia să isprăvesc multe lucruri, să aștept multe așteptări, să mă bizui pe noutățile progresului, să
Omul pierdut(fragment) by Ilinca Taranu () [Corola-journal/Journalistic/13965_a_15290]
-
deci, ne-acreditat ca atare), dar, mai ales, pe acea artă a libertății - unitas libertatis ars - din deviza lui Heinrich Burch. Unitate, or nu uniformitate, între ele existând, de la Diderot citire, aceeași deosebire ca între o melodie frumoasă și un prelung sunet continuu. La fel ca în "grupul celor șase" (din epoca interbelică), diferențierea nu înseamnă nici privilegiu, nici subordonare, ci aduce, mai curând, cu o monedă de argint care, oricum ai arunca-o, cade mai tot timpul cu efigia în
Mitul ca realitate by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/10461_a_11786]
-
expresivă, din atâta operă istorică și publicistică, probabil că, literar, va rezista cel mai bine, ca un corpus solid închegat și organic, teatrul lui Iorga, în marginile încăpătoare a vreo cincisprezece drame (ceea ce e considerabil). Restul imens, oricâte parțiale ecouri prelungi ar avea, nu constituie decât eșafodajul impresionant al acestui corpus dramaturgic, sau mirajul în neîntreruptă dispersiune al unei personalități". E o judecată critică severă și surprinzătoare, dar care nu are alți adepți decât I. Negoițescu. Opera lui Nicolae Iorga mi
Pitorescul prozei de călătorie by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10472_a_11797]
-
tremurau deasupra umbrelor, din urmă și de apoi. Prin sita lor - ah, iar și iar, fi-vom plecați de umbra și toamna din noi. Din melancolia pasului răsărea brândușa de toamnă, din rădăcina ei au zburat și-acele nostalgice păsări prelungi, prin nouri, c-un ochi mereu către viața din vis. Acea dorință mai clară decât o oglindă e-n ochiul pătimaș al brândușei. Acea dorință de a sorbi cerul brumelor, de a îndemna păsări prelungi către trestia inimii, de-a
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
zburat și-acele nostalgice păsări prelungi, prin nouri, c-un ochi mereu către viața din vis. Acea dorință mai clară decât o oglindă e-n ochiul pătimaș al brândușei. Acea dorință de a sorbi cerul brumelor, de a îndemna păsări prelungi către trestia inimii, de-a face să tremure-n dâre de soare căzute-ntre fagi, deasupra umbrelor, din urmă și de apoi, genele subțiate și pașii putreziți de veri întregi de frunze care au făgăduit de noi. Lângă vocea fără
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
și o jumătate de vânt, jumătatea șovăielnică, decât aroganța și închircirea în sine, fenomene fără frunze fie ele chiar uscate. Strofa a treia e lipsă, fiindcă-ar trebui să vorbim despre uscăciune, suflet de sare! 10. Membre subțiri, o formă prelungă de pasăre de apă. Părul, crudă mătase a porumbului. Spațială, lină ca o plutire în aer. Un fel de claritate a mișcărilor. Atâta subțirime și o stranie spațialitate încât delicatețea ar fi un moft. 11. Față incandescentă, o densă flacără
Poeme din deceniul opt by Ioan Lascu () [Corola-journal/Imaginative/4071_a_5396]
-
vin în colțul ispășirii lumea poate ar deveni mai bună pentru o noapte pisicile albe-ar aluneca atunci pe bordura scării în spirală ca fulgii din poveștile copilăriei în poala morții și s-ar topi torcând molcom sub mâinile ei prelungi până în umbra nostalgiilor care încă ne mai veghează la masa rotundă din centrul vechi al orașului cufundați în briza densă a celuilalt ca-ntr-un graal pentru câte vieți? o musculiță de oțet abia născută și deja bătrână în cerul
Poezie by Daniela Popa () [Corola-journal/Imaginative/7288_a_8613]
-
manuscris. Axiomă este raza fugară și o bei intuind consecința - Verbele se sinucid tot mai des. Când? Pe malul Senei cu tine la braț Nu mi-e dat să pășesc. Fiecare își trimite gândurile spre celălalt Cum niște zburătoare albe, prelungi, Dar nu mai ajung. Flux amar ne încearcă, ne macină, Săptămânile noastre trec Unele pe lângă celelalte Asemeni trenurilor de mare viteză Mergând în sensuri opuse. Când se va limpezi orizontul? Sufletele când vor cânta din nou? Poate niciodată, niciodată, Poate
Poezie by Petre Got () [Corola-journal/Imaginative/8306_a_9631]
-
priveam, admiram bicicleta. Sub tavan, prinsă pe două piroane bătute în perete, era bicicleta domnului director Zamfirescu. O cursieră cum nu exista în tot orașul. Cu pneuri subțiri ca degetele mele, cu cadrul suplu, ghidonul în coarne de berbec, șaua prelungă și înaltă. ... După câteva luni, comandamentul sovietic a dat ordin să părăsim imobilul în 48 de ore. Din funcționarii băncii au mai rămas câțiva. Directorul își luase cursiera și soția aduse din Anglia după terminarea studiilor și plecase. Mi-a
Memoria caselor by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/8000_a_9325]
-
intrând până în vagon cu un miros de gudron. Pe peron apărură călători răzleți și pe- rechi desprinse din norul de fum, și grupuri în haine orientale, o mulțime de oameni în așteptare care alunecau pe lângă vagoane până când, după un fluier prelung, frânele se apucară strâns de șine, alunecarea siluetelor încetă și trenul se opri brusc cu o zguduitură. Ca și cum o parte din energie s-ar fi transmis celor din jur, mulțimea care aștepta se puse în mișcare, voci și strigăte se
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
de luciditate și de senzualism, de calcul rece și de erupții prin supraîncălzire, de austeritate geometrică și de revărsări panteiste, arta lui Ciubotaru are toate datele unei viziuni de arhitect, dar și pe acelea ale unei confesiuni existențiale profunde și prelungi. Construcția cromatică, oricît ar părea ea de spontană, se sprijină întotdeauna pe memoria unei rigori analitice, după cum semnul plastic, desenul, modulul definit ca atare, ies din hieratica axiomei grafice, explodează în structuri irepresibile și forțează, pînă la anulare, limitele pînzei
Artiști în epură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13310_a_14635]
-
nu mai vorbim de pictori, să nu mai inventariem capodoperele tuturor culturilor temperat-continentale, evident ale culturilor apte de reprezentări simbolice și de codificări artistice, născute din coliziunea unei retine simțitoare cu majestatea eterică a zăpezii. Dar, de , satanizarea zăpezii, bocetele prelungi, de tragedie antică și întreaga explozie de patetism umanitaristo-rutier nu privea, propriu-zis, faptul că în România, cu o întîrziere de vreo două luni și jumătate, a nins, în sfîrșit. Problema este mult mai simplă. Coagularea zăpezii trebuie tradusă ipso facto
Ziua Internațională a Zonelor Umede by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12031_a_13356]
-
cămașă de plasă, ușor închisă la culoare care se deschide sub gât cu un en coeur care pare să "desfacă" însuși trupul bărbatului. Femeia din spatele lui nu e frumoasă. Are un nas mare și o îngrozitoare cicatrice brăzdează fața ei prelungă pe care nu o prinde prea bine nici tunsoarea scurtă ŕ la française. Căci peisajul nocturn din spatele tabloului e Parisul și nu Viena, așa cum sugerase artistul. Deși încărcat de erotism, corpurile sunt goale și apetisante, o senzație de distanță persistă
Povestiri pentru bărbați by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12176_a_13501]
-
am auzit-o vreodată, rugându-se pentru sufletele eterne ale scriitorilor răposați. Izul de pucioasă al Mării Negre aproape de picioarele mele după o pădurice de mesteceni. Prezența a ceva viu, care palpită, presărat cu luminile nopții: deschideai fereastra și o adiere prelungă, fierbinte, cu murmure de oameni în ea, asemănători cu minuscule animale emoționate. Un poet din Azerbaidjan s-a ridicat de la masă, a început să cânte și atâta bucurie, atâta suferință în voce. Cânta cu paharul în mână, cu ochii închiși
Va fi viață înainte de moarte? by Ion Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/12223_a_13548]
-
periculoși decât el și de o sectă irațională mai asasină decât cuțitarii din preajma lui Stalin. Se poate guverna o țară și în felul acesta. Dar nu la nesfârșit. Or, pentru clica năstăsioto-iliesciană gongul retragerii fără torțe a bătut cu un prelung sunet lugubru. Dar dacă Năstase nu are acești bani? Dar dacă oamenii de la banca națională s-au opus punerii în funcție a tiparniței și umplerii instantanee a buzunarelor electoratului? Cum rămâne atunci cu promisiunile? Ce credibilitate mai poate avea un
Politicieni, feriți-vă de balcoane! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12748_a_14073]