39 matches
-
distanțat deopotrivă, prin însuși modul de selecție și inserare în propriile lucrări, Alfred Schnittke le reprezintă, recuperându-le nu doar ca etichete stilistice, ci în calitatea lor de parteneri de dialog trans-temporal și într-o exercitare asumată a funcției de prezentificare tematică a stilului invocat prin aluzie sau citare directă. Simfonia nr. 1 a lui Schnittke (scrisă între anii 1969-1972) nu debordează de citate precum Sinfonia lui Berio. Începând cu imaginea haosului primordial din care se „nasc” citate din muzica lui
Fenomenul compresiei stilistice în muzica europeană (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau subevaluarea, evaluarea consecințelor propriei activități; Obiectivele afective trăirea echilibrată a situațiilor de viață educațională atât ca intensitate afectivă cât și ca valoare predominant pozitivă a trăirilor; autenticitatea trăirilor subiectului educațional, manifestarea acestor trăiri așa cum sunt ele și asumarea lor; prezentificarea sau învățarea modalității de a trăi „aici și acum” în prezent a subiectului educațional; deconflictualizarea internă ca bază pentru rezolvarea conflictelor interpersonale; Obiectivele psihomotorii și de conduită: independența subiectului consiliat în raport cu evenimentele vieții, reprezentată prin situația de a-și fi
ORIENTAREA ȘI CONSILIEREA EDUCAŢIONALĂ: NOŢIUNI TEORETICE. In: Ghid de bune practici in orientare si consiliere profesionala by Tiron Elena, Ana Maria Hojbota () [Corola-publishinghouse/Administrative/1125_a_2373]
-
unele dintre figurile influente ale modernității: F. Nietzsche (în comunicarea lui Thomas Drew Philbeck, " Prezența dionisiacă: Nietzsche și fenomenologia muzicii", de exemplu), E. Husserl ("Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică", de Ioana Gogeanu, sau "Conceptul husserlian de Ťpercepție internăť sau prezentificarea la Wolfgang Iser", de Romanița Constantinescu), E. Durkheim (în "Despre ambiguitățile sacrului: de la E. Durkheim la G. Agamben", comunicare susținută de Mirela Adăscăliței), S. Beckett ("Cum poate realiza Beckett prezența absenței?", lucrare propusă de Thierry Bringuier), R.M. Rilke ("Redimensionarea modernă
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
de a fi În Realitatea Lumii, sau/și de a fi evocat În Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
natură” (Ed. Husserlă. În felul acesta, viața sufletească se prezintă ca o „trăire văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a fi Împreună. Ea presupune o nuanțare mult mai largă a relațiilor umane, care depășește Întâlnirea, ca fapt de a fi Împreună, de factură fizică, În timp și spațiu. Se poate vorbi chiar despre etapele prezenței sau mai exact ale prezentificării. Ele sunt legate, din punct de vedere temporal, de prezent. Tot ceea ce se referă la prezent trebuie să se desfășoare acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
propriu-zisă reprezintă contactul direct cu celălalt, punerea față-n față, faptul de „a-fi-Împreună”. Aceasta reprezintă starea de coprezență propriu-zisă. că Încheierea, sau sfârșitul Întâlnirii a faptului de „a-fi-fost-Împreună”, și despărțirea celor doi. La aceste trei etape temporale ale actului de prezentificare, trebuie să mai adăugăm o a patra, reprezentată prin Întoarcere. Întoarcerea este o revenire În prezent din trecut, un act de reactualizare sau de reprezentificare. El reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
psihomorală care o va compensa pe cea anterioară a vinovăției, readucând persoana pe căile virtuților. Persoanele implicate În relația psihomorală Orice relație morală dintre persoane este, În primul rând, o relație psihologică. Ea este o „punere față În față, o „prezentificare” prin care două sau mai multe persoane „vin În contact” și „comunică” Între ele cu un scop moral. Persoanele implicate În acțiunea morală sunt două: persoana care oferă sau care dă și persoana care primește sau căreia i se dă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din trecut. Regretul este o stare ideo-afectivă complexă, care asociază o idee (culpabilitatea, nereușita, refuzul etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
pe care trupul îl joacă în patologia psihiatrică, ca sediu „resimțit de bolnav” al simptomatologiei unor boli psihice: isteria, ipohondria, halucinații, suicid, nevroze, automutilări, cenestopatii, alcoolism, toxicomanii etc. În cazul acesta lucrurile se diferențiază din nou. Corpul extern este în raport cu prezentificarea persoanei ca acțiune, a lui „a-fi-în-lume” în cadrul comunicării. Corpul intern este sediul instinctelor și al afectivității pe care le trăiește ca pe o experiență sufletească-corporală, nu ca pe una de natură fiziologică. Trupul, în calitatea sa de „corporalitate trăită” va
Tratat de psihopatologie (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) by Constantin Enăchescu () [Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
mâine. Cuvântul virtual își are originea în latinescul virtus, care înseamnă „putere”, „forță”. În filosofia Evului Mediu, virtualul se referea la acel ceva care exista ca putință, și nu ca act. Virtualul nu se opune realului sau realizabilului, ci actualului, „prezentificării” de acum. Virtualizarea, ca procesualitate, înseamnă o mișcare inversă actualizării, de mutare a unui lucru sau a unei activități în sfera posibilului, a evoluțiilor și capriciilor ulterioare, a indeterminării spațiale și temporale. Ea nu are nimic negativ în sine, ci
Informatizarea în educație. Aspecte ale virtualizării formării by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
de a fi În Realitatea Lumii, sau/și de a fi evocat În Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
natură” (Ed. Husserlă. În felul acesta, viața sufletească se prezintă ca o „trăire văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
a fi Împreună. Ea presupune o nuanțare mult mai largă a relațiilor umane, care depășește Întâlnirea, ca fapt de a fi Împreună, de factură fizică, În timp și spațiu. Se poate vorbi chiar despre etapele prezenței sau mai exact ale prezentificării. Ele sunt legate, din punct de vedere temporal, de prezent. Tot ceea ce se referă la prezent trebuie să se desfășoare acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
propriu-zisă reprezintă contactul direct cu celălalt, punerea față-n față, faptul de „a-fi-Împreună”. Aceasta reprezintă starea de coprezență propriu-zisă. că Încheierea, sau sfârșitul Întâlnirii a faptului de „a-fi-fost-Împreună”, și despărțirea celor doi. La aceste trei etape temporale ale actului de prezentificare, trebuie să mai adăugăm o a patra, reprezentată prin Întoarcere. Întoarcerea este o revenire În prezent din trecut, un act de reactualizare sau de reprezentificare. El reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
psihomorală care o va compensa pe cea anterioară a vinovăției, readucând persoana pe căile virtuților. Persoanele implicate În relația psihomorală Orice relație morală dintre persoane este, În primul rând, o relație psihologică. Ea este o „punere față În față, o „prezentificare” prin care două sau mai multe persoane „vin În contact” și „comunică” Între ele cu un scop moral. Persoanele implicate În acțiunea morală sunt două: persoana care oferă sau care dă și persoana care primește sau căreia i se dă
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din trecut. Regretul este o stare ideo-afectivă complexă, care asociază o idee (culpabilitatea, nereușita, refuzul etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]