39 matches
-
reflectă, prin "figura" și "comportamentul" ei, conținuturile propriei sale ființe spirituale. În spațiul acestei lumi trăiesc elementele propriului său spațiu de gândire" (Orfeu și tentația realului, 1974). Expresie a unei lumi purificate, spectrale, universul lui Doinaș aliaj de memorie și prezentificare ține de mentalul unui călător mitic solitar, pornit spre Țara Făgăduinții. Logosul demiurgic (Cuvintele poetului), crede el, vizează un "timp esențial / ce scaldă pulsul unor clipe în strălucire și durată". Izbește la Doinaș intelectualizarea sistematică a emoției de unde o poezie
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din real în ficțional. În esență, Baaad-ul său, o lume în lume, juxtapune într-o rețea de un irealism mitic transcendențe și eternități iluzorii; acolo unde ochiul lui Sadoveanu, bunăoară, se lovea de monotonie și plictis, Cezar Ivănescu, oscilând între prezentificare și trecut, propune secvențe gânditoare, imprimând actului mnemonic rezonanțe empatice. Departe de a fi un paradis pierdut, tărâmul plăsmuit numit Baaad e, se-nțelege, sursă de melancolie; lipsit de aura unui joc secund mai pur, Baaad-ul său, asimetric, încremenit într-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pervertire industrială se teme el, sunt cele pe care opera de artă le-a abandonat în Renaștere, fără să aștepte "reproducerea mecanică". Fotografia doar a adăugat un al treilea grad la cel de-al doilea. Nu arta este apariție și "prezentificare a invizibilului", ci idolul (sau icoana). Doar aceasta din urmă ține de o teologie, pentru care estetica, încă de la început, poartă, este doliu. Secularizarea imaginilor n-ar fi început așadar în secolul al XIX-lea, ci într-al XV-lea
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
în acest al doilea ciclu grec, secole, nu milenii. Fiecare ciclu spune totul, din ce în ce mai repede. El etalează toate potențialitățile imaginii, în aceeași ordine ca și celelalte și sub același titlu. Acesta ar putea fi, împrumutându-l de la elenistul Vernant: "De la prezentificarea invizibilului la imitarea aparenței". Anterior ciclului greco-roman, idolul de lemn este zeița, înainte să capete, într-un fel, un corp propriu, care cere să fie privit pentru el însuși. Din obiect ceremonial, statuia devine ornamentală. Talismanul se transformă în operă
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
de a fi În Realitatea Lumii, sau/și de a fi evocat În Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
natură” (Ed. Husserlă. În felul acesta, viața sufletească se prezintă ca o „trăire văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
a fi Împreună. Ea presupune o nuanțare mult mai largă a relațiilor umane, care depășește Întâlnirea, ca fapt de a fi Împreună, de factură fizică, În timp și spațiu. Se poate vorbi chiar despre etapele prezenței sau mai exact ale prezentificării. Ele sunt legate, din punct de vedere temporal, de prezent. Tot ceea ce se referă la prezent trebuie să se desfășoare acum și aici, fiind prin aceasta legat În mod direct de un loc (spațiuă și un moment (timpă bine precizat
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
propriu-zisă reprezintă contactul direct cu celălalt, punerea față-n față, faptul de „a-fi-Împreună”. Aceasta reprezintă starea de coprezență propriu-zisă. că Încheierea, sau sfârșitul Întâlnirii a faptului de „a-fi-fost-Împreună”, și despărțirea celor doi. La aceste trei etape temporale ale actului de prezentificare, trebuie să mai adăugăm o a patra, reprezentată prin Întoarcere. Întoarcerea este o revenire În prezent din trecut, un act de reactualizare sau de reprezentificare. El reprezintă nevoia mea de celălalt, manifestată prin nostalgie, prin dor. Prezența, ca fapt de
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
care-și trage propria sa substanță. Este cazul lui Orfeu și a lui Zalmoxes. Sentimentul definitoriu al tipului central este dorul. Dorul este sentimentul și nevoia Întoarcerii, a căutării și revenirii la origini, este suferință și iubire, manifestată prin nevoia prezentificării, prin anulare, a trecutului de care e despărțit. Dorul unifică trecutul cu prezentul. Este tendința de reintegrare În tiparele arhetipale originare, dar concomitent este și tendința de refacere a unității, așa cum o vedem În cazul unor cupluri mitologice. Orfeu și
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
psihomorală care o va compensa pe cea anterioară a vinovăției, readucând persoana pe căile virtuților. Persoanele implicate În relația psihomorală Orice relație morală dintre persoane este, În primul rând, o relație psihologică. Ea este o „punere față În față, o „prezentificare” prin care două sau mai multe persoane „vin În contact” și „comunică” Între ele cu un scop moral. Persoanele implicate În acțiunea morală sunt două: persoana care oferă sau care dă și persoana care primește sau căreia i se dă
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
castratoare, fie chiar spectrul permanent al unui complex de culpabilitate. De regulă, regretul succede Întotdeauna unei acțiuni care s-a produs În trecut. El este o stare sufletească, o experiență durabilă prin care trecutul unei persoane este actualizat. Este o prezentificare a unor acțiuni ratate, penibile, greșite sau neefectuate, din trecut. Regretul este o stare ideo-afectivă complexă, care asociază o idee (culpabilitatea, nereușita, refuzul etc.Ă cu o anumită stare afectivă (tristețea, rușinea, dezgustul etc.Ă și care se impune conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
erosul, datorate lui Eros și Afroditei; beția orgiastică și extatică, care este dată de Dionysos. Nebunia culturală este un „scenariu” care ilustrează și reproduce nebunia ca formă specifică de manifestare umană. Ea are funcții cultural-paidetice, de readucere În actualitate, de prezentificare a unor situații-limită, sau Închise de viață, așa cum apar ele În tragedie, de exemplu (nebunia lui Ahile, Aiax, Hercule, Oreste, Medeea etc.Ă. Nebunia culturală se asociază cu tragicul existenței umane, pentru a-l ilustra Într-o manieră simbolică. În
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și civilizației românești. Intuim faptul că ideea de contemporaneitate aici este una profund legată de reprezentările și complexele identitare, adică de ceea ce rămâne același traversând epocile. Raportul cu contemporaneitatea devine acest fel nu unul de situare în timp, adică de prezentificare, ci unul de situare în tip, adică de identificare. Dacă opera lui Caragiale generează aceste efect de contemporaneitate este tocmai pentru că la lectură sunt operate o serie de identificări între lumea operei și lumea reală, a fiecărei epoci în parte
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în termenii lui Furio Jesi. Naratorul scrutează această obscuritate prin intermediul unei nopți petrecute la un hotel de provincie. Indigenul a devenit un străin, alienat total față de orice formă de originaritate, dar și față de ceea ce constituie cea mai puternică formă de prezentificare, coincidența cu cen- trul de cultură și civilizație luat ca model, Parisul. Nu se mai află nici aici, nici acolo, trăind în acel spațiu interstițial pe care Agamben îl atribuia reflecției avenite asupra timpu- lui tău. Acest narator nu știm
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mâine. Cuvântul virtual își are originea în latinescul virtus, care înseamnă „putere”, „forță”. În filosofia Evului Mediu, virtualul se referea la acel ceva care exista ca putință, și nu ca act. Virtualul nu se opune realului sau realizabilului, ci actualului, „prezentificării” de acum. Virtualizarea, ca procesualitate, înseamnă o mișcare inversă actualizării, de mutare a unui lucru sau a unei activități în sfera posibilului, a evoluțiilor și capriciilor ulterioare, a indeterminării spațiale și temporale. Ea nu are nimic negativ în sine, ci
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
unele dintre figurile influente ale modernității: F. Nietzsche (în comunicarea lui Thomas Drew Philbeck, " Prezența dionisiacă: Nietzsche și fenomenologia muzicii", de exemplu), E. Husserl ("Despre sensul prezenței în gândirea fenomenologică", de Ioana Gogeanu, sau "Conceptul husserlian de Ťpercepție internăť sau prezentificarea la Wolfgang Iser", de Romanița Constantinescu), E. Durkheim (în "Despre ambiguitățile sacrului: de la E. Durkheim la G. Agamben", comunicare susținută de Mirela Adăscăliței), S. Beckett ("Cum poate realiza Beckett prezența absenței?", lucrare propusă de Thierry Bringuier), R.M. Rilke ("Redimensionarea modernă
Dialog interdisciplinar despre prezență by Dana Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/8944_a_10269]
-
distanțat deopotrivă, prin însuși modul de selecție și inserare în propriile lucrări, Alfred Schnittke le reprezintă, recuperându-le nu doar ca etichete stilistice, ci în calitatea lor de parteneri de dialog trans-temporal și într-o exercitare asumată a funcției de prezentificare tematică a stilului invocat prin aluzie sau citare directă. Simfonia nr. 1 a lui Schnittke (scrisă între anii 1969-1972) nu debordează de citate precum Sinfonia lui Berio. Începând cu imaginea haosului primordial din care se „nasc” citate din muzica lui
Fenomenul compresiei stilistice ?n muzica european? (II) by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83140_a_84465]
-
muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural, ambele, sunt reduse în postmodernism la simplă "tehnică" a colajului și pastișei. footnote>, astfel încât ei nu citesc trecutul într-o cheie similară cu Brahms sau Reger, Ceaikovski, Stravinski, Orff, Prokofiev sau Hindemith
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sau subevaluarea, evaluarea consecințelor propriei activități; Obiectivele afective trăirea echilibrată a situațiilor de viață educațională atât ca intensitate afectivă cât și ca valoare predominant pozitivă a trăirilor; autenticitatea trăirilor subiectului educațional, manifestarea acestor trăiri așa cum sunt ele și asumarea lor; prezentificarea sau învățarea modalității de a trăi „aici și acum” în prezent a subiectului educațional; deconflictualizarea internă ca bază pentru rezolvarea conflictelor interpersonale; Obiectivele psihomotorii și de conduită: independența subiectului consiliat în raport cu evenimentele vieții, reprezentată prin situația de a-și fi
Ghid de bune practici in orientare si consiliere profesionala by Tiron Elena, Ana Maria Hojbota () [Corola-publishinghouse/Administrative/1125_a_2373]
-
de a fi În Realitatea Lumii, sau/și de a fi evocat În Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Lume Persoana poate fi prezentă pentru sine și cu sine, sau poate fi prezentă pentru ceilalți și cu ceilalți. A fi prezent se realizează prin actul de prezentificare care, după P. Janet, este facultatea mintală de a fi În realitate. Prezentificarea reprezintă „ansamblul operațiilor mintale prin care noi trăim momentul prezent ca pe o formă extremă a capacității noastre de a sesiza realitatea sub aspectul ei maxim”, ca pe o trăire (P. Janetă. Fiind și un act de trăire al conștiinței
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
natură” (Ed. Husserlă. În felul acesta, viața sufletească se prezintă ca o „trăire văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
văzută În reflecție”. Această caracteristică de a se prezenta a vieții psihice, surprinsă ca „o totalitate comprehensivă Într-o unitate monadică a conștiinței” este realizată prin actul prezentificării, susține Ed.Husserl. Astfel, putem considera viața psihică interioară o suită de prezentificări care se derulează În planul conștiinței, Întrucât conștiința reprezintă și oferă dublul cadru de a fi posibil al unei realități factice interioare, ca Întindere și ca durată. A fi prezent, Înseamnă a te surprinde pe tine Însuți În interioritatea ta
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]