80 matches
-
ferestre în locul ușilor/ vino și locuiește-mă/ ia-mi forma dîndu-mi forma ta și orbind/ luminează întunecîndu-mă” (Terra ballerina). Maleabilitatea formelor, necurmatele lor metamorfoze sugerează viața universului răsfrîntă în verb, potențată prin substanța lui germinală specifică. E o întîlnire a primordiilor sacrale cu tehnica suprarealistă care țintește nobila lor restituție: „dacă atingerea e o apă stătătoare/ mîngîierea e o apă curgătoare/ inima ta e o țară bogată în ape/ de șes și de munte/ are ieșire la fluviu la mare/ inima
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
în fața lui Dumnezeu), eul poetic tinde către o inteligibilitate superioară, integratoare, prin întoarcerea la obîrșii. Obîrșii ai căror germeni mai pot fi găsiți în viața lăuntrică a poetului, în vectorii săi afectivi care alcătuiesc tot atîtea măști ale aspirației spre primordii. Astfel se cuvine interpretat motivul copilăriei. Deplîngînd pierderea unei vîrste edenice, autorul sugerează un „departe” metafizic, pe care dorește a-l recupera prin chiar mijlocirea zonei sacrificiale înscrise în traseul său biografic. Ontogenia lirică repetă filogenia destinului uman: „Pe vremea
Nostalgia unității primordiale by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12952_a_14277]
-
te-am definit oarecum apofatic, ca extrasens, despre tine nimic n-am găsit pe pământ; numai într-o enciclopedie extrem și protocolar numele tău era suflat cu aur și penumbră dar, cu cât văd eu cerul în sine înscris cu tot cu primordii, văd și dârele tale spre austera formă în care se toarnă pe sine din sine etherul și iar deschid acea fântână'n Shaďm mareea va mări chipul meu, în oglinzile apei, la noapte: cocorul nemuritor își desface aripile elegie pentru
Archange by Nazaria Buga () [Corola-journal/Imaginative/11999_a_13324]
-
și să folosim aceleași unități de măsură și pentru bine, dar și pentru rău. în lumea formalizării, pentru un matematician, probabil, chestiunea ar fi una posibilă sau poate chiar banală. în planul ontologic, unde omul este variabila cu permanență din primordii (aici infinitul nu își mai găsește locul), totul se complică. Mai ales dacă avem în vedere fie și numai structura emergentă, permanent flancată de versa tili tatea acestuia. ,,Fals!’’ mi-ar spune litera tura contemporană continentală, în special cea de
Despre libertatea libertăţilor şi neamestecul ,,unşilor în găleata cu jumări”. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/97_a_199]
-
Chiar și în lacrima care m-a păcălit și îmi brăzdează acum, când îți scriu, obrazul. Iar de aici, nu am încotro, trebuie să îți dau dreptate: nimicul e! E! Află că „E!-ul” ăsta înseamnă facere. Chiar facere din primordii! Iar când invers, „E” nu e... Aci e aci! „E”-ul deja a fost.... Să zicem, un fel de suflet a tot ce mișcă-n univers. Gândesc și eu! Cum să-l vezi, cum să-l prinzi?! Vorba lui Cioran
Scrisoare către niciunde, dintr-o lume doar cu lacrimi şi bani. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/95_a_372]
-
al vostru’’, și neîncrederea mea în mai nimic, m-am întors în mine și m-am revăzut pulberea, din cine mai știe ce colț de univers, culeasă, frământată de Creator. Frământată și re-frământată pănă ce am văzut lumina zilei, în primordii, eu, om. Ce ziceți voi e așa ușor să frămânți un pumn de pulbere până ce te obții pe tine, din praf, om, adică „om după chipul și asemănarea ta”? Cu alte cuvinte, credeți că ar fi așa de ușor să
Scrisoare către niciunde, dintr-o lume doar cu lacrimi şi bani. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/95_a_372]
-
cor: ,,ura!’’ În consecință, vorbim acum despre ură ca stare subiectivă de care suntem capabili când vrem și nu vrem. Mda! Sentiment nu glumă! Ce să vă spun? După specialiștii în urzeli, ea, ura, și-ar avea rădăcinile tot în primordii, când Dumnezeu ispitit și de draci, dar mai ales de tot felul de drăcoaice ce l-ar fi ademenit cu mirodenii și cu dragoste, le-a luat la goană și le-a îndesat și pe ei, și pe ele, tocmai
Scrisoare către niciunde, dintr-o lume doar cu lacrimi şi bani. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălașa () [Corola-journal/Journalistic/95_a_372]
-
Ivănescu reprezintă cazul rar al unui producător de folclor capabil a descinde cu maximă naturalețe de la condiția de poet cult la cea de poet oral, așa cum o persoană aflată în transă, s-ar transpune în îndepărtata-i copilărie. Aspirația spre primordii e o aspirație spre totalitate. Încercînd o reconstituire, autorul Rodului năzuiește la o sinteză, la un amestec al temelor lăuntrice și a procedeelor personalizate, cu altele, de ordin obștesc, care să sugereze un tablou al lumii, în amețitoarea-i textură
Poezia lui Cezar Ivănescu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17243_a_18568]
-
se fixează pe retina Cezarei, îi luminează toată fața". Peisajul în cauză aparține unei bucăți intitulate Drum la insulă, veritabilă capodoperă a acestui limbaj artist, placat pe un mister delicat, al oscilației între tărîmuri. Vraja hipnotică a naturii unește circular primordiile cu sfîrșitul, vizibilul cu invizibilul. Defel întîmplător, cuplul care beneficiază de feeria insulei se reîntoarce în urbea sa prozaică într-o nuditate ce simbolizează purificarea: "Orașul pulsează între vălurile de ceață. O evidență, în sfîrșit, una autentică: goliciunea noastră în
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
adoptă: "Nicicînd divinul nu-și epuizează semnele / prin care abia se lasă vădit. (...) reînsuflețit în verb, fiorul sacrului / se reîntoarce mereu dinspre obîrșii. / Temeiurile fiecărui poem își caută validarea în temeiul inițial. / În măsura în care mai pot accede la Abis / la pragul primordiilor, mi se oferă / șansa unei întemeieri. / temeiurile poemului: temelii pentru sălașul zeului ce va să vină./ Insondabil temei al ispășirii" (Poetul și semnele timpului. Temeiuri pentru Poem). Această icoană a unei divinități ce se ascunde ("Fața Mea nu vei putea
Miza spirituală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8810_a_10135]
-
lui / cercul se închide" (și-o clipă, într-adevăr). E oarecum o situație-limită a expresiei poetice, dezgolită de artificii, redusă la o vibrație dolorică. Printr-o reacție, am zice instinctivă, a spiritului, Întregul pierdut e căutat în începuturile mitice, în primordiile pe care le conține ființa aidoma unei fatalități. E un morb sublim care aruncă în derizoriu „înnoirile" compromise de facticitate: „oare nu este totul / inculcat de la început, adînc în noi, aidoma / necunoscutelor boli?/ izbucnind sub / o stea ori alta / în
Aspirația spre Totalitate by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6529_a_7854]
-
cere adaptare la situații lexicale, adică un talent degradat la treapta ușurinței reactive, arguția acoperind lipsa fondului erudit. Mincă are erudiție și migală de filolog. De aceea are strictețe de nuanță, dar îi lipsește ideea. Apetitul său de înnădire la primordiile limbilor europene dă naștere unei cărți dificile, pe care nu o vor putea urmări decît cei cu înzestrare similară.
Plastronul semantic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5754_a_7079]
-
ca o lumînare” (Între două lumi). Harul însuși e transpus în materie primitivă: „ochi lățos plecînd de la sine / adîncindu-se / în mijlocul cîmpiei, / ochi cu rădăcini - / pom putrezit gătit cu vedenii” (Har). Precum la Blaga, Dumnezeu este echivalat cu o întoarcere la primordiile agreste, la un mioritism reflex. Iată ce-I relatează poetul, identificat cu o ciobănie ancestrală: „rege al sîmburilor și al gălbenușurilor/ cu aura din albii comeți. / Înviu grădini ascunse cu gîndul. Tu te pierzi în mireasmă, / eu, adormit cu capul
Valențe etnice by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5579_a_6904]
-
dezintegrează sunt fotonii și electronii, restul particulelor fiind supuse uzurii instituite de principiul entropiei), gîndul acesta nu are cum să nu predispună la umori metafizice. Chiar dacă condițiile inițiale ale big bang-ului nu pot fi reproduse pe Pămînt, ceva din primordiile creației ajunge pînă la noi, ca o adiere de fotoni reci și cvasi-eterni, caz în care mintea îți fuge la energiile necreate ale lui Grigore Palama, teolog care habar nu avea de cosmologie și de radiații fosile. Fotonii aceștia cărora
Patru perplexități by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3395_a_4720]
-
în cursul căruia fermenții simbolici dau naștere marilor mituri care vor străbate cultura acelui ciclu. Paradoxul e că intrarea în istorie, cu consemnarea timpului în felurite forme (vestigii, documente, monumente etc.), este de fapt o cădere care ne rupe de primordiile ce mocnesc în filonul inițial. Culmea e că această cădere o resimțim ca pe un progres, cercetătorii privind partea anistorică a omenirii cu o condescendență cuvenită rudimentelor vetuste. Cum s-ar spune, începuturile sînt trepte de o primitivitate crasă, cînd
Scara și cochilia by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3112_a_4437]
-
mai Înalte culmi (expresie de la congresele partidului, din limbajul curent al activistului, al turnătorului, al... și, mai ales, al lingăului. Că, dintr-ăștia, specialiști În limbi și lins În cur, de când lumea! Parcă i-a semănat ăl cu coarne În primordii și s-au răspândit, deja, peste tot, până la sfârșitul veacurilor).,,Da, dar regimul de atunci nu te lăsa pe drumuri, muritor de foame, cum fac ăștia de acum!”, o să-mi ziceți voi. Are rost să vă mai amintesc faptul că
Despre firescul în nefiresc şi invers. In: Editura Destine Literare by Nicolae Bălaşa () [Corola-journal/Journalistic/99_a_389]
-
îndemână Olesya, hanger cu care să mă sinucid, mas fi sinucis. Atunci, abia atunci, trupul e, lama de cuțit înfipt, ar fi simțit sufletul meu, clocot, gata de sterilizat păcatul. Adică să-l facă pur. Mai pur decât purul din primordii prin care să se poată vedea, ca într-o oglindă rotitoare, cănd începutul, cănd sfârșitul și dinainte a toate, Dumnezeul mulțumit. Mda! Dumnezeu mulțumit? - m-am întrebat năuc, căutând, cumva, cu gândul prin paginile Bibliei. Nu, nu cred! Ce-i
Destine literare by Editura Destine Literare () [Corola-journal/Science/86_a_359]
-
pasionat al filosofiei lui Kant și Schopenhauer dă viață unui personaj precum Ieronim (în nuvela Cezara), un tânăr și fascinant ascet sceptic, al cărui crez este debarasarea de instincte în favoarea unei purități supraomenești, vecină cu absolutul sub raza imaculată a primordiilor. Avem astfel o cheie a esteticii romantismului, a expansiunii cosmice și a delirului uranic, a retragerii în insula paradisiacă ( a lui Euthanasius) și a dorului dispersiei - mistuirii în totul și în nimic - cupio dissolvi - (a se vedea textul poetic Rugăciunea
Eminescu, recitiri by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/4009_a_5334]
-
au ucis toamna. Aveau, ca agravantă intenția directă, de-a seduce diavolul, care sugrumase frunzele. Liniște. Ce-i asta? Ce tablou! A plecat ploaia? Nici apariții, nici dispariții. Mă înfior! Câtă liniște! Este binecuvântarea primei ninsori. Se ninge ca-n primordii. Apar, pe rând, trecătorii, de la fereastră îmi par, o colecție de chipuri străine, apariții din lumi apuse, un fel de nuduri, tăbăcite de viscolele sărăciei, unele uriașe, altele minuscule, actori figuranți într-o mitologie locală; lăsându-ți impresia unui ultim
AUTOPSIE NATURALĂ de OLGUŢA TRIFAN în ediţia nr. 1458 din 28 decembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/367903_a_369232]
-
de sute de ani aceste tratate, dogme și doctrine politice, cei care ajung la guvernare - despotismul - din neștiință, violează pactul social încheiat între biserică și stat, deschid calea anarhiei și apoi trăiesc ca în Paradis. În timp ce popoarele sărace își uită primordiile și își pierd suveranitatea, pentru că nu mai știu azi ce înseamnă monarhie, republică, stat național, popor liber, independent și suveran. Pentru că devin din cetățeni liberi, care odinioară formau cetatea și participau toți prin asociere la autoritatea suverană, un popor de
SCRISOAREA NR.76. CE AR TREBUI SĂ NE ÎNGRIJOREZE PE TOŢI PĂMÂNTENII? de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 779 din 17 februarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/351915_a_353244]
-
vremuri care, cum zice țăranul român arhaic, „au stârpit de Duh”...vremuri ale aculturalizării planetei Terra, ba chiar...ale anti-culturalizării?! NNN: Frate drag, pentru a păstra distanța dintre adevăr și părere (neînțeleasă suficient de omul “concret“, care și-a uitat primordiile), reproduc un text personal , aflat în cuprinsul cărții oglinditoare de conștiințe << MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ LITERARĂ ,VOL.II >> - cu subtitlul << Scrisul ca religie la Români, în preajma Anului 2000 >> , publicată în Editura CHARPATIA PRESS, București 2008, sub magistrala semnătură a regretatului Artur
INTERVIU de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 683 din 13 noiembrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/351305_a_352634]
-
de atâta putere de trăire, poeta parcă ar dori să strângă tezaurul și să-l păstreze pentru persoana destinată. „Atâta har ceresc/ mi se revarsă/ în suflet/ când prin clipe te-ntâlnesc/ că nu mă-ncape/ infinitul spațiu/ cu-adânci primordii/ să ți-l dăruiesc” („Atâta har ceresc”). Iată ce frumos și îndrăzneț gând și năzuință: „Viața mi-o spăl cu Dumnezeu”:„Apa mă mângâie/ când m-atinge/ viața să mi-o spăl cu Dumnezeu”(„Chipul tău”). La această stare de
CRONICĂ LITERARĂ LA CARTEA OLGĂI ALEXANDRA DIACONU ZBOR DE DRAGOSTE TÂRZIE. SCRISORI ÎNFLORITE de CEZARINA ADAMESCU în ediţia nr. 453 din 28 martie 2012 [Corola-blog/BlogPost/357945_a_359274]
-
care se revarsă fluvial” (Ernest Bernea, Preludii, p. 47). În stihiile întunericului omul autonom instaurează trufia și ura cu toate „binefacerile” lor. În iluzia autonomiei sale, omul „pare că se face pe sine în timp, în fond desfăcându-se din primordii” spune filosoful Petre Țuțea ( Petre Țuțea, Intre Dumnezeu și Neamul meu, p.371). Ce vom alege deci? Calea către Dumnezeu sau drumul înspre sine? Alegerea între Dumnezeu și om ține de vocea moralei creștine din noi. În funcție de preferință suntem ceea ce
CALEA CĂTRE DUMNEZEU SAU DRUMUL ÎNSPRE SINE? de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 490 din 04 mai 2012 [Corola-blog/BlogPost/358594_a_359923]
-
Pentru că nu s-au rescris de sute de ani aceste tratate, dogme și doctrine politice, cei care ajung la guvernare - despotismul - din neștiință, violează pactul social, dechid calea anarhiei și apoi trăiesc ca în Paradis. În timp ce popoarele sărace își uită primordiile și își pierd suveranitatea, pentru că nu mai știu ce înseamnă monarhie, republică, stat național, popor liber, independent și suveran. Pentru că devin din cetățeni liberi, care odinioară formau cetatea și participau toți prin asociere la autoritatea suverană, un popor de supuși
CUVANTUL AUTORULUI DESPRE JURNALUL DE ATELIER de CONSTANTIN MILEA SANDU în ediţia nr. 931 din 19 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/360376_a_361705]
-
care se desfășoară în timp și-n spațiu, în etape, ca un damnat, sau el stă sub semnul înnoirii, adică viața lui este constantă sau permanent neliniștită de cum trebuie să fie, cu alte cuvinte: totul se află în el din primordii - fixism, sau evoluție ca desfășurare dintr-un început - sau evoluția este creatoare (Bergson)? Prin viață, așa cum trebuie să fie, omul se mișcă în lumea valorilor, cum au fost definite aceste poziții comportamentale ale omului, determinate sau presupus autonome, am încheiat
O întâlnire cu Brâncuși povestită de Petre Țuțea () [Corola-blog/BlogPost/340038_a_341367]