43 matches
-
zei, ales între aleși, capabil de transcendere a lumii: „Nu-i acea altă lume a geniului rod,/ Căreia lumea noastră e numai un izvod?/ Frumoasă, ea cuprinde pământ, ocean, cer/ În ochi la Calidasa, pe buza lui Omer” (Icoană și privaz). Așadar, atunci când scriitorii aparținând diverselor epoci și orientări literare transpun personaje mitologice în realitățile timpului lor înseamnă că relaționează întâmplările unor eroi mitologici exemplari cu cele ale oamenilor obișnuiți angrenați în aventura umană văzută în evoluția ei de la trecut spre
MITUL LUI ULISE ÎN CULTURA ROMÂNĂ de NICOLAE DINA în ediţia nr. 2296 din 14 aprilie 2017 by http://confluente.ro/nicolae_dina_1492189359.html [Corola-blog/BlogPost/369451_a_370780]
-
auzim... în învăluiri de mare taină: „Și am visat odată să fiu poet... / ... Și ce-am mai vrut să fiu? / Voit-am a mea limbă să fie ca un râu / D-eternă mângâiere... și blând să fie cântu-i...” (Icoană și privaz) 15 iunie 2014. O zi de cumințenie și de smerenie în fața strălucirii versului tău, Emin al nemuririi, Emin al înstelării, Luceafăr viu și tainic, „vultur de aur, cu-aripile de foc...” Povestea magului călător în stele) 15 iunie 2014. Priviți
Uniunea Ziariştilor Profesionişti by http://uzp.org.ro/si-visat-odata-sa-fiu-poet/ [Corola-blog/BlogPost/93511_a_94803]
-
nămeți de flori trec printre nori săltând pământ cu crezământ și fără spini unde-s lumini: sunt veci de Crist Cel de-Ametist! prin cer trec vești fulgi de povești: cum Cel Înalt suie învoalt flori și necaz colo-n privaz flori colilìi lebede vii legând în psalmi raiul de dalbi - palat de sfinți grădini cuminți... * viscol de flori trezește-n zori stea și Voivod pentru-un norod abia scăpat din scăpătat mistice veri verzi primăveri și constelații magìi de grații
FLORI de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 1935 din 18 aprilie 2016 by http://confluente.ro/adrian_botez_1460961441.html [Corola-blog/BlogPost/380560_a_381889]
-
azi e-un mit și-L vindem ne-ncetat pe Răstignit... IZBÂNDA OSÂNDIȚILOR cu noi dimpreună tot sângeri pe Cruce Hristosule - Frate mai Mare-al simțirii când trece-ascuțișul prin carnea osândei răzbate cu vârfu-n Lumina Sfințirii nu-i lacrimă frântă-n privazul de lume să nu-Ți săgeteze în ochiu-Ți cu strune și nici nedreptate sfruntată-n orbire pe cari ochiul Tău să n-o-ncrunte-n privire obidă și lanțuri - scuipații prostimii ne-aduc pe-amândoi în genunchi ca sihaștri: stau om lângă Fulger
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 by http://confluente.ro/adrian_botez_1472863856.html [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
vagabondez prin preajma sihăstriei - în speranța - dementă - că zoaiele sufletului se pot limpezi cu străluciri și clipociri de acoperișuri crucificate e cerul atât de senin și de-aproape - încât Îl văd pe Dumnezeu la Sfânta-i Fereastră - cu coatele sprijinite de privazul razelor: „ce mai faci?” - mă întreabă El zâmbind enigmatic... - „scriu - Preasfinte...” - răspund eu - cam posac și cu oarece amărăciune și neîncredere-n glas „despre ce și despre cine?” - o face El pe niznaiul... „despre Tine - Doamne - cum Te pregătești să
SCHIŢE DIN MUNŢII BUCOVINEI (VERSURI) de ADRIAN BOTEZ în ediţia nr. 2073 din 03 septembrie 2016 by http://confluente.ro/adrian_botez_1472863856.html [Corola-blog/BlogPost/380570_a_381899]
-
iubit care, după ce a lipsit un an aproape din București, vine astăzi înapoi și are drept de-a fi întîmpinat cu bine și cu bucurie. Daca deci reprezentația în întregul [ei] ar fi fost, oricât de mediocră, numai admisibilă, daca privazul ce înconjura portretul măiestru al cârciumarului evreu ar fi fost câtuși de puțin bun, am fi tăcut. Dar reprezentația a fost purtată, întreagă, de la început până la sfârșit, de umerii unui singur om. E drept că publicul venise să-l vadă
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
potir, un discos și o steluță de metal, una linguriță de argint la proscomidie și o copie de f(i)er cu mănunchiu de lemn. 9 Una ico(a)nă Maica D(omn)ului de hârtie, vechie, ruptă, numai În privazuri, fără steclă, la proscomidie. 10 Trei procovețe la proscomidie În stare bună. 11 Două ico(a)ne de lemnu, una mare cu săpături Înprejur, legată cu steclă, și una mică fără săpături și steclă. 12 Patru stihare, 7, șepte felo
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
din a lui proprie viață și punîndu-i înainte rănile de cari însuși sângeră, taie oarecum în carne vie și este în stare să pună mintea în fierbere și să-l zguduie până în rărunchi. Dar, dacă scoți acest tablou mișcător din privazul său firesc și-l așezi în fața unei societăți care nu e oțelită prin frământările religioase, în care controversele filozofice găsesc puțin răsunet și vorbele credinței se rostesc fără pătrundere, fi-va oare și atunci un izvor puternic de emoțiuni sufletești
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
vorbăria. Un mijloc de a abandona angoasa și de a o transforma, demonic, în caricatură. Că nu mai găsește nici în scris un sens? Poate dintr-un motiv pe care-l invocase la un moment dat Eminescu în Icoană și privaz, text, de asemenea, de substanțială factură cioraniană. Oricum, scrisul este numai iluzia unei salvări. Tocmai de aceea Cioran se lansează “în disperare și frivolitate” (17 noiembrie 1983Ă 576). Iată motivul pentru care, în vreme ce Noica devenise extrem de serios, el îi citea
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe deal evaziunea are loc din contingent în oniric; prin eros se accede la nemurire. ARTE POETICE EMINESCIENE Concepția lui Eminescu despre artă și condiția poetului au fost exprimate în: Epigonii, Glossă, Odă (în metru antic), Criticilor mei, Icoană și privaz, Eu nu cred nici în Iehova, Odin și Poetul, Iambul, Numai poetul, În zadar în colbul școlii. Eminescu, un vizionar și un sceptic, mărturisește: Eu rămân ce-am fost: romantic (Eu nu cred nici în Iehova). Unele caracteristici (perfecțiune, echilibru
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
bine și frumos) trimit la clasicism: "Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate" (Glossă). Aspirând spre o artă ideală, care să transfigureze realitatea: "Voit-am a mea limbă să fie ca un râu" (Icoană și privaz), poetul ia atitudine față de societatea superficială, în care nu sunt apreciate valorile autentice: "E ușor a scrie versuri/ Când nimic nu ai de spus" (Criticilor mei) și recomandă existența umană ca izvor de inspirație și nu erudiția (În zadar în
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
pendula", "două părechi de călimări" și cele peceți cu "insignia ospiciului". La intrarea în Ospiciu exista o tăbliță "pentru arătarea orelor de vizită la bolnavi". În saloane se aflau iconițe cu chipul Sf. Spiridon și o icoană cu "hârtie cu privaz". În acest cadru viața bolnavilor se desfășura cât se poate de monoton. Nu se menționează nicăieri vreo preocupare pentru organizarea timpului bolnavelor și nici o intenție de ergoterapie, în timp ce la Ospiciul Neamț erau folosiți la muncă și bolnavii. La Golia, singura
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1542_a_2840]
-
de acte ontologice". Nuanțele de semnificație ale acestor verbe, în diferitele contexte utilizate de Eminescu, marchează, de fapt, "registrul stilistic" specific creației acestuia. Exemplele sunt luate din La moartea lui Neamțu, Andrei Mureșanu, Povestea magului călător în stele, Icoană și privaz etc., pentru a ajunge la ideea că "scrisul ca o activitate oarecare, reprezentând un nivel inferior al creativității, se află înscris și în perspectiva unei ironii mai blânde, implicând accente autoironice ("În caietul cronologic scriam stihuri..." Criticilor mei). Privit în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe al cărei autor nu-l știm), lucru care a grăbit, desigur, degradarea. În 1919, un alt trecător cu o memorie vizuală remarcabilă redă, cu exactitate, amănunte revelatorii: căsuța de zid pe jumătate ruinată, cu păreții dărăpănați, cu urma unor privazuri de ferestre în care stau înfipte gratii ruginite, un acoperiș care așteaptă gata să se prăbușească și cu o curte plină toată de buruieni ce cresc în liniște și se usucă; coșerul de păpușoi din spatele casei parcă-ar fi un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
dar devenită prezență subiacentă în conștiința sa poetică? Iubita are valențele îngerului, iar imaginea ei este una dătătoare de lumină, înviorătoare ca atmosfera dimprejuru-i, făcându-l pe creator să-și uite melancolia: Este Ea. Deșarta casă/ Dintr-odată-mi pare plină,/ În privazul negru-al vieți-mi/ E-o icoană de lumină.// Și mi-i ciudă cum de vremea/ Să mai treacă se îndură,/ Când eu stau șoptind cu draga/ Mână-n mână, gură-n gură111. Strofa are o lumină aparte; sărutarea nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea ca un privaz părul negru și urcat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu părul care cădea-n inele strălucite și în creți splendizi și osteniți pe umerii ei... Și alături cu ea mergea-el... cu capul lui neacoperit, de Antinous. Asemenea unor aripi de vultur sălbatec cuprindea părul, negru și urcat ca un privaz, acea frumoasa si ostenită față de marmură de Paros... pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui dezgustați, buzele subțiri și-ntredeschise arătau o energică și crudă durere... și numai gâtul lui înalt se îndoia cu mândrie, ca și când nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
genele și mă-nfioară. Atunci nu mai văd ce frumoasă e... o negură îmi întunecă ochii... aș omorî - o... Ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmbla prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură. Pleoapele pe jumătate lăsate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și numai gâtul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ochii... atunci aș omorî - o... Asta nu-i trai, asta-i chin! Dar biata copilă... să fiu drept... ce știe ea că mă chinuie. Și azi îmblă prin grădina palatului Bianchi. Asemenea unor aripi de vultur sălbatic cuprindea, ca un privaz, părul negru și uscat acea frumoasă și ostenită față de marmură de Paros. Pleoapele pe jumătate lasate-n jos trădau mărimea ochilor lui de-un întunecos și demonic albastru și cu toate acestea dezgustați; buzele-ntredeschise arătau o energică durere și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în atlas alb ca omătul, cusut cu frunze verzi întunecate și cu flori vișinii și strălucitoare. În candelabre mari ard lumânări de-o ceară ca zaharul, cu flacăre diamantine. Aerul salei e argintat, cald de miroase, strălucit de oglinzi cu privazuri de marmură neagră... Cu părul disfăcut poetic, pale trec copile pin ninsoarea aerului și de razele albe, de dulceața cântării nevăzute, de aprinderea danțului e plină lumea salei... Câte grații tăinuite, brațele lor albe și goale, hainele lungi, cununile de
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la fereastră și scăldat de lumina rece a lunii. Naratorul știe să dozeze suspansul, astfel încât, după aparent liniștitoarea descoperire, tânărul este proiectat în teroarea nedistilată degajată de animarea inexplicabilă a unui vechi portret înrămat: "văzui capul duducăi Safta tremurând în privazul de lemn, parcă era capul viu al babei Axinia; și tremura așa de tare, încât și zulufii, și horbotele îi tremurau s-ar fi zis că era cuprinsă de frigurile morții". Detaliile efectelor fizice asupra contemplatorului sunt convingătoare: "Părul mi
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fluturii (în Miradoniz), ploșnițele roșii (Cugetările sărmanului Dionis), paianjenul, greierele, musca, luciolii (licuricii), albinele, gândacul (Călin Nebunul), furnicile, puricii, bondarul, lăcustele, țânțarii, cărăbușii (Călin), "viespii" (Codru și salon), "gâza mică" (Miron și frumoasa fără corp), cariul (Melancolie), moliile (Icoană și privaz). Regnul animal: cerbul (Ondina), bourul (Aveam o muză), ursul, căprioara, țapul, tigrul (Memento mori), oaia, șoarecele, liliecii (Cugetările sărmanului Dionis), hiena (Rime alegorice), boul, vulpea, zimbrul (Epigonii), "saci de viermi" În căutarea Șeherazadei), vitele, motanul, purcelul (Călin Nebunul), calul (Făt-Frumos
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
purcelul (Călin Nebunul), calul (Făt-Frumos din tei), vierii (O, adevăr sublime...), taurul (Fata-n grădina de aur), leul (Mureșanu - 1869), racul (Antropomorfism), lupul, mâța, delfinul (Mureșanu, 1876), iepurele (Povestea codrului), măgarii (Umbra lui Istrate Dabija-Voievod), șarpele (Gemenii), culbecii (Icoană și privaz).
EMINESCU. CÂTEVA NOTE by Dan Grădinaru () [Corola-journal/Journalistic/6714_a_8039]
-
Stancio, împingând cu umărul o portiță într-un gard de nuiele. Am văzut în fundul ogrăzii o casă cu streșini joase, încărcate de zăpadă. Era lumină la fereastră. Un câine a hămăit de câteva ori și ușa s-a deschis: în privazul ei luminat s-a ivit o femeie tânără și, la spatele ei, un moșneag. - Stancio! a strigat femeia, c-o tresărire de nemăsurată bucurie". După ce se descotorosesc de echipamentul militar, înfrigurați, drumeții se aciuiază lângă cuptor, primiți cu dragă inimă
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
gândită pentru noi avea ființă" -, adică lumea ideilor platonice: "Nu-i acea altă lume a geniului rod căreia lumea noastră e numai un izvod.. frumoasă ea cuprinde pământ, ocean, cer în ochi la Calidasa, pe buza lui Omer". (Icoană și privaz) A găsi frumuseți și sensuri noi în toposuri consacrate este un har poetic. Eminescu prin motivele utilizate, în cazul de față Orfeu, se dovedește a fi un poet participând la universul de cultură european, iar prin interpretarea personală a miturilor
Istoricul și harul orfeic by Gheorghe CeauȘescu () [Corola-journal/Imaginative/12329_a_13654]