100 matches
-
consumă” la nivelul unei singure entități bio-psihologice: individul uman dotat cu conștiință de sine și cu potențial de împlinire a unicității sale prin asimilarea culturii. Singularitatea ontologică a fiecărui membru al speciei umane exclude uniformizarea printr-o educație de tip procustian. Alături de valorile universale acceptate pentru orientarea generală a curriculumului trebuie așezate trebuințele individuale de formare ale fiecăruia dintre cei cărora li se oferă acel curriculum. Curriculumul trebuie să balanseze just între valorile socioumane și trebuințele proprii de formare ale individului
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
ca expresie a revoltei față de o societate aberantă, care se creionează prin opoziție cu idealurile, aspirațiile, exigențele satiristului - și un altul pozitiv, vizând funcția sa de divertisment. Alegându-și un etalon moral ideal după care măsoară exigent realitatea (veritabil pat procustian de redimensionare a realității), artistul respinge ideea artei ca mimesis, ea însemnând în schimb recreare în funcție de intențiile sale satirice, chiar dacă acest fapt echivalează cu deformarea caricaturală a modelului real, până la gestul anamorfotic, care l face irecognoscibil, dar semnificativ. în acest
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Gabriela Petrache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1384]
-
termeni se referă și Mircea Muthu la excesele „actualizărilor” într-un inter- viu acordat lui Constantin Coroiu și consemnat în Adevărul literar și artistic. Un al doilea tip de utilizator este acela care a făcut din opera lui Caragiale, decupată procustian și bricolată brutal, un instru- ment ideologic, dialectic, un material propagandistic. Astfel apare în critica și teoria literară a anilor ’50, sub semnul realism- socia- lismului, un Caragiale ca impenitent antiburghez și antijunimist, acid critic social pe nemărturisite, dar presupuse
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scoate doar un reflex. Revenirea la judecata sociologică înscrie „democrația” ca pe un agent dizolvant al modernității în tabloul mendelevian al noxelor ei, o modalitate de defor- mare plebiscitară. În viziunea pe care Caragiale ne-o prezintă, democrația constituie încadrarea procustiană în număr cu nivelarea oricărui relief individual și care reduce timpul de viață al individului pe seama multiplicării sale în informul masei. Dinamica este aceeași, una a dereglării rapor turilor constitutive. Am văzut cum funcționează acest reglaj în mai multe împrejurări
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
reglaj în mai multe împrejurări, dinamica maselor, creșterea și descreșterea lor sunt descifrate cu mare acri- bie, în epocă, de Gustave le Bon în Psihologia mulțimilor ă1896Ă. Egalitarismul democratic a dobândit astfel profilul unui exces paradoxal, excesul îl constituie mecanismul procustian al unei normări a existenței : tot mai puțin pentru tot mai mulți. Simț enorm și văz monstruos : lupa și luneta Discuțiile asupra caracterului excesiv al literaturii lui Caragiale și al autorului marchează posteritatea critică a operei. Excesul ca manifestare a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nevoie de mintea hermeneutică aptă să o deslușească. Lipsa numelui personajului nu e întîmplătoare. În el trebuie să identificăm toate victimele adevărului absolut în artă și, concomitent, toți reflectorii a căror dorință avidă de obiectivitate se destramă, paradoxal, pe patul procustian al propriei lor subiectivități. Tînărul critic tulburat pînă la depersonalizare de discursul lui Vereker devine noul Orfeu (al literaturii), mesmerizat de ideea găsirii unei iluzorii Euridice (a semnificației) la sfîrșitul tribulațiilor sale (exegetice). Alături de amicul George Covick și logodnica acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de ce să nu facem totul în conformitate cu elementul cel mai trecător din noi și nu cu cel mai elevat? Este exact inversul răspunsurilor marilor religii, sisteme și tradiții religioase. Pe de altă parte, orice sistem închis nu e decît un pat procustian pe care unul sau altul dintre autori își exersează conștiența conștiinței, obscurizînd cît pot lumina; un fel de luminiș al ființei care, odată creat, produce un soi de auto-suficiență, afișată grandilocvent. Precum Pilații din toate timpurile, ținem tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
pornirea scrîș-nită spre interiorizare a eului scindat din a doua etapă de creație", acesta ar proba oare altceva decît că eul său rămîne "inautentic"? Să fie, ne îngăduim a ne întreba, o "inautenticitate" estetică sau doar o inadecvare la patul procustian al textualismului? Abia cu Ion Barbu încep a sta lucrurile altminteri: "eul poetic este retras definitiv ca modul posibil al discursului, fiind substituit cu o instanță textuală suverană ce dictează doar acele permutări sintactice și prozodice, incluse în legile interne
Dificultățile unei "panorame" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8469_a_9794]
-
nu ce naiba i-o fi trebuit lui să fie guvernant cînd vocația îi e alta, ci cum s-a simțit un om ca el în serviciu comandat de unii care nu-i ajung nici la degetul mic și de reguli procustiene. Andrei Pleșu începe cu o confesiune ironică: "Prin fire, aveam toate datele pentru a nu ajunge ministru de Externe. Sînt sedentar. Nu pur și simplu leneș, ci sedentar cu sistemă, ideolog al sedentarismului. Cred că obiceiul de a călători e
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16654_a_17979]
-
un regim al economiei de piață și încheie contracte cu diverși autori; al doilea este el însuși autor și își îngăduie prezervarea tuturor libertăților sale critice și creatoare. ,Cămașa de forță" a editorului este atât de strâmtă, încât numai patul procustian al criticului care lucrează și ca PR o întrece în inconfort: ,Cel mai periculos pentru mine, acum, e că risc să-mi pierd colaboratorii de la editură. Dacă n-aș fi editor, lucrurile ar fi suportabile. Editorul (neguțătorul, că tot vorbeam
Un hacker intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10044_a_11369]
-
autoritare de tip Vichy ale statului francez. Culmea inocenței ideologice, emulul mai degrabă al lui Lucien Goldman decât al lui Bourdieu, măcar în pasajul care urmează, o atinge când explică felul în care romanul polițist își întinde picioarele în patul procustian al realității: „Contradicția pe care romanul polițist de la începuturile sale o pune în evidență constă în faptul că el dezvăluie și disimulează în același timp și ea este una și aceeași cu contradicția pe care o constată m în statul
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/4885_a_6210]
-
joc banal care permite compararea a două fete din campus, numele nu importă, în așa fel încât toți care accesează site-ul să poată opta pentru una sau pentru cealaltă. Toate gesturile teribile ale tinerilor furioși vor fi însă cântărite procustian în regimul political correctness-ului când va fi vorba de bani: așa-zisa „misoginie” a lui Zuckerberg, care nu este decât o formă de inadaptare, de comunicare dificilă, cruzimea împotriva animalelor imputată lui Eduardo Severin, de fapt un test la care
Facebook sau lumea văzută de Mark by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5800_a_7125]
-
lovinesciene (atent selectate, ăn concordanță cu structura eseului și situându-se, ăntr-un fel, ăn prelungirea lui) și câteva decupaje din amplă exegeza lovinesciană. Această nouă lectură a operei lui Lovinescu reușește să depășească an multe privințe limitele unui demers didactic, "procustian" prin excelență, si incită, fără doar și poate, la reluarea și adâncirea lecturii, prin numeroasele interogații pe care le lansează și ăntr-un fel, le lasă deschise. Valentina Marin Curticeanu - Eugen Lovinescu, Ed. Univers, 1998, 254 pag.
E. Lovinescu - un critic mereu actual by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17482_a_18807]
-
nevoie de mintea hermeneutică aptă să o deslușească. Lipsa numelui personajului nu e întîmplătoare. În el trebuie să identificăm toate victimele adevărului absolut în artă și, concomitent, toți reflectorii a căror dorință avidă de obiectivitate se destramă, paradoxal, pe patul procustian al propriei lor subiectivități. Tînărul critic - tulburat pînă la depersonalizare de discursul lui Vereker - devine noul Orfeu (al literaturii), mesmerizat de ideea găsirii unei iluzorii Euridice (a semnificației) la sfîrșitul tribulațiilor sale (exegetice). Alături de amicul George Covick și logodnica acestuia
Portretul unui reflector by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/6746_a_8071]
-
drept un soi de specii naturale, Hennequin s-a străduit a aborda critica într-o manieră scientizantă, după criterii psiho-fiziologice, iar Thibaudet, adept al bergsonismului, "face adeseori aplicări nefericite, ca aceea de a ajusta pe poetul intelectualist Valéry la patul procustian al filosofiei vitaliste". De unde și concluzia că spiritul francez, punînd cu predilecție în funcțiune resursele vocației sale analitice, s-ar arăta "neprimitor față de disciplina esteticii generale". Și, în plus, că "se dezinteresează de problematica specială a criticii", adică evită discuțiile
Tradiția criticii franceze by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9399_a_10724]
-
teoretic care este textul intitulat Împotriva cosmopolitismului și obiectivismului burghez în științele sociale, publicat în revista Lupta de clasă (nr.4, octombrie 1949) și apoi independent, sub formă de broșură, în același an. Tendința sa cardinală este cea a unui procustian "spirit de partid, deoarece "numai în măsura în care sîntem fideli spiritului de partid, activitatea noastră științifică poate contribui atît la o justă explicare a lumii, cît și la schimbarea ei". Cît privește literatura, aceasta, potrivit unui citat din Lenin, "trebuie să devină
O carte despre Cameleonea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6886_a_8211]
-
dezarmează pe om."12 Cu un Eminescu castrat plasat în centrul canonului, flancat de un "puternic poet", A. Toma, și de un "critic" social, recuperabil între anumite limite, I.L. Caragiale, tradiția este remodelată de N. Moraru în acord cu exigențele procustiene ale comanditarului etatic. În palimpsest se poate decela efigia unei noi literaturi, al cărei numitor comun pare să fie percepția libertății ca necesitate înțeleasă. Mai mult sau mai puțin citiți/ citați astăzi, după jumătate de secol, Petru Dumitriu, Lucia Demetrius
Literatura română în anii ’50 by Ioan Stanomir () [Corola-journal/Journalistic/13687_a_15012]
-
asumându-i limitele: " Intru în această capcană/ pe care eu mi-o construiesc/ intru/ cuvânt după cuvânt în acest poem/ rămân fixată/ aici/ pentru eternitate." (Capcana). O întreaga metafizică se subțiază și se colorează poetic pentru a intra în forma procustiană a unui poem de maximum două zeci de substantive, noțiuni- abstracte: Să mă bucur / de clipa aceasta / ca de o viață veșnică / să învăț / tehnica acestei bucurii / alchimia aceasta / care preschimbă / o mlaștină / într-o pajiște verde." (alchimie). Alteori o
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14248_a_15573]
-
mai sus amintite a fost preluat de arabul fanatic și psihopat, gata să apese pe un buton și să arunce lumea în aer, sau de sârbul criminal de război" (p.138). Cartea despre povestirea tradițională a Ruxandrei Ivăncescu depășește limitele procustiene ale discursului teoretic. O reală vocație scriitoricească o ajută pe tânăra (dar deja formata) autoare să evite frazarea prăfuită a studiilor de gen și să își construiască un text care să îmbine șarmul formei cu acuratețea informației și cu inteligența
Despre povestire, cu tâlc... by Florina Pîrjol () [Corola-journal/Imaginative/12425_a_13750]
-
discursului comunist două confuzii. Una privește "cuvîntul amfibologic" egalitate. Acolo unde autorul în discuție înțelegea "o egalitate proporțională a fiecăruia cu fiecare, măsurați fiind cu toții (în mod diferențiat, firește), cu propriile lor staturi potențiale", doctrina "socialismului" înțelegea "o brutală egalizare procustiană (croită firește pe un calapod exterior ființei, și anume pe calapodul cel mai mic, la nivelul brutei supraviețuiri)". O altă "poveste" e generată de vocabula fraternitate, "poate cea mai închisă și exclusivă dintre vocabule". Căci "democrația populară" indigenă înfățișa un
La antipod, Mihai Șora (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14491_a_15816]
-
Petru Manoliu, ca și opusculul aceluiași Dan Botta, Cazul Blaga, au reprezentat doar o parte din dosarul atacurilor îndreptate cu precădere împotriva filosofului. Deranja originalitatea acuzată a opiniilor acestuia, neîncadrarea lor în tiparele prestabilite. Gînditorul se vedea pus în patul procustian al unor concepții cu prestigiu universitar și ecleziastic. Noutatea gîndirii blagiene se vedea exorcizată de vechea gardă a școlii filosofice din Capitală, în frunte cu C. Rădulescu-Motru. Acesta publică în Convorbiri literare, în 1941, un text intitulat Gîndirea filosofică, înțelesul
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
dezinvoltă a celui pentru care biblioteca reprezintă spațiul vital. Calitatea principală a cărții derivă, probabil, tocmai din felul în care Monica Spiridon își duce, cu obstinație, demonstrația pînă la capăt, exemplificînd excesiv, dar ferindu-se să introducă literatura în patul procustian al teoriei. Ea nu forțează textul pentru a-și confirma teza, ci, dimpotrivă, scormonește cu minuție și răbdare ascetică în căutarea punctelor textuale de acroș, identificate fără greș. Se simte în această carte cum balanța se înclină discret în favoarea literaturii
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
Sorescu, Ileana Mălăncioiu și Angela Marinescu, Dorin Tudoran și Mircea Dinescu, Ion Mureșan și Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop și Daniel Bănulescu? Și atunci, e dezirabil pentru această tânără generație în aflux să se încazarmeze și să intre în patul procustian al unei unice formule de sensibilitate lirică? Să le cerem să fie, cu toții, organici și postexpresioniști, viscerali, biografiști, apocaliptici? Milenariști? S-ar zice că mă contrazic: propun un termen (ultimul) pentru definirea unei generații, pledând totodată pentru folosirea lui cu
Milenarism by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9376_a_10701]
-
monștri sacri ai cinematografiei atât de diferiți constituie în sine o cheie a fabulei. Olivier detestă metoda lui Stanislawki pe care Paula Strasberg (Zoë Wanamaker), asistenta lui Marilyn, o consideră definitorie pentru evoluția actriței, iar aceasta se agită în patul procustian al unui alt mod de a concepe arta actorului. Însă măștile își joacă bine rolurile, Marilyn pe cel de neurastenică, Laurence Olivier pe cel de actor magnetic care-și intră în rol la un pocnet de degete. Sincopele apar din cauza
A fi sau a nu fi Marilyn by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4696_a_6021]
-
s-a vorbit ca despre o capodoperă a genului). Obsedat de anvergura celui în care vede un rival (Pe ce temei? Pe ce cărți de mare prestigiu? Pe ce validări internaționale?), dl Gallagher încearcă să-l înghesuie mereu în patul procustian al cărții de interviuri cu Ion Iliescu. Mânat de o ură oarbă, îl târăște în noroiul meschinelor sale războaie și pe Marius Oprea. Hodoronc-tronc, doar pentru a-i ieși scenariul, Gallagher creează o adversitate acolo unde nu există nici urmă
Tismăneanu trebuie dărâmat! by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10695_a_12020]