337 matches
-
locul pe care-l ocupă în istoria literaturii. Coexistă în scrierile sale memorialistice (Piatra-Teiului, Iașii și locuitorii săi în 1840, Soveja, dar mai cu seamă în Amintirile publicate în România literară, în 1855ă, prețuitorul afectuos al tradițiilor trecutului și militantul progresist, aparținând generației pașoptiste. Alecu Russo a fost unul dintre pionierii criticii literare române; deși ne-a lăsat puține scrieri în acest domeniu. Cea mai importantă, sintetizând opiniile sale literare, e Critica criticii (1846). Scrierile teoretice ale lui Alecu Russo sintetizează
personalitați universitare ieșene din basarabia by vlad bejan, ionel maftei () [Corola-publishinghouse/Science/91489_a_92360]
-
al XX-lea. Naționalismul este adeseori prost înțeles pentru că există două feluri de naționalism: primul este naționalismul retrograd, de tipul celui din Atena antică sau din timpul Evului Mediu, cînd apartenența depindea de rasă sau de ereditate. Celălalt naționalism, cel progresist, a fost rezultatul Revoluției Franceze. El era bazat pe aderarea de bunăvoie la o revoluție comună: un naționalism opțional. Cei care confundă aceste două naționalisme confundă Franța lui Deroulède și a publicației "Action Française" cu cea de pe vremea bătăliei de la
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
eroi pe tema știrilor din lagărele sovietice (modificând avantajos cronologia, pentru a da impresia că Sartre și prietenii lui erau la curent cu aceste probleme Încă din 1946). Pentru a-l contracara pe Rousset și a-i struni pe intelectualii „progresiști”, partidele comuniste au folosit pretextul „antifascismului”, care avea avantajul familiarității. Pentru mulți europeni, prima experiență a mobilizării politice fusese În fronturile populare antifasciste din anii ’30. Majoritatea Își aminteau al doilea război mondial ca pe o victorie Împotriva fascismului, sărbătorită
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să dezmintă că ar fi devenit anticomuniști - sau, mai rău, că Încetaseră să fie antiamericani. Anti-anticomunismul devenea un scop cultural și politic În sine. De o parte a faliei culturale europene se aflau așadar comuniștii, Împreună cu prietenii și apologeții lor: progresiștii și „antifasciștii”. De cealaltă parte, tabăra anticomunistă, mult mai numeroasă (În afara blocului sovietic), dar și foarte eterogenă. Cum aceasta includea grupările cele mai diverse, de la troțkiști la neofasciști, criticii Uniunii Sovietice s-au trezit Împărțind platforme sau petiții cu persoane
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la fiecare oră de zece minute de știri. Cinematograful, celălalt mediu universal al epocii, putea fi controlat În statele comuniste, dar În tot Vestul european succesul filmelor americane era fără egal. Propaganda sovietică nu putea oferi un echivalent; până și progresiștii occidentali, atrași de filmul și muzica americane, se despărțeau aici de linia partidului. În primii ani ai Războiului Rece, competiția culturală a fost inegală. Elitele culturale din Europa aveau Încă senzația că Împărtășesc, dincolo de fracturile ideologice și chiar de Cortina
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ea a marcat sfârșitul unui anumit tip de credință comunistă, Însă a creat totodată posibilitatea reformei și reînnoirii poststaliniste: sacrificându-l pe Stalin pentru a conserva iluzia purității revoluționare leniniste, Hrușciov le oferise membrilor de partid și tovarășilor de drum progresiști un mit de care se puteau agăța. Însă lupta de stradă disperată din Budapesta spulberase orice iluzii despre acest nou model „reformat” sovietic. Încă o dată se demonstrase limpede că autoritatea comunistă nu are alt sprijin decât țeava de tun a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aflate În fabricile mohorâte și În colhozurile disfuncționale ale democrațiilor populare, ci În alte sfere, mai exotice. O minoritate În scădere de apologeți nereformați ai leninismului au rămas atașați de trecut; dar, de la Paris la Berlin, o nouă generație de progresiști occidentali căutau consolare și exemplu În afara Europei, În aspirațiile și frământările viitoarei Lumi a Treia. și În Europa de Est iluziile au fost spulberate. După cum relata un diplomat britanic din Budapesta la 31 octombrie, la apogeul primei serii de lupte: „Este aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mijloacele, nici inițiativa necesare. O autoritate publică bine organizată trebuia să asigure nu numai hrană, adăpost și locuri de muncă, ci și nutrimente culturale. În această privință, social-democrații și creștin-democrații erau perfect de acord și ambele tabere Îi moșteneau pe progresiștii epocii victoriene, dar cu resurse net superioare la dispoziție. Revolta estetică din anii ’60 nu a schimbat mare lucru În această privință: noua (contra-) cultură a cerut și a obținut fonduri de la stat la fel ca și cea veche. Anii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
XX. Chiar critici ai dictaturii comuniste precum Arthur Koestler, Raymond Aron, Albert Camus sau Isaiah Berlin, care insistau asupra distincției Între reformele social-democrate pentru binele comun și dictaturile de partid clădite pe un mit colectivist, erau suspectați de oponenții lor „progresiști” că reflectă și, prin urmare, că servesc politica partizană a Războiului Rece. Prin urmare, ei au fost victimele unei reticențe aproape unanime (foarte pronunțată la generația șaizecistă) de a abandona catehismul radical. Una era să te strâmbi cu subînțeles la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
apariția Arhipelagului. Dar chiar și aceștia Încetaseră să mai creadă, ca pe vremuri, În superioritatea morală a socialismului. Imperialismul american era Într-adevăr rău - dar cealaltă tabără era și mai rea, poate cu mult mai rea. În acest moment, teza „progresiștilor” că loviturile anticomuniste erau atacuri implicite la adresa oricărui proiect de ameliorare a societății - adică pretenția că socialismul, social-democrația, comunismul, naționalizarea, planificarea centralizată și reformele sociale progresiste țineau toate de același proiect politic - a Început să aibă efect de bumerang. Logica
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politice mult spre dreapta, În timp ce predecesorii lui Blair la conducerea laburiștilor făcuseră multe eforturi ca să distrugă vechea stângă din partid. În atmosfera postthatcheristă, Blair nu trebuia decât să vorbească despre necesitatea corectei distribuții a serviciilor publice pentru a fi un progresist și un „european” plauzibil. Concomitent, prin admirația hipermediatizată pentru sectorul privat și pentru reformele care favorizau un mediu economic propice afacerilor, el se plasa cu fermitate În tabăra „americană”. Vorbea cu căldură despre aducerea Marii Britanii În sânul Europei, dar insista
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mereu urmărit de Siguranța Statului, izolat, încercarea de a-ți vinde sufletul, exterminarea adversarului care se opunea, înfruntarea cu prostimea care prigonea cultura considerându-te reacționar dacă aveai un certificat de pregătire superioară, iar ei, retrograzii și primitivii, se numeau progresiști. Ne-am revăzut în anul 1946 la Bacău. Neam depănat fiecare tot zbuciumul parcurs de la despărțire, hărțuirile, tenebrele și toate mișeliile. Nu vreau să fac exces din povestirile vieții noastre. Unii dintre frați s-au îndepărtat și s au dezlegat
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]