43 matches
-
C. Freinet (adaptarea demersului educativ la psihologia copilului), care constituie, la rândul lor, fundamente pedagogice pentru teoretizările și aplicațiile practice ale ideii generale (așa cum era prezentă și înțeleasă atunci) de interdisciplinaritate. La începutul anilor 1900, s-a făcut simțit curentul progresivist în educație, care, sintetizând ideile unor autori precum Froebel și Horace Mann sau abordări ale științei/învățării cum ar fi cea bazată pe investigație și descoperire, a mai făcut un pas către ceea ce numim abordare integrată a curriculumului. Ceva mai
[Corola-publishinghouse/Science/2333_a_3658]
-
este exacerbată și devine un scop în sine. Educatoarea trebuie să echilibreze cele două forme de organizare a activității instructiv - educative, creând oportunități de învățare pe activitățile de grup ce favorizează cooperarea și întrețin competiția constructivă. Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune J. Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învățare și de muncă independentă, cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă independentă. Specific metodelor interactive de grup, este faptul
Activit??i didactice desf??urate in gr?dini?? ?n scopul ?nsu?irii no?iunii de num?r natural by Gu?u Mihaela. Pasat Ionel-Marius () [Corola-publishinghouse/Science/83651_a_84976]
-
un pronunțat caracter formativ, în valorificarea noilor tehnologii instrucționale (e-learning), în contaminarea și suprapunerea problematizării asupra fiecărei metode și tehnici de învățare, reușind astfel să se aducă o însemnată contribuție la dezvoltarea întregului potențial al elevului. Cerința primordială a educației progresiviste, cum spune Jean Piaget, este de a asigura o metodologie diversificată bazată pe îmbinarea activităților de învațare și de muncă independentă cu activitățile de cooperare, de învățare în grup și de muncă interdependentă. Toate metodele interactive de grup (în special
SIMPOZIONUL NAŢIONAL „BRÂNCUŞI – SPIRIT ŞI CREAŢIE” by Mariana Comănici () [Corola-publishinghouse/Science/570_a_1140]
-
avea funcționalitate În viața copilului; a propus un nou model de școală, denumit „școala pe măsură”, destinat să asigure succesul tuturor elevilor În acord cu posibilitățile diferite ale acestora. - John Dewey, reprezentant de seamă al pragmatismului american, este fondatorul educației progresiviste, curent ce a făcut epocă În Statele Unite. Educația progresivistă se bazează pe următoarele principii: școala va permite copilului exprimarea În mod individual; copilul va acționa liber; copilul va Învăța din experiența sa și a celor din jur și va utiliza
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
model de școală, denumit „școala pe măsură”, destinat să asigure succesul tuturor elevilor În acord cu posibilitățile diferite ale acestora. - John Dewey, reprezentant de seamă al pragmatismului american, este fondatorul educației progresiviste, curent ce a făcut epocă În Statele Unite. Educația progresivistă se bazează pe următoarele principii: școala va permite copilului exprimarea În mod individual; copilul va acționa liber; copilul va Învăța din experiența sa și a celor din jur și va utiliza anumite deprinderi pentru a ajunge la scopurile propuse; va
[Corola-publishinghouse/Science/2107_a_3432]
-
3) profesorul este un îndrumător și nu impune munca; 4) se acordă cea mai mare atenție tuturor aspectelor dezvoltării fizice a elevului; 5) cooperarea între școală și familie trebuie să fie stimulată pentru a satisface necesitățile copilului. Printre principiile educației progresiviste se află: exprimarea și cultivarea individualității, activitatea liberă a elevilor, învățarea prin experiență. Progresivismul pretinde metode și curriculum individualizate, fondate pe trebuințele și interesele actuale ale copilului. Reprezentantul cel mai de seamă al progresivismului este John Dewey. În 1896, el
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
restrâns-o așadar la curricula formale, destinate exclusiv școlilor, concepute și ele ca un fel de „fabrici producătoare de lucrători calificați” care să-și urmeze „cursul vieții” muncind în alte fabrici. Asemenea predestinări utile insului și societății, curricula eficientiste și progresiviste, au fost înlocuite odată cu explozia științifică din a doua jumătate a secolului XX și cu evoluția spectaculoasă a societății industrializate. Curricula moderne le-au înlocuit pe cele tradiționale. Le depășeau prin rigoare și prin sporirea suportului științific. Curricula moderne erau
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
curriculare: concepția umanistă, concepția reconstrucționistă, concepția tehnologizantă și concepția academică 45. Cea din urmă le aparține celor numiți de Bobbitt (1918) „avocații culturii”46. Umaniștii sunt apărătorii „curriculumului centrat pe learner” și ai individualizării instruirii; tehnologizanții sunt adepți ai filosofiei progresiviste și ai „reconstrucționismului social”, având cu aceștia numeroase convergențe. Lista lui Eisner și Valancetc "Lista lui Eisner și Valance" Eisner și Valance (1974) au propus o listă postmodernă cu cinci orientări care merită detaliată. „Pentagrama câmpului curricular” cuprinde: • orientarea cognitivistă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
asociată Decalogului. Ea solicita „pregătirea”, educația prealabilă a actorilor; învățământul primar a devenit obligatoriu, iar cel secundar s-a dezvoltat exploziv; școala a căpătat alura fabricii; organizarea ei o imita pe cea a întreprinderii productive; curricula premoderne, exceptând câteva curricula progresiviste, sunt aproape în întregime inspirate din managementul taylorist centrat pe obiective de eficiență productivă; absolventul unei școli este numit „produs al educației” și evaluat după standarde similare celor industriale; curricula premoderne nu vizează scopuri umane, ci economice. Etapa modernă propriu-zisă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
înlocuit miturile americane antebelice ale lui the winner și the best. R.W. Tyler și-a susținut doctoratul la University of Chicago și a predat la Columbia University și Ohio State University, recunoscute în epocă pentru promovarea ideilor puerocentriste și progresiviste. Colaborarea îndelungată cu W.W. Charters la Chicago l-a marcat. Dar în 1929 l-a întâlnit pe filosoful Boyd Bode la Ohio State University, cu care s-a împrietenit. Acesta din urmă l-a orientat în direcția unei gândiri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
modelul Hildei Taba este cu adevărat superior prin accepțiunea extinsă conferită conceptului de obiectiv pedagogic. Ea nu îl reduce la „abilități” sau „comportamente” precum Tyler, ci desemnează atitudini, valori, concepte, euristică, cunoaștere teoretică ș.a.18 Totuși modelul rămâne eficientist și progresivist. Nu avem de-a face cu un model umanist, așa cum cere gândirea postmodernă. Hilda Taba însăși a sesizat problema, dar nu i-a putut găsi o soluție exhaustivă. După Hilda Taba, teoreticienii și designerii de curricula au o problemă serioasă
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
menit să ofere o cale limpede pentru comprehensiunea complicatelor opțiuni teoretice și practice ale diverselor curricula moderne. 11.2. Progresivismul și ideile curriculare modernetc " 11.2. Progresivismul și ideile curriculare moderne" Una dintre sursele fundamentale ale modernității curriculare este filosofia progresivistă americană. Părintele acesteia, John Dewey (1859-1952), a fost considerat adesea drept „cel mai mare pedagog al secolului XX”. Eseul său The Child and the Curriculum (1902) l-a inspirat chiar pe Bobbitt (1918), celălalt mare promotor de „modernitate curriculară”; el
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Child and the Curriculum (1902) l-a inspirat chiar pe Bobbitt (1918), celălalt mare promotor de „modernitate curriculară”; el a transformat metafora sugerată de termenul curriculum într-un concept operațional, care a dat și numele unei științe educaționale noi. Ideile progresiviste promovate de Dewey au fost influențate de filosofia hegeliană și, foarte probabil, de teoria evoluționistă darwiniană. Lucrarea sus-amintită este rezultatul aplicării acestor idei la educație. Este, de fapt, un pamflet virulent. Dewey critica curricula școlii secundare din Chicago care, la
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
revizuind drastic curriculumul Planului Denver în 19236. Exemplul a fost urmat și în alte locuri. S-a întreprins o reformă curriculară la toate școlile publice din Burlington (Iowa), Winnetka (Illinois), Denver (Colorado), St. Louis (Missouri) și Los Angeles (California). Reformele progresiviste au antrenat cercetări curriculare experimentale, iar marile universități și-au înființat, în acest sens, laboratoare și școli experimentale: Lincoln Experimental School (University of California), Francis W. Parker School (University of Chicago), Horace Mann School (Columbia University), Beaver County Day School
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
1928-1989, alimentând cu „ingrediente epistemice” din ce în ce mai temeinice eforturile de a construi o teorie curriculară cu adevărat științifică. În anii ’20, teoriile eficienței sociale și progresivismului au declanșat în SUA reforme educaționale rivale. „Tabăra eficientistă” (Bobbitt, Charters, Snedden ș.a.) și „tabăra progresivistă” (Dewey, Kilpatrick, Childs ș.a.) au intrat în dispută. Ambele susțineau optimizarea socială prin educație, dar propuneau realizarea acesteia prin viziuni curriculare foarte diferite. Boyd Henry Bode (1873-1953), colegul lui Charters de la Ohio State University, l-a criticat pe acesta și
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
orientare. A fost o decadă criticistă, conflictuală și reformistă similară anilor ’80 - care au fost dominați de criticismul postmoderniștilor. 11.5. Declinul criticist și restauratortc "11.5. Declinul criticist și restaurator" Eforturile cercetătorilor de a concepe curricula eficientiste și curricula progresiviste contrastau flagrant cu rezultatele pe care școlile primare și secundare americane le obțineau. Aproape fără nici o deosebire, ele produceau cohorte de middle men: fie mediocrități inculte progresiviste, fie meseriași și proletari semianalfabeți. Fiecare dintre aceștia era „adaptat la viață”, capabil
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Declinul criticist și restaurator" Eforturile cercetătorilor de a concepe curricula eficientiste și curricula progresiviste contrastau flagrant cu rezultatele pe care școlile primare și secundare americane le obțineau. Aproape fără nici o deosebire, ele produceau cohorte de middle men: fie mediocrități inculte progresiviste, fie meseriași și proletari semianalfabeți. Fiecare dintre aceștia era „adaptat la viață”, capabil să supraviețuiască în societatea industrială americană, prestând câte un job remunerat mulțumitor. Dar acești life-adjusted people nu erau apți pentru performanțe științifice excepționale, precum aceea de a
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Dar cartea lui J. Gwynn (1950) aspira la fundamentarea unei științe riguroase, cumulative și obiective a dezvoltării curriculumului ca disciplină socioeducațională și tehnologie eficientistă de tip life adjustment. Cartea lui Alberty (1953) nutrea ambiții similare, dar de pe poziții reconstrucționiste și progresiviste. Capodopera deceniului a fost însă cartea lui Smith, Stanley și Shores (1950, 1957), care a sintetizat magistral liniile de forță ale curricula moderne și s-a impus ca lucrare de bază a teoriei curriculare moderne. Chiar și astăzi se mai
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
pentafazic inspirat de lucrarea lui Smith, Stanley și Shores. Am urmat și sugestiile expuse în cealaltă lucrare celebră a deceniului: The Teacher and Curriculum Planning. Harold Spears a considerat profesorii ca parte integrală a planificării curriculumului - o decizie de sorginte progresivistă, dar confirmată de achizițiile ulterioare ale cercetării curriculare moderne. 11.7. Explozia cercetărilor psihopedagogice și curriculumul în anii ’60-’70tc "11.7. Explozia cercetărilor psihopedagogice și curriculumul în anii ’60‑’70" Succesul Taxonomiei lui Bloom (1956) a antrenat alte descoperiri
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de dirijare și control al mecanismelor de învățare ale learners, pentru realizarea de competențe și capacități sau de obiective predefinite. Regăsim reunite, în această viziune coerentă, ideile lui Dewey și Bobbitt de la începutul secolului XX. Desigur, cu o anumită prevalență progresivistă, alimentată de repulsia pe care Dewey o exprimase în pamfletul The Child and the Curriculum (1902). Cheia decriptării multora dintre expresiile denotative adoptate de discursurile moderniste ale curriculumului se află în acest scurt eseu. Dewey constatase - așa cum am arătat în
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
posibilitatea unei „științe pozitive a curriculumului”, Beauchamp fiind nevoit să-și publice cartea pe propria cheltuială.) Prin urmare, presupusul triumf al pozitivismului în științele educației nu a avut loc în anii ’60. El ar fi încununat curriculumul modern, eminamente raționalist, progresivist și eficientist. S-a crezut că această victorie va fi câștigată în deceniile următoare. Dar nu s-a întâmplat așa - dimpotrivă. Încercarea lui Beauchamp nu a fost solitară. Modelul de „curriculum științific” propus de Mauritz Johnson (1967) la State University
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de ani, că orice curriculum debutează cu „dangătele de clopot” și „bătăile de tobă” (the beat of a drummer) care s-au auzit în urmă cu o jumătate de veac. Era o trimitere clară la curricula anteși interbelice, eficientiste și progresiviste, pe care le-am botezat, în acest studiu, „premoderne”. Ceea ce însemna că atunci s-au conturat „marile teme ale curriculumului american” și că actualele curricula, cele din anii ’60, nu sunt decât „variații melodice ale acelor străvechi teme”. Berman (1968
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
scot la iveală adevăruri noi numai pentru că spusele lor apelează la terminologii pretențioase și sofisticate. Schwab a inventariat un număr mare de lucrări și autori de acest gen care nu făceau altceva decât să repete Raționalul lui Tyler sau argumentele progresiviste ale lui Dewey în termeni noi, bombastici. În fine, a șasea formă de „gândire dereistă” este dată de studiile cu pretenții de analiză critică a problematicii educative concrete, dar care, în realitate, sunt doar combinații mai mult sau mai puțin
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
Sense of Order, a New Curriculum” anunță intrarea sa în rândul postmoderniștilor 171. Nu se pune însă problema unei rupturi radicale cu trecutul. Doll încerca de mai multă vreme să propună schimbări în curriculumul modern. Încă din 1983, de pe poziții progresiviste, cerea depășirea modelului industrial-tehnocratic. El scria: Progresivismul a fost o luptă continuă pentru a ameliora sau a umaniza aspectele mai dure ale acestui model industrial-tehnocratic (to soften or humanize the harsher aspects of this industrial-technocratic model). Într-un final, se
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
avea funcționalitate în viața copilului; a propus un nou model de școală, denumit "școala pe măsură", destinat să asigure succesul tuturor elevilor în acord cu posibilitățile diferite ale acestora. John Dewey, reprezentant de seamă al pragmatismului american, este fondatorul educației progresiviste, curent ce a făcut epocă în Statele Unite. Educația progresivistă se bazează pe următoarele principii: școala va permite copilului exprimarea în mod individual; copilul va acționa liber; copilul va învăța din experiența sa și a celor din jur și va utiliza
Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale: strategii diferenţiate şi incluzive în educaţie by Alois Gherguț () [Corola-publishinghouse/Science/874_a_1657]