109 matches
-
e o atingere a lumescului de supranatural și „de altfel zînele au plecat / într-un cosmos irigat / cu ape subtile”. „Fagii prelungi” - concret, arbori de circa 40 de metri, la maturitate, metaforic, copaci „neconciși” (adică nu „scurți”) - aduc a parabolă, prolixitatea fiind aproape de enigmatic. Un angajament ieșit din ordinea firii („pact ciudat”) se încheie între lumea naturală codificată în „trunchiuri” și cea nonperceptibilă - lumea „rășinii”, semn al nemuririi. Și-apoi enclava duratei („patru nopți”) în infinit („paradis”), în spațio-timpul în care
SIMION SUSTIC de ANGELA MONICA JUCAN în ediţia nr. 88 din 29 martie 2011 by http://confluente.ro/_rugina_linistii_la_mesterul_cuvintelor_simion_sustic.html [Corola-blog/BlogPost/366990_a_368319]
-
grădina arsă pînă la lacrimi / după răceala mîinilor toți știau / că se făcuse noapte în odaia lăuzei / de culoarea florii palide de prun / darul cocorilor / Cît de frumoși eram dinspre Toamnă,/ încăpeam amîndoi sub aripile unui / fluture !” (Sublim de Samara). Prolixitatea, desigur, stă mereu la pîndă, cu atît mai abitir cu cît astfel de însăilări se prelungesc mai mult, parcă verificînd pe de-a-ndoaselea clasica scuză horațiană a imposibilei concizii. Oricît ți-ai bate însă capul cu agregarea acestor mozaicuri, cert este
HIMERE DE PHAROS de LUMINIŢA CRISTINA PETCU în ediţia nr. 272 din 29 septembrie 2011 by http://confluente.ro/Culesul_fructelor_de_dupa_mircea_micu.html [Corola-blog/BlogPost/355919_a_357248]
-
stăvilit: "Oameni sărmani", cu prezentarea sa plină de compasiune a locuitorilor săraci din orașe, « revelează taine ale vieții și personaje din Rusia cum nimeni nici nu a mai visat înainte » și este « primul roman social » rus, singurul său defect fiind prolixitatea. Romanul este publicat la 15 ianuarie 1846 în almanahul "Colecția din Sankt Petersburg" ("Петербургский сборник") și devine un succes comercial. Dostoievski, considerat de Belinski un talent extraordinar și original, intră imediat în grațiile cercului de literați din jurul criticului. Își citește
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
Dostoievski își cere demisia, în scris, la data de 19 octombrie 1844. La începutul anului 1846, publică nuvela "Omul dedublat", care are parte de un tratament aspru din partea criticilor. Chiar și Belinski, deși intuiește « geniul creator » din spatele operei, îi critică prolixitatea și caracterul fantastic. "Domnul Proharcin", povestire publicată în toamna aceluiași an, nu se bucură de mai multă indulgență din partea criticului, fiind condamnată pentru prețiozitate și manierism. Relațiile lui Dostoievski cu Belinski se răcesc treptat, pentru ca apoi, după o ceartă de la
Feodor Dostoievski () [Corola-website/Science/299191_a_300520]
-
lui Rând, , scria mai târziu că „comentatorii păreau să se întreacă cine concepe cea mai inteligentă descurajare”, numindu-le „vorbarii execrabile” și „un coșmar”; ei au spus că a fost „scris din ură” și că dă dovadă de „fanfaronada și prolixitate lipsite de scupule”. Autoarea scria într-o scrisoare adresată unui prieten că „ficțiunea lui Ayn Rând este la cel mai slab nivel posibil la care poate ajunge ficțiunea. Sper că ai luat-o de pe jos din metrou și ai aruncat
Ayn Rand () [Corola-website/Science/302160_a_303489]
-
de a-i „umple” pe elevi cu conținuturile narațiunii sale, conținuturi care sunt rupte de realitate, scoase din totalitatea care le-a generat și care le-ar putea da o însemnătate. Cuvintele sunt golite de concretețea lor și devin o prolixitate alienată și alienantă. Astfel, caracteristica evidentă a acestui tip de educație narativă o reprezintă sonoritatea cuvintelor, nu puterea lor de a transforma. „Patru ori patru egal șaișpe, capitala statului Pará este Belém.” Studentul înregistrează, memorează și repetă aceste propoziții fără
Pedagogia oprimaților (fragment) () [Corola-website/Science/295692_a_297021]
-
profunzime viața poporului, tablourile sale moralizatoare nu au nimic artificial sau forțat. Este ca un tată care glumește cu copiii săi și care, făcându-se că îi părăsește, îi instruiește, îi corectează, îi încurajează 12. Hrisostom are deja ceva din prolixitatea asiatică. Aceasta ține de bogăția vervei sale oratorice și de genul adoptat în discursurile sale. Nu este posibil să nu evidențiem măcar claritatea clasică a limbii și a stilului și care mai poate fi regăsită la Demostene, copia spontană, fără
Nr. 1-6, ianuarie-iunie, 2008 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Memoirs/124_a_100]
-
în stare, n-aș fi fost la înălțimea artei sale complexe și originale, de poet al cărui limbaj este îmbogățit de dexteritățile și expresivitatea unui pictor, de dubla lui posibilitate de a se exprima uimitor. Nu l-aș acuza de prolixitate, căci scrie mult și divers, în avalanșe succesive. De aceea nu m-am simțit omul potrivit, îndestul priceput să-i fac o selecție și să-l prezint. De aceea spun că Nino ar fi fost poate singurul capabil de o
Poemul Și scrisoarea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8198_a_9523]
-
lui cordiale și nuanțate, dar categorice, cu Vladimir Tismăneanu sau Andrei Pleșu - plus neînțelegerile tacite cu Gabriel Liiceanu, taxat drept „un anticomunist visceral” - l-au păstrat pe Ion Ianoși într-o dezbatere de idei necesară în inflamatele decenii postrevoluționare. Dincolo de prolixitate și de deficiențele de compoziție, Internaționala mea rămâne, de aceea, o probă convingătoare (lecție deloc programatică, întrucât lui Ion Ianoși îi repugnă afirmațiile peremptorii și autoeroizările) că am avut intelectuali veritabili de stânga chiar sub totalitarism și că nu toți
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
diplomat capătă, în timp - pentru că nu există o școală, aici e mult fler -, un tip de deprindere semiotică pe care nu o regăsești altundeva, prin care reușește să exprime o temă tratabilă în câteva cuvinte printr-o frază care, în ciuda prolixității, are sens, scopul fiind de a o trece neatinsă prin negocierea textului. Îndeobște, fiecare întâlnire internațională se termină cu un text - un comunicat comun de presă, o declarație comună, un text care contractualizează ceva, un acord, un tratat. Lupta reală
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
datorită numeroasele "insuficiențe" pe care le constată în autoevaluarea din faza imediat următoare sau în etapa maturității: "Evidente în Pași, aceste deficite nu constituie totuși un punct de plecare al unei evoluții ulterioare, întrucât, de la un ton discursiv, cu o prolixitate abia mascată de o lapidaritate aparentă, de la un anecdotism spiritual sau numai familiar, de la o cordialitate plebee, critica mea avea să se îndrepte în sensul contrar, al abstracției, al expresiei nude și tecnice, al ordonanței stricte, și, înlocuit printr-un
E. Lovinescu - 125 - Bovarismul ideologic (II) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/10598_a_11923]
-
Voluptatea de a gândi desfide imobilismul și reclamă vlaga dialectică. Rezultă jocuri foarte serioase ale minții, raportate la categorii fundamentale ale spiritului sub forma zicerilor fulgurante. Pledoaria pentru scrisul scurt, de maximă concentrare, incitant, vine imperios din imboldul esențializării, împotriva prolixității. De pildă, Maiorescu scrie concis, pe câtă vreme Gherea e dezlânat. "Meritul lui Borges de a fi scris atât de scurt", cugetă Lamparia. Dintr-o sumă de asemenea "fragmente" laconice se constituie un adevărat breviar estetic, în care problemele artei sunt privite
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Pasarela alcătuiesc un tot, care tinde să sondeze în adâncime mentalitățile epocii. Paradoxul este însă că, deși aspiră să exceleze în proza de analiză psihologică, lui S. îi reușesc mai degrabă notațiile abrupte și fugitive. Pasajele analitice suferă adesea de prolixitate și supralicitare, lungile deliberări ale personajelor fiind lipsite, de regulă, de motivațiile necesare pentru a declanșa crize de anvergură. După 1989 S. a publicat în Canada o suită de romane scrise în limba franceză, care împletesc obsesii autobiografice cu descrieri
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289957_a_291286]
-
italian. „Numit de câțiva critici literari <<primul roman din literatura europeană>>, Cele treisprezece întrebări despre dragoste este lung și plin de digresiuni; deși personajele principale au o origine nobilă, acțiunea diversificată în călătorii anticipă literatura picarescă. Cu toată retorica și prolixitatea sa, firul narativ este bine structurat și protagoniștii credibili.”599 Scriitorul italian își intitulează versiunea sa Filocolo, ceea ce ar desemna „durerile dragostei”. În exordium, naratorul povestește despre o doamnă, Maria, pe care a întâlnit-o într-o biserică de Paști
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în monografia Calistrat Hogaș, apărută în 1968. El contestă caracterizarea lui Creangă drept scriitor rabelaisian ( G. Călinescu) sau renascentist (Zoe Dumitrescu-Bușulenga) și afirmă că „miracolul Creangă” izvorăște din folclor, scriitorul transformând narațiunile populare „în adevărate frumuseți sferice”, scuturându-le de prolixități și scăpându-le de schematism. Viziunea lui Creangă este homerică, iar opera lui formează „un adevărat ciclu rapsodic țărănesc”. Așa se explică lipsa sentimentalismului, a descrierilor de natură, faptul că erosul nu depășește nivelul instinctului. Criticul vorbește chiar de epicul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289977_a_291306]
-
asupra unor personaje ale căror merite și calități sunt totuși public recunoscute (V. Alecsandri, N. Davidescu, Iorga, Crainic, Brătescu Voinești, Pompiliu Eliade ș.a.): "când se înverșunează împotriva unui scriitor, fie chiar exclusiv pe temeiuri estetice, cum ar fi acela al prolixității, (...) Arghezi nu ține seama de realitate"91. Din perspectiva exigenței morale, (in)justețea aprecierilor lui Arghezi, frecvent atinsă de exegeză, ar avea pondere într-un demers care, ipotetic vorbind, ar evidenția raporturile culturale într-un interval dat, la modul în
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
este obținută printr-o topică directă, deseori simplificată până la elipsa verbului. Această tendință parcimonioasă a scriiturii, deseori semnalată de exegeză, poate fi considerată, pe drept cuvânt, marcă a stilului polemic arghezian. Când însă desenează arabescuri ideatice, paragraful se dilată până la prolixitate, etalând un narcisism al expunerii ce trădează intenția de a se singulariza și de a domina schimbul de idei. În planul argumentativ, avem de-a face cu argumente punctuale (uneori chiar numerotate, pentru a facilita coerența ideatică), aserțiuni categorice cu
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
implică (...) dacă nu talent, măcar stilul unui pardesiu, expus pe un manechin"172 (s.n.). Din unghi, am spune, epistemologic, descrierea aceasta cu "statut" de definiție presupune o operație de determinare exactă într-un limbaj științific, precis și arid, lipsit de prolixitate și echivoc. De multe ori, redefinirea argheziană se întemeiează pe o comparație metalogică 173, însă aceasta nu ambiguizează mesajul, ci plasticizându-l, îi întărește sensul denotativ. Desigur că decodarea corectă depinde, esențialmente, de orizontul cognitiv al cititorului și de disponibilitatea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
etnică, intoleranța religioasă, politizarea BOR sunt câteva subteme derivate din tema centrală. 2. Talentul literar îndoielnic constituie o culpă pe care Arghezi nu scapă nici un prilej de a o amenda. Obiecțiile principale sunt: lipsa de stil și originalitate, prozaismul sau prolixitatea scriiturii iorghiste, în genere, iar tehnica favorită este a retorsiunii, polemistul plasându-se pe terenul advers, pentru a-i divulga vulnerabilitatea. Din acest unghi, "Cu prilejul revoluției chineze" este un text antologic de respingere polemică, bazat, aproape exclusiv, pe citarea
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
dublă perspectivă. Comunicația, ca figură a dialogismului inerent oricărei polemici publicistice, în genere, accentuează, în plus, dorința polemistului de a-și persuada lectorul, etalând, față de acesta, o atitudine condescendentă și/sau protocolară. Atunci când respinge scriitura lui Iorga, pe motiv de prolixitate și inexpresivitate, prin enunțul asertiv: "proza domnului Iorga e perfect privată de el"291, Arghezi intră, concomitent, în jocul imaginar al unei dezbateri amicale cu lectorul său: "Nu-mi răspundeți că le style c'est l'homme căci tot domnia sa
by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
cele arătate nu contrazice spiritul absurd. Această aparentă modestie a gândirii care se mărginește să descrie ceva ce își refuză să explice, această disciplină voluntară din care decurge, în chip paradoxal, îmbogățirea profundă a experienței și renașterea lumii în toată prolixitatea ei, sunt tot atitea demersuri absurde. Cel puțin la prima vedere. Căci metodele de gândire, în acest caz ca și în altele, comportă întotdeauna două aspecte: unul psihologic și altul metafizic. În acest fel, ele închid două adevăruri, dacă tema
[Corola-publishinghouse/Science/85119_a_85906]
-
lumina și orbul libertatea”), În pleonasm („te-am văzut Întâiași dată pentru prima oară”) și obscuritate (consecință a utilizării neologismului și a structurilor sintactice neobișnuite). Interferența stilurilor funcționale generează comicul și sugerează artificialul. Suferind (ca și Rică din amor) de prolixitate și de afectare, frazele acestuia trădează carențe grave În gândire. Rică Îi scrie cea dintâi epistolă Ziței „Într-un moment de inspirațiune”. Mița Îi scrie lui Nae pentru că e rău ambetată și mai e și singură. Crăcănel, veșnic tradus În
Personajul feminin din opera comică a lui I. L. Caragiale by Iulia Murariu Hînțești () [Corola-publishinghouse/Science/91904_a_92327]
-
în această lume, grație planului providenței divine; oamenii dintr-o cetate nu sînt altfel decît oamenii din cealaltă: ei trăiesc împreună, dar nu în același mod și nu au aceleași țeluri. O operă atît de întinsă nu e lipsită de prolixitate, de digresiuni și demonstrații greoaie; autorul încearcă să găsească răspuns pentru prea multe probleme în același timp; rezultatul este nesistematic, chiar în mai mare măsură decît în alte opere ale epsicopului de Hippona. Cu toate acestea, ne putem întreba dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele întorsături de frază populare, tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al V-lea. Scriitorul, chiar dacă face exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficient. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor de Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, cartea I, intr., text și trad. it. sub îngrijirea lui S.
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
analiza cu acuzația, disputatio cu obiurgatio, și prin aceasta se deosebește de literații galici din vremea sa, a căror atitudine era mai detașată și care se exprimau într-un stil limpede sau elegant; această violență se transformă însă adesea în prolixitate și emfază. Educația sa retorică, cu siguranță foarte îngrijită, a evoluat așadar într-o direcție diferită de cea agreată de mediul cultural al vremii sale. Bibliografie. Ediții: CSEL 8, 1883 (F. Pauly); SChr 176, 1971; 220, 1975 (G. Lagarrigue). Traduceri
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]