27 matches
-
textului / 290 7.3. O organizare ierarhizată / 293 7.4. Paragrafe / 297 7.5. Mărci ale integrării lineare / 302 7.6. Progresia tematică / 305 7.7. Relațiile anaforice: câteva deosebiri / 315 7.8. Repetare și substantiv propriu / 319 7.9. Pronominalizarea / 323 7.10. Anafora lexicală fidelă / 324 7.11. Anafora lexicală infidelă / 325 7.12. Un început de povestire / 328 7.13. Reluarea imediată / 331 7.14. Demonstrative insolite și de memorie / 337 7.15. Anaforă și text literar / 340
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
împărțindu-se în principal în două grupuri, demonstrative și adverbiale. Dacă unele demonstrative sunt deictice prin excelență, putând însoți un gest al enunțătorului (asta, aceasta, aceea), altele combină sensul lexical și valoarea deictică: în mod direct (această masă) sau prin pronominalizare (acesta, acela). A nu se confunda, atenție, aceste deictice veritabile cu demonstrativele cu valoare anaforică, prin care se reia o unitate deja introdusă în text (cf. "acestei fântâni" din fragmentul din Paul și Virginia sau "acestea" de la începutul fragmentului din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
un subansamblu (Julien nu-i putea suferi pe ceilalți seminariști. Unii i se păreau chiar respingători). În paginile următoare, ne vom opri asupra celor patru mari tipuri de reluare: repetarea grupului nominal ("Cenușăreasa"[...] "Cenușăreasa"); în acest caz, nu există anaforă; pronominalizarea ("Cenușăreasa" [...] "ea"...) anafora lexicală fidelă, cu o simplă schimbare a determinantului ("o tânără fată" [...] "tânăra fată"...); anafora lexicală infidelă, adică cu substituire lexicală: "tânăra fată" [...] "biata copilă". 7.8. Repetare și substantiv propriu Repetarea grupului nominal este cel mai simplu
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
când cu valoare generică (pentru a desemna categoria femeilor). Este modalitatea prin care se arată că personajul masculin nu o vede ca pe o ființă unică, ci ca pe cineva care încarnează o feminitate care lui îi lipsește. 7.9. Pronominalizarea Anafora pronominală nu coincide cu categoria tradițională a "pronumelor" în care sunt amestecate două tipuri de elemente cu proprietăți distincte: pronumele reprezentante (sau pronumele substitute) și pronumele autonome. În general, doar pronumele "reprezentante", care variază în gen și în număr
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
la o unică femeie care este pentru erou Femeia. De altfel, ca formă de "non-persoană", acest pronume trimite la un individ plasat în afara sferei vorbirii, cu tot ceea ce implică aici distanțarea ca punere în valoare. I se adaugă și carența pronominalizării: chiar folosit în roman ca substantiv propriu, ea rămâne, prin natură, un termen non-saturat semantic, ce deschide calea căutării unui substantiv care ar putea să-l fixeze. Cele două aspecte converg, justificând caracterul nelimitat al sentimentului eroului. Lipsa limitelor rezultă
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
-ntr-o doară; El își lăsă tovarășul împovărat să moară, Recunoscu că el greșise și rău are să-i pară. Astfel măgarul, în această aventură, Lăsă din spate a lui încărcătură, Cu tot cu pielea-i pe deasupra. 7.2. Studiați reluările nominale (repetiția, pronominalizarea, anafora lexicală fidelă și infidelă). Există o legătură între întâmplarea povestită și repartizarea anaforei? 7.3. Următoarele două texte sunt începuturi de povestire. Primul este un basm, al doilea o nuvelă care face parte din "Scene de viață privată" din
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
și ea legată de o cerință sintactică, în concordanță cu sensul enunțului. 7.1 Pentru a face o analiză narativă a fabulei, ne putem inspira din exemplul prezentat, operând adaptările necesare. ▪ 7.2 Vom distinge trei clase pentru anafora nominală: pronominalizarea: acesta (v.5), el (v.6), El (v.7), pe el (v.7), el (v.8), el (v.9), el (v.12), el (v.13), lui (v.15). Spre deosebire de pronumele el /pe el / lui care nu sunt decât anafore ale
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
persoană, 70 plan embraiat (vs non~embraiat), 113 plan secund vs prim-plan, 144 plural, 268 poetică, 43 polifonie, 167 povestire (vs narațiune), 104 prezent al narațiunii, 129 prezent istoric, 129 prim-plan (vs plan secund), 144 progresie tematică, 306 pronominalizare, 319 propriu (substantiv ~), 319 prospectiv, 110 pseudo-iterativ, 160 pseudonim, 172 public (vs cititor), 171 punct de vedere, 85, 156 R raportat (discurs ~), 203 realizat (vs irealizat), 105 referențial (vs modal), 178 reinvestire, 197 reluare imediată, 331 remă (vs temă), 307
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/980_a_2488]
-
diferite din punct de vedere genealogic: indo-europene (mai puțin cele celtice care au ordinea VSO), chineză, vietnameza, thai, khmer, kiswahili, hausa, yoruba, nahuatl, quiche, guaraní, javaneza etc. Topica nu este, însă, fixă. De pildă în limbile romanice, prin fenomenul de pronominalizare a obiectului, SVO → (S)OV: L'homme lit le livre → Îl le lit. El hombre lee el libro → Lo lee. L'uomo legge îl libro → Lo legge. Omul citește cartea → O citește. După cum observa G. Lazard, " Ordinea SVO este mai
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
din limbi au sistem cazual dezvoltat la nume. Distincția de număr apare rar la nume. Pronumele personale au dual, în unele arii și trial. Formele pronominale au un rol foarte larg și variat în morfologie, de aceea se vorbește despre "pronominalizare", ca în unele limbi tibeto-birmane. Sistemele demonstrative sînt în general foarte complexe, marcînd numeroase distincții de distanță, localizare, direcție etc. În aproape toate limbile australiene există numai 2 sau 3 numerale simple; în cazuri izolate numărarea se face cu ajutorul cuvintelor
[Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
semantic, un raport de posesie în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic. Raportul este explicit, cu exprimarea substantivală a „obiectului” posesiunii, raportat prin intermediul posesivului meu, de exemplu, la locutor sau implicit, când pronumele posesiv compus substituie, printr-un proces de pronominalizare, un substantiv exprimat anterior: „Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere/ A celui suflet ce pe-al meu știe.” (M. Eminescu, I, p. 200) Ca și pronumele posesiv, pronumele personal este marcat semantic de raportarea la protagoniști; el exprimă un raport
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru.” (M. Sadoveanu, p. 514) În afara acestui număr relativ restrâns de pronume posesive autonome, pronumele posesiv are natură sintactică și întrebuințare anaforică; rezultă din pronominalizarea unor substantive sau sintagme introduse într-un raport de posesiune în care sunt implicați protagoniștii actului lingvistic: „Și nații călătoare, împinse de a mea/Umplut-au sperioase pustiul pân’la poluri.” (M. Eminescu, I, p. 91), șnații călătoare ® nația mea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
cei doi poli, apropiere-depărtare, rămâne fără expresie lingvistică, fiind implicit în grade și moduri diferite în planul semantic al unui substantiv introdus mai târziu în linearitatea textului: „Acesta este fratele meu.”, sau poate funcționa anaforic, reluând, cel mai adesea prin pronominalizare, substantive, sintagme nominale sau sintagme propoziționale exprimate deja în text: „Danțul, muzica, pădurea,/ Pe acestea le-ndrăgii.” (M. Eminescu, I, p. 102) În funcție de cei doi termeni ai corelației, pronumele demonstrativ se organizează în două prime subclase: • pronume demonstrativ de apropiere
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
demonstrativ se deosebește de adjectivul calificativ, care exprimă însușiri ale obiectelor în afara raportului cu situația de comunicare. În funcție de conținutul său semantic, adjectivul demonstrativ prezintă aceleași subclase ca și pronumele, pe care, de altfel, le-a generat printr-un proces de pronominalizare (omul acesta ® acesta; același om ® același ș.a.m.d.): • adjective demonstrative de apropiere: acest (student), această (studentă) • adjective demonstrative de depărtare: acel, acea • adjective demonstrative de identitate: același, aceeași • adjective demonstrative de diferențiere: cestălalt, celălalt, ceastălaltă, cealaltă Observații: Adjectivul demonstrativ
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
invers: frunză Ț verde (singular) frunze Ț verzi (plural) Dacă vrem să privim termenii dintr-o altă perspectivă, dinspre sintagme adjectiv + substantiv: acești studenți, doi studenți, e ușor de observat că, prin „abandonarea” substantivului regent, se produce același fenomen de pronominalizare: Acești studenți au promovat examenul. Doi studenți au promovat examenul. Aceștia au promovat examenul. Doi au promovat examenul. Dintre tipurile de numerale identificate de Gramatica Academiei (și de alte gramatici înscrise în aceeași perspectivă), doar termenii „care exprimă un număr
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și instituie discursul ca "existență istorică", ca tranziție și coprezență a lui "deja spus", "o spune", "de spus", coerența asigurînd astfel corelarea enunțurilor. În abordarea fenomenului coerenței, se propune depășirea "perspectivei reducționiste" (bazată fie pe studiul regulilor gramaticale orizontale: anaforă, pronominalizare, renominalizare etc., fie pe studiul relațiilor semantice verticale: "topic/comment", "macrostructură" etc.) și adoptarea unei perspective globalizante, considerînd textul ca o entitate caracterizată printr-o dublă coerență: globală (tema discursului, conexiunea titlu - textualizare, compatibilitatea logică și semantică a secvențelor narative
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
organizării textului. Avîndu-se în vedere acest aspect, au fost stabilite (M. Charolles, în 1978) patru reguli principale pentru cele două ipostaze ale coerenței: 1) metaregula de repetiție (necesară, dar nu suficientă, ca o secvență să fie coerentă), se actualizează prin: pronominalizare (transformarea în pronume a unui nume propriu sau comun evocat anterior: Vlad este un om consecvent. El.....); definitivare sau referință deictică: X a primit un premiu; premiul este...; premiul acesta nu e...; substituții lexicale vizînd varietatea gramaticală și stilistică: Din cauza
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Diverse moduri de indicare a referentului / 219 2. Substantive proprii și descrieri cu articol hotărît / 222 3. Determinantul demonstrativ / 228 4. Articolul nehotărît / 231 5. Determinantul hotărît generic / 234 17. Coeziunea textului: anafora și catafora / 239 1. Endofora / 239 2. Pronominalizarea / 245 3. Anafora lexicală / 248 18. Nume de mărci și de produse / 255 1. Trei tipuri de denumiri / 255 2. Numele de categorie / 257 3. Marca și discursul său / 261 4. Numele de marcă / 265 5. Numele de produs / 272
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
stăpîni frica. Astfel, rîsul nu ajută să depășim momentele dificile ale vieții. Santé et Fitness, nr. 11, ianuarie 1997 Nici una din aceste trei ocurențe pentru "rîsul" nu are nevoie de cealaltă pentru a fi interpretată. Ele își sînt suficiente. 2. Pronominalizarea Endofora pronominală Categoria tradițională a "pronumelor" amestecă două tipuri de elemente cu proprietăți distincte: pronumele reprezentant (sau pronumele substitut) și pronumele autonome. Numai primele, care variază în gen și număr, sînt elemente endoforice, adevărate pro-nume, adică elemente care reiau o
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
Fiecare avea cîte un sac. (reprezentant) Pronumele reprezentant cel mai utilizat și cel mai suplu este el, subiect, și varianta sa morfologică lui, precum și determinanții posesivi la persoana a treia (sa, săi, sale, lor), care includ o anaforă pronominală. Exploatarea pronominalizării Enunțiatorul poate profita de proprietățile pronumelor pentru a crea într-un text efecte de sens interesante. Astfel: ÎNOT Jos pălăria, Carvin BUFFALO (Steve Ryan). Ei trebuiseră, din motive foarte diferite, să se decidă să privească Jocurile Olimpice din fața televizorului lor. În timp ce
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
descrise separat. Schema 12 Operații de legare care asigură continuitatea textuală 1. Construirea textuală a referinței (legări semantice 1) Continuitatea referențială este asigurată prin reluări ale elementelor introduse în memorie. Aceste reluări textuale sînt posibile datorită unor proprietăți ale limbii: pronominalizare, articulare, referențializare deictică cotextuală, coreferință lexicală, la care trebuie să adăugăm recuperările presupoziționale și alte reluări de inferențe despre care vom vorbi în 4.2. 1.1. Coreferință și anafore Coreferința este o relație de identitate referențială între două sau
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
de progresie a sensului. Într-adevăr, personajul central suferă, de-a lungul întregii povestiri, o serie de schimbări în desemnarea identității sale. Putem vorbi chiar de un referent evolutiv. Lanțul se deschide cu "un copil" [e2a] și continuă cu două pronominalizări: "l-" [e2b], "îl" [3a]. Apoi se deschide însă un nou lanț cu "un indian (cu ochi albaștri)" [3b] și cu ipoteza unei identități posibile a celor două personaje. În P4, primul pronume "Îl" [e4a] referă la indian, în timp ce al doilea
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
semantică a lumilor posibile (A3) să fie asociată sintaxei. Conexitatea înlănțuirilor de propoziții (fenomene de legare locale) trebuie analizată în cadrul tensiunii textuale: asigurarea reluării-repetiției (continuitatea textuală) garantând progresia. Lucrările de lingvistică devenite de acum clasice descriu pe larg fenomenele de pronominalizare (Pisica.... Ea...), articularea (O pisică....pisica...), referențializarea deictică contextuală (O pisică.... Această pisică...), nominalizarea (O pisică intră.... Intrarea pisicii...), substituția lexicală (O pisică...Animalul...), reformularea (Această pisică este o felină), cadre presupoziționale și alte reluări inferențiale (Lucky Luke s-a
by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
se poate manifesta prin jocul dintre scăderea redundanței într-un anumit punct al enunțului și creșterea ei în alt punct. Astfel, o tendință general romanică de a reduce redundanța de gen, număr și caz de la pronumele relativ este contracarată de pronominalizarea nominalului suprimat din cadrul relativei, pentru a salva într-un fel marcarea relației dintre restul relativei și nominalul comun redundant: [...] rom. pop. mândrulița mea, care m-am iubit CU EA". 8 Spre deosebire de exemplele anterioare, în care se omite prepoziția din categoria
[Corola-publishinghouse/Science/85026_a_85812]
-
coerența reprezintă adecvarea semantico-pragmatică la situația de comunicare (raportul de forțe între interlocutori, cunoștințele lor despre lume, fondul comun de cunoștințe, ritualul sociolingvistic al actului de comunicare). Coerența este rezultatul conlucrării a patru tipuri de reguli: i) de repetiție (prin pronominalizări, substituție lexicală); ii) de progresie (aport semantic permanent îmbogățit: continuitatea tematică este echilibrată de progresia rematică a predicatelor, i.e. a evenimentelor); iii) de non contradicție (a reprezentărilor despre lume); iv) de relație (sau de congruență a faptelor reprezentate de lumea
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]