28,657 matches
-
merge până la un ménage à trois dacă tipul bi și-ar dori asta?” Criști întârzie o vreme răspunsul. În cele din urmă se decide și pe ecran apar două litere: “da”. Spre deosebire de celelalte orientări, bisexualitatea este o alegere în continuă pronunțare. Așa ajungi să înțelegi că ești nu numai ceea ce simți, ci mai ales ceea ce alegi să faci. Cineva gay sau straight nu trebuie să-și pună niciodată probleme că acestea: “Un bisexual care n-a mai avut de 5 ani
Bisex cu ochii deschişi by Dragoș Bucurenci () [Corola-blog/Other/82858_a_84183]
-
telefon (observatorcultural.ro/ arhiva). O frecvență neașteptată înregistrează în limba actuală o formulă glumeață, care imită vorbirea peltică a copiilor mici pentru a produce o figură de repetiție sonoră: ata ete. Formula preia toate utilizările pragmatice ale corespondentului ei în pronunțare standard, asta este: acceptare (resemnată) a situației, eventual și invitație adresată interlocutorului de a nu insista, pentru că nu e nimic de făcut: "eu am mai scris un comentariu, da' a fugit și n-a mai venit... ata ete..." (poezie.ro
"Ata ete" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14723_a_16048]
-
în engleză cuvîntul continuă să-l aibă. Ceea ce face intolerabilă grafia comfort e suspiciunea de ignoranță a normei grafice românești. Pentru că problema pronunției nu se pune: diferența dintre confort și comfort apare în mod normal doar în scris (și în pronunțări intenționat marcate): în mod normal, contexul fonetic este unul de neutralizare a diferenței între n și m: înainte de f se pronunță pur și simplu o nazală. în contexte de neutralizare (descrise cu precizie, cu decenii în urmă, de Andrei Avram
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
cuvîntului italienesc enfasi îi corespund în franceză emphase, în română emfază (aceeași diferență o prezintă it. sinfonia / fr. symphonie, rom. simfonie). în esență, e vorba de o situație în care, tocmai pentru că e mai puțin certă legătura dintre scriere și pronunțare, o normă convențională trebuie să existe și trebuie respectată. Altminteri s-ar putea scrie și comform, a comfesa, comferință, a comviețui, a îmvăța (justificate de pronunție). Discuția de față are rostul de a explica, în nici un caz de a justifica
Comfort by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14750_a_16075]
-
englezismelor, limbile care au servit drept intermediar, fenomenele de învechire și ieșire din uz, locul pe care îl ocupă engleză ca limbă străină în diferitele sisteme de învățămînt. Capitolele următoare sînt consacrate structurilor lingvistice afectate de fenomenul influenței lexicale engleze: pronunțarea și scrierea, morfologia și semantica. în continuare sînt tratate diferențele de uz, calcurile care concurează uneori împrumuturile lexicale; pornind de la situațiile actuale, se lansează unele ipoteze asupra viitorului influenței engleze. în final, se prezintă stadiul cercetărilor în domeniu și bibliografia
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
pentru specialiști, cărora le oferă parametrii esențiali pentru plasarea corectă a fenomenelor punctuale în tendințele actuale ale limbilor moderne de cultură. Articolul de dicționar furnizează, pentru fiecare limbă în care a pătruns un termen englez dat, trăsăturile specifice de scriere, pronunțare, de adaptare morfologică (gen, desinențe de plural), indicații de datare, eventual informații asupra filierei (non-engleze). Tratarea este defalcată pe sensuri: preluate, uneori modificate, chiar adăugate. Factorul esențial în abordarea lexicului este considerat uzul: dicționarul indică gradualitatea de acceptare a termenilor
Anglicismele în Europa by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14801_a_16126]
-
rod - și marchează o pronunție "elegantă", "înaltă", care înnobilează diminutivul prea rural. Procesul s-ar fi putut petrece spontan, în mediul său social, sau ar putea fi o contribuție a lui Alecsandri; oricum, el e susținut de alte variante de pronunțare ă/o (făraș, mai aproape de etimon - foraș). în plus, s-ar putea invoca o a treia mărturie literară: tot a unui poet (care a scris o Rada), dar dintr-un text în proză. într-o tabletă din Poarta neagră, Legătorul
Ipoteze onomastice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14823_a_16148]
-
volume", prin trecerea comasată de la "mica enciclopedie" (605 pagini format 13/20) la "istoria cronologică" (678 pagini format 17/24). Impresia unor rime vindicative cu superproducțiile pe peliculă ale "epopeei cinematografice naționale" fiind totuși contrazisă de însușirea discretă a unor pronunțări critice față de specia în cauză. Fie și ca apendice anonim la citările ample și nominale din apologeți, în alineatul despre capul de serie al "epopeei", Tudor (1963), în fapt recoafare a formulei din Nepoții gornistului (1953), se introduce corecția că
Enciclopedie... și încă ceva by Valerian Sava () [Corola-journal/Journalistic/14937_a_16262]
-
s-a impus desemnarea textului, a imaginii, sau a sunetului care poate fi trimis împreună cu un mesaj al poștei electronice prin termenul englezesc attachment. Cuvîntul nu e tocmai ușor de preluat în română (cel puțin prin nonconcordanța dintre scriere și pronunțare), de aceea nu e surprinzător faptul că se încearcă o traducere, o adaptare, sau o înlocuire a sa. Legătura dintre verbul englezesc attach și verbul românesc a atașa se face imediat, dar nu e la fel de ușor de găsit un nominal
Atașament by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15450_a_16775]
-
silabe variabile, formate dintr-o consoană (mai ales "p") și o vocală identică vocalei precedente: sora devine astfel soporapa. în uz universal sînt și alte sisteme asemănătoare - de exemplu, introducerea în cuvinte a unui singur segment sonor, mereu același, ori pronunțarea inversată a cuvîntului, de la final spre început. E impresionant gradul de similitudine pe care îl prezintă, în diferite părți ale lumii, aceste procedee lingvistice. în enciclopedia alcătuită de Paolo Albani și Berlinghiero Buonarroti, Aga Magéra Difúra, Dizionario delle lingue immaginarie
Păsăreasca by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14435_a_15760]
-
pe banchete. Ridicol este și tandemul pe care îl face cu frate-său, Georges (Petre Nicolae), mai în vîrstă, pseudo-capul familiei, greoi din toate punctele de vedere. Aici Fräulein (Virginia Rogin) nu mai este doar guvernanta nemțoaică care stîlcește caraghios pronunțarea unor cuvinte românești. Este principalul intrigant, Iago feminin, împinge și forțează realitatea devoalînd scrisorile trădării. Margareta bea în fața ei sticluța cu laudanum (precizarea nu figurează în text) și nu clintește un deget ca să o oprească. Wanda este idealul ei feminin
Cuvinte și semne, bîrfe și blesteme by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14442_a_15767]
-
dintîi "îndreptar ortografic") a fost oficializată prin școli ani și ani de-a rîndul, intrînd bine în conștiința publică. În spiritul și legea ei au învățat carte generații de elevi și adeseori s-a spus că ar fi modificat chiar pronunțarea limbii române! Erau, adică, unii (bineînțeles, trecuți prin școală îndelungată) care pronunțau suntem. Și totuși! Puțini știau că împotriva ortografiei Pușcariu se ridicaseră lingviști de primă însemnătate. Mai întîi, Al. Rosetti, care publică și articolul Observații asupra ortografiei Academiei Române (1932
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
sau politic, Ianache Văcărescu își poate totuși cuceri cititorul prin inteligență și ironie. Lectura actuală a unui text dintr-o epocă de tranziție se poate împiedica sau încânta de expresivitatea involuntară a diferențelor și a contrastelor lingvistice: neologismele apar alături de pronunțări muntenești ("S-au arătat un fenomenu pă cer"), iar jargonul fanariot (grecisme culte și turcisme politico-administrative) se combină cu occidentalizarea ezitantă (reprezentată de italienisme și - în mai mică măsură - de latinisme sau franțuzisme); emblematică pentru această dublă orientare e o
Între devlet și europei by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14061_a_15386]
-
în anumite cazuri prin mijlocirea francezei), limbă unde finala -uos este cu totul îndreptățită. Acestea sunt, câteodată, greșit pronunțate și scrise de anumiți vorbitori fără -u-, adică fastos, fructos etc. Cunoscând acest lucru și căutând, probabil, să se ferească de pronunțări vădit incorecte, specifice unor persoane cu o educație mai puțin temeinică, unii intelectuali i-au adăugat un -u- și lui ritos, socotindu-l (fără temei!) asemănător cu adjectivele pomenite mai sus. O asemenea falsă analiză poartă, în lingvistică, numele de
VOCI DIN PUBLIC () [Corola-journal/Journalistic/14076_a_15401]
-
Rodica Zafiu Readuceam în discuție, săptămîna trecută, problema variației - mai exact: a gradualității diferențelor - dintre pronunțarea cu diftong și cea cu hiat, în cuvintele culte ale limbii române. O tratare în scris a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
cu hiat, în cuvintele culte ale limbii române. O tratare în scris a acestei situații are partea ei de paradox și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th.
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
și chiar de ipocrizie: discursul scris ne permite să înșirăm doct argumente, fără riscul de a supune verificării și contestării pronunțarea însăși a exemplelor noastre! Reamintesc, oricum, că norma românească recomandă în mod expres, la serii întregi de cuvinte moderne, pronunțarea cu hiat, în vreme ce observațiile lingviștilor atestă de mai multă vreme transformări frecvente ale hiatului în diftong. Descriind acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
acest fenomen, Th. Hristea aduce exemple ca hieroglifă și poliomielită, în care diftongii (deci apariția silabelor -hie-, -lio-, -mie-) constituie "rostiri aproape generale, dar neacceptate de limba literară" (Sinteze de limba română, ed. a III-a, 1984, p. 169). Asemenea pronunțări sînt tratate de obicei drept forme neglijente, inculte - dar, cum am văzut, pot fi descrise și ca prețiozități franțuzite. Această din urmă interpretare - mai puțin obișnuită - e întemeiată pe faptul că, într-adevăr, cuvinte franțuzești cu structură fonetică asemănătoare (și
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
implicit pronunția acelor secvențe de litere care - în absența unor semne speciale pentru semivocale - ar putea fi interpretate la fel de bine ca diftong și ca hiat. În cuvinte ca versiune, revoluție, revizionism, mineralier, miniatură, biliard, bărbier, este clar recomandat hiatul, deci pronunțarea -si-u-, -ți-e, -zi-o-, -li-er, -ni-a-, -li-ard, -bi-er. În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
În franceză, formele corespunzătoare (cu i precedînd o vocală) sînt considerate ca secvențe care conțin diftongi (ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ver-sion, révolu-tion, révi-sion-nisme, minéra-lier, mi-nia-ture, billard = bi-șj țard, bar-bier, în Petit Robert, 1991; am marcat separat doar silaba care ne interesează). Regula generală în pronunțarea franceză actuală este deci diftongul, față de care pot apărea excepții și mai ales posibilitatea de pronunțare scindată (în diereză), despre care autorii dicționarului afirmă că e folosită din plin - în poezie! Indicații similare dau și dicționarele italienești, la forme și mai apropiate de cele din română (versifica-zio-ne, revolu-zio-ne, revi-sio-nismo, mi-nia-tura, bi-liar-do, bar-bie-re etc., în De Mauro
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
unor alternanțe). Hiatul ar caracteriza un "stil cult", care are tendințe proprii, diferite de tendințele spontane ale limbii comune: "sistemul fonetic românesc literar are ca trăsătură distinctivă, în raport cu cel popular, tocmai acceptarea și promovarea hiatului" (Flora Șuteu, Influența ortografiei asupra pronunțării literare românești, 1976, 202). Rămîne totuși întrebarea dacă această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
această tendință caracterizează într-adevăr uzul cult, sau e mai curînd o opțiune teoretică a celor care normează limba. Chiar excepțiile de la hiat sînt - pentru cuvintele culte - în cea mai mare măsură latinizante (pauper). Foarte discutabilă e decizia normativă a pronunțării în hiat în cazul cuvintelor care provin în mod clar din franceză sau din italiană - fără posibilă sursă sau model latin. E vorba mai ales de situația - despre care de altfel lingviștii români au mai scris - în care impunerea prin
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
în germană - posibil intermediar pentru cuvîntul românesc - dicționarele indică un diftong (cf. Der Grosse Duden 1986). Așadar, româna ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]
-
ar fi ales - în ciuda etimologiei și a tendințelor proprii (și deși avea modelul fonetic al silabei inițiale pia-, din piatră, piață, piază) - pronunțarea pi-an, pi-a-nist. Un exemplu extrem e cuvîntul milieu (DEX, DOOM), pentru care se recomandă pretențioasa (și falsa) pronunțare în trei silabe: mi-li-eu; e vorba de umilul, banalul mileu - în forma simplificată de adevăratele tendințe populare ale limbii - , căruia i se acordă astfel dreptul la o existență cultă, înnobilată prin hiat. Stilul nostru cult pare marcat de o tendință
Alte observații ortoepice by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14111_a_15436]