19 matches
-
blăjean are titlul De urmarea lui Hristos), de Thomas de Kempis, carte, care prin numărul traducerilor în foarte multe limbi, stă în vecinătatea Bibliei. Scrierile religioase ale lui Samuil Micu însumează și o operă pe care o putem socoti originală: Propovedanie sau învățături la îngropăciunea oamenilor morți, tipărită la Blaj în 1784, în care se manifestă calitățile scriitoricești despre care vorbea N. Iorga: "Ceva dintr-un cronicar trăiește încă în acest istoric dintâi; ...îi place a sta de vorbă și a
Ediția jubiliară a Bibliei de la Blaj (1795) by Ion Buzași () [Corola-journal/Memoirs/15908_a_17233]
-
tradiția tipăriturilor religioase în limba română. Sprijinit de principe și de mitropolitul Varlaam al Ardealului, instalează în 1683 o tipografie românească la Sebeș, mutată în 1685 la Bălgrad (Alba Iulia). Prima tipăritură aparținând lui Z., Sicriul de aur. Carte de propovedanie la morți (1683), este o lucrare de omiletică funebră, cu originea în textele sfinte. Motouri, trimiteri pilduitoare sau pasaje epice sunt preluate din Noul Testament (1648) și din Psaltirea (1651) apărute la Bălgrad, iar citatele din Vechiul Testament sunt traduse după o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290745_a_292074]
-
viața echilibrată ce trebuie dusă la senectute. O prefață a cărții conține reverențele datorate principelui Apáfi, iar a doua, „cătră cetitori”, va deveni cunoscută pentru atenția acordată regionalismelor. Explicate prin procedeul glosării, ele îmbogățesc sinonimia limbii, săracă în epocă. Expresivitatea „propovedaniilor” e dată de seria epitetelor plasticizatoare și de comparațiile largi, metaforizante. Cărare pre scurt spre fapte bune îndreptătoare (1685), manual de morală practică după model catihetic, destinat școlilor calvine, este transpus prin intermediul versiunii maghiare a lui Ștefan Matko după un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290745_a_292074]
-
un original englez. Două traduceri din slavonă (un „ceasloveț” și un molitvenic, tipărite în 1687 și în 1689) completează seria cărților de cult necesare în limba română, conform ideilor susținute de tălmăcitor în prefețe. Traduceri: Sicriul de aur. Carte de propovedanie la morți, pref. autorului, Sebeș, 1683; ed. îngr. și introd. Anton Goția, București, 1984; Cărare pre scurt spre fapte bune îndreptătoare, Bălgrad [Alba Iulia], 1685; Ceasloveț care are întru sine slujbele de noapte și de zi scoase pre rumânie de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290745_a_292074]
-
de Marmontel, traduceri care nu s-au păstrat. Utilizând elemente ale limbii populare, realizează în Istoria cea adevărată, versiune transpusă din Lucian de Samosata (tipărită în „Cultura creștină”, Blaj, 1942), adevărate pagini de proză literară. Oarecum originală poate fi socotită Propovedanie sau Învățături la îngropăciunea oamenilor morți (1784), cu pasaje înfiorate de sentimentul morții sau altele cu inflexiuni de proză poematică. Între alte priorități, lui M. îi revine și meritul de a fi dat o primă schiță de istorie literară românească
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
Elementa linguae daco-romanae sive valachicae (în colaborare cu Gh. Șincai), Viena, 1780; ed. tr., îngr. și introd. Mircea Zdrenghea, Cluj-Napoca, 1980; Dissertatio canonica de matrimonio juxta disciplinam Graecae Orientalis Ecclesiae, Viena, 1781; Dissertatio de jejuniis Graecae Orientalis Ecclesiae, Viena, 1782; Propovedanie sau Învățături la îngropăciunea oamenilor morți, Blaj, 1784; ed. îngr. Ioan Nicorescu, Arad, 1907; Istorie scurtă a românilor, publ. Gavrilă Laslo, Sibiu, 1848; Dictionarium valachico-latinum, publ. Gáldi László, Budapesta, 1944; Scurtă cunoștință a istorii românilor, îngr. și introd. Cornel Câmpeanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288108_a_289437]
-
a trecut și în românește) sau «napolitanăț, națiile și-o trimiteau una alteia”93. Moartea, care - pentru omul medieval (afirmă Jacques de Goff) - era o vecină apropiată și o amenințare permanentă 94, „umbră a vieții” (cum zicea, într-una din propovedaniile sale, Petru Maior), putea veni de la epidemiile care bântuiau cu regularitate (Nicolae Mavrocordat a murit de ciumă, ca și fratele său, Ioan; despre acesta din urmă cronicile ne spun că ar fi răposat de lingoare, adică de febră tifoidă; confuzia
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
le blamau cu dispreț - ca rigoristul Antim Ivireanul - „adică întâi, pentru că se-mpodobesc și-și înfrumusețează trupul lor cu vopsele, ca să arate mai frumoase decât fireasca podoabă, care i-au dat ziditoriul...” - ori ca, mai târziu, Petru Maior într-o propovedanie: „Ce vom la privirea aceasta, fără vom striga: au aceasta e Ezavél, aceaia, carea odinioară sulimănită, împodobită, înfrumusețată, ceasuri întregi sta în fereastră...?”), menite să mai albească o piele uneori cam smeadă - constata François de Pavie 301 - sau, dimpotrivă, să
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
Romei, Carol al șaselea; care au trăit ani 59 și au răposat într-acest an [1739], în 29 ale lunii lui mai”600. Le plângeau dispariția „Nu plângeți, că n-au murit, ci doarme.” Femeile avansează în atenția autorilor de propovedanii funebre Românii, cu deosebire în Veacul de Mijloc, au perceput moartea ca o rupere a sufletului de trup, ca o operă de distrucție a existenței corporale a individului (trupul fiind „casa” sufletului). Pierderea trupului însemna pierderea vieții 601, iar moartea
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
întrebări și să se frământe. Cei ce aveau acces la texte găseau și disertații despre moarte, despre întâmpinarea și semnificațiile ei într-un inventar literar aflat, în scrisul românesc vechi, în continuă ramificare și diversificare: orațiile funebre, „verșurile la morți”, propovedaniile și cuvîntele la îngropăciune, consolațiile, epitafurile, testamentele. Pene meștere ale scrisului românesc vechi și premodern - Neagoe Basarab, Toader din Feldru, Miron Costin, Ioan Zoba din Vinț, Antim Ivireanul, Dimitrie Cantemir, Samuil Micu, Petru Maior - s-au exersat în jurul acestei teme
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
într-o imagine sumbră și este de înțeles spaima pe care ei o resimțeau în fața morții, o frică aparținând unei „dimensiuni inerente a sensibilității umane”607. La coagularea acestei imagini a participat și discursul funebru, religios ori laic. * Cele cinsprezece „propovedanii la morți”, pe care Ioan Zoba din Vințu de Jos, „notarăș - adică secretar - al soborului mare”, le publica (mulțumindu-i craiului Mihail Apafi, instituitor în Ardeal al unui timp al prosperității și excelenței și închinându-i „pârga dintâi a tipografiei
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu era Biblia maghiară, Vizsoly 1590 - a cărei consultare a fost admisă de cecetători -, căci zicerile în chestiune nu aveau ce căuta acolo) și îl citea potrivit deprinderilor pe care le agonisise... Ioan Zoba nu scrie omilii circumstanțiate referențial, ci „propovedanii la morți”, texte utilizabile adică, (de către preoții ale căror „lipsă” și „slăbiciune” le constatase) în „împrejurări” ce alcătuiesc „serii”. La fel va proceda, peste câțiva ani, Antim Ivireanul, compunând Cuvânt de învățătură la pogrebaniia omului prestăvit și Cuvânt de învățătură
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
și din epoca modernă, p. 420. 599. Nicolae Iorga, loc. cit. 600. Ernest Bernea, Moartea și înmormântarea în Gorjul de nord, Editura Cartea românească, București, 1998, p. 97; Irina Petraș, Știința morții, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995. 601. Vezi Petru Maior, Propovedanii la îngroparea oamenilor morți, Editura Elie Dăianu, Cluj, 1907, p. 17. 602. Vezi Ernest Bernea, op. cit., p. 91. 603. Vezi Violeta Barbu, De bono coniugali, pp. 154 și urm. 604. Vezi Dionisie din Furna, Carte de pictură, Editura Meridiane, București
[Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
nu aparține lui Samuil Micu, ci altui cărturar ardelean (blăjean) ce urmează să fie identificat. Reproducerea în această ediție se face după un manuscris păstrat în Biblioteca Filiala Cluj a Academiei Române; este un orator religios, ilustrând predica funebră prin acele Propovedanii sau predice la îngropăciunea oamenilor morți; este autor de poezie religioasă traducând un celebru imn religios din literatura medievală, Stabat mater de Iacopone da Todi sau compunând după modelul bocetelor populare „cântări jalnice” închinate Sfintei Fecioare. Este unul dintre primii
Școala ardeleană în câteva restituiri literare by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5269_a_6594]
-
mare ajutor, iar de mare folos... răscoala de la 1907. Paul Georgescu, temutul ideolog comunist și Dumitru Micu, ardelean cu sănătoasă ,,origine socială", îi apreciau, ca și ceilalți dascăli, mai mult virtuozitatea tehnică a versurilor, ca în acele splendide bijuterii stilistice, Propovedanii, cu sclipiri lexicale rare culese de pe la cursurile de lingvistică ale lui Byck sau Rosetti, decît "conținutul" lor. Paul Georgescu, ilegalist și redactor-șef adjunct al ,,Gazetei literare", îl va sprijini însă fără rezerve și mai tîrziu, cînd poeziile primului său
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
rare culese de pe la cursurile de lingvistică ale lui Byck sau Rosetti, decît "conținutul" lor. Paul Georgescu, ilegalist și redactor-șef adjunct al ,,Gazetei literare", îl va sprijini însă fără rezerve și mai tîrziu, cînd poeziile primului său volum, ca și Propovedania apărută în ,,Tribuna" din 22 martie 1958, vor fi atacate vehement de politruci și confrați vigilenți. Dumitru Micu, pe de altă parte, îl va recomanda cu căldură lui Ioanichie Olteanu, redactor-șef al revistei ,,Tribuna", implicată atunci într-un salutar
Nichita Stănescu - Debutul poetic by Alexandru Con () [Corola-journal/Imaginative/11843_a_13168]
-
pomenu), post (postu), pravilă (pravilo), sfeștanie (osviașteniie), slavă (slava), slujbă (slujba), căință (kainta), taină (taina), spovedanie (spovedaniie), utrenie (utrenia), vecernie (vecernia). Au intrat în limba română unele cuvinte din limba slavă literară: cazanie (kazaniie), ceaslov (ceasoslovul), molitvelnic (molitviniku), predoslovie (predislovie), propovedanie (propovedaniie), stih (stihu), stihiră (stihira), stihoavnă (stihovina), tipic (tipicu). Apoi numele vechi ale unor sărbători: Blagoveștenie (Bunavestire), Stretenie (Întâmpinarea Domnului), Vovidenie (Intrarea în Biserică), Probojenie (Schimbarea la față), praznic (prazniku-sărbătoare). Avem, în sfârșit, o serie de verbe: a blagoslovi (blagosloviti
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
derivate din dreptul natural, din interpretarea rațională a Bibliei și a istoriei creștinismului, el militează, în fond, pentru liberalizarea și democratizarea vieții sociale. Asemenea precepte și sensuri iluministe sunt prezente în opera omiletică - Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor... (1809), Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți (1809), Prediche sau Învățături la toate duminecile și sărbătorile anului (I-III, 1810-1811) -, integral apărută în tipografia de la Buda. Rezultat direct al practicii preoțești, cuvântările revelează totodată reperele gândirii lui M.: încrederea în rațiune, în eficiența
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]
-
propriu, în funcție de modificarea raportului dintre operă - mereu aceeași - și lector - mereu altul. Constantă și definitivă a rămas însă imaginea cărturarului erudit și a patriotului militant, încadrat unei generații eroice. MARIA PROTASE SCRIERI: Didahii adecă Învățături pentru creșterea fiilor..., Buda, 1809; Propovedanii la îngropăciunea oamenilor morți, Buda, 1809; ed. îngr. Elie Dăianu, Cluj, 1906; Prediche sau Învățături la toate duminecile și sărbătorile anului, I-III, Buda, 1810-1811; Istoria pentru începutul românilor în Dachia, Buda, 1812; ed. îngr. Iordachi Mălinescu și Damaschin T.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287961_a_289290]