20 matches
-
sensul original al poeziei barbiene se detașează evident: „Obiectivitatea parnasiană aducea o respingere a orcărei porniri de intervenție subiectivă a poetului...Barbu este mai retoric. Unele din procedeeleretoricei clasice sunt folosite cu evidență în poemele acestui ciclu. Așa de pildă prosopopeea, din speța pein care unei abstracțiuni i se atribuie o vorbire ca în „Ființa” care plocamă:„Nu sunt decât o frază în marea simfonie”. Alteori intoducerea ex abrupto: „Ai biruit. O dungă-n miezul zilei- Și-o mare de cenușă
ION BARBU de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1904 din 18 martie 2016 by http://confluente.ro/ion_ionescu_bucovu_1458286617.html [Corola-blog/BlogPost/368981_a_370310]
-
trinitate născută ... de nimenea născută. Universul poetic al Mariei Ileana Belean e cât un univers. Poeta stăpânește atât figurile de stil, - tropii - , cât și figurile de cugetare, de sintaxă poetică. Aș aminti, în frecvența folosirii, câțiva dintre tropi: epitetul, metafora, prosopopeea, comparația, dar și sindetonul și asindetul, elipsa, interogația ori exclamația retorică, ca mijloace poetice de care se folossește orice poet. Epitete: „amurgul însângerat”, „seri albe”, „alb poem”, „frunze rănite”, „gândul aspru”, „liniștea duioasă”, „visul înfiorat”, „lacrima împietrită”, „aerul sculptat”, „vorbele
PROF. VASILE POPOVICI, MEMBRU LSR – FILIALA IAŞI de MARIA ILEANA BELEAN în ediţia nr. 556 din 09 iulie 2012 by http://confluente.ro/Cronica_la_o_carte_ingerii_urca_la_maria_ileana_belean_1341825675.html [Corola-blog/BlogPost/341959_a_343288]
-
clasa a XI-a) și în anul 1999/2000 (clasa a XII-a), după cum urmează: 1. Caius Iulius Caesar, De bello Gallico (Descrierea Galiei, O luptă cu helveții, Predarea lui Vercingetorix); 2. Marcus Tullius Cicero, În Catilinam (Exordium ex abrupto, Prosopopeea patriei), De amiciția (Utilitatea prieteniei); 3. Caius Sallustius Crispus, De coniuratione Catilinae (Portretul lui Catilina, începuturile Romei), De bello Iugurthino (Evoluția republicii române); 4. Titus Livius, Ab Urbe condita (Vae victis) Bătălia de la Zama I); 5. Lucius Annaeus Seneca, De
EUR-Lex () [Corola-website/Law/141463_a_142792]
-
car, cu punere în scenă și în corp. Forța lirică a imaginii nu le scapă celor mai cerebrali dintre iacobini. A intra în arenă, în jocul de forțe înseamnă a remobiliza vechea armată a dorinței, eterna panoplie a delirului alegorii, prosopopee, embleme și portrete. De unde autodafeurile și războiul arsenalelor de glorie. Nu distrugi idolii regimului anterior decât ca să-i impui pe ai tăi. Leninoclaștii din 1989, de la Moscova, sunt basilatrii din 1992: în Occident, soclurile statuilor demolate nu rămân multă vreme
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
îl poate simula: "Des choses très simples, racontées par elle, semblaient des confidences" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.382]. Teatralizarea verbalului constă, de asemenea, în folosirea figurilor retorice de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
un alt univers și am devenit alt om... Ceea ce-mi amintesc limpede în această împrejurare este că, ajungînd la Vincennes, eram într-o frămîntare soră cu delirul. Diderot băgă de seamă: i-am mărturisit cauza și i-am citit prosopopeea lui Fabricius, scrisă cu creionul sub stejar. El mă îndemnă să-mi dau zbor gîndurilor și să concurez la premiu. Am făcut-o, și din acea clipă fui pierdut. Tot restul vieții și al nenorocirilor mele a fost efectul de
by IZABELA NICOLETA DINU [Corola-publishinghouse/Science/974_a_2482]
-
Cantemir, Vasile Aaron, Vasile Vârnav), idee apărută atunci când intelectualii epocii s-au întors către obârșiile latine, spre Apus. Cu timpul, a început să se vădească și preocuparea pentru terminologia poetică, pentru definirea unor termeni ca „stih”, „vers”, „comparație”, „alegorie”, „onomatopee”, „prosopopee”. Procesul acesta, foarte lent, de cunoaștere și înțelegere a rostului creației și de deprindere cu mânuirea vehicolelor ei, a fost însoțit de studierea poeticilor clasice (Horațiu). Prin Gheorghe Asachi, a pătruns la noi știința poetică italiană, iar pe la începutul secolului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285250_a_286579]
-
manifestare" al acesteia este sermo, adică oralitatea (rostirea de la amvon, de la tribună, de la catedră, forme de care s-a ocupat și Monica Spiridon). Daniel Ciurel urmărește aceste procedee ale oralității, exemplificate prin figurile dialogale (dialogism cu "rol de contrapunct narativ") prosopopeea, erotema, epiplexis, pysma ("avalanșa de întrebări ce pune adversarul în dificultate"), ratiocinatio ș.a. Recursul la "strategiile comuniunii", Eminescu îl face prin apelul la "simțul identității", cu "argumente ce aparțin unei viziuni mitice sau speculative a întregului". Între figurile de comuniune
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a prozei și cea a poeziei (la care se referise Montale, cu mult înainte) i s-au adaptat - tranzitoriu - și cei din vechea gardă: Montale însuși (Satura), Vittorio Sereni (Gli strumenti umani), Giorgio Caproni (Congedo del viaggiatore cerimonioso e altre prosopopee), Attilio Bertolucci (Viaggio d’inverno), Mario Luzi (Nel magma), Zanzotto (Beltà). Evident, convertirea la exprimarea directă a momentului, la colocvial, cu inerenta polifonie de glasuri, erau consecința tendinței, fie și subiacente, a momentului de a se apropia tot mai mult
Contra curentului? by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/3930_a_5255]
-
care-l supuneau vremile au aflat, în creația compatriotului nostru, o contrapondere funcționînd ca o răscumpărare. Pe scara timpului, ceea ce părea întoarcere în adîncuri revolute poate fi dinamică sămînță de viitor. Nu balansa laolaltă sensurile, în acest acord complex, faimoasa prosopopee a lui Sidonius Apollinaris, patetic adresată lui Jupiter în secolul V? ŤRedde mea principia!ť imploră fostul Prefect al Romei, ce trebuia să ajungă episcop de Clarmont, - O, Jupiter, redă-mi începuturile! ...Unde, însă, îmi place să citesc modern principia
Roma Embleme și principii by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/8343_a_9668]
-
precum și umbra acesteia, adică propriul său dezgust. Simbolul central al unui asemenea raport negativ ne e oferit de ,statuia care vomită". Solemnitatea anorganică a unui atare monument e trasă în jos, compromisă de criza fiziologică. în loc de-a o înnobila, prosopopeea o degradează. Violenței acestui contrast îi datorăm impresia de degradare a valorilor tradiționale, de aneantizare a lor sub jetul vomei. Uneori dejecția are loc într-o solitudine aproape pudică: ,statuia care vomită are un loc al ei/ unde se duce
Nedreptățitul Abăluță by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10784_a_12109]
-
încerca mâine?” Știm acum că „mâine” a devenit și ieri și astăzi. Dar totul a trebuit să treacă prin S.P.M.D.R.-ul (Societatea Protectoare a Muzelor Daco-Române) lui Caragiale. Cel puțin la noi. Mai previne Cato, cu figuri retorice consacrate (prolepsa, prosopopeea), ceea ce presupune că va spune adversarul, tribun al plebei, al cărui obraz - spunea el - ar trebui să roșească, având în vedere cauza apărată. Disperat că nu are efect nici unul dintre argumente, Cato aruncă asupra adunării bărbaților un ultim, grav motiv
Retorica, legea și luxul by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/13261_a_14586]
-
cu revelabila lesniciune încorporată medicamentelor ideale. Rebreanu, descriind țărani, descria forțe și mulțimi; literatura lui e parcă o literatură a biologiei. Sadoveanu, povestind țăranii, a poetizat instincte, înțelepciuni și elemente; literatura lui e parcă o simfonie cvasivegetală. Marin Preda, urmărind prosopopeea rurală, problematizează și adună sub proiectoarele gândirii circumvoluțiuni și conștiințe care sunt ale unei pături socotite amorfă, dar care nu-s amorfe, și pe care parcă le auzi murmurând introspectiv: „Prea multă mare, noi am văzut destulă mare” (l-am
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289000_a_290329]
-
considera că una dintre rațiunile pentru care statul trebuie să existe este educația cetățenilor. De altfel, chiar și atunci când educația nu era o chestiune publică statul era considerat educatorul prin excelență și putem face trimitere, în acest sens la celebra prosopopee a legilor din Criton: Pe acela însă care, văzând în ce chip împărțim dreptatea și, îndeobște, cum gospodărim Cetatea, rămâne aici, îl considerăm obligat, prin însuși faptul rămânerii lui, să asculte toate poruncile noastre, iar dacă nu ni se supune
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
internetului) modul de funcționare a statului. S-a produs astfel o abdicare radicală a statului de la misiunea sa educațională, așa cum era aceasta concepută la vechii greci; pentru rolul educațional al cetății pledează Socrate în Criton, atunci când pune în scenă celebra prosopopee a legilor. În același sens, interpretează Werner Jaeger concepția lui Protagoras (și a sofiștilor, în general) despre relația statului cu educația: "Cultura sofistă nu apăruse numai dintr-o necesitate politică practică, ea considera în mod deliberat statul drept scop și
by EMIL STAN [Corola-publishinghouse/Science/1107_a_2615]
-
îl poate simula: "Des choses très simples, racontées par elle, semblaient des confidences" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.382]. Teatralizarea verbalului constă, de asemenea, în folosirea figurilor retorice de ordin metalogic, specifice pentru limbajul Parizienei: hipotipaza (relaționarea abstractului cu sensibilul), prosopopeea (ceea ce este spus și ceea ce nu este spus)371, ekfraza (elementul verbal și cel vizual 372), analogia privire/înțelegere 373. Aceste figuri, precum și altele, cum ar fi catahreza, oximoronul, parafrază sau paradoxul merită o atenție aparte și instituie moduri practice
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
incipientă, dar nedusa până la capăt, incapabilă să rezolve, crede Barbu, cu adevarat, condiționările impuse creatorului de estetică "lirismului absolut". Ea trebuia, si a și fost depășită, de experimentele poetice ce i-au urmat - Baudelaire, Mallarmé, Rimbaud, Valéry. De aici, si prosopopeea prin care Barbu invită interlocutorul sau imaginar să rupă "lanțurile", care îl mai leagă de o metodă poetica, devenită, între timp, desueta: Știe-te, singur Ochi, prin toată această spiritualitate a vederii, prin tot gândul cufundat și geometric la care
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
îndeplinește și tipului de public pe care îl vizează. Adresându-se unui public extrem de larg și eterogen, limbajul politic valorifică potențialul figurilor de discurs, stabilind conexiuni între categoriile ideologice și cele ale gândirii comune, în perspectivă pragmatică. În acest sens, prosopopeea, metafora și personificarea devin constante ale retoricii politice, care nu omite însă nici resursele celorlalte procedee. De-a lungul timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
personificarea devin constante ale retoricii politice, care nu omite însă nici resursele celorlalte procedee. De-a lungul timpului, se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee, prin intermediul căreia, se atribuie obiectelor/ abstractelor/ elementelor naturale ori supranaturale caracteristici ale ființelor animate. Dublată de personificare, prosopopeea face sensibilă și inteligibilă lumea formală a politicii, facilitând accesul publicului la universul de semnificații al vieții politice. Limbajul politic contemporan valorifică
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
se remarcă preferința pentru unele sau altele dintre acestea. Astfel, limbajul politic românesc din secolul al XIX-lea manifestă interes deosebit pentru prosopopee, prin intermediul căreia, se atribuie obiectelor/ abstractelor/ elementelor naturale ori supranaturale caracteristici ale ființelor animate. Dublată de personificare, prosopopeea face sensibilă și inteligibilă lumea formală a politicii, facilitând accesul publicului la universul de semnificații al vieții politice. Limbajul politic contemporan valorifică, cu precădere, virtuțile metaforei, calitatea acesteia de a opera treceri de la complex la simplu, de la abstract la concret
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]