47 matches
-
dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur Încotro să mă Îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă certați acum pe loc. Chiar În timp ce se scuza umil, rămase prosternat, se răsuci În loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga Îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi Întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
păreau să arunce flăcări. Umerii i se cutremurau cu fiecare respirație. Mitsuhide, Însă, se retrăsese, la un moment dat, de la picioarele stăpânului său, ajungând acum la vreo șapte-opt pași mai Încolo pe coridor, aranjându-și gulerul și netezindu-și părul. Stătea prosternat atât de jos, Încât atingea cu pieptul lemnul podelei. Încercările lui Mitsuhide ca până și Într-o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute Într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
Îndemnat să rămână În tabără și, nevrednic cum sunt, am venit eu În locul său. Te implor să te gândești bine la toată situația, apoi să ridici tabăra și să părăsești Muntele Oiwa cât mai repede cu putință. Făcu această rugăminte prosternat În fața cortului. Genba, Însă, judecase situația astfel: chiar dacă Hideyoshi fusese informat despre incident și pornise grăbit dinspre Ogaki, avea, totuși, de străbătut o distanță de treisprezece leghe dintr-un loc, În celălalt și avertismentul n-ar fi putut ajunge Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
mult să vă rețină. îngeri de sare, zboară De aici în lumea cealaltă, Ființa voastră peste Tămâie și ceară. Sfâșietoare lege a înțelepciunii Când nimeni nu mai este Pentru a te împiedeca să Fii, Inimă peste inima celui viu, Grație prosternată. * Infinit ce întrece infinitul, Inima sfărâmă porțile tainei, Din sfărâmături face aripi, Din aripi suflete Ce intră în carne și-i creează duhul. Duhul, cum bine se știe, Ține strâns carne și suflet în foc inalterabil. Inima arde peste memoria
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
degetele ard noaptea pînă i se închide cercul. să nu mai întemeiezi focul zilnic de fiecare dată pierzi cîte puțin din mîinile scriitoare cîte un fragment, cîte un capitol din istoriile limbilor nevorbite; ce voi face cu-atîta revelat aur peste prosternatul meu cap încoronat de bucuria sfîrșită?! minuscule sicrie de zăpadă sunt urmele Tale pe străzi efemere grafii, păpuși în rochii de zahăr. nimeni nu are nevoie de mine - mari crini, fabuloase amprente căptușesc ferestrele săracilor, e cerul anticariat în care
Epistole by Constantin Hrehor () [Corola-journal/Imaginative/14016_a_15341]
-
fularele și lenjeria Lisei acoperindu-i trupul a cărui aromă îmi era necunoscută. 2. Străinii au început să năvălească în țară a doua zi după revoluție. Mesie cu o mie de capete așteptată cincizeci de ani și la picioarele căreia, prosternați, cei mai mulți dintre români lăsaseră să curgă lacrimi de bucurie și de speranță: afaceriști veniți să scormonească în ruinele comunismului, amatori bolnavi de exotism sângeros, umanitari miloși, contrabandiști, intelectuali în vogă în căutare de devoți, homosexuali exicitați de duhoarea cărnii proaspete
O proză de Constantin Stoiciu by Constantin Stoicu () [Corola-journal/Imaginative/13439_a_14764]
-
părului lăsat să cadă pe spate, sunt încremenite în vârtejul presupus al sosirii... Precipitarea a lăsat loc doar unei fixități supranaturale... * Gentile Fabriano. Adorația regilor-magi. îmbulzeală... UNESCO. Corone de monarhi cu peruci. Copilul primind pintenii de aur ai regelui mag prosternat și pe care și-i pune ca brățări la mâinile sale. Vaca în admirație, printre regi. Calul, stupefiat de eveniment. Câinele cu botniță și cu o salbă de aur. Sala Botticelli. Faunul care tocmai prinde o nimfă. Femeie cu o
Bunevestiri la Uffizi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7996_a_9321]
-
Eustacius, în costum de vânătoare, alături de calul și buldogul său, îngenuncheat și cu mâinile împreunate în dreptul ochilor, în fața unui cerb falnic, ca un Crist răstignit pe cruce între coarne. Bătrânul stătea uimit în fața celor două ipostaze ale grafului, într-una prosternat și în cealaltă paralizat, întrebându se care din ele era cea adevărată. Se decise să-l asculte și să-l creadă pe cel din jilț. Jordan moștenise averea și titlul nobiliar, dar nu se sinchisise să-și perpetueze stirpea sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
biserica lui Ioanide, care era acum mereu deschisă, se improvizase un altar, pe care era expusă numai fotografia lui Cioarec, înconjurată de sute de lumânări. Tineri de ambe sexe, studenți în toată firea, îngenuncheau în fața lui Cioarec și ședeau așa prosternați zeci de minute. Ioanide ar fi zis că a greșit construind biserica în beton armat, fiindcă acum n-o mai poate dărâma. Trăgea nădejde că se va găsi cineva să pună dinamită în ea. (Ioanide afirmase în realitate că biserica
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
poziție nefirească ținând bățul orizontal cu amândouă mâinile, cu ochii țintă la voievod. — Ai fost călușar, măria ta? — Prin părțile Olteniei, când eram flăcău. Trei ani. Toate privirile boierilor se ațintiră asupra lui Brâncoveanu. — Am spus! țipă vătaful spre călușarii prosternați, care săriră drept în picioare, urlând neomenește: — Hălălăi șa! De pe dealuri le răspunseră ca niște ecouri aceleași hăulituri. Cei unsprezece, tot nemișcați, cu picioarele depărtate, cu bățul tot orizontal priveau spre domn. — Iartă-ne, măria ta, s-a întâmplat că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în Hamlet: "Și așa ai prea multă apă, Ofelia, de asta îmi rețin lacrimile..." Apa ar fi legată de lacrimi printr-un proces intim, ele ar fi, atât apa, cât și lacrimile, materie a disperării..."62 Râuri, nu vă mai prosternați, câmpii nebuloase, strângeți-vă sul ca un hrisov prăfuit, (...) greierul a uitat să cânte, paserile refuză să zboare și în crâng s-a sinucis un pițigoi. Într-un univers atât de obosit, unde însuși Cuvântul "colindă prin veșnicie ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
roșie de sângele supt de la băștinași, fumând țigarete subțiri cu opium sau alte kestii halucinogene, legănându-se în neștire pe un balansoar de nuiele, poate e chiar femeia ce-o visez... da, o visez îngenunchiată într-o biserică mică, umilă, prosternată adânc în fața altarului sărăcăcios, înspumată de hainele-i învolburate în preajma șoldurilor cărnoase, șoptind pătimaș, duios, ademenitor, o rugă întru împlinirea dorințelor ei păcătoase, umede, înmierăsmate crud a buruieni tăiate proaspăt... În umbra pronaosului pâlpâie focul unui pistol cu butoiaș: poc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2186_a_3511]
-
Eustacius, în costum de vânătoare, alături de calul și buldogul său, îngenuncheat și cu mâinile împreunate în dreptul ochilor, în fața unui cerb falnic, ca un Crist răstignit pe cruce între coarne. Bătrânul stătea uimit în fața celor două ipostaze ale grafului, într-una prosternat și în cealaltă paralizat, întrebându se care din ele era cea adevărată. Se decise să-l asculte și să-l creadă pe cel din jilț. Jordan moștenise averea și titlul nobiliar, dar nu se sinchisise să-și perpetueze stirpea sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
lui bolnavă, odată cu aburii alcoolului ce pluteau peste creierii obosiți de atâtea nopți nedormite: „Și totuși Îți cer În secunda stelară treimea perechilor tale de buze; eu sunt cruciatul căzut dintr-o țară de peste tărâmuri de veacuri confuze...” Cruciatul zăcea prosternat la picioarele propriei sale statui vergine. În stânga lui era Întins trupul uns cu nămol fosforescent al lui Edward Satanovski. Iar În dreapta zăcea Lily Fundyfer, cu trupul acoperit de tatuaje. Aceasta fusese doar un vis sau realitate? Statuia „vergină” a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Kiso? Glasul lui Shoyoken exprima un șoc care era jumătate îndoială, jumătate refuz. Cât despre Katsuyori, el probabil ghicise deja că avea să se întâmple acest lucru. Nu făcea decât să-și muște buzele și să-l privească pe vasalul prosternat în fața lui. Palpitațiile din pieptul lui Shoyoken n-aveau să se calmeze prea ușor, iar agitația i se simțea în glasul tremurător: — Scrisoarea! Să vedem scrisoarea! — Mesagerul mi-a spus să-i transmit Seniorului Katsuyori că problema era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
că problema era atât de urgentă, încât n-a fost nici un moment de pierdut, spuse vasalul, și că să așteptăm o scrisoare care va sosi cu următorul mesager. În timp ce se îndepărta cu pași mari, Katsuyori trecu drept pe lângă vasalul încă prosternat la pământ, strigând, în urmă, spre Shoyoken: — Nu-i nevoie să vedem scrisoarea lui Goro. În ultimii ani, s-au văzut destule semne suspecte din partea lui Yoshimasa și Baisetsu. Știu că e foarte complicat, Unchiule, dar voi avea din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dacă v-am jignit cu ceva, stăpâne, pe dumneavoastră și pe ceilalți, nu sunt sigur încotro să mă îndrept. Vă rog, condamnați orice am greșit. Nu mă supăr dacă mă certați acum pe loc. Chiar în timp ce se scuza umil, rămase prosternat, se răsuci în loc și, cumva, se târî până pe veranda largă. Nobunaga îl urmă. Întrebându-se ce s-o fi întâmplat, oamenii care umpleau sala deveniră imediat serioși, simțind, deodată, cum li se uscau gurile. Când auziră de pe podelele de lemn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
păreau să arunce flăcări. Umerii i se cutremurau cu fiecare respirație. Mitsuhide, însă, se retrăsese, la un moment dat, de la picioarele stăpânului său, ajungând acum la vreo șapte-opt pași mai încolo pe coridor, aranjându-și gulerul și netezindu-și părul. Stătea prosternat atât de jos, încât atingea cu pieptul lemnul podelei. Încercările lui Mitsuhide ca până și într-o asemenea situație să nu arate răvășit nu prea puteau fi văzute într-o lumină favorabilă, iar picioarele lui Nobunaga porniră, din nou, înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
îndemnat să rămână în tabără și, nevrednic cum sunt, am venit eu în locul său. Te implor să te gândești bine la toată situația, apoi să ridici tabăra și să părăsești Muntele Oiwa cât mai repede cu putință. Făcu această rugăminte prosternat în fața cortului. Genba, însă, judecase situația astfel: chiar dacă Hideyoshi fusese informat despre incident și pornise grăbit dinspre Ogaki, avea, totuși, de străbătut o distanță de treisprezece leghe dintr-un loc, în celălalt și avertismentul n-ar fi putut ajunge înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
satul. Când sosi trăsura cu prefectul, maiorul Tănăsescu, care galopase iar înainte, strigă: ― În genunchi, hoților, că vă fac piftie! Toată lumea căzu la pământ. Baloleanu, recunoscător maiorului pentru energia ce o desfășură, coborî din trăsură și se apropie de mulțimea prosternată, strigând și el, dar cu o milă oficială în voce: ― Ce-ați făcut, nenorociților! ― Iertați-ne, dom'le prefect!... Fie-vă milă! gângăviră sute de guri plângătoare. ― Vă pare rău de ce-ați făcut? continuă prefectul. ― Păcatele noastre!... Milă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în Amara s-a restabilit liniștea și ordinea! Baloleanu văzu la câțiva pași cadavrul gol de la brâu în sus al lui Ilie Cârlan și trupul ciuruit de gloanțe al lui Petre, iar între ele cămașa albă, desfășurată ca un drapel prosternat. Bolborosi înfricoșat, întorcînd capul: ― Da... liniștea și ordinea... Prea bine, domnule maior!... Mulțumesc! Capitoul XII APUSUL 1 Până la amiazi, Grigore Iuga își stăpâni răbdarea în Costești. A ascultat toate relatările despre întîmplările din Amara, despre moartea tatălui său și a
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se vede într-un luminiș. Se poate observa și aici influența lui Böcklin, cu o pânză ca Pădurea sacră (1886) înfățișând un cortegiu care se deplasează în direcția unui altar pe care arde focul sacru și în fața căruia sunt deja prosternate două figuri. Acest cortegiu alcătuit din femei înveșmântate în robe lungi, sacerdotale, se deplasează solemn pe o alee străjuită de arbori. Cultul la care participă toate aceste personaje grave, sigilate prin tăcere, rămâne învăluit în mister, nicio emoție nu transpare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]