66 matches
-
precise - reflexii structural-lingvistice ale unor semnificații de tip reprezentativ și reproductiv; textul este o mașină producătoare de sensuri - o entitate cu caracter entropic -, ale cărui semnificații, departe de a putea fi sistematizate, proliferează continuu prin schizoidie și diseminare, într-un proteism lipsit de determinări pretabile la clasificare. În lumina viziunii camilpetresciene, care opune literaturii realist-mimetice („tradiționale”) - finită, masivă și static-convențională -, și chiar modernității înseși (într-un interviu din „Floarea de foc”, 1932), devenirea, polimorfismul și „nervozitatea” literaturii „substanțiale”, textul este suprafața
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
civilizației care a generat o „literatură a epuizării”, calificat în fel și chip (considerat, spre exemplu, un „nihilism voios”, sau un „romantism postelectronic”, sau o „epocă de aur postistorică” ș.a.m.d.), a devenit un adevărat mit cultural, al cărui proteism nu îi afectează, ci, dimpotrivă, îi sporește importanța. În cultura și în literatura română, referirile la p. au intervenit odată cu consolidarea „modei” pe plan mondial. Prima utilizare cu oarecare ecou a termenului pare să fi fost aceea din numărul 4
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
de Vest din Timișoara. Precedat de o îndelungată activitate publicistică, debutul editorial al lui P. are loc târziu, cu eseul Augustin Buzura. De la romanul existențialist la sociografia romanescă (1993; Premiul Filialei din Timișoara a Uniunii Scriitorilor). Bine documentată, lucrarea surprinde proteismul estetic al scriitorului și insistă pe elementele novatoare pe care scrierile lui Augustin Buzura le impun în proza generației ’60. Cartea următoare, Fragmentarium (1995), are un caracter eterogen mai pronunțat, dar reflectă deschiderea criticului, ale cărui analize merg în căutarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288827_a_290156]
-
amintește, uneori, prin luxurianța imaginilor sale, de Ilarie Voronca, un Voronca mai riguros, care știe să-și stăpânească delirurile imagisticii și a învățat o tehnică a construcției și a configurării din cărțile de după război ale lui Gellu Naum” (Octavian Soviany). Proteismul personajelor duce la o serie de identificări, împinse până la acoperirea existenței și a literaturii, motiv pentru care nicolae magnificul trăiește în fond fericirea că o iubește pe dona juana și mărturisește acest fapt solicitând metafora: „sunt o carte care se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290223_a_291552]
-
în cadrul discursului"). Eminescu constată Daniel Ciurel "își asumă diverse ipostaze care variază de la dimensiunea științifică, pozitivă, savantă, ce trimite la logos, la cea vizionară, profetică, tributară pathos-ului și atitudinea satirică sau didactică, vizând ethos-ul". E aici, spune cercetătorul, un "proteism retoric" pe care el îl urmărește în detaliile lui semnificative, cu exemplificări imediate și exacte. Avem de-a face, în fapt, cu un studiu de stilistică retorică în analiza operei publicisticii eminesciene. Așa, bunăoară, sunt detaliate "strategiile citării", în exercițiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
din această întreagă generație o pavăză a esteticului, Vladimir Streinu aduce cu sine și o serie de trăsături individualizante. Nota dominantă a personalității sale nu e dată nici de strategia eufemismului (Perpessiciusă, nici de rigoare academică (Tudor Vianuă, nici de proteismul baroc (G. Călinescuă, nici de fixația și exactitatea demersului foiletonistic (Pompiliu Constantinescuă și nici de erudiția, maliția, perspectiva istoristă și simțul filologic (Șerban Coiculescuă. Am zice că are câte ceva din toate acestea, modelate pe tiparul personalității sale inconfundabile. Vladimir Streinu
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92912]
-
Cunoașterea mijlocita de concept implică un proces de sinteză a particularului cu generalul. Inteligibilitatea estetică nemijlocita presupune surprinderea, într-o singulară iluminare a spiritului în instanță participării creatoare a artistului la forța creatoare universală și la creat, totalității desfășurate în proteismul viu al infinitelor sale întocmiri și moduri. Și în a cărei perspectiva, un obiect, un detaliu care mai înainte rezista "că o fantasma nedeslușita în fața privirii" încerca Sulzer o lămurire a acestui fenomen de inteligibilitate (despre care, după cum se vede
by VASILICA COTOFLEAC [Corola-publishinghouse/Science/1106_a_2614]
-
de azi, dar nici prea multe puncte comune cu textualismul generației '80, la modă în anii formării sale intelectuale. Deceniul american și cursurile cu Federman și-au spus cuvântul și scrisul de azi al Stelei Gheție este un soi de proteism postmodern, un taifun epic devastator care a smuls de la sol și învârte în aer prezentul și rădăcinile istorice, faptul divers și marea credință, marea înțelepicune și limbajul dezarticulat, poezia, proza critica literară, filosofia și gazetăria, limbajul știrilor de televiziune, viața
Taifun epic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9766_a_11091]
-
insistența metaforică ori de o discursivitate adjuvantă, acordîndu-le un aspect de basorelief: „Coif în os omenesc - abandonat/ de cine? unde și în care luptă? -/ în poala unei tinere, un craniu/ schițează un surîs spart” (La candelă). Poetul cultivă conștiința unui proteism solemn, reflex al eterogeniei universale, cu sursă demiurgică: „Din infinit, poate de sus,/ o mînă mă crea/ și mă greșea,/ sau mă-ntocmea în multe chipuri” (Din infinit, poate). Nu fără ispita unei stabiliri în materia dură ce ar asigura
Aidoma unui submarin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2435_a_3760]
-
pe rășina rușinii"); când aceste tehnici devin o fixație, versurile par a fi exhibări ale unei mașini de produs efecte obscure și uneori silnice. Și totuși există cel putin 50 de texte ce atestă talentul lui C. Th. Ciobanu, inventivitatea, proteismul sau archimboldesc și vocația reală a insolitului. Este vorba de poeme scrise cu garda jos și cu viziera trasă, arătând față umană a cavalerului inexistent: "Liane de legi găsesc pânză păianjenului/ despre cum n-aș ieși/ pe surpare-ncetinind cauza/ lovită
Un crepuscular by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17604_a_18929]
-
și Marco (firește, de la olandezul Van Basten); rudimentarul profesor Mitică Tocan, poreclit Mitocanu; infidela „Clipsy”, Luana Ferechiu; Zosima, Înviorătorul Îngerilor împreună cu Irinarh, Învingătorul de Rele și alții asemenea lor. Toți cu numele schimbate măcar o dată. Cel mai grav afectată de proteismul lingvistic mi se pare scena în care Ceaușescu e pus să se scarpine la „spate gios” cu „poporul român” (p. 23). Sigur, aceasta e doar o denumire emfatică pentru mătura (sic!) pe care Secretarul General o are permanent la-ndemână
Clan d’oeil by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6558_a_7883]
-
propagandistice dincolo de limitele regimului care a născut-o, care e sursa energiei ei negative?”. Supraviețuiesc, între altele, și pentru că paradigmele literaturii politic orientate, fie că s-a numit „literatură proletară”, „literatură militantă”, „realism socialist”, „umanism socialist”, s-au conservat în ciuda proteismului nu o dată spectaculos de care au dat dovadă: ,,Modelul unic al literaturii importat la noi, ca și în celelalte «democrații populare», din URSS, a fost, în esența lui, păstrat neschimbat prin străduința a două generații de ideologi (cei de obediență
Studiul unui proces deschis (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13593_a_14918]
-
de viața practică și consacrată exclusiv „producerii frumuseții” (p. 17), atunci romanul nu poate fi pus pe același plan cu poezia, pictura ori muzica; și aceasta din cauză că romanul rămîne unica specie literară care se poate lipsi de o definiție riguroasă. Proteismul formelor sale și adaptarea lor rapidă la cererea publicului a reprezentat regula de bază a nașterii speciei. Pseudo-definiția oferită în context împacă rigoarea logică și realitatea textuală: făcînd un uz informal și „cutumier” al noțiunii, Toma Pavel numește romane toate
Meditații asupra romanului by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/13517_a_14842]
-
valoare, de sporul pe care îl aduce în această privință diacronia axiologică”. Dar urmează o precizare revelatoare: „Nu este un conservatorism psihologic”. E vorba mai curînd de o supapă de siguranță a creatorului care nu s-ar îndura a sacrifica proteismul existențialului, prin forța lucrurilor imprevizibil, uimirile pe care le poate rezerva unui spirit deschis prin simpla-i rulare: „Sunt artist, și creația presupune mișcare”. „Conservatorul” C.D. Zeletin veghează asupra romanticului din ființa d-sale. Nu doar prin ipostaza omului de
Sub scutul moralistului by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4714_a_6039]
-
el aleargă în timp/ interiorul lui/ ca un copil care și-a scăpat în praf ochelarii/ rămîne în urmă” (ibidem). Modificîndu-se văzînd cu ochii, măștile lumii se vădesc a fi purtătoare ale unei forțe care nu se mulțumește cu acest proteism fabricitant, care vrea să le multiplice precum un însemn al prolificității. Parcă din teama demonicei sterilități, chipurile se înmulțesc: „bărbatul e în umbră/ deși nu e nimeni în jur nici un corp/ care să-l umbrească./ în sfîrșit/ părăsește umbra și
Între două stări-limită by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13489_a_14814]
-
atari texte am zice ,clasice" prin relativ elementara lor factură. El se prelungește în texturi amestecate, în speculații pretențioase, într-o atmosferă tulbure în care e mai greu să-i întrezărim punctele originare și să-i dibuim resorturile. Un insidios proteism ajunge a-i masca obîrșiile și funcționalitatea. Nu mai e vorba, să recunoaștem, de gestul cu inserție istorică al susținerii unui despot și al eșafodajului său propagandistic, ci de un fel de protocronism gratuit, de un protocronism în sine, devenit
Protocronismul proteic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10013_a_11338]
-
n-aș respira (comunica/ e mult spus) decât printr-un soi de tunel extrem de îngust, cât deschiderea normală/ a gurii (când nu strigi, când nu caști..."). Dimensiunea existențială a scrisului este fundamentală și ține de înseși fundamentele morale și de proteismul, schimbarea perpetuă a realității :"Suntem ținuți departe de numele noastre, nimeni nu moare, nimeni nu se îndepărtează. Când ai ajuns să simți nevoia să dai/ nume - gata. A început./ Răul așteaptă întotdeauna nume noi. Este avid după noutate, după schimbare
"Singura revelație - limbajul" by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16249_a_17574]
-
așezare. Este aferat, fiindcă are mereu ceva de făcut, dar singura soluție la care recurge e amânarea. De aceea, așa agitat peste măsură, are grijă să-i rămână un strop de voință ca să se retragă într-o resemnare superioară. Acest proteism șugubăț îi provoacă mereu inițiative. Extrem de serioase. Dar pe care nu are timp să și le asume. Din cauză că e...terrrribil de ocupat, monșer! Între a fi și a avea, românul alege cu perseverență avutul. Avutul său e tot ceea ce are
Ultima schimbare la față a românului – o fiziologie cu ambâț – by Florin Toma () [Corola-journal/Journalistic/5382_a_6707]
-
din voluptățile clipei de acum, aflată, nu de puține ori, în conjuncție cu clipa revolută, cu universul imponderabil și diafan al amintirii. Dinamica spațiului poetic trasat de autor este, astfel, una a abundenței senzoriale și a contemplației lumii sub specia proteismului său funciar, într-o deliberată mișcare de extaz carnavalesc, din care nu lipsește, însă, o undă de melancolie, ori un reflex parodic. Încercând să circumscrie trăsăturile particulare ale poeziei lui Emil Brumaru, Laurențiu Ulici sublinia că: "Rafinamentul lexical și parodic
Universul intimității by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/12494_a_13819]
-
în cadrul culturalului, în special cel literar, dar și într-unul mai larg, istoric scindat, la nivel de mentalitate, de schimbări intrinseci ale unei societăți aflată în pragul unor decisive și multiple metamorfoze. Cine nu vede aici tectonica schimbărilor istorice și proteismul fațetelor lumii postmoderne (și) postdecembriste are toate șansele să rateze o bună parte a înțelegerii carții. Sofisticat orchestrată și dând dovada unei reale virtuozități stilistice, fără de care totul s-ar fi transformat în haos, acest (post)roman este o demonstrație
LECTURI LA ZI by Marius Chivu () [Corola-journal/Imaginative/14079_a_15404]
-
că reducția psihologică a eului poetic arghezian la un "homo duplex" este profund păgubitoare. Eul poetic multiplu, ca realitate internă a poeziei, trebuie disociat de personalitatea artistică multiplă a lui Arghezi, adică de ceea ce se numește în mod frecvent, motivat, proteismul scriitorului. Sunt planuri complet diferite. Această idee necesită o argumentație mai largă (o parte din ea am desfășurat-o într-un capitol din volumul meu Revizuiri, iar o altă parte în postfața antologiei din poezia lui Arghezi apărută în 2004
Premise pentru un nou Arghezi by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11652_a_12977]
-
iar literar, cel puțin pe câteva, le-au făcut memorabile. Astfel era Grobei din Bunavestire, personaj brebanian clasic, spre a vorbi așa, astfel este Mârzea din Voința de putere și din Puterea nevăzută, pentru că apare în amândouă romanele, ilustrând același proteism psihologic și aceeași capacitate de a executa viraje neașteptate de comportament. Dar asupra acestui Mârzea, întâlnit, cum am spus, în două romane ale lui N. Breban, este cazul să ne oprim ceva mai mult. Ovidiu Verdeș, în cronica din ,Cuvântul
Cealaltă putere by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/11407_a_12732]
-
din egoficționarismul așa de trâmbițat în cincinalul trecut, cel care, recunosc, a zdruncinat serios paradigmele, dar a lăsat prea puține reușite estetice vizibile și viabile, rotunde și penetrante? Și cum s-au schimbat ăstimp autorii, mai ales că observ un proteism accentuat în tranșeele voastre, de la iconoclastie la moderațiune și chiar iconodulie.” N-am citat decât două paragrafe dintr-o carte pe care am parcurs-o cu sufletul la gură, oscilând între dimensiuni radical opuse: lectura cu respirația tăiată a fragmentelor
Critica electrică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3480_a_4805]
-
analizat. Dacă nu l-ar comenta astfel, aproape după fiecare alineat, lectura critică ar deveni ineficientă: întrucât Cioran trece fulgerător la altceva și, adeseori, pune în discuție ori contrazice de-a dreptul validitatea enunțurilor abia formulate. Nu e aici neapărat proteism la limita labilității, destructurare de sine cu garantat efect deconcertant, cât o asumată mobilitate a gândirii producătoare. Nu întâmplător, Cioran ia o profilactică distanță față de expozeul de tip academic, universitar. Dacă profesorii prezintă o gândire etalată, explicativă, legată strâns și
"Apocalipticul" Cioran by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9564_a_10889]
-
zis, un cert spirit pragmatist, dar cancelarul încărca mai mult conceptul, printr-un dinamism neobișnuit al acțiunilor publice și, mai ales, particulare, unde păcălirea preopinentului făcea parte din delikatessen. Demnitari cu o considerabilă experiență au fost induși în eroare de proteismul comportamental exhibat de Bismarck, capabil de a trece de la dispoziția cea mai colerică la impulsul, pe cât de des, pe atât de înșelător, de a-și scrie demisia pe motiv că este excedat de grijile Statului și neapreciat ca atare. J.
Oameni de fier by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/4460_a_5785]