96 matches
-
Acasa > Stihuri > Reflectii > POEME METAFIZICE Autor: Nicolae Negulescu Publicat în: Ediția nr. 692 din 22 noiembrie 2012 Toate Articolele Autorului TRANSCENDENȚII GALACTICI Mi-am întâlnit viața pe Sferele Proteilor din oglinda galactică Le-am pipăit cu ochii fețele și învelișul sufletelor Ei purtau în palme oul luminii, iar eu, doar fulgerele renașterii cuvintelor LACRIMA CUNOAȘTERII De la nașterea sunetului se vede pe sine raza lacrimei cunoașterii domolind furtuna sufletelor; de la
POEME METAFIZICE de NICOLAE NEGULESCU în ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Poeme_metafizice_nicolae_negulescu_1353597120.html [Corola-blog/BlogPost/350781_a_352110]
-
o fantomă îngrozitoare, fără formă, , invaziva ,o harpie care te ținea strâns în gheare! Câteodată,în vis, ne întâlneam, furând nopții, furând vieții momente efemere, îmbrățișări sau atingeri, dar mereu la umbră amenințătoare a aceeași creaturi fără nume, care, precum Proteu,se metamorfoza, ba harpie, ba caracatiță, care te înșfacă și refuză să -și abandoneze pradă... Mi se întâmplă** și să te regăsesc, cu inima-mi palpitând, si sa ne iubim,dar, fatalitate! În spate,deodată,în penumbra,se înalță o
DRAGOSTE PIERDUTĂ de ADINA ROSENKRANZ HERSCOVICI în ediţia nr. 2247 din 24 februarie 2017 by http://confluente.ro/adina_rosenkranz_herscovici_1487889760.html [Corola-blog/BlogPost/376790_a_378119]
-
Acasa > Redactia > Autori > NICOLAE NEGULESCU Autor: Nicolae Negulescu Publicat în: Ediția nr. 692 din 22 noiembrie 2012 Toate Articolele Autorului TRANSCENDENȚII GALACTICI Mi-am întâlnit viața pe Sferele Proteilor din oglinda galactică Le-am pipăit cu ochii fețele și învelișul sufletelor Ei purtau în palme oul luminii, iar eu, doar fulgerele renașterii cuvintelor LACRIMA CUNOAȘTERII De la nașterea sunetului se vede pe sine raza lacrimei cunoașterii domolind furtuna sufletelor; de la
NICOLAE NEGULESCU de NICOLAE NEGULESCU în ediţia nr. 692 din 22 noiembrie 2012 by http://confluente.ro/Redactia--Autori/Nicolae_Negulescu.html [Corola-blog/BlogPost/341527_a_342856]
-
sub numele de sindromul lui Wiedemann, după pediatrul german Hans-Rudolf Wiedemann, este o afecțiune congenitală care determină hiperplazia pielii și dezvoltarea anormală a oaselor, însoțite adesea de tumori localizate într-o jumătate a corpului. este numit astfel după zeul grec Proteu, care își putea schimba înfățișarea. Din 1979, de când Dr. Michael Cohen a identificat această afecțiune, doar puțin peste 200 de cazuri au fost identificate în întreaga lume, estimându-se că aproximativ 120 de persoane sunt încă în viață. Cum forme
Sindromul Proteu () [Corola-website/Science/322918_a_324247]
-
Michael Cohen a identificat această afecțiune, doar puțin peste 200 de cazuri au fost identificate în întreaga lume, estimându-se că aproximativ 120 de persoane sunt încă în viață. Cum forme atenuate ale bolii pot exista, multe persoane cu sindrom Proteu ar putea fi încă nediagnosticate, căci cel mai ușor de diagnosticat sunt cazurile cel mai severe.
Sindromul Proteu () [Corola-website/Science/322918_a_324247]
-
la Paris, până în decembrie 1921. Publicarea romanului, în formă serializată (la fel ca în cazul "Portretului"), a fost începută, cu sprijinul lui Ezra Pound, de revista new-yorkeză "The Little Review" în martie 1918. Când a citit primele fraze din capitolul "Proteu", editorul publicației, Margaret Anderson, ar fi strigat: „Acesta este cel mai frumos lucru pe care-l vom avea vreodată. Îl vom tipări, chiar de ar fi ultimul efort al vieții noastre.” Unii cititori, adepți ai unui conservatorism rigid, au considerat
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
publicul era chiar mai puțin tolerant ca în America, domnișoara Weaver și "The Egoist" nu reușesc să publice, între ianuarie și decembrie 1919, decât fragmentele unor capitole care nu aveau prin ce să scandalizeze: II, III, VI și X ("Nestor", "Proteu", "Hades" și "Stâncile rătăcitoare"). Exilat din spațiul anglofon, "Ulise" va vedea așadar lumina tiparului la Paris abia în 1922. Interesul lui Joyce pentru teatru este sporit de mediul cultural al Zürichului, un oraș care, printr-un complex de împrejurări, devenise
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
o replică demitologizată, contemporană și parodică, dată unui episod din "Odiseea", iar cele trei personaje principale, Leopold Bloom, Stephen Dedalus și Molly Bloom, se identifică cu eroii Ulise, Telemah, respectiv, Penelopa. Romanul este structurat în trei părți: "Telemahiada" ("Telemah", "Nestor", "Proteu"), "Peregrinările lui Ulise" ("Calypso", "Lotofagii", "Hades", "Eol", "Lestrigonii", "Scila și Caribda", "Stâncile rătăcitoare", "Sirenele", "Ciclopii", "Nausicaa", "Boii Soarelui", "Circe") și "Nostos" sau "Întoarcerea în Itaca" ("Eumeu", "Itaca", "Penelopa"). Titlurile capitolelor, adesea suprimate în ediția engleză a romanului, trebuiau să rămână
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
i-a persecutat niciodată pe evrei, doar pentru că nu i-a lăsat niciodată să imigreze ("Nestor"). Dedalus își reculege gândurile pe plaja Sandymount, unde este invadat de meditații filozofice, regrete legate de moartea mamei sau incertitudini privind viitorul său artistic ("Proteu"). Firul epic se întrerupe brusc pentru a-l introduce pe Leopold Bloom, un evreu de vârstă mijlocie din Dublin, care, angrenat într-o mundană rutină matinală, îi servește soției sale, Molly, mic-dejunul la pat și își pregătește sieși un rinichi
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
nu se poate integra cu succes într-o comunitate. Singura soluționare a conflictului rămâne exilul. Cele mai importante teorii joyciene despre artă, teoria estetică și condiția artistului figurează în capitolul al cincilea din "Portret al artistului în tinerețe" și capitolele "Proteu" și "Scila și Caribda" din "Ulise". Opiniile exprimate în "Portret", ancorate puternic în doctrina tomistă și aristotelică despre ordine și "cosmos", par a fi contrazise de evoluțiile ulterioare ale prozei joyciene, care migrează spre dezordine și "haos". În "Veghea lui
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
și a tragicului (mila sau groaza). Artistul este astfel cel care, într-un moment de grație ("epifanie"), descoperă un sens profund al lumii și reușește să îl exprime prin verbul poetic, redefinind, în același timp realitatea prin intermediul discursului. În capitolul "Proteu", Stephen Dedalus își continuă meditațiile despre artă pe plaja Sandymount. Pornind de la tratatele aristotelice "Despre simțuri și sensibile" ("Sense and Sensibilia") și "Despre suflet" ("De Anima"), care definesc cunoașterea umană strict prin mijlocirea simțurilor (a percepției), eroul postulează ideea că
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
ar trebui să se imite. În timp ce pictura, o artă "spațială", se bazează pe prezentarea unor elemente "unul lângă altul" ("nebeneinander") pentru a stârni o emoție, literatura este "temporală" pentru că înlănțuie componentele succesiv, "unul după altul" ("nacheinander"), la fel ca muzica. "Proteu" devine însă un capitol-cheie pentru "Ulise" prin faptul că, pornind de la principiile filozofiei tradiționale, reușește să efectueze un salt spre modernism, o metamorfoză spectaculoasă care demolează vechile convenții artistice. Terenul filozofic, pregătit de cele două capitole care îl preced ("Telemah
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
filozofiei tradiționale, reușește să efectueze un salt spre modernism, o metamorfoză spectaculoasă care demolează vechile convenții artistice. Terenul filozofic, pregătit de cele două capitole care îl preced ("Telemah", o parodie liturgică, și "Nestor", o înfierare a prejudecăților sociale), este în "Proteu" liber experimentului. Capitolul dizolvă, conform lui Umberto Eco, „filozofia aristotelică în muzică marină” prin tehnica monologului interior. Enigmaticul Proteu, zeul apelor schimbătoare, un sfinx al transformărilor multiple, reprezintă astfel simbolul inovației artistice și al cugetului uman, care preschimbă realitatea brută
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
pregătit de cele două capitole care îl preced ("Telemah", o parodie liturgică, și "Nestor", o înfierare a prejudecăților sociale), este în "Proteu" liber experimentului. Capitolul dizolvă, conform lui Umberto Eco, „filozofia aristotelică în muzică marină” prin tehnica monologului interior. Enigmaticul Proteu, zeul apelor schimbătoare, un sfinx al transformărilor multiple, reprezintă astfel simbolul inovației artistice și al cugetului uman, care preschimbă realitatea brută în forme superioare. "Ulise" rămâne însă o operă bicefală, la fel ca Ianus, privind simultan spre tradiționalism (clasicism, realism
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
protagoniști (Stephen Dedalus, Leopold Bloom și Molly), dar și pe unele personaje secundare ca Gerty MacDowell în "Nausicaa", naratorul din "Ciclopii" sau diverși locuitori ai Dublinului în "Stâncile rătăcitoare". Metodele predilecte ale introspecției psihologice sunt monologul interior (fluxul conștiinței) în "Proteu" și "Penelopa", când gândurile personajului se manifestă nemijlocit, sau stilul indirect liber în "Hades", "Telemah", "Lotofagii" sau "Calypso", când perspectiva subiectivă a protagonistului se îmbină, nesemnalată, cu cea a naratorului la persoana a treia. De multe ori, mai ales în
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
Veghea lui Finnegan" nu pot fi respinse ca un eșafodaj estetic, folositor scriitorului, dar irelevant cititorului, pentru că aceste modele susțin o mare parte din încărcătura de semnificații a cărții”. În "Poeticile lui Joyce", Umberto Eco observă că încă din capitolul "Proteu", "Ulise" semnalează posibilitatea unei cărți „a cărei formă este principalul și cel mai explicit dintre mesaje”. Subjugarea conținutului de către formă devine mai evidentă în "Boii soarelui", unde evoluția stilurilor narative din literatura engleză este principala temă, iar personajele și acțiunea
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
metempsihoză” ("Calypso"), ba chiar exprimă tendințe antiintelectuale: „nu mai pot eu de toată învățătura lor de ce nu se apucă ei să creeze ceva” ("Penelopa"). Discursul ei din "Penelopa" contrastează în mod evident cu monologul erudit al lui Stephen Dedalus din "Proteu". Prezența femeilor intelectuale (spre exemplu Molly Ivors în "Cei morți") este vagă și marginală. Pornind de la relația dintre Gabriel Conroy și Molly Ivors, Marian Eide intuiește teama personajului masculin, de asemenea intelectual, de a fi substituit funcțional de o femeie
James Joyce () [Corola-website/Science/298598_a_299927]
-
tot atât de celebră la curte pe cât era de temută. Cu mult sânge rece, era îndemânatic și se pricepea să iasă din orice încurcătură; comedian admirabil, știa să joace toate rolurile și să plângă atunci când voia; așa încât contemporanii îl numeau "cameleonul schimbător, Proteu cel cu multe forme". Nimeni nu-i rezista: de 20 de ori vărul său Manuel îi iertă cele mai rele nebunii; cu toate viciile, cronicarii vremii au fost indulgenți cu el și soția lui, pe care o înșela mereu, îl
Andronic I Comnenul () [Corola-website/Science/315462_a_316791]
-
căutarea tatălui său. Telemah ajunge în cetatea Pilos, unde domnea Nestor, este primit de fiica acestuia, Policaste și se împrietenește cu Pisistratus care acceptă să îl ajute în căutarea sa. Apoi, la Sparta, regele Menelaus îi dezvăluie tânărului că zeul Proteu proorocise cu ceva timp în urmă că Ulise este prizonier al nimfei Calipso pe o insulă îndepărtată. În cele din urmă, Telemah este nevoit să se întoarcă în Itaca fără a-și fi găsit tatăl. La venirea lui pe insulă
Telemah () [Corola-website/Science/305673_a_307002]
-
deși țiparul de Congo are branhii interne și fante branhiale. Unele salamandre terestre au plămâni, care sunt utilizați în respirație, deși aceștia sunt simpli, sub formă de sac, spre deosebire de plămânii comnplecși ai mamiferelor. Multe specii de salamandre, cum ar fi proteul, au și plămâni, și branhii la maturitate. Unor specii le lipsesc atât plămânii, cât și branhiile. Schimbul de gaze este realizat prin piele. La acest tip de respirație apelează și unele specii care au plămâni. Pielea salamandrelor secretă mucus, care
Salamandră () [Corola-website/Science/326078_a_327407]
-
resurse materiale sau de putință de a-și câștiga existența, el e capabil de a falsifica totul, și liste electorale, și alegeri, și forme parlamentare, și idei economice, și știință, și literatură. De aceea nu ne mirăm dacă vedem acest proteu al unui universalism incapabil și ambițios îmbrăcînd toate formele posibile: miniștri, financiari, întreprinzători de lucrări publice (cu capital de palavre), deputați, administratori, membri la primărie, soldați (care au luat Grivița cu gura), actori, totul în fine. Nimeni nu se va
Opere 11 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295589_a_296918]
-
a devenit nepăsător față de strigătele iubitei Echo, simbol al alterității, al lumii supuse timpului istoric, timp semnificat de reflexia sonoră (ecoul), pe când Narcis este pură reflexie spațială" (p. 93). Marele poet... minor G. Topîrceanu este plasat, surprinzător, între Narcis și Proteu: " G. Topîrceanu ar fi putut fi una dintre marile șanse ale spiritualității românești dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este pură reflexie spațială" (p. 93). Marele poet... minor G. Topîrceanu este plasat, surprinzător, între Narcis și Proteu: " G. Topîrceanu ar fi putut fi una dintre marile șanse ale spiritualității românești dacă ar fi fost înzestrat cu puterea sintezei dintre Proteu și Narcis, cum s-a întâmplat cu Eminescu sau Caragiale" (p. 112). Liviu Rebreanu este fixat cu dreptate între marii romancieri europeni: "Din alchimia "obiectivității" de formulă balzaciană cu pluralitatea polifonică dostoievskiană s-a născut un nou tip de obiectivitate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în realitate este rezultatul unui evident miticism literar (combate bine Theodor Codreanu!). Reținem în treacăt o idee prețioasă a criticului: "cel ce se angajează a spune adevărul e prizonierul unei iluzii (al unei singure măști în care ar fi încremenit Proteu)" (p. 53). lată un subiect de meditație pentru oamenii politici de la noi și de pretutindeni. În amplul capitol V, Poetica oglinzilor sferice, Theodor Codreanu își organizează strălucita sa demonstrație, pe șapte despărțituri: 1. "Teoreticianul", 2. Obiectivitatea, 3. Talentul, 4. Ființa
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
doilea strat prin care "devine un scriitor abisal", prin aceasta atingându-se "maximum de obiectivitate", zonă în care ajung geniile (p. 52). Și aici găsește autorul o apropiere dintre Eminescu și Caragiale, cel de-al doilea "suferind" de complexul lui Proteu, care, "metamorfozându-se" rămâne el însuși, dar în cazul lui Caragiale, raportarea arhetipului se face "cu diferență" (p. 53), încât autorul se întreabă "dacă nu cumva e un mod de a-l confunda pe Nenea Iancu cu autorul și pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]