40 matches
-
Universitatea Gent având peste 28.000 de studenți. Denumirea localității Gand, respectiv Gent, provine din latină Candia sau Gandia, „pământ la confluența râurilor”. Denumirea latină provine din cuvântul gal “condate”, cu semnificație asemănătoare. O altă etimologie ar putea fi cuvântul proto-indo-european gan, cu semnificația „vărsarea unui râu”. De asemeni numele lui se mai poate considera că provine și de la cuvântul celt Ganda, care înseamnă deltă. După ce orașul a fost sub conducere romană, în jurul anului 400 a fost câștigat de franci. In
NOTE DE CALATORIE IN BELGIA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2289 din 07 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/370757_a_372086]
-
acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în cazul ergativ, dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice a limbilor indo-europene vechi este discutată și de Montaut (2006), care arată că, încă din
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau paleo-siberiană), ba chiar și familia amerindiana 227. Lingvistul rus Nikolai Dimitrievici Andreev avansează în 1986 o teorie numită proto-boreală, care afirma că în Europa de est, în epoca mezolitica (mileniile X-VII i.C.) a trait o populatie mai veche decît cea proto-indo-europeană din care s-au dezvoltat ulterior limbile indo-europene, uralice și altaice. Sînt reconstituite și 203 rădăcini comune ale grupului proto-boreal228. Acest idiom arhaic ar fi avut și un fonem specific, pe care Andreev îl numește spiranta velara X. Un argument
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
formă mai nouă a limbii primitive, subînțelegem că limba dată continuă printr-o tradiție neîntreruptă uzajul indo-europenei primitive, care este cea mai veche limba indo-europeană"238. Limba comună străveche din care au descins limbile din această mare familie este denumită proto-indo-europeană sau indo-europeană comună. Prin comparația formelor unui cuvînt în limbi indo-europene înrudite se poate ajunge, prin metoda reconstrucției, la forme (rădăcini) ale unor cuvinte din indo-europeană comună. În privința limbilor europene, probabil că din indo-europeană comună au plecat, într-adevăr, două
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
femeia era supusă bărbatului și de multe ori era sacrificata la moartea acestuia. Ipoteza Kurgan se bazează și pe constatarea antropologilor că riturile de înmormîntare sînt extrem de conservatoare, transmițînd anumite norme și obiceiuri peste secole și chiar peste milenii. Acești proto-indo-europeni au interferat cu popoarele caucaziene (de la care au preluat tehnică procesării bronzului) și cu cele uraliene, de la care au preluat tehnică domesticirii calului. Unele date lingvistice confirmă ipoteza Gimbutas: în arealul cuprins între Scandinavia la nord, Marea Neagră la sud, munții
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
unei limbi indo-europene (mii de tăblițe din secolele XIX-XIV i.C., cu texte juridico-administrative și religioase); au folosit inscripții cuneiforme, hieroglife și alfabete primitive. Unii lingviști vorbesc de indo-hitită că despre divizarea cea mai timpurie pe care a suferit-o proto-indo-europeană. - toharice: toharica A (agneană, limba scrisă, liturgica), toharica B (kucheană, limba vorbită). Vorbite în Bazinul Tărîm (Chină de astăzi, zona locuită de uiguri) pînă prin secolele V-VIII. Populație care s-a separat timpuriu din grupul indo-european inițial, migrînd spre
Lingvistica limbilor lumii by Dorel Fînaru () [Corola-publishinghouse/Science/84963_a_85748]
-
indo europene considerate a fi înrudite lingvistic erau greaca și latina. Ideea înrudirii i-a determinat pe filologii secolului al XIX-lea Franz Bopp, Karl Brugmann (1849-1919), adalbert Kuhn și Max Müller să încerce reconstruirea unei limbi indo-europene comune, numită „proto-indo-europeană”. Max Müller, prin cartea sa Comparative Mythology: An Essay, a întemeiat știința modernă a religiilor, susținea r. Pettazzoni. În opinia lui Max Müller, originea religiei ar fi „simțul divinului”, conceput drept ceva infinit. Simțul divinului „nu este produsul unei revelații
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
teoria kurganelor, modelul kurganelor) este una dintre teoriile privind originile indo-europene, potrivit căreia oamenii aparținând unei culturi arheologice numite „cultura kurganelor” (din care făceau parte sau și culturile precedente) localizată în stepa nord-pontică au fost, cel mai probabil, vorbitorii limbii proto-indo-europene. Termenul este derivat din cuvântul turco-tătar "kurgan" ("курган") și corespunde cuvintelor românești "gorgan" sau "tumul" (), o movilă ridicată deasupra unui mormânt. este scenariul cel mai larg acceptat al originilor indo-europene. O teorie alternativă este aceea a („Anatolian Urheimat”). Teoria culturii
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
sinteză interdisciplinară de pionierat în arheologie și lingvistică. Teoria gorganelor propune ca patrie primordială (Urheimat) a vorbitorilor de limbi indo-europene stepele nord-pontice și de la Marea Caspică și pleacă de la premisa că în această zonă erau vorbite câteva dialecte ale limbii proto-indo-europene (PIE). Potrivit acestui model, cultura gorganelor s-a răspândit treptat în tot spațiul stepelor nord-pontice și de la Caspica, cultura "Kurgan IV" fiind identificată cu (sau Iamnaia), a mormintelor ornate cu ocru (morminte cu fosă sau puț), existentă cu circa 3000
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
proto-indo-europenă. Postulatul „similitudinilor culturale" din mileniul al V-lea enunțat de arheologie este o condiție prealabilă a „modelului culturii gorganelor”, care identifică stepele nord-pontice și de la Caspica, din calcolitic (mileniul al V-lea î.Hr.) ca aria de origine a populației proto-indo-europene. Gimbutas] a sugerat inițial identificarea a patru etape succesive în evoluția culturii gorganelor: Trei „valuri” succesive de extindere a culturii gorganelor au fost propuse: Cultura „kurganizată” a amforelor globulare în Europa este propusă ca o „patrie secundară” a PIE, cultură
Ipoteza kurgană () [Corola-website/Science/301531_a_302860]
-
în calcul cuvintele "gair" din irlandeza veche, "ger" din galeză, însemnând "aproape","gearr" din irlandeză, "scurt" (cu sensul de distanță scurtă), dintr-o rădăcină proto-celtă "gerso-s*, înrudită mai departe cu "chereion" din greaca antică, "inferior" și cu englezescul "gash". Rădăcina proto-indo-europeană ar putea fi de forma: "*kar-", "*ker-", "*gar-", "*gher-". Din câte se pare, germanii nu aveau un endonim care să includă toate popoarele vorbitoare de limbi germanice și să le excludă pe celelalte. Pe de altă parte, negermanii, în principal
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
solfo"), "azufre" în spaniolă (de la "açufre", anterior "çufre"), "enxofre" în portugheză (de la "xofre"). Denumirile din spaniolă și portugheză pentru sulf au ca și prefix articol arab, deși nu sunt cuvinte de origine arabă. Se crede că rădăcina cuvântului în limba proto-indo-europeană este (genitiv ), un derivat substantival pentru verbul 'a arde'. Aceasta este originea comună și pentru cuvintele din limbile germanice pentru sulf, de la care au evoluat la formele lor moderne: "Schwefel" în germană, "zwavel" în olandeză și "svavel" în suedeză. Sulfului
Sulf () [Corola-website/Science/299750_a_301079]
-
oraș universitar, Universitatea Gent având peste 28.000 de studenți. Denumirea localității Gand, respectiv Gent, provine din sau "Gandia", „pământ la confluența râurilor”. Denumirea latină provine din cuvântul gal "condate", cu semnificație asemănătoare. O altă etimologie ar putea fi cuvântul proto-indo-european "°gan", cu semnificația „vărsarea unui râu”. Numele de Gent vine de la cuvântul celt "Ganda", care însemnă "deltă". După ce orașul a fost sub conducere romană în jur 400 a fost câștigat de franci. In secolul al IX-lea normanzii jefuiesc regiunea
Gent () [Corola-website/Science/299323_a_300652]
-
slave de sud: de est: Există, de asemenea, o limbă artificială, numită slovio construită pentru a fi înțeleasă ușor de vorbitorii limbilor slave. Teoriile despre istoria veche a limbii proto-slave, strămoșul comun al tuturor limbilor slave și descendent al limbii proto-indo-europene, sunt numeroase și contradictorii. În timp ce unii lingviști susțin că limba proto-slavă se înrudea cu limba proto-baltică, dovedind acest lucru prin anumite asemănări gramaticale și lexicale între acestea, alți lingviști afirmă că asemănările se datorează unei învecinări îndelungate. O a III
Limbi slave () [Corola-website/Science/299386_a_300715]
-
engleză. Vechea engleză se aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a lungul istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor și bazându-se mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine evident
Limba engleză () [Corola-website/Science/296521_a_297850]
-
labiovelarelor în dentale înainte de "e" (e.g. "ke" > "te" "și"), dar influența satemică pare să fi afectat greaca doar după ce aceasta a pierdut palatovelarele (i.e. după ce devenise deja o limbă Centum). Schimbările principale ale sunetelor, care au separat proto-greaca de limba proto-indo-europeană includ: Pierderea lui "*s" prevocalic nu a fost completă, fapt evidențiat prin "sus" "a semăna", "dasus" "dens"; "sun" "cu" este un alt exemplu, contaminat de proto-indo-europeanul "*kom" (latină: "cum", proto-greacă: "*kon"), devenind cuvântul homeric/atic vechi "ksun". Schimbările fonetice între
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
cum", proto-greacă: "*kon"), devenind cuvântul homeric/atic vechi "ksun". Schimbările fonetice între protogreacă și miceniană includ: Aceste schimbări fonetice sunt deja complete în miceniană. Pentru schimbări care au afectat majoritatea sau toate dialectele mai târzii, vezi Limba greacă veche. Dativul proto-indo-european, cazurile instrumental și locativ s-au sincretizat într-un singur caz dativ. S-au inventat unele desinențe (dativ plural "-si" de la locativul plural -"su"). Nominativul plural "-oi", "-ai" înlocuiește proto-indo-europeanul târziu "-ōs", "-ăs". Superlativul în "-tatos" devine productiv. Radicalul specific
Limba protogreacă () [Corola-website/Science/307300_a_308629]
-
Cunoaștere sacră, învățătură sfântă, scripturile hindușilor"”. Monier-Williams o definește mai exact ca „"Un număr de opere apreciate, care constituie baza primei perioade a religiei hinduse"”. Este derivat de la „vid-”, „a ști” în sanscrită. Ar putea fi însă derivat din cuvântul proto-indo-european "*weid-", care înseamnă „a vedea” sau „a cunoaște”. Textele vedice sunt grupate în mod tradițional în patru categorii : Samhite, Brahmane, Aranyake, și Upanișade. Acest grup de texte este numit „"shruti"” (sanscrită : "śruti"; „ceea ce e auzit”). Din timpuri postvedice s-a
Vede () [Corola-website/Science/308231_a_309560]
-
700 î. Hr.-450 î. Hr.). Situri arheologice importante sunt: În nordul Germaniei, Danemarca, Suedia și Norvegia, locuitorii Epocii Bronzului au creat numeroase obiecte distinctive și frumoase, cum ar fi perechea de lurere descoperite în Danemarca. Unii lingviști cred că o limbă proto-indo-europeană a fost introdusă în zonă în jurul anului 2000 î.Hr., care a devenit apoi strămoașă a tuturor limbilor germanice. Acest lucru ar confirma evoluția epocii bronzului din Europa Nordică în epoca fierului preromană germanică Epoca este împărțită în perioade I-VI
Epoca Bronzului () [Corola-website/Science/303224_a_304553]
-
Ioaniți. În limba latină se folosea ca termen generic pentru castre cuvîntul "praesidium", însemnând „post de gardă” sau „garnizoana”. Termenul „castru” se regăsește în vechile limbi italice oscană și umbriana, precum și în limba latină, si probabil că provine din limba proto-indo-europeană. În limba greacă termenii "stratopedon" („tabăra armatei”) și "phrourion" („fort”) erau folosiți pentru a desemna castrul sau "castellum"-ul român. În limba română în loc de castru sunt folosiți de obicei termenii „fort român”, „fortăreața română” și „cetate română”. Termenii „fortăreața română
Castru () [Corola-website/Science/302075_a_303404]
-
dăinuia pentru totdeauna și unde o sută de ani erau doar o singură zi. Se observă o asemănare cu tărâmul din mitologia greacă numit "Câmpiile Elizee". Atât Câmpiile Elizee cât și Tir na nOg își au probabil originea în religia proto-indo-europeană. În unele mituri irlandeze, o tânără fermecătoare se apropie de erou și îi cântă despre această lume a fericirii. El o urmează și pornește cu ea pe mare într-o corabie de sticlă. După aceasta, eroul ori nu mai este
Mitologia celtică () [Corola-website/Science/299519_a_300848]
-
cu un asterisc. *wódr̥ = apă, *ḱwō = câine, *tréyes = trei, etc. Multe din cuvintele limbilor indo-europene moderne sunt derivate din aceste proto-cuvinte prin evoluții fonetice, precum legea lui Grimm. Conform studiului "Ancestry-constrained phylogenetic analysis supports the Indo-European steppe hypothesis", limba proto-indo-europeană ar fi apărut în urmă cu cca. 6500 - 5500 ani în stepa Ponto-Caspică.
Limba proto-indo-europeană () [Corola-website/Science/298040_a_299369]
-
kako-" este întîlnită și în alte neologisme: "cacofazie" „vorbire incorectă”, "cacologie" „construcție gramaticală defectuoasă” sau "cacografie" „scriere greșită”, avînd în toate cazurile același sens de „rău, greșit”. Unii lingviști sînt de părere că această particulă își are originea în cuvîntul proto-indo-european "*kakko", însemnînd "a defeca". Așadar, deși astăzi cuvîntul "cacofonie" nu este legat de acest sens, este posibil ca în istoria sa îndepărtată să fi existat o înrudire.
Cacofonie () [Corola-website/Science/305949_a_307278]