255 matches
-
cum se numește - calea ferată și locomotiva cu aburi. Aventura sa se încheie în notă burlescă, precum concursurile de azi în care diverși indivizi încearcă să zboare cu felurite obiecte ciudate. Cronicarul își notează însă cu acribie evenimentul spre deliciul protocronist al cititorului de azi, familiarizat cu vechile campanii ale revistei "Săptămâna" : Cuptoarele au ars un munte de cărbune și ciocanele au bătut fier încins pe nicovală, aruncând mai multe scântei decât sunt stele pe cer. În urmă a ieșit un
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
Nebunului, gândind că fiul stolnicului s-a tulburat la cap, dar n-a spus nici unul pâs, cunoscân-du-l de șturlubatec și zălud, și zburdalnic". (p. 62) Dacă trenul lui Ștefan poate fi luat ca o săgeată ironică aruncată de prozator teoriilor protocroniste, mai bizar este un episod din chiar primele pagini ale romanului, în care un personaj din secolul al XVII-lea stă pe un butoi și desface tacticos... o sticlă de Cadarcă de Recaș. E drept, vinul de Cadarcă este original
Parfum de secol XVII by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/7200_a_8525]
-
oroare!). Din cauza unui exces de nostalgie, ascult pe Internet un post de radio românesc. Și nu orice ce post, ci Radio România Cultural, un amestec ciudat de voci comuniste și cultură înaltă, muzică clasică cu înregistrări de calitate și derive protocroniste încă tenace. La un moment dat, o voce de scapete rupe spațiul dintre două piese simfonice, pentru a anunța că într-un oraș din Transilvania va avea loc un festival de muzică medievală live, unde vor performa pentru public grupuri
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
îl dezamăgesc prin monotonia fragmentării, fie îl sperie prin excesele de interpretare la care au ajuns, sub pana diverșilor eminescologi, Theodor Codreanu preferă moda retro, întorcându-se cu bunăvoință la antiimpresionismul lui D. Caracostea (considerat, din exces de zel, un protocronist, în materie de structuralism), nu fără să-și propună evitarea păcatului acestuia de a fi părăsit cu ușurință tentat de himerele muzicalității principiul structurii totalizante. După cum iarăși admirație îi produce autorului nostru recenta exegeză a lui G. Munteanu, cu suportul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acest mod cartea se "salvează" și permite enunțarea de propoziții gen "intuiții pre-einsteiniene" sau poate aduce în discuție noua logică a simultaneității spațio-temporale (p. 148), "anticipată" de Eminescu împreună cu alte teorii moderne, care fac din poet un fel de erou "protocronist" fără voie. Trebuie să înțelegem bine mecanismul structural care generează astfel de afirmații: sistemul sincronic și circular pune pe același plan o intuiție întâmplătoare, cel mai adesea abandonată și un corp organizat de idei, o idee marginală și una centrală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ale mișcării legionare: utopistă, radicală, "tiermondistă"". Eminescu ar fi produs "ruptura de Occident", ne-a împins în "antiistorism", în "pasivitate și retragere somnolentă", în "sentimentalismul stagnant" spre... "violența sângeroasă", a legitimat "totalitarismul orwellian" etc. În Eminescu mai cred doar "paranoicii", "protocroniștii", antioccidentalii, ultranaționaliștii. Colac peste pupăză, modelul propus de V. Nemoianu, în locul celui eminescian, este, trebuia să fie un filosof "complet" anume... Mihai Șora! Blaga, Mircea Florian, C. Rădulescu-Motru nu pot fi recuperați decât citindu-i prin grila Șora! Cam aceleași
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
începutul prin 1982 și din care nu au lipsit dezinteresul și, poate, și cinismul unor editori. Partea bună a întâmplării este că de acele împrejurări se leagă cuvintele de apreciere ale lui Edgar Papu, așezate acum în deschiderea cărții. Distinsul protocronist conturează cu generozitate meritele lui Th. Codreanu (în ipostaza de tânăr cărturar de atunci), valențele sale de "gânditor aforistic", pentru a conclude că acesta reușea/ reușește "să ne deschidă apetitul de a gândi" ajutându-ne, în felul acesta, să evităm
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sine. Pe G. Călinescu îl taxează pentru că a confundat ermetismul filologic cu cel canonic. Lui Solomon Marcus îi reproșează că nu s-a gândit niciodată să îl interpreteze pe Barbu prin trimitere la fenomenologia lui Husserl, iar Mincu e dovedit protocronist și docil! Oana Pârvulescu greșește și ea, considerând că mânia provocată lui Barbu de ilustrația plachetei După melci era nejustificată. La fel se întâmplă și cu Nicolae Manolescu, adept al ideii de joc barbian și cărtărescian. Codreanu îi plasează însă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
iar efectele protocronismului se văd încă peste tot în cultura română: senzație de nedreptățire, amestecată cu sentimentul românesc al buricului pământului... Eminescu este transformat într-o casă literară a poporului În anii ’80, polarizarea era deplină: pe de o parte, protocroniștii masați în redacțiile de la „Săptămâna“, „Luceafărul“ și altele asemenea, de cealaltă parte criticii acestui autohtonism radical (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, prin Europa Liberă; și, în țară, Nicolae Manolescu, Norman Manea, Gheorghe Grigurcu și alții). Exista și o zonă gri a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
masați în redacțiile de la „Săptămâna“, „Luceafărul“ și altele asemenea, de cealaltă parte criticii acestui autohtonism radical (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, prin Europa Liberă; și, în țară, Nicolae Manolescu, Norman Manea, Gheorghe Grigurcu și alții). Exista și o zonă gri a protocroniștilor „moderați“ (intelectuali autentici, altfel) - sau, mai precis spus, nuanțați în unele situații - precum Solomon Marcus sau Ovid Crohmălniceanu. Și, nu în ultimul rând, nume mari anexate mișcării - cel mai notoriu caz, cel al lui Noica și al unei părți a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
află îndată calificarea ideologică mai mult sau mai puțin exprimată public. Cazul Lovinescu este și el unul extrem de elocvent. Omul care teoretizase sincronismul și dinamica formelor creatoare de „fond“ irita profund noii naționaliști, așa cum îi iritase și pe legionarii contemporani. Protocroniști de seamă precum Dinu Flămând sau Dan Zamfirescu se dezic de Lovinescu, considerându-l datat. Zamfirescu demarează chiar un șir dur de atacuri, după ce cu ani înainte ridicase în slăvi spiritul lovinescian. Se adâncește și prăpastia dintre G. Călinescu, considerat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
îi creștem ca pe niște genii de viitor, gata să îi ia locul la Păltiniș». Arde țara, arde Europa, Noica se desparte de Goethe“. Mircea Eliade a avut, în ultima parte a regimului Ceaușescu, o serie de contacte cu zonele protocroniste. Savantul nota încă din 1972 că „îmi propun să redactez, de îndată ce mă întorc la Chicago, o dare de seamă minuțioasă a ideilor și sugestiilor lui Noica, privitoare la o «colaborare culturală» pe care el o preconizează între cei din exil
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
zonei România Mare) și după ’90. Unul dintre exemple: felul în care Lazăr Vlăsceanu și Cătălin Zamfir l-au luat colaborator la alcătuirea Dicționarului de sociologie pe unul dintre mistificatorii cu ștate vechi de plată, Ilie Bădescu. Nici ceilalți actori protocroniști nu au dus-o mai rău, toți fiind amplasați în locuri căldicele sau chiar în centre de putere politice sau culturale. Cartea Alexandrei Tomiță mi-a reamintit de forța aproape didactică a exemplului bine ales. Este valoroasă prin munca de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
urmarea directă a dominației otomane în această parte de lume. Cu toate acestea, s-a încercat, de multe ori, din păcate, racordarea societății românești la transformările survenite în acest secol în spațiul european apusean, încercare forțată, firește, determinată, din nevoi protocroniste sau de altă natură, de dorința ralierii societății românești la civilizația occidentală. Ce a rezultat a constituit, de fapt, dovada imposibilității adecvării fondului autohton, cu structuri specifice, la forme europene, cu toate eforturile istoricilor literari, în special, de a ridica
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
și exemple din epocă: „din Rebreanu e bine să citim Ion, dar e bine să nu citim Gorila. Goga a adus tancurile hitleriste la granițele țării”. Doru Pop: Se reactivează discursul naționalist, discursul de factură paseistă și se reactivează toți protocroniștii, se produce glorificarea românismului atemporal și În sensul ăsta s-ar justifica o intervenție obiectivă. Pui rezistența În acest comunism colectivizator unde individul este non-afiliat. Cum se manifestă acest individ non-afiliat? Sanda Cordoș: Toate aceste lucruri ar mai trebui cercetate
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
de rigoare - cât se poate de raționalistă Între acești scriitori, de la Gabriela Adameșteanu la Radu Mareș, la echinoxiștii Dinu Flămând și toți ceilalți. Cred că legătura cu interbelicul spiritualist se face Într-adevăr În anii ’70, dar prin așa-numiții protocroniști, care nu sunt neapărat - ba chiar deloc - niște reprezentanți ai acestei promoții sau ai acestei generații culturale. Spui apoi că optzeciștii nu au fost fondatori ai proiectelor comunitare postdecembriste. În ansamblu, s-ar putea să ai dreptate, dar cred că
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
apărarea identității naționale...". După căderea regimului comunist, cele două direcții, protocronismul și modernismul, au fost asimilate ca stânga și dreapta, existând însă confuzii în suprapunerea celor două perechi (Kitschelt 1992). După cum mărturisea Katherine Verdery (1994, 156-157), "adversarii îi legau pe protocroniști de extrema dreaptă din anii interbelici, pentru că extremele lor naționaliste erau similare; totuși, această etichetare atrăgea rareori după sine autoetichetarea lor cu stânga (etichetă pe care puțini erau dispuși să o revendice). Mai mulți protocroniști mi-au argumentat, totuși, că
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
156-157), "adversarii îi legau pe protocroniști de extrema dreaptă din anii interbelici, pentru că extremele lor naționaliste erau similare; totuși, această etichetare atrăgea rareori după sine autoetichetarea lor cu stânga (etichetă pe care puțini erau dispuși să o revendice). Mai mulți protocroniști mi-au argumentat, totuși, că protocroniștii erau stânga; iar un adversar al lor s-a autonumit parte a dreptei". Confuzia doctrinară din primii ani ai tranziției românești a fost puternic exploatată de reprezentanții fostului regim convertiți la democrație. Iată cum
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
de extrema dreaptă din anii interbelici, pentru că extremele lor naționaliste erau similare; totuși, această etichetare atrăgea rareori după sine autoetichetarea lor cu stânga (etichetă pe care puțini erau dispuși să o revendice). Mai mulți protocroniști mi-au argumentat, totuși, că protocroniștii erau stânga; iar un adversar al lor s-a autonumit parte a dreptei". Confuzia doctrinară din primii ani ai tranziției românești a fost puternic exploatată de reprezentanții fostului regim convertiți la democrație. Iată cum comenta Alina Mungiu Pippidi (2002, 110-111
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
Concluzii Pornind de la această scurtă rememorare a ceea ce s-a întâmplat, cu scuze față de cei pe care i-am omis, putem trage câteva concluzii. În primul rând, postcomunismul românesc a moștenit cel puțin un vechi clivaj, cel dintre moderniști și protocroniști, regăsit în cel dintre partidele neocomuniste și cele anticomuniste. Din păcate, disputa dintre cele două părți continuă, fiincă gesturile ce ar fi dus la dispariția ei (adoptarea legii lustrației, despăgubirea victimelor securității ca poliție politică și condamnarea individuală a securiștilor
by Sergiu Gherghina [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
interese nu numai „de partid și de stat”, dar și de grup cultural, într-o luptă pentru putere, care a marcat profund lumea literară românească din ultimul deceniu de viață al regimului comunist. Printre cei mai fervenți promotori ai diversionismului protocronist s-au numărat Paul Anghel, Dan Zamfirescu, Mihai Ungheanu și grupul din jurul revistei „Săptămâna”, în frunte cu Eugen Barbu. Din punct de vedere teoretic, aceștia nu au adus nici o contribuție mai substanțială față de maestrul lor, prezența făcându-li-se simțită
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
Din punct de vedere teoretic, aceștia nu au adus nici o contribuție mai substanțială față de maestrul lor, prezența făcându-li-se simțită mai ales în întreținerea polemicii contra adversarilor și chiar a scepticilor, iar pe de altă parte în confiscarea ideii protocroniste pentru a o abate de la sensul ei strict literar spre funcția, deloc inavuabilă, de instrument în serviciul ideologiei și politicii național-comuniste. Agitația întreținută insistent de aceștia a făcut posibilă apariția și proliferarea altor forme de exces tradiționalist și de grandomanie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289046_a_290375]
-
chiar în prezenta carte. Interesant de văzut cum au evoluat acești "neoavangardiști de refugiu" după 1989. Sprijinul "Europei libere", promotoare a stângii postmoderniste de tip political correctness, i-a ajutat să devină învingători politic și cultural în fața tendinței naționaliste a protocroniștilor (asimilați ușor cu megalomania "național-comunistă" a Ceaușeștilor), care s-au pomenit, în continuare, nu numai marginalizați, dar și lipsiți de instrumentele de cultură elementare (cazul celor din redacția revistei Luceafărul, care au fost eliminați din viața culturală, printre ei culmea
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
lui Calistrat Hogaș ori a lui Geo Bogza, literatul amator - și atipic pentru lumea culturală din Ardeal - debutează cu un lirism „prudent”, de circumstanță. „Decența în verb”, pe care i-o remarca Marian Popa, caracterizează și patriotismul cu vag iz protocronist - poeziile sale despre frumusețile patriei apărând, de altfel, în plin naționalism ceaușist. Cele mai izbutite rămân totuși versurile din Ohaba, țara asta (1972) și Elegii (1980). Este prezent aici motivul unui ținut aproape mitic („Ohaba, să ducem la gură/ un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289302_a_290631]
-
pe baza precedențelor literare. Nobilă în intenție, concepția se sprijină însă pe un viciu de procedură care nu rămâne fără consecințe: autorul pornește de la o teză, urmărind ca, pe parcursul lecturii, să găsească exemplele necesare confirmării ei. Analiza comparativă de tip protocronist, bazată pe așezarea în balanță a unei scrieri românești și a uneia străine, își relevă disfuncționalitățile îndeosebi prin utilizarea a două unități de măsură diferite. De unde, trei tipuri de decalaje: fie textul românesc e citit fragmentar, fiind prelevate doar părțile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]