9 matches
-
preferințele și în idiosincrasiile ei. Epoca postmodernă nu inventează cu adevărat o nouă poezie, așa cum inventase epoca modernă. Monica Spiridon îl consideră în schimb doar un mit cultural și nimic altceva. Mircea Cărtărescu, dimpotrivă, accentuează latura autobiografică, realistă, orală și prozaizantă a curentului. Ion Bogdan Lefter evidențiază legăturile dintre postmodernism și experimentul literar românesc din anii '60-'70. Pe lângă toate acestea postmodenismul mai înseamnă joc, combinație, ironie, retorică, eliberarea fanteziei și împrumutarea limbajului familiar, dar și ingenioase construcții din „prefabricate”. Iar
Literatura română postmodernă () [Corola-website/Science/312094_a_313423]
-
formele propriu-zis literare au început să se cristalizeze abia prin secolul al XVIII-lea - acest tip de literatură ce trădează, printre altele, o evidentă neîncredere în poezie și în gravitatea sa oraculară. Un discurs (liric) care să valorifice virtuțile limbajului prozaizant, întemeiat pe redare, indiferent la mijloacele de potențare, într-un cuvânt suprasaturat de poetizare, își poate găsi mai lesne locul și justificarea într-un climat normal, în cadrul literaturilor cu o îndelungată tradiție, unde vârstele și curentele literare par a-și
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
adus în primul rând o primenire intru vechi a termenilor, evident perdanta sub raport conceptual. S-au înregistrat chiar demisii din altminteri incasabilul grup optzecist. Dacă până atunci criticii literări creau categorii (că, iată, }eposu sau că Lefter, care discerne prozaizanții de conceptualizanți și de orgolioșii moraliști), acum se mulțumesc să reșapeze categorii datate. Dintr-o dată, începe să reintre în actualitate expresionismul, cu toate derivatele sale târzii. (Desigur, o referință nelipsita e Munch). Falsă resurecție. Publicistica descoperă gustul conservanților. Parcă dinadins
Retori și limbuți by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6924_a_8249]
-
importanți vor diversifica gama b.: fantezistul Leonid Dimov, Ioan Alexandru, cu Imnele sale, amintitoare, ca atmosferă stilistică, globală, de tradiția bizantină și ortodoxă a lăudării luminii lumii, divin miracol de toate zilele, precum și Ion Gheorghe (Cavalerul trac), dar și textualistul „prozaizant” Mircea Cărtărescu (Levantul), cultivator al unui umor implicat efectelor de intertextualitate, capabile astfel să împrospăteze vibrația lirică, tonul rostirii poetice. Însă, dintre poeți, autorul esențial pentru „vârsta” modernă a b. literar românesc rămâne Ion Barbu, creatorul ciclului Isarlâk din Joc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
Republica Moldova, apoi redactor la revista „Limba română”. În volumul Mai multă dragoste decât ură (1989), B. își vede satul ca o mitică pasăre Phoenix, ca pe o arenă unde viața se logodește cu moartea, versurile fiind scrise într-un limbaj prozaizant. Cel de-al doilea volum, Palpabilitatea marginilor (1993), conține o poezie de atmosferă, cu reflecții și proiecții existențiale. SCRIERI: Mai multă dragoste decât ură, Chișinău, 1989; Palpabilitatea marginilor, Chișinău, 1993. Repere bibliografice: Vasile Gârneț, Caligrame și alte construcții, LA, 1990
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285817_a_287146]
-
Dar nu-i timpul pierdut nici acum. Interesant și original e, de asemenea, decupajul. Pentru Mihail Vakulovski, trei sunt fronturile principale ale poeziei optzeciste: realul, textul și psihoza. (În Flashback 1985, Ion Bogdan Lefter identifica tot trei tipuri de poeți, prozaizanți, conceptualizanți și, în fine, orgolioși moraliști.) Pe undeva, cele două clasificări se aseamănă. Cu deosebirea că între criteriile tânărului critic de azi, spre deosebire de cele ale tânărului critic de ieri, atitudinea nu mai e decisivă. Iar prin aceasta, principial stilistică fiind
Scriitorii români de ieri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5884_a_7209]
-
atât de greu de admis (în anul de grație 2014). Cititorii o recunosc, dar nu prea le vine să o spună cu voce tare. E vorba, malgré tout, de un anume coté simbolist. Desigur, unul adus la zi, acomodat stilului prozaizant al lui Dan Sociu, dar, în fine, simbolist: „îi suspectez pe prietenii mei că au înnebunit/ și bănuiesc că și ei mă suspectează pe mine./ Ultima oară, lângă debarcader, ne-am făcut teste/ pe imaginea întunecată a pădurii și imaginea
În arcane de pădure by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2797_a_4122]
-
la secțiunea Criza interiorității. Patosul sarcastic și ironic, deschizînd capitolul chiar cu el. Ion Bogdan Lefter, în Flashback 1985: Începuturile „noii poezii” (2005), îl înscrie în direcția „orgolioșilor moraliști”, diferită de cea a „conceptualilor cristalini” și de cea a „volubililor prozaizanți”, aceasta din urmă mai consistent reprezentată. În fine, dar deloc în ultimul rînd, Alexandru Mușina, în Antologia poeziei generației ’80 (1993), oferă încadrarea care mi se pare cea mai justă: în poezia „metafizicului” (fie și cu ghilimele). E dificil, însă
Tînărul Mureșan (I) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/3509_a_4834]
-
creație) produce exegetului cea mai mare bucurie și satisfacție speculativă. În definirea poeticității moderne și postmoderne, Marin Mincu relevă cu obstinație antilirismul arghezian din Flori de mucigai, din poezia lui Ion Caraion, din discursul parodic sorescian și din toate modalitățile prozaizante. Denunță, de câte ori are prilejul, "sentimentalismul minor", "transpirația afectivă" (ultima sintagmă e a lui Doinaș) și "mașinăria versificației" (p. 528). Are oroare de simbolizare. Ne întrebăm de ce "mașinăria versificației" îl deranjează la Ștefan Aug. Doinaș, considerând-o o relicvă a poeticii
Cum înaintează poezia by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8603_a_9928]