250 matches
-
sau pentru că ar există intertext, (citarea lui Henry Miller, who else?), sau pentru că măruntaiele râmei se aseamănă cu cele ale unei femei, sau pentru toate acestea la un loc, ca și cum rețeta face textul, fără a avea acea electricitate și dezabuzare prozastică a postmodernului, care reciclează fără să distrugă, și își râde de retorică. Există și texte ce propun un soi de tragism care nu ajunge la marginea posibilităților, întrucât eșuează în patetic și, în final, în comun. Ștefan Caraman creează personaje
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
deși fac acum ce fac, ar putea în orice moment să nu mai facă sau să facă altceva." Găsesc în aceste rânduri, (și renunț la pretențiile de obiectivitate, e un fapt pe care îl intuiesc eu ca atare), un ritm prozastic destul de bun, aproape de "calmul narativ" cel de bună faimă. Există în prozele lui Vasile Gogea o relaxare care îmi place și care face bine, umorul calm și obosit al celui care își duce viața provincial, prin trenuri personale, orașe de
Literatură și alte nebunii by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14514_a_15839]
-
or mai găsi vreo cîțiva "întîmpinători" să-i evalueze la rece calitățile și defectele, mare lucru ar fi. Volumul doi al Orbitorului nu aduce mari noutăți în plan stilistic, tematic sau narativ. înșiruirea de povești sau de pasaje de virtuozitate prozastică își continuă binecunoscutul ritm. Mai ales păstrarea recuzitei tematice uimește. Și în Corpul veți întîlni mulți-mulți fluturi și, bineînțeles, multe "divagații" cu o ecuație simplă: viscere, creier, foetus. Sînt imagini pe care Cărtărescu le-a impus în urmă cu cîțiva
Complexul "Mendebilul" by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15108_a_16433]
-
limbă al semnului/ cu ea deasupra,/ fluturii ucigași se întorc în coconi." E o carte inegală, în care proze precum Scrinul de stejar, care respiră un aer marquesian printr-o bruscă întoarcere către mister și moarte și prin câteva detalii prozastice care te trimit cu gândul la marele columbian. Oboseala de dimineață tentează o formulă postmodernă, fluidă și ambiguă, complicată naratologic și diluată în genul lui Barth, reușită tehnic, însă cu o recuzită destul de redusă: "Ochii se coborau, la intervale regulate
Alte proze scurte by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/15190_a_16515]
-
dezorganizează din mers tot ce-ar părea că vrea să se adune, să dureze sub forma unei structuri neschimbătoare. Corpul încremenește într-un mulaj doar după ce viața l-a părăsit, așa că orice ordine este una postumă. De aici, ca artificiu prozastic purtat în epocă, ideea "dublului calendar", a exfolierii timpului, a torsiunii lui în așa fel încît evenimentele de seamă să se împletească printre celelalte, ordinare, într-un fel de colonadă stilistică lipsită de structură de rezistență, doar cu multe "brîuri
Camera păpușilor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12276_a_13601]
-
era mai contagioasă decît penitența cu care te îndemnau textele teoretice, inclusiv ale postmodernismului, și ele deja existente în epocă. Practic, cel puțin în poezie, toate generațiile receptau experiențe de discurs neîntîlnite pînă atunci în România, inclusiv discursul speranței zero, prozastic sau minimalist, ironic și bășcălios de care s-au lăsat magnetizați cei mai tineri. Era o experiență literară multiplă, ce ne situa, în sfîrșit, la anumite cote de emulație atinse doar în glorioasa și mitificata noastră epocă interbelică. Iar acel
Dinu Flămând și Alex. Ștefănescu în dialog by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12381_a_13706]
-
venind către perioada postbelică, Groapa lui Eugen Barbu și Lumea în două zile a lui George Bălăiță sunt compuse pe această linie creativă, larg-integratoare, dând senzația unei umanități și a unor vieți comprimate în pagina de hârtie. Complementară acestei modalități prozastice este cea care, lăsând deoparte realitatea exterioară, societatea, participarea protagonistului în cuprinsul lor, își recompune personajele la nivelul discursului, prin captarea și dirijarea unui flux verbal caracterizant. De la schițele lui Caragiale la cele ale ,optzeciștilor" (Ioan Lăcustă, Cristian Teodorescu) și
Romanul peltea by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11432_a_12757]
-
ea se justifică prin aceea că titlul inițial părea o replică la Duminica orbului a lui Cezar Petrescu. ,Operele" perioadei anterioare liberalizării și cele scrise, pe parcursul acesteia, în vechiul spirit partinic au de regulă o debilitate estetică și un infantilism prozastic de un mare efect comic, astăzi. Ele pot fi recuperate masiv tocmai în acest fel, nu numai ca maculatură a unei epoci bolnave, ci și sub sigla expresivității involuntare, într-o lumină nouă, în care vechile poncife stârnesc râsul. Spre deosebire de
Un meci de old boys by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11560_a_12885]
-
pare un semn de slăbiciune. Autorul nici nu este cu totul izolat: Ioan Lăcustă sau Ioan Groșan merg în aceeași direcție, îndepărtându-se de nucleul dur al textualismului și descoperind în existența și experiența omului simplu zone ideale de observație prozastică. Dar, dacă aceștia nu își pot reprima întotdeauna impulsul de a-și destructura postmodernist textele, dezvăluindu-le artificialitatea inerentă, Cristian Teodorescu se plasează cu consecvență într-o postură reportericească, mergând cu camera ascunsă pe urmele celor mai prăpădiți "eroi" și
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
căznită (Îngerul de la benzinărie), o istorie extravagant-încâlcită cu un personaj mediumnic (Sponsorul) sau o proză realistă cu un frapant deficit de realism (Regele). Un dar neașteptat pare mai degrabă o cutie a Pandorei, din care ies tot felul de agresiuni prozastice la adresa cititorului: un profesor de Conservator pe care îl cheamă Zorel, câinele său, Bartolo, datorită căruia devine președinte de onoare în diverse asociații chinologice, un cuplu de tineri muzicieni pe care el (Zorel) încearcă să-i ajute - și altele. Dând
Timpuri noi by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11651_a_12976]
-
cu pata roșie de lupus pe șold, cu părul răsfirat pe sâni și pe umeri, cu ochii strălucind ca briliantele, zâmbindu-mi de bun-sosit." (p. 25). Sunt cele mai bune pagini ale volumului, cu publicistică trasă înspre literatură și secvențe prozastice decodate biografic. Nici secțiunea comentariilor pe marginea poeziei și a unor lirici reprezentativi nu e rea, cultura, finețea și bunul gust intrând în ecuația artistului devenit critic literar. Definiția pe care o dă plăcerii estetice ("acea clipă de iluminare și
Ușa stacojie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11697_a_13022]
-
zborul unei albine uriașe provenite din grădina lui Anghel întunecă în mai multe rânduri scena romanului, precum vulturul din proza onirică a lui D. }epeneag) nu o substituie totuși pe cea realistă, în care George Bălăiță își arată excepționale resurse prozastice. Frazele ample, savant construite, se deschid către toate zările lumii românești din anii comunismului, coborând totodată pe scara timpului și recuperând fragmente vechi, alterate și mutilate de noua societate. Lucruri mărunte care tulbură și încântă ochiul naivului și amintesc aerul
Viața e în altă parte (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/11723_a_13048]
-
Geo Vasile Incă tânărul Nicolae Bârna este un critic care se pregătește să treacă de pe strapontina prestațiilor silențios-meritorii în loja interpreților de elită ai fenomenului literar. Cea mai recentă carte, Prozastice (Ed. Institutului Cultural Român, 2004) îl recomandă pentru această omologare, probă stând rafinatele eseuri despre proza de azi, de la Ștefan Bănulescu, la Mircea Cărtărescu și Al. Vakulovski. Obiectul comentariului nostru este însă Avangardismul românesc, cuprinzând un studiu, o antologie de
O nouă antologie by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/11809_a_13134]
-
și vițelul (parafrază după fabula cu același titlu a lui Grigore Alexandrescu) și Dogaresa și poetul, variantă a poeziei în gondolă, ambele aflate sub formă de manuscris în arhiva Muzeului Literaturii Române. Dacă nervul dramatic îl părăsise pe Caragiale, cel prozastic cunoaște un esor nemaiîntâlnit până în acel moment. Povestirile și poveștile din această perioadă și reunite în 1910 în volumul Schițe nouă, apărute la Editura Adevărul, erau considerate chiar de autorul lor ca fiind cele "pe care nu le-ar da
Caragiale și franzela exilului by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/12813_a_14138]
-
scop detectivist. Una dintre proze, scrisă într-o manieră neobișnuită pentru scriitor, Sus pe luciul Dunării, și publicată direct după dactilograma din arhiva lui Vinea, mi s-a părut, în mod ciudat, cunoscută. Mi se părea că seamănă cu fragmentul prozastic Învățătură de minte al lui Dumitriu, pe care nu l-am uitat întrucît mă intrigase, căci apărea într-un moment cînd prozatorul își schimbase maniera de a scrie și era preocupat numai de Colecția de Biografii, Autobiografii și Memorii contemporane
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
cheia se află în capitolele trei, șase și șapte, adică în trei din cele absente în dactilograma aflată în arhiva autorului Lunatecilor: "... o șaică mare cu pînza în trei colțuri călătorea în jos pe luciul Dunării", după cum, în finalul fragmentului prozastic, acțiunea e localizată, succesiv, "în josul apei" și "în susul apei". Avem două variante, Sus pe luciul Dunării și Învățătură de minte, ale aceluiași text, în general cu minime deosebiri. Cîteva exemple din debutul nuvelei: Vinea, Opere, p. 243, r. 4-5: "ochi
Petru Dumitriu și "negrul" său by Ion Vartic () [Corola-journal/Imaginative/11819_a_13144]
-
scalpării, ce extinde și mai mult claviatura artistică a anilor 2000. Autorul este un postmodernist tipic, cu toate atuurile și dezavantajele modalității pe care o ilustrează. Biografism, prozaism, accesibilitate, tranzitivitatea dragă lui Gheorghe Crăciun, flexibilitatea sintaxei și ondulatoria de tip prozastic a scriiturii. Pe de altă parte, o figurație săracă și o minimă transfigurare, poeticitate scăzută până la limita debilității, semantism redus, univoc, fără iradiere. Să vedem o mostră de lirică fără lirism, cu o banală gesticulație cotidiană vag amenințată de o
Lucruri personale by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10290_a_11615]
-
golul care nu se mai curmă" (nu era casă-adevărata casă). Se află aci o instinctivă reacție la dispariție. Un paratrăsnet cvasifiziologic așezat în calea extincției. Un procedeu similar îl constituie melosul versului, incantația adesea de argheziană factură, în locul unui discurs prozastic, destrămat, așa cum ne așteptam: "M-am lăcomit cu gheara care scurmă./ }ărușii rădăcinilor mă-nțeapă./ Zac răscolit la fiecare apă,/ iar toamna-mi intră-n curte ca o turmă.// Când - leoarcă de neliniști - trec duiumul/ de amintiri ce-mi treieră
Recitindu-l pe Ion Caraion by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10291_a_11616]
-
e deștepți. Semnătura încă tânărului autor - mențiune ironică în context, întrucât îl irită faptul că, la aproape patruzeci de ani, un scriitor din România e numit "tânăr de perspectivă" - a fost pusă, până acum, pe volume de science-fiction (critice și prozastice), pe remarcabila carte-confesiune Adio, adio, patria mea cu î din i, cu â din a (2003) și pe destul de multe file publicistice, scrise și cu scopul (mărturisit acum) de a obține o creștere a vizibilității. Fără a fi chiar "un
Încleiați în clișee by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10536_a_11861]
-
unii dintre poeții douămiiști - s-a impus și în România termenul de autoficțiune. E drept, el e preluat mai ales pe filieră franceză și acoperă o producție literară vastă: autobiografii, narațiuni și poeme biografiste, asta în condițiile în care genurile prozastice românești nu au un echivalent pentru franțuzescul récit - noțiune-valiză pentru orice fel de proză căreia nu i se potrivește subtitlul Ťromanť. 69 al lui Ionuț Chiva, ca și O vară în Siam a Claudiei Golea, Cum mi-am petrecut vacanța
Autoficționarii by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10604_a_11929]
-
-ți recunoști suferința/ cum broasca țestoasă plaja.// Să-ți bagi perfuzia în vena ascunsă/ cum firul de iarbă în ochiul de melc.// Să nu mai ieși niciodată din tine/ precum Ieudul din Ioan Es. Pop...". Față inversă a poeziei, turnura prozastică îi intensifică dolentul suflu interior: "întoarce-te, întoarce-te!/ strigă tribunul.// Dar nu am imperiu/ și nici nu mai vin hunii.// Și nici n-am plecat,/ doar un pic am ieșit pe balconul/ salonului 9/ (salonul 6 fiind ocupat)/ să
Litota morala by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/10118_a_11443]
-
Gheorghe Grigurcu Nerecurgînd la vers, precum, de pildă, Joachim Du Bellay, în ciclul său de poeme, Les Regrets, socotit a fi un "jurnal intim în versuri", Constantin Abăluță își așterne jurnalul în proză, recomandîndu-l îndoit prozastic, prin titlul Mic manual de tăcere și prin subtitlul eseuri. În fapt, e vorba de produsul tipic al unui poet. Poetul se recunoaște precum un militar după mers, chiar dacă e înveșmîntat civil. Mai... poetic, Rilke afirma că nu poate fi
Formele inadaptării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17174_a_18499]
-
se roșează, a carnivoriza, ignorizează, grămădenie, întinsoare, neadunabilă, moțonel, se încăierează, transhumanțăm, sperez, borțoasă mică, hoit a-ntâia". (p. 44) În acest sens ar mai fi de semnalat caracterul aparent hibrid al multor pagini scrise după uzanțele grafice ale convenției prozastice, pagini compacte în care regăsim totuși preocuparea pentru rimă, ca și nota de subsol de la pagina 9: "poemul acesta închipuiți-vă că e scris în 365 de limbi și citiți-l ca atare." Nu mai este nevoie să stăruim asupra
Portretul scribului by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/17212_a_18537]
-
instabil psihic: " Apoi, în locul finalului cam desuet, în care însoțitorul lui Barcan (...) își descarcă pistolul în frumoasa Mara Stambuliu, aș spune altceva. Ce? Nu știu." Trecând peste tehnicile narative mai mult sau mai puțin desuete, putem savura în voie imagini prozastice din cele mai reușite. Spre exemplu un exemplu extraordinar de reflectare a frumuseții feminine: "Manole o cunoaște pe Zefi la o conferință: Chipul femeii oglindit în artele plastice. Ce caută cei doi la conferința asta? Cine știe? Oricum, există amândoi
Proze haiku by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/17211_a_18536]
-
Gabriela Țepeș Poezia lui Ioan Floră se oferă cititorului în cheie simbolică. Dincolo de mijloacele "prozastice" (narativ, descriptiv, dialogic) care îi structurează discursul, ceea ce se reține încă de la primă lectură sînt două "figuri" dominante, metafore ludice sau grave, după caz: bufnita și cîrtita. Ele polarizează, de altfel, întreaga încărcătură afectiva a poeziei. Interesantă, în cazul primului
Gîlceava bufnitei cu lumea by Gabriela Tepes () [Corola-journal/Journalistic/17931_a_19256]