250 matches
-
tempoul fracturat, fraza cu barbă, scrisul ca la picamer”. Dialogurile cu cei din lumea literară (Daniel Cristea-Enache, Marius Chivu, Iolanda Malamen, Elena Vlădăreanu, Ciprian Măceșaru, Marius Dobrin) au un farmec conspiraționist: știu că răspunsurile sunt o convenție detonatoare, un pretext prozastic. Ți-l lasă să zburde cu grație. În schimb, reporterii din afară sunt, deseori, victime sigure. E întrebat, de pildă, dacă-l „suprairită sensibilitatea”?, „De unde vă vine atracția supremă pe care o exercitați asupra sexului sensibil chiar și atunci când scrieți
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
metaforizarea previzibilă (chiar atunci când e construită în genul șaradei, și ea limitat „surprinzătoare”). Poetul a practicat și formele prozodice fixe (rondelul, sonetul). Romanele lui B. - Canapeaua cu pisici (1971), Să mai câștigi o zi (1972) - constituie un fel de completare prozastică a poemelor, ținând de aceeași viziune „măruntă”, hedonistă, intimistă, intensiv și neconvingător „sinestezică”, cu scurte, rapid istovite elanuri generalizatoare și pilduitoare. Pe ample porțiuni, proza scriitorului se plasează la limita dintre reportaj și consemnarea diaristică. Priceperea exprimării și o oarecare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285680_a_287009]
-
că la un moment dat Bacovia a declarat că preferă să scrie proză: "În proză port membrele mai liber". Și chiar scrie proză, dar... poetică. Narativul devine nota dominantă și tehnica de căpătâi la "ultimul" Bacovia fără a uita că prozasticul se înfiltrează încă din faza inițială ("E toamnă, e foșnet, e somn.../ Copacii, pe stradă, oftează;/ E tuse, e plânset, e gol.../ Și-i frig, și burează"). Bacovianismul presupune și această "proză" a cotidianul nereprezentabil. Solitarul se raportează tot mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
obiectivității se înregistrează în romanul Kyazim, care ar fi trebuit să fie o reconstituire veridică a revoluției „junilor turci”, interesantă ca suită de evenimente, dar și pentru reflexul lor în viața aromânilor. Totuși, mai importantă decât încercările lui poetice și prozastice este contribuția adusă de S. la apariția revistelor „Cele trei Crișuri” și „Familia”. Punându-și în aplicare crezul că o publicație apărută în provincie nu trebuie să fie oglinda și promotoarea spiritului local îngust, ci, dimpotrivă, trebuie „să formeze o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289453_a_290782]
-
creat cu scopul de a obține un efect estetic. Nici abaterea de la normele de gramaticalitate a limbii (de la punctuație la sintaxă, de la morfologie la coerența semantică a enunțului) nu reprezintă un criteriu absolut de departajare a limbajului poetic de cel prozastic, așa cum demonstrează următorul exemplu inventat de Gerard Genethe (1978, p. 238) sub forma unei știri dispuse într-o ordine poetică a versurilor: Ieri, pe șoseaua națională șapte, Un automobil Mergând cu o sută la oră s-a năpustit Într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
îl voi mai transforma în material literar”. Prin definiție autobiografic e volumul Zile de lagăr (1945), jurnal al detenției din timpul războiului, literatură prin expresivitatea situațiilor și a portretizărilor, prin efuziunile lirice și, înainte de toate, prin stilul inconfundabil. Dar debutul prozastic care îl impune se produce odată cu tipărirea, în 1948, a romanului Desculț, apărut inițial, în bună parte, în „Contemporanul”. Reeditat în numeroase rânduri, tradus și difuzat peste hotare, va ieși în 1960 într-o versiune mult dezvoltată, alcătuită din trei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
secolului al XX-lea. Prin cromatismul stilistic, rezultat din stilizarea unei oralități de tip popular, ușor pigmentată cu termeni regionali, și prin climatul de patriarhalitate, ea se înscrie pe coordonatele orientării sămănătorist-poporaniste. Dar detașarea, prezentă într-un compartiment al scrisului prozastic, moderația notei sentimentale în piesele de teatru, natura temperamentală a personajelor, vizibilă în ambele compartimente, ies parțial din parametrii tendințelor dominante în epocă, prefigurând, embrionar, literatura obiectivă din perioada interbelică. Calitatea individualizantă a povestirilor din Prima durere (1906), Calea sufletului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290163_a_291492]
-
metodei lui Joyce ceva din lipsa de semnificație a procedeului naturalist. Înregistrarea de tip naturalist susținea însă Eliade reprezintă doar "camuflajul", un camuflaj extrem de necesar. Într-un sens diferit, în raport și cu Proust și cu Joyce, e autentic discursul prozastic al Virginiei Woolf. Lucrând la To the Lighthouse, scriitoarea își zicea că ar trebui să inventeze un nou termen pentru cărțile ei, unul care să înlocuiască apelativul cam impropriu de roman. Eventualul alt cuvânt pe care și-l propune interogativ
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Petreu, Matei Vișniec, Ion Mureșan, Magda Cârneci, Nichita Danilov, Denisa Comănescu. Și în ce privește proza sunt identificabile mai multe aripi ale o.: există orientarea radical textualistă, așa-zis tardomodernistă, concentrată pe „ingineria textuală” și pe „textuare” (Gheorghe Iova), există un o. prozastic propriu-zis, care combină echilibrat textualismul și autoreferențialitatea cu un realism mărunt și fragmentar, preocupat să valorizeze cotidianul frust, derizoriul, grotescul ori tragismul nespectaculos, provocat de distorsiunile sociale din perioada comunismului, și să promoveze un autenticism rafinat, mediat intelectual, prin textualizare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288562_a_289891]
-
pregătirile unor zboruri spațiale, în toi la un centru asemănător celui numit, în Frumoasa adormită, „un pol al pământului”, dar uneltirile lor sunt dejucate de trei tineri. Un caracter special, nu doar în raport cu scrierile lui T., ci în întregul context prozastic românesc, are ciclul Sfârșit de mileniu. „Cronică personală”, potrivit unei specificări auctoriale, istorie a secolului al XX-lea reconstruită „pe calea ficțiunii”, textul se înfățișează ca un fluviu memorialistic, incluzând o autobiografie, dar, în pofida afișării autenticismului, principiul structurant e tocmai
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290289_a_291618]
-
prozei moderne vor beneficia și ele, fiind fertilizate de obiectul la care și-au găsit astfel aplicarea. Dintre procedeele practicate de T., caracteristic mai cu seamă pentru primele trei romane e cel al fragmentării istorisirii. Autorul e sincron cu tehnica prozastică romanescă a modernității extreme, care echivalează cu deconstruirea macropovestirii și cu abandonarea mijloacelor narațiunii tradiționale. El este, totodată, foarte atent la „ascultarea vocilor”, raliindu-se, și sub acest aspect, la una din direcțiile majore ale marii proze contemporane. Profilul scrisului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
orizontul, ci participă la deschiderea către maxima generalitate a banalului particularizat, localist. Remarcabil este recursul la modalități expresive ori la particularități de viziune consubstanțiale cu universul existențial reconstituit, precum snoava populară sau fantasticul tradițional, mobilizate productiv în text, alături de procedările prozastice ale extremei modernități. Există și un mit al Imperiului, o componentă (ca mentalități și mitologie, ca recuzită și sensibilitate) așa-zis „chezaro-crăiască” ori central-europeană, care a permis unor analiști să recunoască în T. un reprezentant al conceptului cultural al „celei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290200_a_291529]
-
Tomis”, „Contrapunct” ș.a. A semnat și Andrei Tomșa. I s-au acordat mai multe premii, din partea revistelor „Luceafărul” (1980), „Ateneu” (1981), „Amfiteatru” (1985). Sub un titlu provocator, primul volum al lui P. însumează, s-ar putea spune, teste de abilitare prozastică, atestând o surprinzătoare maturitate. Deținător al tuturor secretelor de meșteșug, autorul „povestirilor terminate înainte de a începe” experimentează, ca mai toți optzeciștii, modalități de scriitură modernă dintre cele mai diferite, de la literaturizarea, în spiritul Noului Roman, a „micului fapt adevărat” (ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289002_a_290331]
-
cedează în fața imensității farsei ce i se joacă. Un picaro explorator al haosului, învins de măștile violente ale grotescului. Frazeologia războiului, pe cât de malefică pe-atât de găunoasă, este detaliată de Florin Șlapac într-o partitură de zile mari, poematic, prozastic, caricatural, cu tehnicile unui mare jucător epic și dramatic în postmoderna rezervație fără frontiere a scriitorului total. Ultimul Papă Așa cum nihilismul pozitiv și mesianic l-a născut pe Nietzsche, Horia Enescu, protagonistul din "Muntele viu" (Polirom, 1998) îl va naște
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
Iustin Martirul și Filosoful, prăznuit la 1 iunie). Romanul combină într-un complex tematico-expresiv greu discernabil, formula parabolei cu notația „autentistă” (a stărilor lăuntrice, a percepțiilor, a solilocviului etc.) și cu o poetică naratologic frapantă, modernă, ținând de o estetică prozastică moderat „revoluționară”. Justin este un roman despre putința descoperirii adevărului și despre „utilitatea” acestuia. Mai este, totodată, și o cronică, cu valoare generală, a mizeriei și neputinței viețuirii omenești, dar și a eroismului nespectaculos, ivit din statornică onestitate lăuntrică. Prozatoarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
mai veche, este descoperirea prin școală a modului de viață de la oraș, a artei și culturii, dar și a unor aspecte ale naturii umane (prietenia, invidia, competiția etc.), a erotismului. Destul de plat în ansamblu, stufos fără strălucire, aparținător unei poetici prozastice deloc revoluționare, bogat însă în detalii, romanul transpune în cele din urmă destul de plauzibil constituirea unei personalități. SCRIERI: Dospirea ploii, pref. Marin Sorescu, București, 1971; Nuntă călătoare, București, 1974; Paznic al grădinilor, București, 1975; Ce se cuvine, București, 1977; Întocmirea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287934_a_289263]
-
în estetica modernismului, comună generației căreia îi aparține autorul, proza lui G. reprezintă o sinteză între estetica realistă, tradițională, cuminte și cea poetică, metaforică, parabolică, fantastică sau fantastă, sinteză cumpănită și eficace esteticește (cu, desigur, unele stângăcii). Caracteristică e metafora prozastică în care termenul comparat, având un înțeles abstract, e substituit de un comparant concret (de pildă, alcătuiri ori fenomene naturale, geologice, tectonice, meteorologice sunt utilizate pentru a semnifica metaforic sentimente sau trăiri intense); procedeul comportă riscul grandilocvenței nepotrivite, risc asumat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287249_a_288578]
-
de câțiva dintre cei afirmați la Cenaclul de Luni, iar în proza optzecistă ar fi ilustrat mai ales de roman, exemplul emblematic fiind Femeia în roșu de Mircea Nedelciu, Adriana Babeți și Mircea Mihăieș, în vreme ce proza scurtă optzecistă și experiențele prozastice textualiste (calificate ca „tardo-moderniste”) nu i-ar aparține. Din rândul generațiilor literare anterioare, optzeciștii care și-au asumat postura de corifei ai p. - Mircea Cărtărescu, în studiul Postmodernismul românesc (1999), și Ion Bogdan Lefter, critic de direcție și ideolog al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288986_a_290315]
-
gânduri, stări sufletești, impresii de lectură, reflecții literare, face referiri la opere și autori, la filme, evocă momente de viață familială, portretizându-și bunicii, dezvăluie sentimente suscitate de examinarea unor fotografii ale înaintașilor, emite considerații literare persiflând concepții și modalități prozastice, notează planuri înfăptuite, ratate sau realizate parțial, introduce fragmente de scrieri proprii, își destăinuie nedumeririle, nehotărârile. Segmentul auctorial devine astfel un colaj de texte eterogene, „un caiet” cu de toate. Roman-document prin jurnalul inclus, ca de altfel și prin confidențele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290600_a_291929]
-
Expansivi, comunicativi, unii dintre ei par a nu fi imuni la o anume neliniște interioară, stârnită de sentimentul apartenenței la o generație cam superficială, care „nu știe să iubească”. Deficitar în privința creației de personaje individualizate, romanul (mai curând o „baladă” prozastică) rezistă lecturii prin crearea de atmosferă. Următoarele romane își au modelul îndepărtat în proza lui Gustave Flaubert, exemplificând îndoiala naratorului, începând cu Mai multe inele (1979), că în viață există, ca și în cărți, oameni excepționali. Obiectul investigației romanești va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
momente, realități caracteristice acestei etape istorice, ceea ce îi inspiră comentarii, reflecții, îi trezesc în minte analogii de natură livrescă, umplând paginile cu personaje literare și citate sau parafrazări de aserțiuni memorabile. „Jurnalul” devine o combinație de reportaj și eseu, modalitate prozastică obișnuită în literatura modernă. Odată cu situații din redacția „României libere”, din secția de corectură a Tipografiei „13 Decembrie” și din medii cunoscute în exercițiul profesiei, memorialista resuscită aspecte de viață familială, dă contur unor siluete: fiul său, Dana Dumitriu, Gabriela
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289637_a_290966]
-
Ștefan Dumitrescu, pe iscusitul narator-păpușar care își manevrează personajele astfel încât acestea să îi ilustreze teoriile: zădărnicia frumuseții feminine, înstrăinarea produsă de modificarea sentimentelor, despărțirea ca formă supremă de tandrețe, finalitatea iubirii care stă chiar în deliciul despărțirii. În plus, construcția prozastică denotă o acuratețe geometrică: inițial Ștefan este lucidul, ocazional îndrăgostit, cu măsură, în timp ce Doly, partenera sa, pragmatică în alte privințe, sucombă tentației pasiunii, iar finalul inversează perspectivele: Ștefan este acaparat de sentimente, și noua sa iubită, Valentina Damian, pregătește cu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
cercetării, la proză și să ne limităm, pentru vizualizarea mai limpede a atingerii hipotextului de hipertext, la intratextualitate. Perspectiva antropologică a rămas doar în două capitole (unul teoretic, 2., al doilea aplicativ, 4.2.1.) pe măsură ce ne adânceam în spațiul prozasticii eminesciene, se relevau forme noi de intratextualitate și, în același timp, se intensifica, prin reiterare intratextuală de la o pagină la alta, lumina anumitor puncte din constelațiile intratextuale. Primul capitol "Intertext/intertextualitate. Intratextualitatea" oferă o imagine asupra parcursului teoretic al intertextualității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
deși pleacă în construcția asociațiilor de la acestea. Sub aspect intratextual, repetarea leagă, iar diferirea nuanțează. Inconștientul și neobservatul care asigură entropia textului eminescian se ascund în spatele diferirii, însă, fără această repetare, cum să configurezi grupuri asociative? Constelațiile intratextuale de pe bolta prozasticii eminesciene oferă tabloul galactic ce l-ar fi încântat pe căutătorul mitului personal. Chiar dacă Ioan Petru Culianu opina despre complexe că ar fi mai curând ale criticului decât auctoriale 4, "există, de exemplu, în domeniul imaginației, imagini favorite pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prielnic pentru ca, din semințe exogenetice să se nască noutăți endogenetice. Această a doua parte a prezentei lucrări ajunge la ideea existenței a patru categorii intratextuale, întreg demersul fundamentându-se, practic, pe ideea grupurilor asociative, deși nedenumite ca atare: o intratextualitate prozastică; o intratextualitate transprozastică; o intratextualitate transgenerică; o intratextualitate transauctorială. Fiecare subcapitol ilustrează câte o categorie: intratextualitatea prozastică este analizată în spațiul operei Sărmanul Dionis, fără să depășim granițele textului. Se obțin serii intratextuale, constelații intratextuale, dintre care unele vor fi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]